Afaceri
Allview a demarat campania Rabla pentru televizoare
Cea mai nouă campanie de comunicare Allview – desfășurată sub sloganul „Go Green, Go Smart”, aduce utilizatorilor Smart TV-urile gamei ePlay, prevăzute cu sistem de operare Android TVTM, Google Assistant, dar și tehnologii de top integrate, la prețuri competitive, cu discount-uri de până la 400 lei. Pe lângă beneficiul prețului promoțional, clienții ce vor participa la campanie prin achiziționarea unui nou televizor, se vor implica automat în demersurile de protejare a mediului înconjurător întreprinse de compania brașoveană, întrucât Allview plantează câte un copac pentru orice achiziție de Smart TV participant.
În prim planul campaniei se află vârful gamei – modelele seriei ePlay7100, ce îi introduc pe utilizatori într-o nouă eră tehnologică, definită de conceptul Touchless. Pe lângă cele mai noi modele de Smart TV-uri lansate în prima parte a acestui an, în cadrul campaniei Rabla pentru televizoare, clienții își pot achiziționa și modele Allview QLED, a căror lansare a însemnat democratizarea tehnologiei Quantum Dot. Paricipante în noua campanie sunt și primele Smart TV-uri ale gamei ePlay: modelele HD, Full HD și 4K, iar în acest fel sunt acoperite nevoile unei plaje variate de utilizatori.

Campania se desfășoară până pe 11 iunie, exclusiv online pe site-ul Allview – Promo – Campania Rabla. Tot aici utilizatorii pot vizualiza și regulamentul campaniei.
Un televizor nou Allview ePlay achiziționat, aduce un copac plantat
Campania Rabla – inițiativa demarată de Allview, are în principal o componentă de responsabilitate socială, compania reușind să parcurgă în mod direct prin aceasta, doi pași spre un viitor mai puțin poluat. Pe de o parte, utilizatorii sunt încurajați să își înlocuiască televizorul vechi cu unul mai performant tehnologic și energetic, iar pe de altă parte achiziția oricărui Smart TV Allview ePlay ce face parte din această campanie, aduce un copac plantat. Astfel, Allview își aduce propria contribuție la menținerea echilibrului ecologic și protejarea mediului înconjurător, iar acest tip de campanie va deveni sursă de oxigen pentru generațiile următoare.
Despre Allview
Allview este brandul autohton de electronice numărul 1 din România, ce activează în peste 10 țări europene. Allview crede în puterea inovației și a tehnologiei de a schimba lumea, având misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin inovații tehnologice relevante, accesibile tuturor. Prin construirea, adaptarea rapidă și constantă a unui portofoliu complet de produse, creăm experiențe și oportunități noi pentru clienții de pretutindeni.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.allview.ro/despre-companie
Pentru a rămâne conectatați la noutățile Allview, urmăriți-ne pe:
Facebook: https://www.facebook.com/allview
YouTube: https://www.youtube.com/allviewmobile
Instagram: https://www.instagram.com/allviewmobile/
Afaceri
LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală
Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale, concerte și tendințe din domeniu. În acest context, publicațiile online dedicate muzicii au devenit o sursă importantă de informare pentru fanii care doresc să fie conectați permanent la tot ceea ce se întâmplă în lumea muzicii.
LumeaMuzicii.ro este o publicație online dedicată muzicii, care își propune să aducă în atenția cititorilor cele mai relevante informații despre artiști, piese noi, videoclipuri, evenimente și evoluțiile din industria muzicală. Platforma oferă articole și materiale editoriale care urmăresc atât artiști consacrați, cât și proiecte muzicale noi care încep să câștige popularitate.
Publicul interesat de muzică are astăzi la dispoziție o varietate mare de conținut online, însă publicațiile specializate rămân esențiale pentru a filtra informațiile și pentru a prezenta știri relevante într-un mod organizat și ușor de urmărit. Prin articole dedicate, analize și prezentări ale artiștilor, LumeaMuzicii.ro contribuie la promovarea scenei muzicale și la informarea publicului despre cele mai noi lansări.
Un element important al unei publicații muzicale este capacitatea de a prezenta rapid noutățile din industrie. Lansările de piese, videoclipurile noi sau anunțurile despre concerte sunt informații urmărite de un public larg, iar mediul online permite transmiterea acestor informații într-un timp foarte scurt. Astfel, cititorii pot afla rapid ce artiști lansează muzică nouă sau ce evenimente muzicale urmează să aibă loc.
De asemenea, publicațiile dedicate muzicii joacă un rol important în promovarea artiștilor. Pe lângă artiștii deja cunoscuți, multe platforme online oferă vizibilitate și proiectelor muzicale aflate la început de drum. Prezentarea unor artiști noi, a unor piese recente sau a unor colaborări interesante contribuie la dezvoltarea scenei muzicale și la diversificarea conținutului disponibil pentru public.
În era digitală, informația circulă rapid, iar cititorii sunt interesați nu doar de muzică, ci și de poveștile din spatele artiștilor. Interviurile, articolele despre carierele muzicale sau prezentările unor momente importante din industrie sunt tipuri de conținut care atrag un interes tot mai mare. Astfel de materiale oferă o perspectivă mai amplă asupra fenomenului muzical și asupra evoluției artiștilor.
Prin conținutul publicat, LumeaMuzicii.ro urmărește să devină un punct de referință pentru cei interesați de muzica din România și de artiștii care activează în acest domeniu. Publicația își propune să ofere informații relevante, prezentate într-un mod accesibil și ușor de urmărit de către cititori.
Pe măsură ce industria muzicală continuă să evolueze, rolul publicațiilor online va deveni tot mai important. Platformele media dedicate muzicii contribuie la conectarea publicului cu artiștii și la promovarea proiectelor muzicale, oferind în același timp o imagine de ansamblu asupra tendințelor din acest domeniu.
Afaceri
Modele de cereri de demisie și reguli pentru preaviz
Demisia reprezintă un drept legal al angajatului și una dintre cele mai frecvente modalități de încetare a contractului de muncă. Deși procesul pare simplu, există câteva reguli importante care trebuie respectate pentru a evita neînțelegerile sau problemele administrative. O cerere de demisie redactată corect și respectarea perioadei de preaviz contribuie la o tranziție profesională civilizată și predictibilă.
În legislația muncii din România, demisia este definită ca actul unilateral prin care angajatul notifică angajatorul cu privire la încetarea contractului individual de muncă. Spre deosebire de concediere, inițiativa aparține exclusiv angajatului, iar notificarea trebuie făcută în scris.
Un document corect redactat trebuie să includă câteva elemente esențiale: numele angajatului, funcția ocupată, data redactării, menționarea intenției de a înceta contractul și respectarea termenului de preaviz. De asemenea, documentul trebuie adresat angajatorului sau departamentului de resurse umane.
Pentru mulți angajați, cea mai mare dilemă apare în legătură cu perioada de preaviz. Aceasta reprezintă intervalul de timp dintre notificarea demisiei și încetarea efectivă a contractului de muncă. În general, durata preavizului este stabilită în contractul individual de muncă, dar nu poate depăși limitele prevăzute de legislația muncii.
În majoritatea cazurilor, perioada de preaviz este de 20 de zile lucrătoare pentru funcțiile de execuție și poate ajunge până la 45 de zile lucrătoare pentru funcțiile de conducere. În această perioadă, angajatul își continuă activitatea în mod normal, iar angajatorul are timp să identifice un înlocuitor sau să reorganizeze activitatea.
Pentru cei care nu sunt familiarizați cu modul de redactare al documentului, consultarea unui model cerere demisie cu preaviz poate oferi un punct de plecare util. Un astfel de model ajută la structurarea corectă a informațiilor și la evitarea formulărilor ambigue.
Există însă și situații în care perioada de preaviz poate fi redusă sau chiar eliminată. De exemplu, dacă angajatorul renunță la preaviz sau dacă contractul individual de muncă încetează prin acordul ambelor părți. În aceste cazuri, plecarea din companie poate avea loc într-un termen mai scurt.
Dincolo de aspectele administrative, modul în care este gestionată demisia poate influența relațiile profesionale viitoare. Menținerea unei comunicări respectuoase și respectarea procedurilor interne contribuie la păstrarea unei reputații profesionale bune.
În practică, demisia nu trebuie privită ca un conflict, ci ca o etapă normală în evoluția unei cariere. Schimbarea locului de muncă poate aduce oportunități noi, iar respectarea regulilor legale și profesionale facilitează o tranziție fără tensiuni.
Într-o piață a muncii dinamică, mobilitatea profesională este tot mai frecventă. De aceea, înțelegerea corectă a procedurii de demisie și a obligațiilor asociate reprezintă un avantaj pentru orice angajat.
Afaceri
RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova
RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework – Access to Skills and Employment”, în parteneriat cu Scatec, Defic și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Inițiativa este asociată cu două centrale fotovoltaice din Dobrun și Sadova, situate în proximitatea regiunilor din România vizate de Mecanismul pentru o Tranziție Justă, respectiv în județele Gorj și Dolj, și va avea ca obiectiv consolidarea competențelor ”verzi” și digitale, precum și îmbunătățirea accesului la oportunități de angajare pentru comunitățile locale.
Programul va debuta cu o fază de inițiere și o evaluare de bază în comunitățile vizate, combinând activități de teren cu o serie de consultări structurate și interviuri desfășurate atât față în față, cât și la distanță, pentru a înțelege mai bine competențele existente, barierele în calea angajării și cele mai urgente nevoi ale forței de muncă din sectorul energiei regenerabile. Această activitate va permite cartografierea deficitului de capital uman la nivel local și pe baza ei se vor realiza un Raport de Evaluare de Bază și un Plan de Inițiere, care vor sintetiza concluziile, prioritățile și recomandările pentru proiectarea programului.
Pe baza concluziilor evaluării inițiale, RenewAcad va dezvolta un cadru practic care conectează locurile de muncă la formare, incluzând o matrice a competențelor pentru aria relevantă proiectului, o matrice corelată cu noile roluri generate de investițiile în energie regenerabilă și o matrice de formare, care transpune lacunele de competențe identificate în trasee de învățare clare, structurate și orientate către rezultate. Programul va continua cu elaborarea unui pachet curricular complet, care va include module dedicate competențelor „verzi”, competențelor digitale și traseelor profesionale din sectorul energiei regenerabile. Acesta va fi susținut de materiale didactice integrate, precum ghiduri pentru formatori, exerciții aplicative, studii de caz și instrumente de evaluare. Întregul pachet va fi validat, înainte de implementare, împreună cu Scatec, Defic și BERD. Principiile incluziunii și abordările sensibile la dimensiunea de gen vor fi integrate transversal pe tot parcursul programului, pentru a încuraja participarea femeilor și a grupurilor vulnerabile.
„Suntem mândri să colaborăm cu SCATEC, DEFIC și BERD în cadrul acestui proiect. Am format peste 12.000 de cursanți în centrele noastre de instruire din întreaga Românie, iar prin această inițiativă vom aduce valoare și în comunitățile din Dobrun și Sadova, prin noi oportunități de muncă și educație”, a declarat Sebastian ENACHE, Director de program RenewAcad.
Formarea va combina sesiuni față în față cu ateliere practice și activități de învățare la locul de muncă. RenewAcad va sprijini implementarea prin asistență tehnică continuă, programe de formare a formatorilor (programe de tip ”train-the-trainer”) și o coordonare periodică a părților interesate, pentru a asigura alinierea permanentă a conținutului la nevoile forței de muncă, pe măsură ce proiectele evoluează.
„Suntem încântați să consolidăm parteneriatul nostru solid cu BERD pentru a debloca noi competențe și oportunități pentru comunitățile locale din Dobrun și Sadova. Experiența noastră arată că investițiile în egalitatea de gen și dezvoltarea competențelor pot crea valoare pe termen lung și pot sprijini formarea unei noi generații în sectorul energiei regenerabile”, a declarat Johan Tingulstad, Vicepreședinte pentru Management de Mediu și Social la Scatec.
Programul va aplica un cadru de monitorizare aliniat la standardele BERD pentru a urmări participarea, rata de finalizare, echilibrul de gen și rezultatele în materie de incluziune, completat de feedback calitativ obținut prin implicarea comunității. Progresul va fi reflectat în actualizări periodice de monitorizare și se va încheia cu o evaluare finală a rezultatelor și a lecțiilor învățate. Activitățile de comunicare și vizibilitate se vor desfășura în paralel, prin materiale de informare, comunicări privind etapele-cheie și evenimente precum sesiuni de lansare, întâlniri cu părțile interesate și ceremonii de absolvire, organizate în coordonare cu echipele Scatec și BERD.
„Vom avea nevoie de cel puțin 50.000 de angajați în sectorul fotovoltaic și suntem pregătiți să sprijinim această creștere prin cursuri tehnice organizate la nivel național”, a mai spus Sebastian Enache.
Barbara Rambousek, Director, Gender & Economic Inclusion, în cadrul BERD, a adăugat că: „Pentru a extinde energia regenerabilă într-un mod incluziv și echitabil, noile investiții în infrastructura energetică trebuie însoțite de dezvoltarea competențelor, atât pentru clienți, cât și pentru economia în ansamblu, astfel încât comunitățile să poată beneficia de oportunitățile create de tranziție.”
-
Uncategorizedacum o săptămânăNoua serie Samsung Galaxy S26, inclusiv modelul Galaxy S26 Ultra cu Privacy Display, este disponibilă pentru precomandă pe eMAG
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks lansează o nouă eră a conectivității PoE multi-gig, de mare putere, cu seria XMG2230
-
Uncategorizedacum o săptămânăATEN crește disponibilitatea serviciilor digitale: intervenții mai rapide și uptime sporit pentru infrastructuri la scară
-
Uncategorizedacum o săptămânăRiflaje PVC vs. Riflaje din lemn – O comparație onestă
-
Uncategorizedacum o săptămânăVestiare metalice pentru piscine și centre SPA – Soluția ideală pentru medii umede
-
Uncategorizedacum 5 zile
Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința
-
Uncategorizedacum o săptămânăRecondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
-
Uncategorizedacum 7 zile
Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra: capodopere ale imagisticii mobile și capacități esențiale Leica

