Uncategorized
Soluții de finanțare nerambursabilă pentru energie regenerabilă, la cheie, pentru IMM-uri

- Visual Fan sprijină companiile în demersul lor de a deveni independente energetic prin investiții în sisteme de panouri fotovoltaice, la costuri minime, cu ajutorul programelor guvernamentale specializate în această direcție.
- Portofoliul de panouri fotovoltaice dedicate zonei industriale este completat de un nou model de 650 W.
Brașov, 2 Februarie 2023. Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW și deținătoarea brandului Allview, continuă campania de consultanță pentru accesarea fondurilor pentru eficientizare energetică, de către Întreprinderile mici și mijlocii (IMM). Împreună cu Goodwill Consulting, Visual Fan oferă soluția completă, adaptată necesităților fiecărui solicitant. Fondurile nerambursabile fac posibilă tranziția către energie verde, fără a pune presiune pe bugetele de investiții.
Prin divizia Allview Industry, compania oferă clienților săi soluții integrate și personalizate de sisteme fotovoltaice, care includ consultanță, execuție, monitorizare și întreținere, adaptate nevoilor fiecărui client. Cu finanțarea Ministerului Energiei, amortizarea investiției se realizează într-un timp foarte scurt, urmând ca restul perioadei de exploatare, în medie de 12 ani, aceasta să genereze profit pentru companie.
În primul trimestru al anului 2023 va fi disponibil un nou program de finanțare nerambursabilă pentru energie regenerabilă. Astfel, se pot solicita până la 500.000 euro pentru investiții în eficiența energetică. Proiectul trebuie să acopere consumul propriu iar surplusul de energie se poate livra în rețeaua națională, în cazul în care sistemul montat permite, fără ca acest aspect să fie un obiectiv al proiectului. Fiecare proiect trebuie să includă estimări ale intensității energetice la nivelul societății, atât la începutul proiectului cât și ulterior implementării măsurilor de reducere a consumului de energie.
Cu ajutorul finanțării Ministerului Energiei, investiția pentru un sistem fotovoltaic de 100 kW pornește de la 20.000 euro, se amortizează în ~ 1 an și generează un profit de ~ 250.000 euro în următorii 11 ani (calculul a fost realizat folosind un cost de 0,88 lei / kW și un curs euro de 4,95 lei).
![]()
Investițiile companiilor în sisteme fotovoltaice aduc următoarele beneficii:
- reducerea costurilor de energie;
- amortizarea investiției într-o perioadă scurtă, în funcție de valoarea și de capacitatea de producție;
- controlul costurilor – sistemele de panouri fotovoltaice oferă stabilitate și predictibilitate în ceea ce privește factura consumului de energie;
- independență energetică;
- sustenabilitate – panourile fotovoltaice reprezintă un sistem de producție al energiei, practic și ecologic.
„În campaniile de finanțare anterioare, am primit solicitări din partea unui număr considerabil de companii și ne bucurăm că am devenit alegerea lor pentru implementarea unei soluții eficiente de reducere a costurilor. Visual Fan se numără printre companiile care au adoptat această abordare și suntem convinși că numărul celor care optează pentru finanțări nerambursabile va crește în continuare. Am creat pachete complete care includ atât serviciile de consultanță cât și implementarea cu succes a proiectelor și suntem pregătiți să primim cereri pentru noul program de finanțare. Aceste investiții în viitorul nostru generează economii semnificative și contribuie la protejarea mediului înconjurător.” a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan S.A.
Pentru alegerea soluțiilor potrivite, reprezentanții companiilor trebuie să urmeze 3 pași:
- Să acceseze https://allview.ro/solarenergy/industry-imm și să aleagă soluția potrivită pentru companie;
- Să completeze Formularul pentru eligibilitate apăsând butonul dedicat de pe website;
- Să confirme, împreună cu un consultant dedicat, detaliile proiectului său de finațare pentru eficientizare energetică.
Panoul fotovoltaic monocristalin de 650 W
Compania își completează portofoliul Allview Industry – IMM cu un nou panou fotovoltaic industrial monocristalin, de 650 W. Acesta păstrează caracteristicile tehnice superioare ale modelelor deja disponibile în ofertă și are ca beneficiu principal reducerea costurilor investiției. Noul panou fotovoltaic este realizat la standarde de înaltă calitate și prezintă următoarele caracteristici:
- putere maximă nominală de 650 W;
- celule monocristaline construite pe wafere Longi, principalul furnizor mondial de soluții fotovoltaice;
- celule solare optimizate pentru eficiență și fiabilitate crescută, de tip Multi Bus Bar / Half cell;
- sistem cu trei diode bypass care asigură funcționarea sistemului atunci când o parte din panou este umbrită;
- rezistență excelentă la sarcini puternice ale vântului (2400 Pa) și încărcări de zăpadă (5400 Pa);
- suprafață anti-reflex și anti-murdărie ce reduce pierderea de putere de la murdărie și praf;
- sticlă temperată cu un conținut scăzut de fier.
Panourile fotovoltaice Allview sunt potrivite și adaptate condițiilor climatice din România. Modelul de 650 W este mai mare față de modelele anterioare, cu dimensiuni de 2384 x 1303 x 35 mm și cântărește 34,5 kg. Datorită acestor aspecte, clienții sistemelor fotovoltaice industriale care includ acest model de panou în componența lor, vor obține economii financiare, prin reducerea accesoriilor necesare pentru montaj și vor beneficia de diminuarea pierderilor de putere, datorită numărului mai mic de conexiuni între panouri. Sistemele includ invertoare Growatt, furnizorul numărul 1 la nivel mondial de invertoare rezidențiale, al doilea cel mai mare furnizor de invertoare hibride cu stocare, din lume și unul dintre primii 5 furnizori mondiali la vânzarea de invertoare comerciale.
Despre Visual Fan
Visual Fan, deținătoarea brandului Allview (simbol bursier ALW), este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba româna (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). În anul 2022, compania a adăugat în portofoliu sistemul Era Health, a cărui prioritate este de a crea produse și aplicații ce susțin o alimentație sănătoasă și a lansat divizia Allview Industry, care integrează produse destinate pieței energiei verzi. Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe Facebook, YouTube și Instagram.
Uncategorized
SGS – Centrele de date în era AI Infrastructura critică a economiei digitale și importanța gestionării riscurilor de la proiectare la operare
Transformarea digitală, dezvoltarea accelerată a inteligenței artificiale, extinderea serviciilor cloud și creșterea volumului de date procesate la nivel global determină o expansiune fără precedent a centrelor de date. Pentru investitori, dezvoltatori și operatori, provocarea nu este numai construirea rapidă a unor facilități noi, ci și asigurarea performanței și conformității acestora pe perioada exploatării.
În acest context, succesul unui nou centru de date depinde de coordonarea eficientă a tuturor etapelor proiectului – de la alegerea amplasamentului și validarea conceptului, până la punerea în funcțiune și exploatarea operațională. O decizie pripită în faza de proiectare, un echipament critic neconform sau o problemă de punere în funcțiune pot genera costuri suplimentare semnificative, întârzieri și riscuri operaționale.
SGS oferă un portofoliu integrat de servicii care acoperă întregul ciclu de viață al centrelor de date, contribuind la reducerea riscurilor și la creșterea fiabilității infrastructurii.
Importanța unei abordări integrate
Centrele de date moderne sunt ecosisteme complexe, care integrează sisteme electrice, electronice, mecanice, de răcire, de protecție la incendiu, de protecție a mediului, de comunicații și de securitate cibernetică. În practică, numeroase probleme apărute în faza de operare își au originea cu mult înainte de punerea în funcțiune, fiind generate de proiecte insuficient validate, riscuri tehnice neidentificate, neconformități ale furnizorilor sau de procese de execuție și control insuficient gestionate pe parcursul construcției.
În plus, interdependența dintre aceste sisteme face ca o defecțiune aparent minoră să poată afecta funcționarea întregii infrastructuri. De aceea, dezvoltatorii și operatorii acordă o atenție tot mai mare proceselor integrate de verificare și punere în funcțiune (Commissioning), care corelează proiectarea, construcția, testarea și predarea către exploatare într-un cadru unitar de management al performanței și al riscurilor.
Pentru a preveni astfel de situații, SGS promovează o abordare ce conectează etapele de proiectare, construcție și operare. Aceasta urmărește identificarea din timp a riscurilor, verificarea independentă a conformității și menținerea performanței infrastructurii pe întreaga durată de viață a centrului de date.

Evaluarea și alegerea amplasamentului
Succesul unui centru de date se construiește încă din etapa de evaluare a amplasamentului. Caracteristicile geotehnice ale terenului, impactul asupra mediului, disponibilitatea utilităților, cerințele de autorizare și vulnerabilitățile de securitate pot determina viabilitatea tehnică, economică și operațională a investiției.
Serviciile SGS de evaluare tehnică preliminară (Technical Due Diligence) includ studii de fezabilitate, investigații geotehnice, evaluări de mediu, analize ale amenințărilor și vulnerabilităților, precum și consultanță privind autorizările și conformarea cu cerințele de reglementare. Tot din această etapă sunt integrate criteriile de sustenabilitate și ESG, contribuind la dezvoltarea unor centre de date reziliente, eficiente și pregătite să răspundă cerințelor viitoare.
Validarea tehnică a proiectului
Pe măsură ce proiectele centrelor de date devin tot mai complexe, crește și riscul apariției unor modificări costisitoare în etapele avansate de implementare. O verificare tehnică independentă a proiectului permite identificarea din timp a neconformităților, vulnerabilităților și oportunităților de optimizare, înainte ca acestea să genereze întârzieri, costuri suplimentare sau probleme de exploatare.
SGS oferă servicii de revizuire multidisciplinară a proiectelor, verificarea conformității cu standardele aplicabile și cu cerințele de mediu, sănătate și securitate, evaluări privind siguranța la incendiu și securitatea cibernetică, precum și simulări CFD pentru optimizarea sistemelor de răcire și creșterea eficienței energetice. De asemenea, compania sprijină obținerea unor certificări recunoscute la nivel internațional pentru clădiri sustenabile, precum BREEAM, WELL și EDGE.
Controlul calității pe lanțul de aprovizionare
Centrele de date depind de echipamente critice cu termene lungi de livrare, precum surse neîntreruptibile de alimentare (UPS), generatoare, tablouri electrice, sisteme de răcire și alte componente electrice și mecanice. Deficiențele de calitate identificate târziu pot întârzia implementarea proiectului și pot afecta performanța și fiabilitatea infrastructurii pe termen lung.
Pentru a reduce aceste riscuri, SGS oferă servicii de calificare și evaluare a furnizorilor, inspecții în fabrică, verificări în cadrul testelor de acceptanță în fabrică (FAT) și la punerea în funcțiune (SAT), evaluări tehnice ale echipamentelor critice, precum și verificări privind respectarea criteriilor ESG și conformitatea lanțului de aprovizionare. Prin această abordare, pot fi identificate și corectate din timp eventualele neconformități, contribuind la creșterea predictibilității proiectului și la limitarea expunerii la riscuri pe parcursul implementării și exploatării.
Management de proiect și supravegherea construcției
În etapa de construcție, calitatea execuției și respectarea cerințelor privind sănătatea, securitatea în muncă și protecția mediului sunt esențiale pentru succesul proiectului. Defectele de execuție, abaterile de la cerințele de mediu sau coordonarea insuficientă între antreprenori pot genera întârzieri, costuri suplimentare și pot afecta performanța infrastructurii în timp.
SGS oferă servicii de management al proiectului în numele beneficiarului (Project Management Consultancy – PMC), dirigenție de șantier, reprezentare tehnică a beneficiarului (Owner’s Engineer), supravegherea calității, sănătății, securității și protecției mediului (QHSE), monitorizare de mediu, verificări tehnice și controlul calității pe șantier. Prin inspecții independente și coordonare tehnică, compania contribuie la respectarea standardelor de calitate și la prevenirea neconformităților pe întreaga durată a execuției.
Punerea în funcțiune: de la testare la validarea performanței
Punerea în funcțiune este etapa tehnică în care sistemele sunt pornite, testate și aduse în stare de operare. Dar commissioning-ul este un proces mai amplu de asigurare a calității și de validare a performanței, care începe mult mai devreme (din faza de proiectare) și se poate extinde după intrarea în exploatare. Obiectivul său este de a confirma că toate sistemele funcționează integrat, în condiții de siguranță și la nivelul de performanță proiectat.
În această etapă sunt validate funcționarea coordonată a sistemelor electrice, mecanice, de răcire, de protecție la incendiu și de securitate, precum și interacțiunea dintre acestea în condiții apropiate de exploatarea reală. Astfel, beneficiarul are certitudinea că infrastructura este pregătită să asigure continuitatea operațională încă din prima zi.
Coordonarea procesului de punere în funcțiune
Pe măsură ce proiectele devin tot mai complexe, verificarea individuală a echipamentelor nu mai este suficientă. Este necesară o abordare integrată, care să urmărească întregul proces de punere în funcțiune și să ofere o imagine completă asupra progresului și stării fiecărui sistem. În acest scop, SGS utilizează instrumente digitale care centralizează informațiile privind echipamentele, activitățile de testare și etapele proiectului într-o platformă unică de gestionare a datelor.
Echipele de proiect beneficiază de trasabilitate completă, monitorizarea progresului în timp real, raportare automată și gestionarea dependențelor dintre sisteme. Această abordare facilitează coordonarea activităților, reduce riscul apariției blocajelor și contribuie la o punere în funcțiune mai eficientă și mai bine controlată.
SGS oferă servicii independente de planificare, coordonare și supraveghere a procesului de punere în funcțiune, inclusiv verificări în cadrul testelor de acceptanță în fabrică (FAT), la punerea în funcțiune (SAT) și de testare integrată a sistemelor (IST), validarea instalațiilor în raport cu proiectul și standardele aplicabile, precum și evaluarea pregătirii pentru operare. Prin această abordare, beneficiarii au certitudinea că infrastructura îndeplinește cerințele de performanță, fiabilitate și disponibilitate înainte de intrarea în exploatare.
Pregătirea pentru operare
În cazul centrelor de date, succesul punerii în funcțiune nu se rezumă la finalizarea testelor tehnice, ci și la capacitatea organizației de a exploata infrastructura în condiții de siguranță, continuitate și eficiență încă din prima zi. De aceea, SGS sprijină pregătirea operațională prin procese structurate de transfer al documentației, organizarea informațiilor pentru sistemele informatice de management al mentenanței (CMMS), evaluarea nivelului de pregătire a echipelor și sprijin pentru instruirea personalului.
Această abordare asigură o tranziție controlată între faza de proiect și etapa de operare, contribuind la reducerea riscului de apariție a incidentelor și la creșterea fiabilității infrastructurii în primele luni de exploatare.
Gestionarea ciclului de viață al infrastructurii
Informațiile validate în etapele de commissioning și punere în funcțiune reprezintă o resursă valoroasă și pe parcursul exploatării. Abordarea SGS asigură continuitatea informațiilor între fazele de proiect și etapa operațională, facilitând monitorizarea performanței sistemelor, optimizarea consumurilor energetice și gestionarea eficientă a activelor pe întreaga durată de viață a centrului de date.
Responsabilitatea operatorului nu se încheie odată cu intrarea în exploatare a centrului de date. Menținerea disponibilității infrastructurii, controlul consumurilor energetice, monitorizarea stării echipamentelor și respectarea permanentă a cerințelor legislative și de siguranță sunt elemente esențiale pentru protejarea investiției pe termen lung.
SGS sprijină această etapă prin audituri operaționale, inspecții de conformitate, evaluări ale eficienței energetice, monitorizarea stării activelor, audituri EHS și evaluări privind siguranța la incendiu, precum și prin programe de îmbunătățire continuă. Aceste servicii contribuie la reducerea costurilor operaționale, creșterea rezilienței și extinderea duratei de viață a infrastructurii critice.
Un partener de încredere pentru întregul ciclu de viață al centrului de date
Într-o piață în care viteza de implementare, disponibilitatea infrastructurii și eficiența energetică devin factori competitivi esențiali, gestionarea integrată a riscurilor reprezintă un element cheie pentru succesul proiectelor de centre de date. Prin combinarea expertizei tehnice multidisciplinare cu servicii independente de evaluare, inspecție, testare și verificare a conformității, SGS sprijină dezvoltatorii, investitorii, operatorii și contractorii în gestionarea provocărilor asociate infrastructurilor digitale moderne.
De la evaluarea amplasamentului și validarea proiectului până la commissioning și operare, SGS oferă o perspectivă integrată asupra performanței, siguranței și conformității, contribuind la dezvoltarea unor centre de date fiabile, eficiente și pregătite să răspundă cerințelor în continuă evoluție ale economiei digitale.
Pentru investitori și operatori, beneficiile depășesc dimensiunea tehnică a proiectului. O abordare integrată a verificării și pregătirii operaționale contribuie la reducerea costurilor asociate remedierii deficiențelor, accelerarea operaționalizării investiției, creșterea disponibilității infrastructurii și utilizarea mai eficientă a resurselor. Prin digitalizarea proceselor și validarea independentă a performanței, organizațiile pot transforma proiectele complexe de infrastructură în active reziliente, optimizate pentru operare și dezvoltare pe termen lung.
Pentru organizațiile care dezvoltă, extind sau operează centre de date, o evaluare independentă poate contribui la identificarea timpurie a riscurilor, optimizarea performanței și creșterea predictibilității proiectului. Prin expertiza sa în testare, inspecție, verificare și commissioning, SGS poate sprijini fiecare etapă a ciclului de viață al infrastructurii, de la concept și construcție până la operare și dezvoltare ulterioară.
Uncategorized
Samsung va prezenta cele mai noi inovații în domeniul jocurilor la Gamescom 2026
- Prezintă o experiență de joc integrată și completă, care acoperă PC-urile, consolele și dispozitivele mobile
- Prezintă produse precum Odyssey G8, Galaxy Z Fold8 Ultra, SSD-ul 9100 Pro și multe altele
- Organizează finala mondială a #PlayGalaxy Cup, cu un meci special între jucătorii globali din domeniul jocurilor video
- Anunță calificarea României la finala mondială #PlayGalaxy Cup
București – 12 august 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat participarea sa la Gamescom 2026, care va avea loc la Koelnmesse în Köln, Germania, în perioada 26-30 august. Cu această ocazie, compania își va prezenta viziunea completă asupra gaming-ului, care conectează fluent diverse platforme de joc.
Fiind cel mai mare eveniment de gaming din lume, Gamescom reunește aproximativ 1.500 de companii de software, hardware și conținut de jocuri. Anul trecut, evenimentul a atras 360.000 de vizitatori, iar anul acesta se desfășoară sub tema „Jocurile stârnesc entuziasmul pentru viitor”.
Sub sloganul „#PlaySamsung”, Samsung va prezenta o gamă de produse dotate cu funcții inovatoare și va oferi vizitatorilor șansa de a experimenta jocuri inovatoare pe platforme mobile, PC și console. La standul de expoziție al companiei, vizitatorii pot experimenta jocuri pe o varietate de platforme prin intermediul noilor sale produse cheie: Odyssey G8, primul monitor de jocuri 6K din lume; 9100 PRO, un SSD de înaltă performanță conceput pentru jocurile de nouă generație; și Galaxy Z Fold8 Ultra, dispozitivul mobil de vârf care duce jocurile mobile la un nou nivel.
Odyssey G8, lansat în mai 2026, oferă o experiență de joc optimă cu modul său Dual Mode, care permite comutarea fără efort între un mod 6K de rezoluție ultra-înaltă la 165 Hz și un mod 3K ultra-rapid la 330 Hz, în funcție de genul jocului. Monitorul este compatibil cu G-SYNC™ și suportă AMD FreeSync™ Premium, eliminând distorsiunile ecranului și întreruperile chiar și în jocurile cu cerințe grafice ridicate, permițând utilizatorilor să se bucure de o calitate îmbunătățită a imaginii și de o experiență de joc captivantă.
Pe toată durata evenimentului, standul companiei va oferi o gamă variată de activități, inclusiv meciuri cu titluri de joc populare precum seria Sonic, dar și un podium de cosplay tematic axat pe experiențele produselor Samsung. Vizitatorii vor putea, de asemenea, să testeze jocul open-world de acțiune și aventură Crimson Desert, dezvoltat de Pearl Abyss, pe display-ul 6K al monitorului Odyssey G8, cu funcții HDR10+ GAMING.
În perioada 27-28 august, Samsung va găzdui finala mondială a #PlayGalaxy Cup, o ligă de turnee la nivel global în cadrul căreia jucătorii pot experimenta performanțele inovatoare în materie de jocuri ale smartphone-urilor Galaxy. Acest eveniment va debuta cu un meci special de PUBG Mobile, între creatori de conținut populari din lumea jocurilor video la nivel global. Zece echipe care s-au calificat prin cinci etape regionale de calificare din America de Nord, America Latină, Europa, Asia de Sud-Est și Asia de Sud-Vest vor concura pentru titlul de campioană.
România se numără printre echipele calificate, care a încheiat etapa europeană de calificare cu un parcurs perfect, 6 victorii din 6 meciuri jucate, depășind echipele din Germania, Polonia și Italia.
Echipa României este formată din Gabriel Adrian Brăușor, Cristian Alexandru Bujai și Nicolae Cosmin Gălbinoiu, sub coordonarea lui Alex Teodorescu, Team Lead și unul dintre cei mai cunoscuți creatori de conținut PUBG Mobile din România.
Uncategorized
HONOR lansează revoluționarul Robot Phone și deschide o nouă eră a filmării cu telefonul prin robotică și inteligență artificială
Primul smartphone din lume cu gimbal mecanic 4DoF* complet integrat, control inteligent al mișcării bazat pe AI și tehnologie de imagine ARRI este disponibil oficial.
București, 12 august 2026 –HONOR, companie lider global în domeniul ecosistemelor de dispozitive AI, anunță astăzi lansarea oficială a mult așteptatului HONOR Robot Phone. Dispozitivul inaugurează o nouă categorie de produse și redefinește modul în care utilizatorii filmează cu smartphone-ul, integrând pentru prima dată un gimbal mecanic motorizat pe trei axe în construcția unui smartphone premium. Totodată, combină elemente din tehnologiile ARRI Image Science și fluxuri profesionale de producție cinematografică, transformând telefonul dintr-un dispozitiv tradițional de filmare într-un partener inteligent de creație și un veritabil studio mobil de producție video.
„Dacă privim în urmă la ultimul secol al fotografiei și cinematografiei, observăm că fiecare progres major a fost posibil datorită evoluției simultane a tehnologiilor de captare a luminii și a procesării inteligente a imaginii. Hardware-ul reprezintă fundamentul calității imaginii, iar algoritmii duc performanța la un nou nivel. Însă tehnologia este doar baza. Ceea ce definește cu adevărat o imagine remarcabilă este estetica. Un secol de cinematografie ne-a demonstrat importanța controlului precis al luminii și umbrelor, înțelegerea profundă a culorii și a emoției, precum și capacitatea de a transforma fiecare cadru într-o poveste. Împreună cu ARRI vom continua să depășim limitele creației vizuale și să inspirăm o nouă generație de creatori” a declarat James Li, CEO HONOR.
„Viitorul nu înseamnă doar mai mulți megapixeli. Înseamnă control. Înseamnă să le oferim creatorilor instrumentele necesare pentru a realiza imagini cu adevărat spectaculoase. HONOR contribuie cu expertiza sa în domeniul fotografiei cu smartphone-ul, al procesării avansate și al roboticii. ARRI aduce peste un secol de experiență în știința imaginii și în fluxurile profesionale de producție cinematografică. Venim din industrii diferite, însă împărtășim aceeași ambiție: să extindem posibilitățile creative ale utilizatorilor prin tehnologia pe care o au la îndemână în fiecare zi”, a declarat David Bermbach, Chief Product Officer al ARRI.
Primul smartphone din industrie cu gimbal din titan 4DoF
HONOR Robot Phone introduce HONOR Titanium Agile Gimbal, un sistem mecanic ultra-compact cu patru grade de libertate (4DoF), conceput pentru a oferi un nou standard de stabilizare și control al mișcării camerei. Dezvoltat prin peste 60 de procese de fabricație, acesta include mai mult de 100 de componente de înaltă precizie și deține peste 100 de brevete. Comparativ cu gimbalurile convenționale, HONOR a redus dimensiunea ansamblului cu 65%, crescând în același timp rezistența structurală cu 200%.
Motorul din titan, cu o greutate de numai 2,6 grame, permite mișcări de până la 360° pe secundă, iar motorul HONOR Super Steel Flip oferă o densitate a cuplului de 120 N·m/L. Împreună, aceste tehnologii asigură mișcări rapide și extrem de precise, precum și o stabilizare excelentă, toate integrate într-un format compact, specific unui smartphone flagship.
Imagistică inteligentă prin parteneriatul HONOR–ARRI pentru imagistică cinematografică
HONOR Robot Phone este primul produs dezvoltat în cadrul parteneriatului strategic dintre HONOR și ARRI, unul dintre cei mai renumiți producători de camere profesionale pentru cinematografie. Mai mult decât o colecție de filtre vizuale, colaborarea aduce pe smartphone elemente autentice din tehnologia ARRI Image Science și din fluxurile profesionale de lucru utilizate în industria cinematografică.
Configurația foto este construită în jurul unui sistem dual de 200 MP: o cameră principală Agile Gimbal de 200 MP, cu senzor de 1/1,28 inci și diafragmă f/1.6, alături de o cameră telefoto periscopică de 200 MP, cu senzor de 1/1,4 inci și zoom optic 2,7x. Ansamblul este completat de o cameră ultra-wide de 50 MP, cu un unghi de vizualizare de 122°.
Camera principală permite înregistrarea video în format 10-bit ARRI LogC3 în modul ARRI CINEMA, iar datorită parteneriatului cu ARRI sunt disponibile tehnologii precum ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, susținute de noul procesor de imagine HONOR H1 Image Chip.
Algoritmii AI reduc zgomotul video cu până la 8 dB, iar optimizarea inteligentă a intervalului dinamic permite atingerea unui nivel de până la 14 stopuri, oferind imagimi mai bogate în detalii atât în zonele luminoase, cât și în cele întunecate
Procesarea video începe direct în formatul RAW, utilizează procesare internă pe 14 biți 4:4:4 și generează fișiere 10-bit LogC3 și 4:2:2, păstrând un volum semnificativ mai mare de informații pentru etapa de post-producție. În plus, creatorii pot previzualiza în timp real efectele ARRI Looks, pentru a obține încă din timpul filmării aspectul cinematografic dorit.
Pentru profesioniști, ARRI LogC3 păstrează mai multe informații în zonele luminoase și întunecate ale cadrului, ARRI Wide Gamut 3 extinde gama cromatică, iar ARRI Looks oferă stiluri cinematografice consacrate în producția cinematografică. Materialele video pot fi importate ulterior în aplicații profesionale precum DaVinci Resolve, unde pot fi utilizate direct LUT-urile ARRI, într-un flux complet de lucru, de la filmare până la post-producție.
Privind spre viitor, tehnologiile dezvoltate în cadrul acestui parteneriat strategic vor continua să evolueze și vor fi integrate inclusiv în viitoarea serie HONOR Magic9.
În cadrul acestei colaborări pe termen lung, cele două companii vor continua să perfecționeze tehnologiile și fluxurile integrate de imagistică, pe baza validărilor tehnice și a experiențelor din utilizarea în condiții reale.
Inteligență artificială integrată și filmare hands-free cu MagicOS
HONOR Robot Phone inaugurează o nouă etapă în interacțiunea dintre utilizator și dispozitiv, datorită unui sistem de control al mișcării bazat pe inteligență artificială. Camera se comportă asemenea unei echipe personale de filmare și poate realiza automat mișcări complexe.
Brațul robotic al camerei oferă o gamă variatăă de mișcări cinematografice, printre care Tilt Lock, First Person View (FPV), FPV Vertical și AI SpinShot, facilitând realizarea unor cadre fluide și spectaculoase, cu intervenție minimă din partea utilizatorului.
Bazat pe MagicOS, HONOR Robot Phone introduce modul YOYO Robot Mode, care combină percepția multimodală, înțelegerea contextuală, recunoașterea gesturilor și controlul mecanic al camerei pentru a oferi o experiență de utilizare complet nouă. Funcțiile AI Live Tracking și de localizare voce permit camerei să identifice sursa vocii și să urmărească automat utilizatorul în timpul unui vlog, al unei transmisiuni live sau al unui apel video.
Controlul prin gesturi permite extinderea brațului robotic și declanșarea fotografiilor sau înregistrărilor video fără atingerea telefonului.
Dincolo de capabilitățile foto-video, YOYO Auto Execution introduce un agent AI la nivel de sistem, capabil să înțeleagă intenția utilizatorului și să execute automat sarcini complexe în aplicațiile compatibile și în sistemul de operare. Prin intermediul interfeței deschise Agent Skills, dezvoltatorii terți pot crea experiențe noi care valorifică gimbalul, sistemele de percepție și capabilitățile de interacțiune fizică ale dispozitivului.
Performanță de top și construcție premium
Echipat cu Snapdragon® 8 Elite Gen 5 Mobile Platform, HONOR Robot Phone oferă performanță de ultimă generație pentru procesarea AI, fotografie și multitasking. Sistemul avansat de răcire, proiectat special pentru acest model, disipă eficient căldura și menține performanța constantă chiar și în timpul sesiunilor extinse de filmare.
Autonomia este asigurată de bateria HONOR pe bază de siliciu-carbon de nouă generație, cu o capacitate de 7.060 mAh, și compatibilă cu HONOR SuperCharge 120W prin cablu și HONOR SuperCharge Wireless 50W, pentru încărcare rapidă și utilizare fără compromisuri pe durata întregii zile.
HONOR Robot Phone este primul smartphone Android cu o construcție unibody integral metalică realizată printr-un process de turnare integrate. Ecranul HONOR AI Eye Comfort Display LTPO OLED de 6,31 inci protejat de tehnologia HONOR NanoCrystal Shield, oferă o rată de reîmprospătare adaptivă între 1 și 120 Hz și atinge o luminozitate maximă impresionantă de 6.800 niți. Tehnologia PWM Dimming la 4.320 Hz, împreună cu celelalte funcții dedicate confortului vizual, asigură o experiență vizuală confortabila chiar și în cazul utilizării îndelungate.
Un parcurs global până la lansare
Lansarea HONOR Robot Phone marchează finalul unui parcurs internațional spectaculos început la Mobile World Congress 2026, unde dispozitivul a fost prezentat în premieră și a atras atenția industriei prin conceptul său inovator. Ulterior, și-a demonstrat capabilitățile în fața profesioniștilor din cinematografie în cadrul evenimentului China Night de la Festivalul de Film de la Cannes, precum și la cea de-a 28-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Shanghai, impresionând prin funcțiile sale avansate de stabilizare și urmărire inteligentă.
Odată cu lansarea comercială, HONOR Robot Phone își propune să facă tehnologiile de filmare la nivel profesional accesibile creatorilor de conținut din întreaga lume și să ofere creatorilor de conținut din întreaga lume instrumente care până acum erau disponibile doar în producțiie cinematografice.
Preț și disponibilitate
HONOR Robot Phone va fi disponibil în două variante de configurare: 12 GB RAM + 512 GB spațiu de stocare și 16 GB RAM + 1 TB spațiu de stocare, la prețurile de 9.999 RMB, respectiv 12.999 RMB.
Precomenzile în China încep pe 12 august, la ora 20:30, iar vânzările oficiale debutează pe 18 august, la ora 10:08.
Toți utilizatorii HONOR Robot Phone vor beneficia de abonament SVIP YOYO AI gratuit pe viață. În plus, fiecare achiziție va include un pachet cadou cu accesorii originale, care cuprinde, printre altele, un suport magnetic, o curea de tip lanyard și un încărcător HONOR SuperCharge 120 W all-in-one, oferite fără costuri suplimentare.
Urmăriți reluarea evenimentului de lansare a HONOR Robot Phone aici:
-
Afaceriacum 55 de minuteTOPALA TRAVEL – Servicii de Transport Persoane România-Germania și România-Italia
-
Uncategorizedacum o săptămânăTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Uncategorizedacum o săptămânăMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Afaceriacum o săptămânăEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Uncategorizedacum 6 zile
Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila
-
Socialacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Evenimentacum 4 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

