Connect with us

Exclusiv

Constituirea unei grupari de crima organizata chiar la varful M.A.I. si IPJ Prahova pentru a servi intereselor dolosive ale politicului, intereselor dolosive ale chestorului sef Eduard Miritescu si ale membrilor care au aderat la aceasta grupare (III) – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

In iulie 2021, Europol atentionase asupra unor combinatii cu iz penal facute de Minoiu & comp, destinate sa asigure mentinerea lui Miritescu la varful IGPR.

Inspectoratul General al Poliției Române avea un nou adjunct al inspectorului general definitivat pe post. Este a doua poziție cea mai importantă în Poliția Română, după cea de inspector general, și are în competență structurile de investigații criminale.

Este vorba despre chestorul de poliție Valentin Minoiu, directorul general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane din MAI, care a „dorit” să ocupe funcția de adjunct al șefului Poliției Române, însă doar pentru o zi. După care, a fost împuternicit director general al Direcției Generale Resurse Umane.

Pentru că este foarte greu de explicat pentru publicul larg ce s-a întâmplat în realitate, vom încerca să sintetizăm telegrafic starea de fapt care sfidează orice moralitate profesională și chiar depășește limitele legale, din perspectiva coduluii penal. Așadar, avem următoarele detalii:

  • Ianurie 2020, chestorul Eduard Mirițescu, din funcția de inspector șef al IPJ Prahova, este promovat la nivelul IGPR și împuternicit pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general, având în portofoliu tot ce înseamnă „judiciarul”;
  • Iulie 2020, chestorului Eduard Mirițescu i se prelungește împuternicirea în funcția de adjunct 1 al inspectorului general al Poliției Române;
  • Decembrie 2020 pe site-ul Poliției Române, funcția de adjunct 1 al inspectorului general este scoasă la concurs;

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-functiei-de-adjunct-al-inspectorului-general-i-al-inspectoratului-general-al-politiei-romane-prevazuta-la-pozitia-2-din-statul-de-organizare-al-unitatii-cu-recrutare-din-sursa-interna-tematica-si-bibliografia-recomandate

  • Ianuarie 2021, după numirea ministrului Bode, toate concursurile de la nivelul Poliției Române sunt „sistate temporar”, fără a se menționa vreun motiv sau temei de drept care să justifice această decizie;

https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-privind-sistarea-temporara-a-procedurilor-organizatorice-ale-concursului-pentru-ocuparea-postului-de-conducere-vacant-de-adjunct-al-inspectorului-general-i-la-igpr

  • Februarie 2021, împuternicirea pe funcția de adjunct 1 al inspectorului general al Poliției Române expiră, fiind atins termenul maxim de 12 luni pentru care putea fi împuternicit în mod legal;
  • Februarie 2021, concursul „sistat temporar” în luna ianuarie 2021 este ANULAT. Condițiile în care poate fi anulat un concurs sunt prevăzute de Ordinul MAI nr. 140/2016, si Cabinetul nostru de Avocatura nu a identificat niciuna dintre aceste condiții. Astfel, apreciem că anularea s-a realizat în mod ilegal și fără a se asigura transparența prin postarea acestui anunț pe site-ul Poliției Române, așa cum s-a procedat cu celelalte anunțuri. Un alt aspect care sare în ochi este că dintre cele 3 concursuri pentru pozițiile de adjuncți ai inspectorului general, doar acesta este anulat;
  • Februarie 2021, după anularea concursului pentru funcția de adjunct 1 al șefului Poliției Române, poziția poate fi ocupată din nou prin împuternicire (însă nu de chestorul Mirițescu) sau mutare, doar în condițiile în care persoana are un coeficient al funcției mai mare sau egal cu funcția de adjunct al insp. gen., adică persoane care ocupă funcții de directori generali adjuncți sau directori generali din MAI;
  • A doua zi după anularea concursului, chestorul Valentin Minoiu, care deținea funcția de director general adjunct al Direcției Generale Management Resurse Umane, solicită să fie mutat pe funcția de adjunct I al șefului Poliției Române, i se aprobă, iar a doua zi este împuternicit director general al DGMRU în MAI. Chestorul Minoiu nu a făcut parte NICIO ZI din structurile poliției judiciare, nu a întocmit NICIODATĂ acte de urmărire penală, nu a lucrat NICIODATĂ într-un dosar penal și nu a lucrat NICIO ZI în Poliția Română;
  • Prin această mutare, funcția de adjunct I devine „temporar vacantă” și poate fi ocupată din nou prin împuternicire de chestorul Mirițescu, care exercită și în prezent această funcție, ocupand intr-un final postul prin concurs. (Chiar daca intr-un final a ocupat postul prin concurs, din punctul nostru de vedere ocupa postul ielegal avand in vedere jongleria prin a ocupat acest post „vacant”.

Acum, revenim la culisele acestor permutări, făcute „noapte ca hoții”, despre care nici măcar cei din Poliția Română nu au știut. Chestorul Valentin Minoiu a terminat în 2003 ASE-ul (cibernetica economica) și în 2010 Facultatea de Drept la „Spiru Haret” iar din 2010 este „veșnic” împuternicit la Direcția Generală Management Resurse Umane din MAI, prin metoda „suveică”. Acesta ar fi acceptat acest compromis, de a solicita mutarea pe poziția de adjunct I al Poliției Române, care să-i faca loc lui E. Miritescu să fie împuternicit în continuare, pentru că i s-ar fi promis că la momentul scoaterii la concurs al poziției de director general al Direcției Generale Resurse Umane din MAI.

Toate aceste combinații ar fi avut succes doar dacă ar fi trecut neobservate și nu ar fi existat oameni care să pună întrebări. Asta explică și faptul că actele referitoare la anularea concursului, numirea în funcție a chestorului Valentin Minoiu și ulterior împuternicirea chestorului Mirițescu, nu au fost văzute de nimeni din Poliția Română și s-ar afla ținute „la secret” în birourile Direcției Generale Management Resurse Umane. De altfel, inclusiv CV-ul chestorului Mirițescu și al chestorului Minoiu au fost șterse de pe site-ul instituției și nu mai erau accesibile.

Mai mult, o altă greșeală flagrantă care îi dădea de gol și care împinge toate aceste acțiuni spre zona „ilegalității” este reprezentată de faptul că numai concursul de adjunct 1 al Poliției Române a fost anulat, în timp ce concursurile pentru poziția 3 și 5 au fost în continuare „sistate temporar”. Asta demonstrează că totul a fost realizat „cu dedicație” pentru Eduard Miritescu.

Apoi, este fără precedent ca o asemenea numire, în poziția 2 cea mai importantă după inspectorul general al Poliției Române să nu fie comunicată în mass-media și opiniei publice. Dar până la urmă ce să comunici și cum să justifici „combinațiile” și „jocurile de culise” care pot întruni elementele constitutive a cel puțin 3 infracțiuni.

Sindicatul Europol a trimis la acea data mai multe solicitări de informații publice, atât MAI, cât și IGPR, pentru a confirma existența acestor jocuri de culise și pentru a încerca să afle considerentele acestor mutări. Dar cine să le cerceteze?

Faza pe traficului de influenta efectuat de chestorul Eduard Miritescu – pentru stoparea unor dosare penale

Este cunosct faptul ca Eduard Miritescu se afla in relatii de prietenie cu edilul PSD-ist Andrei Volosevici (de cand jucau fotbal saptamanal si E. Miritescu ocupa functia de sef al IPJ Prahova), precum si cu un membru din aceasta grupare de crima organizata.

Astfel, personal, E. Miritescu a intervenit in mai multe dosare penale in care aceasta grupare de criminalitate economico-financiara organizata era cercetata penal.

Aceste interventii s-au efectuat si datorita faptului ca sora sa MIRITESCU D. SIMONA, este consilier la Primaria Ploiesti, exact la Directia Generala de Dezvoltare Urbana municipiului Ploiesti, implicata in mafia imobiliara dezvaluita de noi de ceva timp.

Aceste interventii ale chestorului Eduard Miritescu au avut partial efect, singurul dosar unde nu a mai putut interveni este cel cu Veolia unde s-a inceput urmarirea penala.

La adresa redactiei am primit mai multe disjungeri efectuate in dosarele penale de la DNA Structura Centrala care desi ne confirma dezvaluirile si investigatiile, pe noi ne-au infiorat.

La data de 08.12.2022, ziarul Incisiv de Prahova publica articolul „De ce se implica IGPR in protejarea Mafiei imobiliare din Ploiesti/IGPR a luat locul procurorului “Portocala” pentru apararea mafiei si fabricarea de dosare penale?”

https://www.incisivdeprahova.ro/2022/12/08/de-ce-se-implica-igpr-protejarea-mafiei-imobiliare-din-ploiestiigpr-luat-locul-procurorului-portocala-pentru-apararea-mafiei-si-fabricarea-de-dosare-penale/

  1. Faza falsului in declaratia de avere efectuat de chestorul Eduard Miritescu – pentru obtinerea ilegala a unui apartament de serviciu

Pe vremea fostului sef al IPJ Prahova, generalul de poliţie Iulian Bach, onor comisar Eduard Miritescu s-a gandit sa obtina un apartament de serviciu, prin cateva declaratii false.

Astfel, desi detinea un apartament pe la Lamaita, prin aceste falsuri a solicitat si obtinut un apartament de serviciu pe strada Ion Maiorescu din Ploiesti, bloc detinut de M.A.I.

Obtinerea acestui apartament s-a realizat desi chestorul Eduard Miritescu nu avea copii si/sau alte probleme deosebite.

Cu toate ca erau cazuri sociale grave in randul politistilor din IPJ Prahova, chestorul Eduard Miritescu pune „laba” pe acest apartament in care locuia un politist cu un copil cu dezabilitati. Va dat seama de caracterul acestui sef „cocotat” pana in varful M.A.I.? Sa nu pomenim acum si de casa de la Plopu „trecuta” pe numele socrilor. (vom reveni in alt articol),

Alte incercari de musamalizari efectuate la comanda chestorului Eduard Miritescu:

La nivelul Serviciului Economic al IJP Prahova, prin intermediul comisarului sef Ginel Preda, un alt apropiat al lui Miritescu, s-a incercat blocarea unei alte anchete cu privire la activitatea infractionala a primarului Volosevici privind semnarea unui contract de imprumut al orasului fara a avea in spate o Hotarare de Consiliu Local. Si aceasta ancheta a fost demarata de DNA, tot in baza sesizarilor venite din presa locala.

Șef SIIAS, SAS, Sef politie romana, sef de judet, cu totii au fost albiti in timp ce mortii de la Onesti  au 2 ani de zile de cand au fost ingropati dupa ce au asteptat ore in sir sa fie salvati

Șeful Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS) din cadrul Poliției Române, chestorul Alexandru Scurtu a fost audiat la Parchetul General, în calitate de suspect, în dosarul deschis în cazul ostaticilor uciși anul trecut, la Onești. Scurtu ar fi declarat în fața procurorilor că este nevinovat și că echipa SIAS nu a făcut deplasarea în județul Bacău pe motiv că nu ar fi primit aprobare din partea conducerii Poliției Române. Adica, din partea (ne)specialistului E. Miritescu.

SCURTU A ARĂTAT CĂTRE CHESTORUL MIRIȚESCU

Scurtu ar fi explicat că ordinul trebuia să vină de la inspectorul general în exercițiu  sau de la adjunctul acestuia. Numai în cazul în care cei doi lipseau, era de datoria lui să ia o hotărâre.

Eduard Miritescu a fost albit de Parchetul General dupa ce acesta a declarat, tot in fals, ca nu au existat proceduri proceduri si reguli prentru astfel de interventii, fapt contrazis de specialistii din sistem.

  1. I Situația împuternicirilor din cele mai importante structuri din IPJ Prahova efectuate cu sprijinul si la ordinul chestorului E. Mirițescu in vederea constituirii unei grupari de crima organizata chiar in interiorul M.A.I. pentru a servi intereselor dolosive ale politicului, intereselor dolosive ale lui E. Miritescu si a membrilor care au aderat pe parcurs la acesta grupare:

–      un fost militian, fost spagar in cadrul IPJ Prahova ce intentioneaza sa candideze la PRIMARIA TIRGSORU VECHI din partea PSD Prahova. In acest scop efectueaza zeci de sesizari impotriva primarului liberal si impotriva tuturor concurentilor unui parlamentar care detine prin interpusi o groapa de gunoi ilegala pe la Buda:

–       acest parlamentar ce are la cabinetul parlamentar un „consultant in deseuri”, pe PrisacariuFelix, fost angajat al CJ Prahova si mai este ajutat si de Silvia care a lucrat tot la CJ Prahova.

Interesele celor de mai sus s-au reunit cu interesele absconse ale gruparii de criminalitate economico – financiara organizata din care face parte si edilul PSD-ist Andrei Volosevici, grupare sprijinita si aparata de la varful M.A.I., chiar de catre comisarul Eduard Miritescu.

Tintele acestei grupari de criminalitate economico-financiara organizata sunt:

  1. Incercarea de descreditare a sefului CJ Prahova si implicit a sefului unei organizatii judetene de partid local si eventuale presiuni si santaj avand in vedere ca parlamentarul in cauza s-a deplasat la seful acestui partid, in urma cu ceva timp si i-a solicitat sa i se ofere un loc la viitoarele alegeri parlamentare din partea acestui partid, solicitare respinsa cu vehementa.
  2. Protejarea intereselor dolosive ale acestui parlamentar ce detine o groapa de deseuri ilegale pe la Buda, prin interpuși. Prin acelasi procedeu (gen 112 , sesizari, presiuni si cu ajutorul acelorasi personaje) s-a reusit inchiderea temporala si a unei alte societati de profil, respectiv firma Woma Ecoserv Construct SRL!
  3. Incercarea de discreditare al actualui primar PRIMARIA TIRGSORU VECHI de catre fostul militian, ce intentioneaza sa candideze la PRIMARIA TIRGSORU VECHI din partea PSD Prahova.
  4. Preluarea sefiei IPJ Prahova de catre Împuternicitul de la comanda Poliției Municipiului Ploiești – comisar șef de poliție Marcel BĂLAN, functie promisa de PSD si, personal de catre comisarul Eduard Miritescu pentru ca actualul sef al IPJ Prahova NU asculta ordinele dubioase si nu se implica in stoparea unor dosare penale care ii iau ca subiecti pe cei din gruparea de criminalitate financioar organizata din care face parte si PSD-istul Andrei Volosevici.

Pentru atingerea acestor scopuri si interese absconse chestorul Eduard Miritescu a trecut urgent la o situație a împuternicirilor – HILARA – in cele mai importante structuri din IPJ Prahova:

Cosmin Andreică, liderul sindicatul, cataloga pentru un cotidian acest fenomen din Poliție ca fiind „strict și pur politic”.

„Este un instrument pe care îl are la îndemnână factorul politic, adică omul politic din minister. Este unul care îi permite să-și răsplătească clientela politică sau să facă anumite jocuri în anumite județe. Negociază efectiv anumite poziții”, declara Cosmin Andreică.

  1. La data de 15 septembrie 2022, Comisarul șef Alexandru Frangulea a fost numit cu sprijinul lui E. Miritescu la conducerea Serviciului Județean Anticorupție Prahova.

Deci, un ofițer cu probleme de Integritate si implicat in mai multe cauze penale (fost „carator” de geanta al procuroarei Buliga) a fost numit fără concurs, în funcția de șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova doar pentru singurul merit ca face parte din gruparea locala de criminalitate economico-financiara organizata din care face si primarul PSD-ist Andrei Volosevici cu gasca sa.

In fapt, un membru din aceasta grupare se lauda prin targ ca numirea a fost efectuata chiar de el personal care a apelat la chestorul Eduard Miritescu.

Prima masura luata de controvesatul Alexandru Frangulea a fost ca prin raportari mincionase si cu sprijinul lui Eduard Miritescu sa scape din serviciu de un ofiter care deranja aceasta grupare cu informari la factorii de decizie si organele de cercetare penala abilitate. Astfel informarile de la DGA Prahova despre aceasta grupare au incetat si crima organizata si-a reluat activitatea infractionala.

Reamintim ca, la data de 14.11.2017, ziarul Incisiv de Prahova publica articolul „EXCLUSIV/CONCURS: TREI INTREBARI PUBLICE DESPRE FRANGULEA ALEXANDRU – SEFUL SERVICIULUI ARME, EXPLOZIVI SI SUBSTANTE PERICULOASE DIN CADRUL I.P.J. PRAHOVA”

Era in fapt un paintball politienesc nedistractiv pentru consolidarea echipei!

„Am lansat urmatoarele trei intrebari despre comisarul sef de politie, Frangulea Alexandru, seful Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase din cadrul I.J.P.Prahova, la vremea respectiva:

  1. Unde se afla si care este regimul juridic actual al armei letale (cu glont) care a fost detinuta de numitul Chivu Sorin Serioja, fost deputat U.N.P.R in Parlamentul Romaniei?
  2. Care este modalitatea juridica in care a obtinut dreptul de proprietate asupra terenului situat in intravilanul Municipiului Ploiesti, pe care si-a construit imobilul cu destiantie rezidentiala? Bonus: Cu sprijinul cui?
  3. Carei victime inocente i-a sparlit Frangulea Alexandru telefonul mobil, care este marca acestuia si care este identitatea persoanei ce l-a apelat pentru a il determina sa-l restituie? Element ajutator: este un fost coleg de politie”.
  4. La data de 15.09.2022, la conducerea POLIŢIEI MUNICIPIULUI PLOIEŞTI a fost imputernicit de catre chestorul E. Miritescu un alt controversat politist, in persoana comisarui șef de poliție Marcel BĂLAN.

Sustinut vadit de chestorul E. Miritescu si de catre PSD, situatia in aceasta institutie (POLIŢIA MUNICIPIULUI PLOIEŞTI) a degenerat acut, ajungandu-se la scene hilare de abuzuri efectuate la comanda unor politruci si/sau a unei organizatii de criminalitate economico-financiara organizata locala sustinuta de sefi din M.A.I, fosti sefi ai IPJ Prahova!

Asa sunt cu acesti “militieni” care pastoresc, „vremelnic” anumite posturi de conducere prin i”mputernicire,” sprijiniti de sefi din MAI, fosti sefi ai IPJ Prahova, cu legaturile suspecte cu reprezentanti din anumite partide politice si care continua sa incerce sa incalce legea, in coautorat cu reprezentanti din alte institutii ale statului roman.

Mai nou, acest personaj se implica personal, printr-un abuz grosolan si trafic de influenta, constatat, cu ” indicatii” verbale / trasat de sarcini la alte institutii ale statului roman ca sa se  mentioneze lucruri neadevarate in procesele-verbale de control. Stilul procurorului „Portocala”, nu degeaba este exponentul acestei caracatitei!

Cu un scandal monstru cu polițiștii Biroului Rutier Ploiești, cu comisii de disciplina ilegale, cu „potcovirea” unor ofiteri cu functii de conducere doar „coercitiv” (adica sa asculte ordinele ilegale si bizare), acest personaj care raspunde la comenzile sefilor sus mentionati care l-au „plantat” pur si simplu prin imputernicire la conducerea acestei structuri a IPJ Prahova arata ca la nivelul INTREGULUI grup de conducere a IPJ Prahova exista o mare problema!

Situatia de fapt, traficul de inflenta si abuzul savarsit, la comanda gruparii de criminaliate economico-fianciara organizata mai sus mentionata, de catre comisarul șef de poliție Marcel BĂLAN pe numele caruia s-a depus deja plangere penala si au fost sesizate toate institutiile statului roman ce apartin de siguranta nationala, precum si toate institutiile cu atributii de control

Cronologia faptelor

  1. Miercuri, 19 iulie 2023, la mpoarta societatii in cauza prejudiciata s-a prezentat numitul Balaban Mihai cu auto Nissan Patrol PH 49 BAL, cetatean al comunei Targsor care filma masinile ce intrau pe poarta unitatii, amenintand cu inchiderea acestei societati care isi desfasoara activitatea legal, cu ajutorul prietenilor din Politie si Consiliul Local Targsoru Vechi, respectiv Istrate Dan- fost politist (la care ne-am referit mai sus) si Alexe George. In aceeasi zi s-a incercat o intimidare hilara prin care sediul uneia dintre partenerii acestei societati era filmat.
  2. Joi, 20 iulie 2023, la un local din centrul Ploiestiului are loc o intalnire dintre un lider local al PSD cu cei doi imputerniciti, Marcel BĂLAN si Alexandru Frangulea. Culmea, discutau si puneau la punct detaliile pentru actiunea ce se va defasura vineri, 21 iulie 2023, cand o persoana va apela la 112. Deci, aceasta grupare are si puteri paranormale stiind cu o zi inainte ca a doua zi se va apela serviciul 112.

O practica este aceea de sesizare a Serviciului de Apel Unic de Urgenta 112 cu privire la susciciuni de incalcare a Legii urmate de trimterea unor semnale de posibile rezolvari a „problemei” daca se cotizeaza.

  1. Vineri, in urma unor sesizari la 112 din partea unor persoane necunoscute ce banuim ca au legaturi cu persoanele mai sus amintite (dar despre care cei doi imputerniciti aveau cunostinta inca de joi cand punerau la caleaceasta actiune), societatea in cauza s-a trezit cu mai multe echipaje de politie pentru a verifica activitatea.

  1. Sambata, 22 iulie, la barul detinut de Balaban, pe raza localitatii, acesta i-a anuntat pe toti clientii prezenti ca a trimis politia LA ACEASTA SOCIETATE si ca o va inchide. Pentru ca are in spate un deputat puternic din Prahova si pe seful Politiei Ploiesti.
  2. Luni, 24 iulie, deasupra societatii in cauza s-a observat un obiect de zbor de dimensiuni mici – o drona – ce filma. Mentionam ca in acelsai timp, asa cum se intampla in mod curent, in zona se efectuau zboruri de catre avioane de la aeroportul Strejnic. La un moment dat, drona respectiva s-a apropiat in mod periculos de un aeroplan, motiv din cauza caruia a fost rapid coborata spre liziera padurii. Operatorul dronei conducea un autoturism de culoare alba, B 17 C___.
  3. Miercuri, 26 iulie Lucratorii de politie care s-au prezentat din nou la poarta acestei societati.

Aici, seful Balan Marcel a dat cu nuca nu numai in perete ci, drept spre penitenciar!

 

Seful Politiei Ploiesti, comisar sef Balan Marcel a început sa pună presiune pe lucrătorii unei alte institutii, subordonată Ministerului Mediului, respectiv Garda de Mediu Prahova, cerandu-le sa efectueze anumite constatări în sensul celor dorite de el, pe un ton agresiv (ne putem afla in situatia infractiunii de trafic de influenta cat si a celei de abuz in serviciu).Este de mentionat faptul ca este o situatie asupra careia trebuie a fi dispuse masurile legale vis-à-vis de cele mentionate mai sus, de urgenta.

Mentionam ca functionarii de la Garda de Mediu Prahova nu s-au lasat intimidati si au intocmit procesul-verbal cu ce au constatat fizic pe teren, fiind dispusa si masura prelevarii de probe.

Spre ghinionul ghiocelului Balan, vineri au iesit aceste buletine de analize, ele fiind in totalitate in concordanta cu legea, buletine de analize care confirma traficul de influenta si abuzurile lui Balan & Frangulea si Miritescu si ca activitatea firmei in cauza se desfasoara absolut legal.

  1. Fara sa stie ca aceste buletine de analize vor iesi atat de rapid, cu sprijinul lui E. Miritescu, ghiocelul Balan a mai dat o raita, intre timp, la aceasta societate, tot in baza unor sesizari la 112 si cu circul caracteristic pentru intimidare.

Ca si in cazul paranormalului cand Farngulea si Balan stiau inainte cu o zi ca se va suna la 112, si de aceasta data am avut parte de alte paranormale, probabil de aceste calitati are parte si chestorul E. Miritescu.

Astfel, la nici 35 de minute de la primirea apelului la 112, la fata locului a „poposit” Garda de Mediu Nationala, caci cea din Prahova refuzase sa efectueze ilegalitatile la care era pusa sa consemneze in fals o alta realitate de catre ghiocelul Balan.

Ca cei de la Garda de Mediu Central sa se deplaseze in cca 35 de minte de la Bucuresti la Targsor (cu sesizarea ei de catre politie, cu intocmirea ordinelor de deplasare, cu deplasarea, etc) este o performanta demna de The Guinness World Records si demonstreaza ca si aceasta actiune a fost gandita din timp.

Ziarul Incisiv de Prahova detine informatii ca aceste abuzuri si actiuni de intimidare vor continua si in aceasta sapatamana si societatea va mai beneficia de circul casacadorilor rasului Miritescu – Balan – Farngulea & gruparea de criminalitate economico-financiara organizata mentionata – de p noua „vizita” in urma unor „sesizari” la 112, total „NEPROGRAMATE”!.

Pentru toate aceste aspecte de mai sus, societatea in cauza a inaintat plangere penala si a solicitat, printre altele (plangerea penala este mult mai stufoasa si complexa, fiind inclusi majoritatea membrilor din gruparea de criminalitate economico-financiar organizata) – si tragerea la raspunsdere penala a numitilor Eduard Miritescu, Alexandru Frangulea si Balan Marcel, comisar sef ce ocupa functia de comandant al Politiei Municipale Ploiesti pentru infractiunile savarsite de abuz in serviciu, si instigare la infractiunea de abuz in serviciu conform art. 47 CP raportat la art. 246 si art. 296 din Codul Penal precum si pentru infractiunea de trafic de influenta, si instigare la infractiunea de trafic de influenta conform art. 47 CP raportat la art. 291 din Codul Penal si art. 7. Vom reveni. (Cristina T.).

N.R – Vom reveni si cu legaturile dintre aceasta grupare de crima organizata, procurorul „Portocala” si sesizarile la 112. Asa vom afla impreuna increngatura dintre acestia cu o fabrica de ciorapi/soseste….

 

 

 

 

 

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic

Publicat

pe

De

Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.

De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.

Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie

  • Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
  • Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
  • Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.

Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.

De ce frica de diagnostic te face să amâni  și cum se întoarce împotriva ta

Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.

Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente

Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:

  • migrene care durează între 4 și 72 de ore.
  • durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
  • greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.

Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.

Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat

Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.

Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate

  • Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
  • dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
  • simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă

Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.

Întrebări Frecvente

  1. Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?

Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.

  1. Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?

Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.

  1. Cât durează o consultație la neurolog?

20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.

  1. Migrena se vindecă complet?

Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.

  1. La ce vârstă pot apărea migrene?

La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.

Mini-rezumat

Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.

Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.

Contact:

+40 330 408 407

office@clinica-hereditas.ro

DC70, 727325 Ipotești

Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți

Sursă foto: freepik.com

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized8 ore inainte

ELKO prezintă soluția integrată de la Axis: Interfoane, difuzoare și puncte de acces sub aceeași umbrelă

Axis conectează lumea securității cu Microsoft Teams ELKO Romania aduce în atenția pieței locale soluția AXIS Client for Unified Communication Systems,...

Eveniment12 ore inainte

Investiție de amploare în județul Alba: Castelul Bethlen-Haller devine punct regional important de evenimente prin soluțiile oferite de Sun Leader

Județul Alba își consolidează poziția pe harta turismului de experiențe printr-un proiect care îmbină respectul pentru istorie cu inovațiile și...

Afaceri16 ore inainte

Sun Leader extinde infrastructura turistică de la Castelul Bethlen-Haller la o suprafață de 2.600 de metri pătrați outdoor amenajați cu pergole retractabile

Lucrările de extindere a spațiului exterior vor atinge o suprafață totală de 2.600 de metri pătrați, oferind o infrastructură modernă...

Uncategorized4 zile inainte

evomag: aparatele de aer condiționat se ieftinesc cu până la 15%, iar funcțiile smart urcă în topul criteriilor de alegere

București, 24 iunie 2026 – Prețurile aparatelor de aer condiționat sunt cu aproximativ 10–15% mai mici față de aceeași perioadă...

5 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată „Investment Champion of the Year” | Compania accelerează investițiile în tehnologie și digitalizarea pieței rezidențiale

North Bucharest Investments a fost desemnată „Investment Champion of the Year” în cadrul EBL Summit – Acces la Capital, distincție care recunoaște performanța...

Uncategorized5 zile inainte

Cel mai subțire pliabil cu cea mai mare baterie

HONOR Magic V6 stabilește un nou standard pentru designul ultra-subțire și autonomia de lungă durată București, 25 iunie 2026 – HONOR...

Uncategorized5 zile inainte

Câți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?

Pentru milioane de români, sănătatea nu se măsoară doar în lei sau în zile de așteptare, ci în kilometri. Distanța...

Durerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi Durerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi
Social5 zile inainte

Durerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi?

Aproape oricine a trecut printr-o puncție mamară își aminteşte mai degrabă tensiunea din sala de ecografie decât gestul în sine....

Turism5 zile inainte

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

Horetim a devenit membră în Corps Touristique Austria, asociație care organizează anual cel mai mare eveniment de socializare și networking...

Uncategorized5 zile inainte

Un nou mod de a experimenta sunetul

Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în...

Sport6 zile inainte

Campionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România

Organizate de Federația Română de Padbol, Campionatele Naționale Masculin și Feminin au reunit cei mai valoroși sportivi ai momentului și...

Uncategorized7 zile inainte

Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”

Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea...

7 zile inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorizedo săptămână inainte

Trei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună

Anvelopele sunt unele dintre cele mai importante componente ale unui automobil, chiar dacă, de multe ori, nu primesc atenția pe...

Afacerio săptămână inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorizedo săptămână inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI

Comerțul online traversează una dintre cele mai importante perioade de transformare din ultimii ani. Inteligența artificială schimbă modul în care...

Top Știri ALBA