Uncategorized
Huawei a găzduit Seeds for the Future Grand Finale în China pentru alumnii europeni și a anunțat o nouă ediție a programului emblematic de cultivare a talentelor
Huawei a găzduit Seeds for the Future Grand Finale în China pentru alumnii europeni și a anunțat o nouă ediție a programului emblematic de cultivare a talentelor.
Marea finală europeană Seeds for the Future European Grand Finale, care a durat o săptămână și a reunit o cohortă selectă de alumnii ai programului Seeds for the Future din aproape douăzeci de țări europene, a culminat cu o ceremonie de închidere extraordinară. Găzduit de Huawei Europa, evenimentul a prezentat realizările colective ale viitorilor experți și lideri talentați în domeniul TIC, care au participat anterior la programele de formare organizate în țările lor. De-a lungul întregii săptămâni, participanții s-au implicat în sesiuni interesante cu experți în domeniul tehnologiei, au aprofundat domeniile conectivității și inovării și au contribuit la discuții de grup pătrunzătoare pe teme cruciale, precum diversitatea, competențele ecologice și durabilitatea.
Punctul culminant al evenimentului, ceremonia de închidere, a avut ca temă cooperarea internațională ca piatră de temelie pentru crearea unui viitor durabil pentru talentele europene. Huawei recunoaște, cu mândrie, progresele colective făcute în vederea promovării inovației, a schimbului de cunoștințe și a unui angajament comun pentru un viitor durabil.
Prof. Shahbaz Khan, director al Biroului Regional Multisectorial UNESCO pentru Asia de Est, a deschis oficial ceremonia prin următoarele cuvinte: ,,Suntem încântați să vedem că viziunea UNESCO și cea a Huawei se aliniază reciproc în ceea ce privește eradicarea analfabetismului digital în rândul tinerilor. În februarie 2023, Huawei devine membru asociat al Alianței globale pentru alfabetizare (GAL) a UNESCO. Fiind prima companie privată care devine membru asociat al GAL, Huawei se angajează să îmbunătățească utilizarea tehnologiei de către educatori în țările în curs de dezvoltare.”
În cadrul ceremoniei, Radoslaw Kedzia, Vice Preșesinte Senior al Huawei Europa, a anunțat planurile Huawei de a accelera eforturile de cultivare a talentelor: ,,Acum, când lumea își redeschide porțile, Huawei este mândră să dezvăluie un nou capitol al programului Seeds for the Future, o ediție imersivă, complet offline, care va avea loc la Roma, Italia, în iulie 2024. Această inițiativă, animată de spiritul colaborării și dialogului internațional, va reuni studenți din diverse colțuri ale Europei pentru a se reuni într-un singur oraș, promovând un ecosistem vibrant de învățare și dezvoltare colaborativă a ideilor de startup-uri tech-for-good. Astăzi invităm oficial studenții care urmează studii în domeniul STEM să se alăture acestei experiențe transformatoare offline și să facă parte din modelarea în bine a viitorului tehnologiei”.
,,Această experiență pe care am parcurs-o la Seeds for the Future Grand Finale m-a redefinit, conturând un nou eu, mai înțelept și mult mai bogat în cunoștințe. Am pornit la drum fără multe așteptări și am fost plăcut surprins să primesc unul dintre premiile acordate. Aici zace esența acestui program minunat: munceşte fară a aştepta recompense în schimb, căci aşa se dezvăluie adevărata pasiune”, a declarat Emanuel Rusu, studentul din România, care a primit premiul pentru ,,Critical Thinker”, urmând a fi invitat să se alăture Huawei în luna iulie, în Roma, pentru a împărtăși experiența sa de alumni Seed cu noua generație de participanți în ediția din 2024.
În plus, Huawei a dezvăluit lansarea unui program de burse Seeds for the Future, conceput pentru a sprijini studenții talentați în domeniul TIC din Olanda, Bulgaria și Cipru. Această inițiativă subliniază angajamentul ferm al companiei de a cultiva talentele excepționale.
Subliniind importanța unor astfel de oportunități pentru studenți, ambasadoarea Ciprului, Martha Mavrommatis, vorbind în numele ministrului Educației, Sportului și Tineretului, Dr. Athena Michaelidou, a felicitat Huawei pentru evenimentul de succes și pe studenți pentru toate eforturile lor în vederea unei dezvoltări durabile și ecologice. Ea a declarat: ,,Companiile precum Huawei fac ele însele investiții, în paralel cu inițiative instituționale, precum cele ale Uniunii Europene și ale statelor membre. Programul Huawei Seeds for the future, așa cum sugerează și numele, este profund implicat în identificarea talentelor și în sporirea schimbului de cunoștințe între profesioniști și tineri”.
În urma acestei remarci, Annette Nijs, fost secretar de stat pentru educație în Olanda, a subliniat: ,,Angajamentul Huawei de a încuraja studenții care îmbrățișează tehnologia este pe cât de admirabil, pe atât de important. La urma urmei, tehnologia va continua să creeze o schimbare fundamentală în modul în care lucrăm și trăim. Studenții TIC de astăzi vor folosi tehnologia în carierele lor pentru a da aripi schimbărilor din societățile noastre”.
,,Seeds for the Future Grand Finale a dovedit că nu există limite geografice. Mă bucur că am avut șansa să arăt că și cineva dintr-o țară atât de mică precum Moldova poate avea oportunități incredibile. În codul complicat al vieții, uneori variabilele neașteptate duc la cele mai inspirațioanle recompense, drept dovadă, am obținut unul dintre premiile acordate la sfârșitul acestui program în China”, a declarat Alina Dușchina, studenta care a reprezentat Republica Moldova. Studenta a primit premiul pentru ,,Diversity Front Runner”, oferindu-i-se șansa de a participa la cel mai mare Summit al femeilor din tehnologie din Europa Centrală și de Est, numit Perspektywy Women in Tech Summit de la Varșovia, în iunie 2024.
În încheierea evenimentului, Ambasadorul Republicii Moldova a concluzionat: ,,Seeds for the Future, ca program emblematic de CSR al Huawei, nu numai că este un exemplu de bune practici în ceea ce privește responsabilitatea corporativă, dar și demonstrează angajamentul de a ghida tinerele talente la nivel global. Programul, conceput pentru a forma următoarea generație de lideri în era digitală, merge dincolo de competențele tehnice. Acesta promovează un sentiment de cetățenie globală, încurajează schimbul cultural și stimulează spiritul antreprenorial”.
Uncategorized
Un nou mod de a experimenta sunetul
Un ghid despre ascultarea open-ear cu TCL CrystalClip, care îi ajută pe utilizatori să rămână atenți, confortabili și conectați în orice moment.

TCL CrystalClip
Cum te poți bucura de conținut audio fără să pierzi contactul cu ceea ce se întâmplă în jurul tău?
De la drumurile zilnice și muncă până la sport și socializare, utilizatorii au tot mai mult nevoie de un sunet care se adaptează la mediile reale, în loc să le izoleze complet.
Datele Comisiei Europene arată cât de des pietonii și bicicliștii împart spațiile urbane aglomerate, ceea ce face ca atenția la mediul înconjurător să devină tot mai importantă în viața de zi cu zi.
În același timp, așteptările legate de audio evoluează. Oamenii caută un sunet care se integrează natural în viața de zi cu zi. Ascultarea open-ear reflectă această schimbare. Aceasta oferă o modalitate flexibilă și elegantă de a te bucura de muzică, apeluri și conținut, rămânând în același timp conectat la lumea din jurul tău.
Un exemplu remarcabil este o soluție audio care anticipează această nevoie printr-un design gândit pentru viața reală: ușor, intuitiv și conectat în mod natural la activitatea de zi cu zi. Iată cum funcționează tehnologia din spatele acesteia.

Ce înseamnă ascultarea open-ear?
Ascultarea open-ear se bazează pe o filosofie diferită: în loc să izoleze utilizatorul, îl menține conectat.
Folosind tehnologia de conducție prin aer, implementată în sistemul de difuzoare de 10,8 mm al TCL CrystalClip, sunetul este direcționat către ureche fără a o bloca, iar urechea rămâne liberă, permițând sunetelor din mediul ambiental să coexiste cu audio digital. Astfel, se creează o experiență de ascultare stratificată, în care muzica, vocea și mediul înconjurător se îmbină natural.
Designul se așază ușor pe ureche, nu în interiorul ei, printr-un format clip-on ușor, de 5,5 g, conceput pentru a fi purtat toată ziua. Astfel experiența de ascultare este una mai natural și ușor de integrat pe tot parcursul zilei.

Open-ear / Anularea zgomotului: cum alegi momentul potrivit?
Cele două abordări răspund unor nevoi diferite de-a lungul zilei.
Soluțiile audio tradiționale cu anularea zgomotului sunt concepute pentru concentrare și izolare. Ele se potrivesc bine zborurilor, navetei sau momentelor care necesită concentrare profundă, blocând activ sunetele externe pentru a crea un mediu de ascultare controlat.
Ascultarea open-ear completează această abordare, punând accent pe atenție și flexibilitate. Ea se potrivește mai bine plimbărilor, muncii, multitaskingului și mediilor sociale, unde a rămâne conectat la ceea ce te înconjoară contează la fel de mult ca sunetul în sine.
În loc să se înlocuiască reciproc, aceste tehnologii îndeplinesc roluri distincte de-a lungul zilei. Ascultarea open-ear extinde modul și locurile în care utilizatorii pot interacționa cu sunetul, oferind o experiență mai versatilă și adaptată contextului.
| Nevoia de ascultare | Cea mai bună opțiune | Cum se potrivește CrystalClip |
| Concentrare profundă, zboruri, izolare mai puternică | Căști cu anularea zgomotului (earbuds / over-ear) | Mai potrivite produsele cu anularea zgomotului |
| Plimbare, drumuri zilnice, multitasking, activitate socială | Căști open-ear | Ideal cu CrystalClip |
| Audio purtabil, axat pe stil, pentru uz zilnic | Căști open-ear de tip clip-on | Ideal cu CrystalClip |
| Purtare îndelungată, cu mai puțină presiune în ureche | Design open-ear ușor | Ideal cu CrystalClip |

Concepute pentru viața de zi cu zi: TCL CrystalClip
TCL CrystalClip aduce această filosofie open-ear într-o formă rafinată, extrem de ușor de purtat. Designul său de tip clip-on se fixează sigur și confortabil pe ureche, permițând utilizatorilor să se miște liber pe tot parcursul zilei, fără compromisuri.
Structura ușoară susține sesiuni lungi de ascultare, în timp ce designul deschis îi menține pe utilizatori conștienți de ceea ce îi înconjoară în activitățile zilnice. Experiența rămâne naturală și discretă pe tot parcursul zilei.
Dincolo de funcționalitate, designul se integrează perfect în stilul personal, transformând dispozitivul audio atât într-un instrument util, cât și într-un accesoriu. Edițiile selectate, inclusiv un finisaj inspirat de Swarovski®, aduce și mai mult CrystalClip mai aproape de ideea de dispozitiv cu personalitate, îmbinând tehnologia cu exprimarea personală.
TCL CrystalClip: prezentare generală
Această prezentare arată cum CrystalClip transformă designul open-ear în beneficii concrete pentru utilizatori, în fiecare zi.
| Beneficiu pentru utilizator | Caracteristică / specificație principală |
| Rămâi atent în mișcare, auzi clar traficul și ceea ce te înconjoară | Design open-ear de tip clip-on |
| Te bucuri de confort toată ziua, fără presiune în ureche și fără oboseală | Căști ușoare (5,5 g fiecare), format open-ear |
| Experimentezi un sunet imersiv care se îmbină natural cu mediul înconjurător | Difuzor dinamic de 10,8 mm, sunet spațial 3D, moduri EQ (Bass / Balanced / Podcast) |
| Le poți folsi toată ziua, fără griji legate de autonomie | Până la 8 ore de redare (căști), până la 36 de ore cu carcasa |
| Reîncarci rapid între activități și rămâi conectat | Încărcare rapidă: 15 minute pentru până la 3 ore de redare |
| Vorbești mai clar la telefon, chiar și în medii agglomerate | Două microfoane MEMS per cască, cu ENC |
| Poți comuta fără efort între dispozitive, cu o conectivitate stabilă | Bluetooth 5.4, compatibil cu Android, iOS și Windows |
| Le poți folsi fără griji în condiții zilnice, inclusiv ploaie ușoară sau transpirație | Rezistență la apă IPX4 |
| Controlezi ușor muzica, apelurile și funcțiile, fără să mai scoți telefonul | Comenzi tactile, suport pentru asistent vocal |
| Beneficiezi de calitate audio mai fluidă pentru video și interacțiuni în timp real | Mod fără întârziere, de 127 ms |
Uncategorized
Samsung colaborează cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a oferi fanilor experiențe legate de „Supergirl”
Parteneriatul aduce mult-așteptata aventură de vară în Samsung Art Store și în cadrul unor evenimente selectate, pentru a susține lansarea globală a filmului
București, 24 iunie 2026 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi un parteneriat global cu Warner Bros. Pictures și DC Studios pentru a marca lansarea în cinematografe, pe 24 iunie, a noii aventuri epice cu supereroi din această vară, „Supergirl”. Prin intermediul acestui parteneriat, Samsung aduce fanii mai aproape de film prin intermediul platformei Samsung Art Store, printr-o tombolă pentru un televizor Samsung Micro RGB realizată în colaborare cu retailerul de electronice Best Buy, precum și prin experiențe selecte organizate în SUA și Marea Britanie pentru a susține lansarea sa globală.
„Divizia de display-uri a Samsung a fost modelată de mult timp de modul în care oamenii interacționează cu filmele, sportul, jocurile și arta”, a declarat Hun Lee, Vicepreședinte Executiv al diviziei Visual Display (VD) din cadrul Samsung Electronics. „Prin acest parteneriat cu Warner Bros. Pictures și DC Studios, reunim lumea vizuală captivantă și intergalactică a filmului «Supergirl» cu experiențele vizuale îndrăznețe oferite de Samsung în confortul casei.”

Samsung Art Store, platforma de artă digitală de top de pe televizoarele Samsung Art TV, le oferă utilizatorilor o nouă modalitate de a descoperi arta inspirată de DC acasă, printr-o colecție „Supergirl” disponibilă pentru o perioadă limitată, până pe 8 martie 2027. Cu 15 opere de artă digitală exclusive de la DC Comics, colecția dă viață moștenirii din benzile desenate a personajului pe întreaga gamă extinsă de televizoare Samsung Art TV din 2026.
În SUA, Samsung și Best Buy lansează o tombolă „Supergirl” în peste 600 de magazine Best Buy participante la nivel național, în perioada 22 iunie – 19 iulie. Conținut special „Supergirl” va rula pe ecranele televizoarelor Samsung Micro RGB din fiecare magazin, unde redarea precisă a culorilor va dezvălui un mesaj ascuns pe care fanii îl pot folosi ca parolă pentru a debloca participări suplimentare la tombolă.
Ca parte a turneului mondial de presă al filmului, pop-up-ul „Supergirl Rest Stop” de la Phonica Records din Londra, organizat pe 20 iunie, a prezentat gamele de televizoare și de sisteme audio pentru casă Samsung 2026 în spații inspirate de film, inclusiv dormitorul lui Supergirl, nava lui Kara, stația de autobuz intergalactică și barul spațial.

„Lumea vizuală captivantă pe care Craig Gillespie și echipele sale o aduc la viață în «Supergirl» este diferită de orice am văzut până acum în Universul DC, iar Samsung, prin intermediul inovatorului său Art Store, le oferă consumatorilor tehnologia sa unică pentru a le oferi această experiență pe ecranele lor”, a declarat Julie Moore, Head of Global Brand Partnerships la Warner Bros. Pictures. „După ce am colaborat cu ei la «Superman», eram nerăbdători să lucrăm din nou cu ei pentru a vedea cât de strălucitoare va fi experiența lor cu «Supergirl», iar ei s-au ridicat la înălțimea așteptărilor.”
În calitate de lider mondial pe piața televizoarelor de 20 de ani consecutivi, Samsung continuă să activeze în domeniile filmului, comerțului cu amănuntul și divertismentului la domiciliu pentru a conecta publicul cu poveștile pe care le urmărește pe ecran.
Pentru mai multe informații, vizitați www.samsung.com.
Uncategorized
Trei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună
Anvelopele sunt unele dintre cele mai importante componente ale unui automobil, chiar dacă, de multe ori, nu primesc atenția pe care o merită, iar menținerea acestora într-o stare optimă de funcționare este la fel de importantă precum schimbarea plăcuțelor de frâne.
Motorul, frânele, suspensia sau sistemele electronice de siguranță pot fi foarte performante, însă toate depind, în cele din urmă, de contactul dintre anvelope și carosabil. Practic, fiecare accelerație, fiecare viraj și fiecare frânare trece prin cele patru suprafețe relativ mici de cauciuc care ating drumul. Din acest motiv, întreținerea anvelopelor nu este doar o chestiune de economie, ci și una de siguranță.
O anvelopă aflată în stare bună contribuie la o distanță de frânare mai scurtă, la o direcție mai precisă, la un consum mai scăzut de combustibil și la un confort sporit. În schimb, o anvelopă neglijată poate uza prematur suspensia, poate crește consumul de carburant și poate transforma o manevră obișnuită într-o situație riscantă. Din fericire, menținerea anvelopelor în stare bună nu presupune proceduri complicate. Este nevoie mai ales de atenție, consecvență și câteva verificări simple.

Primul sfat este verificarea periodică a presiunii din anvelope. Presiunea corectă este esențială pentru ca anvelopa să lucreze așa cum a fost proiectată. Dacă presiunea este prea mică, flancurile se deformează excesiv, anvelopa se încălzește mai mult, iar banda de rulare se poate uza neuniform. În plus, mașina va rula mai greu, ceea ce poate duce la un consum mai mare de carburant. Dacă presiunea este prea mare, suprafața de contact cu drumul se reduce, iar anvelopa se poate uza mai pronunțat pe zona centrală a benzii de rulare. La foarte multe mașini, citirea acestui parametru se poate face din meniul computerului de bord.
Presiunea ar trebui verificată cel puțin o dată pe lună și înaintea drumurilor lungi. Ideal este ca măsurarea să fie făcută la rece, înainte ca mașina să fi parcurs o distanță mare. Valorile recomandate nu sunt cele trecute pe flancul anvelopei, ci cele indicate de producătorul automobilului. Aceste informații se găsesc de obicei pe stâlpul ușii șoferului, pe capacul rezervorului sau în manualul de utilizare. Este important să țineți cont și de încărcarea mașinii, deoarece unele automobile au valori diferite pentru mersul cu puțini pasageri și pentru drumurile cu mașina plină.
Al doilea sfat este rotația periodică a anvelopelor. Roțile de pe față și cele de pe spate nu se uzează în același ritm. La multe automobile, în special la cele cu tracțiune față, anvelopele din față sunt solicitate mai puternic, deoarece suportă direcția, o parte importantă a frânării și transmiterea puterii către asfalt. Dacă sunt lăsate mereu în aceeași poziție, acestea se vor uza mai repede decât cele de pe spate. Prin rotație, uzura se distribuie mai uniform, iar setul poate fi folosit mai mult timp.

Această operațiune se face, de regulă, la intervale de aproximativ 8.000-10.000 de kilometri sau conform recomandărilor producătorului. Totuși, nu toate anvelopele pot fi rotite în același mod. Anvelopele direcționale au un sens clar de rulare și nu pot fi mutate de pe stânga pe dreapta fără demontare de pe jantă. De asemenea, unele mașini au dimensiuni diferite între puntea față și puntea spate, ceea ce limitează posibilitățile de rotație. De aceea, este bine ca operațiunea să fie făcută într-un service sau după schema indicată în manualul mașinii. Totuși, dacă nu rulați mai mult de 15.000 de km pe an, puteți face rotația pneurilor la fiecare schimbare de sezon, ținând cont de precizările de mai sus.
Al treilea sfat ține de stilul de condus și de atenția acordată drumului. Accelerațiile bruște, frânările puternice și virajele abordate agresiv grăbesc uzura anvelopelor. La fel se întâmplă și atunci când urcați frecvent pe borduri, treceți cu viteză prin gropi sau parcați pe suprafețe cu pietre, resturi metalice ori muchii ascuțite. O singură lovitură puternică poate provoca o umflătură pe flanc sau o deformare internă care nu se vede imediat, dar care poate deveni periculoasă în timp.
Din când în când, anvelopele (vară, iarnă, all-season) trebuie inspectate vizual. Căutați tăieturi, crăpături, cuie, cioburi, zone tocite neuniform sau umflături pe flanc. Dacă observați vibrații în volan, zgomote neobișnuite sau faptul că mașina trage într-o parte, este recomandată o verificare într-un service. Aceste simptome pot indica o problemă de echilibrare, geometrie sau deteriorare a unei anvelope.
În concluzie, anvelopele pot fi menținute în stare bună prin trei gesturi simple: presiune corectă, rotație periodică și condus responsabil. Este suficient să le tratați ca pe o parte esențială a mașinii, nu ca pe un detaliu secundar și n-aveți nevoie nici de aparatură specializată, costisitoare. O anvelopă bine întreținută înseamnă mai multă siguranță, costuri mai mici pe termen lung și o mașină care se comportă mai previzibil în fiecare zi.
Sursa foto: https://davanti-tyres.com/
-
acum o ziParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Afaceriacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Afaceriacum o săptămânăSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 6 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum o săptămânăBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Uncategorizedacum o săptămânăCe se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie
-
Uncategorizedacum 3 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

