Connect with us

Exclusiv

Corupție și Complicitate – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

Locotenentul 1:

Alexandru Fragulea, „Căpitan la 15 Ani”
Dacă chestorul Mirițescu poate fi considerat bossul grupării infracționale, comisarul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Alexandru Fragulea și fostul șef al Poliției Ploiești, Marcel Bălan, se află printre locotenenții acestuia, iar pseudo-jurnalistul șantajist și spăgar Cătălin Stavri a devenit soldatul civil al structurilor mafiote, interfața cu publicul și victimele organizației clandestine.

Cel mai spectaculos caz este cel al comisarului Alexandru Fragulea, supranumit Căpitan la 15 ani, datorită avansărilor incredibil de rapide, în ciuda unei evidente incompetente și a unui palmares de ilegalități. La începutul carierei sale, a absolvit o facultate fantomă în Republica Moldova, care cuprinde șapte file în limba rusă, și a lucrat pe structura economică a IPJ Prahova, unde a introdus o formă de taxă de protecție, forțând tarabagiii să-i plătească „camătă”, amenințându-i cu amenzi și închiderea tarabelor.

Fragulea a fost cunoscut și pentru acuzațiile false împotriva colegilor, sesizând Corpul de Control al Ministerului M.A.I. Totuși, el a ajuns să fie cercetat și retrogradat pe o funcție de „telefonistă”, echivalentul în argoul polițienesc al unei secretare. A fost salvat și promovat la serviciul Cadre de la IPJ, apoi avansat la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Prahova, unde s-a evidențiat prin furtul unui sigiliu M.A.I. pe care l-a ascuns.

Prin diverse manevre, a ajuns șef la Arme și Muniții, unde a dezvoltat relații în mediul politic și de afaceri, executând controale comandate. Ulterior, prin împuternicire, a devenit șef interimar la DGA Prahova, unde a executat ordinele lui Mirițescu, încercând să se califice pentru o funcție din care nu avea abilități necesare. Prima sa măsură a fost să blocheze anumite cazuri pentru a proteja interesele politice.

Locotenentul 2:

Marcel Bălan, comisarul discret din structura infracțională

La indicațiile lui Mirițescu, Marcel Bălan a fost uns, tot prin împuternicire, șef al Poliției Municipale Ploiești. Pentru contribuții esențiale la prosperitatea grupului infracțional, Mirițescu i-a promis preluarea șefiei IPJ Prahova, având în vedere că Cristian Manea, fostul șef al IPJ, nu se conforma ordinelor problematice.

De asemenea, Bălan a început să exercite presiuni asupra Gărzii de Mediu Prahova, cerându-le să efectueze anumite constatări bazate pe ordinele primite de la Mirițescu. O tentativă recentă de numire la DGA Prahova a fost, de asemenea, blocată de dezvăluirile ziarului nostru, Incisiv de Prahova.

Soldatul 1:

Pseudo-jurnalistul Cătălin Stavri, santajist, spăgar și intermediar de voturi
Pseudo-Jurnalistul Cătălin Stavri acționa ca interfață vizibilă a ilegalităților grupării, specializându-se în jurnalism de șantaj. După ce a expus nereguli ale lui Mirițescu, au devenit „parteneri în crime”, Stavri devenind un acolit al acestuia. Folosind informații de la Fragulea și intervenții directe ale lui Mirițescu, Stavri a solicitat și obținut avantaje financiare de la agenții economici din Prahova, amenințându-i cu publicarea de materiale de presă defăimătoare.

DGA Prahova a obținut înregistrări în care Stavri solicita, în numele lui Volosevici, bani și alte foloase pentru a rezolva „problemele”. Aceste probe au fost blocate la ordinul lui Fragulea. Nefiind luate măsuri legale, unii păgubiți au contactat direct DNA București.

Pseudo-jurnalistul șpăgar și șantajist Cătălin Stavri, care s-a implicat în trafic de influență solicitând bani pentru marketizarea din piețe, s-a angajat direct și în cumpărarea voturilor cetățenilor de etnie romă din Ploiești, oferind recompense pentru voturi și contactând lideri informali ai comunităților rome pentru a finaliza tranzacția.

De asemenea, aceeași persoană este implicată în scandalul WHITE TOWER, protejat de mafia din MAI descrisă anterior. Scandalul White Tower din Ploiești, care a afectat profund zeci de familii, reprezintă un exemplu emblematic de fraudă imobiliară în România și subliniază probleme persistente legate de corupție și integritatea sistemului de justiție. Această situație complexă este exacerbata de influențe externe care contribuie la perpetuarea ilegalităților.

În perioada 18.10.2016 – acesta a fost apogeul activităților procurorului Negulescu Mircea, alias „Portocala”, unde Cătălin Stavri a acoperit acțiunile ilegale, în colaborare cu polițiști corupți, inclusiv chestorul Eduard Mirițescu.

Scandalul White Tower: o fraudă imobiliară de proporții
Scandalul White Tower din Ploiești, scos la iveală de ziarul nostru, Incisiv de Prahova, a dus la impacte devastatoare asupra a zeci de familii, evidențiind problemele persistente de corupție și integritate în justiție. Complexitatea acestuia este agravată de factori structurali și influențe externe care facilitează continuarea ilegalităților. De asemenea, procedurile din cazul White Tower sunt similare cu cele din cazul Nordis.

Abuzuri, tunuri și ilegalități în Prahova comise de gruparea condusă de Chestorul Mirițescu
Sora chestorului, Simona Mirițescu, lucrează la Direcția de Urbanism a Ploieștiului; prin intermediul ei se obțin autorizații de construcție în zone unde legislația interzice acest lucru. Ultimul tun imobiliar a fost un bloc pe Bulevardul București, construit fără respectarea reglementărilor urbanistice, extinzându-se peste suprafața permisă și depășind regimul de înălțime. În încercarea de a proteja sora, se încearcă devierea anchetei asupra dezvoltatorului imobiliar.

Cazul, care a captat atenția națională, a avut ca rezultat percheziții, iar mai multe apartamente din acest bloc au ajuns în posesia primarului Andrei Volosevici, protejat de sora chestorului. Colaborarea strânsă dintre Mirițescu și primarul Volosevici este bine cunoscută în Ploiești. Un ofițer al DGA a sesizat fapte penale legate de primar și de sora urbanistă, dar a fost umilit și sancționat pentru aceasta.

Prin intermediul comisarului-șef Ginel Preda, un alt apropriat al lui Mirițescu, s-au încercat blocări ale altor anchete legate de ilegalitățile primarului Volosevici, care a semnat un contract de împrumut fără Hotărârea Consiliului Local. Din nefericire, prin aceleași rețele de polițiști și procurori corupți, această mușamalizare a fost realizată. Intervențiile chestorului Eduard Mirițescu au avut efect, singurele dosare unde nu a putut interveni fiind cele legate de Veolia, scandalul White Tower și cele legate de piețe, deoarece procurorul de caz a utilizat polițiști din Buzău și Dâmbovița pentru aceste cazuri.

Gruparea a protejat interesele unui parlamentar care deține o groapă de deșeuri ilegale la Buda, prin intermediari.

Legături între corupția Poliției și mafia deșeurilor
Poluarea și corupția au fost mereu probleme centrale în Prahova; de ce ar face excepție de la această regulă oamenii legii din județ? Beneficiind de o protecție la cel mai înalt nivel, inspectorul general adjunct al Poliției Române, Eduard Mirițescu, a organizat o structură de crimă organizată chiar în cadrul poliției (aici). Această rețea mafiotă include polițiști de diverse grade, oameni politici, și pseudo-jurnalistul șantajist și escroc, Cătălin Stavri (aici). Chiar înainte de a fi reținut, acesta se întâlnea cu un senator, cu scopul de a denigra și a șantaja mediatic, totul pentru a prelua afacerile locale. Consilierul senatorului a devenit director la o stație de tratare, iar un fost ofițer SRI a ajuns director la o firmă de salubritate.

Vorbind despre acest fost ofițer de la SRI Prahova (aici), vom aduce la lumină dezvăluiri legate de achiziții la spitalele din județ, care vor provoca o reacție semnificativă în urma publicării acestora. În legătură cu conexiunile intrinseci dintre membrii rețelei de crimă organizată care aspirau să conducă județul Prahova, prin șantaje, denigrări mediatice și dosare fabricate cu ajutorul polițiștilor corupți, dar și legăturile cu mafia deșeurilor, în special cu Recop Recycling SRL și locotenentul Cătălin Mureșan, vom oferi mai multe detalii în edițiile viitoare.

Când șeful tău este nu doar Dumnezeu, ci și un grangur suprem al Poliției Române
Când șeful tău este nu doar Dumnezeu, ci și un grangur suprem al Poliției Române, chiar și un hoț peste hoți poate fi iertat, absolvit de păcate.

Ce acoperă, în realitate, mafia din interiorul Poliției Române, condusă de bossul Mirițescu și locotenenții săi de la IPJ Prahova? Acoperă ilegalitățile comise de gruparea de criminalitate economico-financiară a lui Andrei Volosevici și de pseudo-jurnalistul șpăgar și șantajist Cătălin Stavri.

Un apel la acțiune: Restabilirea increderii în justiție

Ginel, comisar de jafuri? Nu s-a autosesizat când spagarul si santajistul Catalin Stavri șantaja în public și se poza cu mașinile poliției române din subordonarea ta, îmbrăcat în uniforme oficiale? Sau poate ești atât de prost pregătit încât nu cunoști Codul Penal? Ai vrea să dai declarații cum ai dat declarații în favoarea procurorului Negulescu Mircea, alias Portocala, declarații pe care le vom publica?!…

Și, revenind la subiect, cetățenii de etnie romă care au fost păcăliți și furați de aproximativ 300.000 de euro se vor constitui parte civilă în acest dosar penal și vor solicita impunerea sechestrului asigurator pe bunurile pseudo-jurnalistului șpăgar și șantajist Cătălin Stavri, fiindcă deja au informații că încearcă să transfere bunurile pe numele unor terți, așa cum a încercat să păcălească justiția și procurorul de caz în scandalul White Tower.

Cine este inculpatul pseudo-jurnalist spăgar și santajist Cătălin Stavri, protejat de mafia polițiștilor corupți și de Statul Paralel (aici)? O incursiune în timp…

În Prahova există un pseudo-jurnalist, pe numele său Cătălin Stavri – trompeta fostului procuror „Portocala”, cunoscut și sub porecla „Peste”, care, la vârsta de 28 de ani, a fost implicat într-un dosar penal.

Rechizitoriul dosarului nr. 85/D/P/2005
Ancheta noastră se bazează pe rechizitoriul din dosarul nr. 85/D/P/2005, din 08.05.2006, în care Cătălin Stavri, zis „Peste”, a fost parte ca și consumator de droguri, alături de prietena sa de la acea vreme. Vom publica numele integral al jurnalistului, dar vom menționa doar inițialele celor care au fost parte în dosar, pentru că nu ei fac obiectul acestui material jurnalistic.

Inculpați și invinuiți
Inculpați:

  • P.A., cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000
  • T.I.R., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 și art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000

Învinuiți:

  • S.M.S.
  • P.V.C. – ambii cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000
  • Cătălin Stavri
  • S.L.E. – ambii cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. din Legea 143/2000

Firul evenimentelor
Acțiunea a început în iunie 2005, când un individ (O.C.) arestat în altă cauză a sesizat organele de poliție cu privire la consumul și comercializarea drogurilor de risc și mare risc (cannabis și ecstasy) pe raza municipiului Câmpina. Acestea erau procurate prin intermediul lui S.M.S.

În octombrie 2005, T.I.R. a aflat că P.A. a procurat cannabis și, pentru a testa calitatea drogului, s-a deplasat în Ploiești, unde au consumat împreună cannabis folosind o pipă confecționată artizanal. Aceeași pipă a fost folosită și de Cătălin Stavri pe 24.11.2005.

După sesizarea lui O.C., ancheta polițiștilor de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) s-a pus în mișcare, iar primul pas a fost interceptarea convorbirilor telefonice. A fost desemnat și un investigator acoperit, iar toate activitățile grupului infracțional erau monitorizate.

Implicarea lui Cătălin Stavri
Printre persoanele cunoscute că s-au prezentat la domiciliul lui P.A. pe 24.11.2005 se află Cătălin Stavri, zis „Peste”, care, împreună cu S.L.E., a cerut să le fie oferite droguri. Cei doi au consumat cannabis la P.A. folosind pipă.

Interceptarea convorbirilor a relevat faptul că, după consumul de droguri, P.A. urma să se deplaseze la părinții săi din Câmpina pentru a distribui o cantitate de droguri. P.A. a fost oprit pe drum de o echipă operativă a BCCO, iar în geanta sa a fost găsită pipă folosită în noaptea precedentă.

Pe aceeași zi, în urma autorizării de percheziție, s-a descoperit o cantitate de 38 de grame de materie vegetală.

Cannabis pe pâine pentru pseudo-jurnalist
Chermeza la care a participat Cătălin Stavri, zis „Peste”, a dus la implicarea sa activă în dosar ca și consumator. Materia vegetală arsă, de pe cele două felii de pâine, a fost supusă unei constatări tehnico-științifice, concluzionându-se că conținea tetrahidrocannabinol (THC), substanța psihoactivă derivată din planta cannabis.

Pentru cei care nu știu, Cannabis sativa conține peste 400 de compuși, iar delta-9-tetrahidrocannabinol (THC) este molecula psihoactivă responsabilă pentru efectele consumului de marijuana, cu efecte principale asupra memoriei. Aceasta ar putea explica povestea induiosătoare pe care Cătălin Stavri a prezentat-o într-o conferință de presă de atunci.

Consecințele
Înainte de a prezenta povestea, este important de menționat ce consecințe a avut noaptea de pomină a jurnalistului Stavri atât pentru el, cât și pentru ceilalți învinuiți sau inculpați, conform hotărârii instanței. Instanța urma să se pronunțe asupra aplicării art. 33 lit. a din Codul Penal, privind concursul real de infracțiuni, în cazul celor trei acte materiale prin care P.A. a oferit droguri în vederea comercializării și consumului propriu lui T.I.R. și învinuiților Cătălin Stavri și S.L.E.

Menționăm că „fapta învinuiților Stavri Cătălin și S.L.E. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea 143/2000. Din moment ce au participat o singură dată la consumul de droguri cu inculpatul P.A., neexistând dovezi că aceștia erau implicați în traficul de droguri, instanța a decis scoaterea lor de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative de 10.000.000 lei pentru fiecare.”

În final, toți au fost scoși de sub urmărire penală, Cătălin Stavri și prietena sa fiind doar amendați, beneficiind de protecția lui Mirițescu și Ginel Preda.

Falsa poveste din jurul consumului de droguri
Cătălin Stavri a încercat să arunce vina pe polițiștii de la BCCO, susținând că aceștia au o problemă personală cu el și că va începe un război împotriva lor. Într-o conferință de presă, după ce a achitat amenda, a încercat să impresioneze prin povestea sa despre documentare.

Spune el: „Am crescut fără părinți (aceasta se leagă oarecum de conexiunile mele cu lumea interlopă) și acum 3 ani, Marin Marian de la TVR 2 mi-a oferit o oportunitate de a lucra în presă.” Continuă spunând că, deși câștiga mult mai bine din alte activități, a acceptat să lucreze în presă.

Apoi, Cătălin Stavri afirmă că a avut parte de amenințări din partea grupărilor de crime organizate după ce a scris un articol despre droguri. A încercat să creeze o poveste în care să se prezinte ca o victimă a unui complot, folosind acest incident ca un pretext pentru a atrage atenția asupra lui.

Aceste detalii conturează un peisaj alarmant al corupției și abuzurilor în instituțiile statului, evidențiind o rețea bine închegată care subminează încrederea publicului în forțele de ordine și în justiție. Această situație necesită o intervenție urgentă din partea autorităților competente pentru a investiga și a sancționa corespunzător toate persoanele implicate, pentru a restabili integritatea și credibilitatea instituțiilor publice în fața cetățenilor. Numai printr-o acțiune fermă și hotărâtă se poate spera la eradicarea acestui sistem corupt și la protejarea intereselor legitime ale comunității. Asa cum am declarat in articolul anterior – vom reveni cu dezvaluiri senzationale si noi inregistrari audio care dovedesc faptele de coruptie, santaj si trafic de influenta . (Cristina T.).

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic

Publicat

pe

De

Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.

De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.

Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie

  • Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
  • Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
  • Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.

Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.

De ce frica de diagnostic te face să amâni  și cum se întoarce împotriva ta

Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.

Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente

Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:

  • migrene care durează între 4 și 72 de ore.
  • durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
  • greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.

Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.

Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat

Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.

Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate

  • Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
  • dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
  • simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă

Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.

Întrebări Frecvente

  1. Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?

Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.

  1. Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?

Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.

  1. Cât durează o consultație la neurolog?

20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.

  1. Migrena se vindecă complet?

Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.

  1. La ce vârstă pot apărea migrene?

La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.

Mini-rezumat

Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.

Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.

Contact:

+40 330 408 407

office@clinica-hereditas.ro

DC70, 727325 Ipotești

Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți

Sursă foto: freepik.com

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized5 ore inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorized6 ore inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Uncategorized10 ore inainte

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații...

Afaceri4 zile inainte

Mobilier la Comandă Premium – Soluții Personalizate pentru Casa Ta, de la Schiță la Montaj

Atunci când îți dorești un spațiu perfect organizat, funcțional și adaptat stilului tău de viață, alegerea unui mobilier la comandă...

Uncategorized6 zile inainte

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al...

Uncategorizedo săptămână inainte

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

București, 28 mai 2026  – Xiaomi a lansat astăzi, pe piețele globale, cea mai recentă gamă de produse din ecosistemul său...

Uncategorizedo săptămână inainte

Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T, care aduce dimensiuni duale, capabilități teleobiective pentru întreaga gamă și Leica Live Moment

București, 28 mai 2026– Xiaomi a dezvăluit astăzi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T,...

Uncategorizedo săptămână inainte

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice...

Uncategorizedo săptămână inainte

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și...

Afacerio săptămână inainte

Dr. Gică Gheorghe: „Laparoscopia nu este doar o tehnică, este o filosofie de îngrijire a pacientei”

Interviu cu Dr. Gică Gheorghe, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist în chirurgie ginecologică laparoscopică, cu peste 15 ani de experiență și...

vestiar metalic vestiar metalic
Afacerio săptămână inainte

Structura unui vestiar metalic de calitate – Detaliile care chiar contează

În alegerea mobilierului profesional, atenția este orientată de cele mai multe ori către dimensiuni, design sau preț. Totuși, atunci când...

Uncategorizedo săptămână inainte

Creată pentru ritmul alert al vieții de student

Seria HONOR 600 îi ajută pe studenți să treacă ușor de la study mode la night mode București, 26 mai...

Uncategorizedo săptămână inainte

Leica Live Moment pe seria Xiaomi 17T: viitorul imagisticii mobile de la Xiaomi și Leica

Dezvoltarea rapidă a fotografiei mobile în ultimele două decenii a făcut ca aceasta să fie mai ușoară și mai accesibilă...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum redefinește seria HONOR 600 experiența foto-video în era AI

București, 26 mai 2026 – Timp de peste un deceniu, industria smartphone-urilor a fost definită de cursa megapixelilor și de performanța...

Top Știri ALBA