Connect with us

Exclusiv

Avand in vedere afectarea unor drepturi ale militarilor pensionari, afectarea bugetului de pensii al caselor sectoriale din domeniul militar ar fi trebuit sa se obtina si un aviz al institutiilor din domeniul apararii nationale, ordine publica si securitate nationala, respectiv de la CSAT

Publicat

pe

La 30 de ani de la Mineriada din 1990 statul român încă nu a pedepsit vinovații și nu le-a făcut dreptate victimelor. Redeschis în 2016, dosarul a fost plimbat în continuare între Parchet și instanța supremă, sub diverse pretexte, cu încălcarea flagrantă a unor termene stricte și a spiritului Justiției.

4 oameni au murit împușcați și peste 1.000 au fost bătuți și arestați în timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, prin care s-a pus capăt fenomenului Piața Universității. În 17 septembrie 2014, CEDO a condamnat statul român pentru că nu a identificat și pedepsit vinovații.

Cetățeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut și băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore și bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alți protestatari. De frică, a fugit atunci și nu a mai ieșit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare”, se arăta într-un comunicat dat de APADOR-CH în ziua în care CEDO a decis să ceară ferm României redeschiderea dosarului Mineriadei.

Potrivit respectivei decizii a CEDO,toate dovezile din acest caz indică existența elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanității, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului și militari cu grade importante”.

“Este în sarcina statului respectiv să își îndeplinească obligația internațională și să îi aducă în fața justiției pe cei responsabili pentru atacul extins și sistematic asupra populației române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exercițiul autorității lor civile sau militare. (…)  Timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptașii individuali de răspundere”, a mai stabilit CEDO.

Statul sunt ”EI”

De ce nu își îndeplinise (timp de 24 de ani!) statul român obligațiile constituționale?

Statul nu a lucrat pentru ca statul sunt ’EI ’. Cei care au participat la represiunile din decembrie 1989 sunt statul.  Sigur, o parte au dispărut fizic datorită vârstei, dar au lăsat copiii și nepoții, o parte au plecat la pensie, dar și-au lăsat subalternii, iar o parte dintre EI încă mai ocupă funcții din care pot să își exercite influența”, ne explicase în 2013 Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie și una dintre victimele Mineriadei 1990.

Ca urmare a presiunii publice, în 2016 Dosarul Mineriadei a fost redeschis, cu chiu cu vai. Ce a urmat ne povestește astăzi tot Teodor Mărieș.

Punct și de la capăt. Iar.

”În 2016 vine Augustin Lazar procuror general, formeaza o echipă din patru oameni, il pune șef pe Gheorghe Coșneanu și se apucă de lucru. Încep să facă audieri (…) Trece ce trece, vine timpul – 2017 – ’E gata dosarul’. Cum să fie gata?!

I-am spus: ’Nu e în regulă’.

’Haideți că e beton!’, mi-a zis.

’Domnule Lazăr, nu înțelegi că nu e făcut procedural?’, am răspuns.

Îl trimite la Curtea Supremă pe data de 13 iunie  (își alege data!). Eu am spus de atunci că dosarul se întoarce înapoi și am ținut-o pe a mea trei ani de zile: Procedural, este un dosar varză!

A fost dat la o judecătoare care a plecat la pensie, apoi l-au dat altui judecător – Constantin Epure, adus de la Brașov, băiat tânăr. Eu voiam să îl judece cât mai repede, iar Codul de Procedură Penală spune ’60 de zile pe cameră preliminară’. Trece un an, un an și jumătate….

În sfârșit, (în mai 2019 – n.red.) dl Epure ia decizia și spune în decizie că din punct de vedere procedural dosarul nu îndeplinește condițiile. Îl returnează procurorului, pentru refacerea rechizitoriului, cu toate probele anulate. Asta într-un loc, că în alt loc zice: ’Cu toate probele din perioada de după 2006 anulate’ (aici e altă nebunie, va trebui să facem o cerere de precizare, dar asta după ce se termină recursul la camera preliminară…).

Și iată că s-a terminat dosarul. Hai, dle Epure! Trece o lună, două, trei… Nu motivează. Trec 10 luni – nu motivează…. În sfârșit, în a 11-a lună motivează hotărârea lui.

Și iată cum se fac 3 ani de cameră preliminară. 11 luni nu a motivat-o!

În sfârșit a motivat-o. S-a dat termen, primul – în februarie, parcă, iar ultimul termen pe care l-am avut a fost în 14 mai, după pandemie. Mergem acolo și aflam un nou termen – 14 septembrie. Peste 4 luni!

Acum suntem în recurs, în cameră preliminară, cu toate probele anulate, cu dosarul returnat (pentru că procedural este un eșec juridic). Punct. Asta este istoria.

Cine e de vină pentru că vinovații nu au fost pedepsiți?

Întrebat de ce crede că s-au întâmplat toate astea, Teodor Mărieș a subliniat apăsat: ”Eu nu l-am acuzat pe Constantin Epure pentru decizia pe care a dat-o. E reală”.

”Principalul vinovat pentru că a plecat dosarul în acest hal către Curte este Augustin Lazăr. Clar! El, ca procuror general, nu avea voie să facă asta, mai ales că a ieșit personal să se împăuneze cu acest dosar, pentru că el nu s-a rezumat să iasă și să spună ceva (sau să nu spună nimic, până la urmă, nu era treaba lui, era treaba secției Parchetelor Militare, acolo a fost confirmat dosarul, deci nu trebuia să iasă el și să confirme confirmarea, din punctul meu de vedere)”, a comentat președintele Asociației 21 Decembrie.

Teodor Mărieș crede că o posibilă explicație ar fi că procurorii care s-au ocupat de dosar dupa redeschiderea lui ”nu cunosc meserie și au făcut acest dosar neprocedural (nu au respectat modul de a-i cita pe inculpați, de a le prezenta probele etc – e nenorocire ce e acolo)”.

”Dânșii, sau opinia publică, acuză: ’Generalul Voinea nu a făcut bine dosarul în 2006’. Lăsați-l pe Voinea! El a făcut dosarul în 2006 și așa, bun-rău, Mărieș l-a luat cu greva foamei și l-a dus la CEDO, iar CEDO a zis că probele din acel dosar sunt pertinente. Și mai zice CEDO– Crimă împotriva umanității.

Dacă CEDO zice așa pe dosarul lui Voinea și voi îl redeschideți, ce treabă aveți voi cu ce procedură a făcut Voinea?! Voi o faceți de la început și o faceți dumnezeiește, așa cum scrie legea. Una era procedura în 2005, alta în 2006 (când am oprit prescrierea crimei la 15 ani!) și alta acum. Faceți voi procedura corect!

După 30 de ani de la Mineriadă și după o muncă asiduă a 4 procurori, dosarul se întoarce din instanță și probele din dosar sunt anulate. Ați văzut că a ieșit iar președintele Iohannis…(…)

Deci ori a fost lipsa de pregătire profesională (dar e vorba, totuși, de 4 procurori, nu a lucrat unul singur!), ori au făcut-o intenționat. Pe de o parte, pentru a da satisfacție aparentă victimelor, a duce în eroare opinia publică și pe șeful statului căruia îi promisese Augustin Lazăr că în 6 luni după ce vine în mandat e gata Dosarul Mineriadei și deja trecuse un an și o lună), ca atare s-a grăbit și i-a presat pe procurori, cum o fi, cum n-o fi să îl trimită pentru că vrea să se țină de cuvânt față de președinte.

Asta e o chestiune 100% reală, o știu din mai multe surse – a vrut neapărat să se țină de cuvânt. Dar președintele nu l-a forțat. Nu l-am forțat nici eu, eu l-am rugat să nu îl trimită așa, să îl facă corect!

Altă explicație nu e.

Același lucru e și în Dosarul Revoluției. Identic. I-den-tic! (….)

Și, totuși, există decizia CEDO și o rezoluție a Parlamentului European dată în baza ei, peste 500 de oameni (un scor zdrobitor) care au votat și au cerut: Faceți dosarele astea!”, le-a reamintit Teodor Mărieș instituțiilor statului român, precizeaza Camelia Badea in Spot Media.

Reamintim cititorilor ca aceste precizari confirma in totalitate dezvaluirile noastre. (Cristina T.).

Dupa doi ani de zile ICCJ confirma dezvaluirile ziarului Incisiv de Prahova/Nulitatea rechizitoriului “Mineriada”

Mineriada, pe linie moartă

EXCLUSIV/Probe din care reiese că serviciile secrete au fost implicate in represiunea populației inocente au fost inlaturate de procurorii militari in baza “PROTOCOALELOR”!/ STUDIU DE CAZ: MINERIADA

EXCLUSIV/ Inculpatii care au fost „albiti” in DOSARUL “MINERIADA” sunt ofiteri D.I.A., D.I.P.I., S.R.I. , ofiteri M.A.I. avansati la gradul de general de Ion Iliescu dar si fosti colegi de catedra ai actualului Procuror General al Romaniei

EXCLUSIV/ Dosarul “Mineriada”/Procurorii care au arestat ilegal sute de români în iunie 1990 au fost făcuţi scăpaţi de colegii lor de la Parchetele Militare/ REVOLTATOR: Corneliu Coposu nu este parte vătămată în dosarul “Mineriada”

EXCLUSIV/EXPLOZIV/ SERVICIILE SECRETE IMPLICATE IN MINERIADA 13-15 IUNIE/ D.I.A. (actuală D.G.I.A.), U.M.0215 (actual D.I.P.I.) si S.R.I. in cooperare cu procurorii militari vor musamalizarea Dosarului Mineriadei 13-15 iunie/La dosarul cauzei există suficiente probe din care reiese faptul că aceste servicii au fost implicate in represiunea populației inocente.

„Mineriada a fost ”opera” SRI-ului”/Oare ce PROCUROR GENERAL a “musamalizat” dosarele REVOLUTIEI SI CELE ALE MINERIADELOR?

Exclusiv

Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic

Publicat

pe

De

Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.

De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.

Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie

  • Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
  • Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
  • Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.

Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.

De ce frica de diagnostic te face să amâni  și cum se întoarce împotriva ta

Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.

Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente

Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:

  • migrene care durează între 4 și 72 de ore.
  • durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
  • greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.

Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.

Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat

Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.

Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate

  • Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
  • dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
  • simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă

Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.

Întrebări Frecvente

  1. Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?

Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.

  1. Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?

Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.

  1. Cât durează o consultație la neurolog?

20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.

  1. Migrena se vindecă complet?

Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.

  1. La ce vârstă pot apărea migrene?

La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.

Mini-rezumat

Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.

Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.

Contact:

+40 330 408 407

office@clinica-hereditas.ro

DC70, 727325 Ipotești

Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți

Sursă foto: freepik.com

Citeste in continuare

Exclusiv

Volumul care arată spectaculos în oglindă poate încărca ținuta afară, iar asta se vede imediat la o haină de blană naturală de vulpe

Publicat

pe

De

La prima probă, efectul este aproape întotdeauna puternic. Intri într-un spațiu bine luminat, vezi piesa așezată corect pe umeraș, o îmbraci și, dintr-odată, ținuta pare mai bogată, mai expresivă, mai “prezentă”. Tocmai aici apare și întrebarea importantă: ce arată bine în oglindă rămâne la fel de reușit și afară, în mers, în lumină rece, lângă o geantă, peste un pulover sau sub un guler ridicat? La o haină de blană naturală de vulpe, diferența dintre impresia de showroom și purtarea reală poate fi mai mare decât pare.

Un exemplu credibil este cel al unei cliente care probează două modele în aceeași zi. Primul are mult volum, un guler amplu și un efect imediat spectaculos. Al doilea este puțin mai echilibrat în lungime și în felul în care cade pe umeri. În oglinda mare, primul pare “mai special”. După 15 minute de probă și câțiva pași normali, cel de-al doilea începe însă să pară mai firesc, mai ușor de integrat într-o zi obișnuită și mai sigur ca alegere. Nu pentru că ar fi mai puțin frumos, ci pentru că proporția bună se vede altfel când haina intră în viața reală.

De ce volumul impresionează imediat, dar nu este singurul criteriu

Blana de vulpe are, prin natura ei, o prezență vizuală puternică. Asta poate fi exact ce își dorește cineva care caută o piesă statement, cu textură bogată și contur clar. În același timp, volumul are nevoie de echilibru. Dacă lungimea, linia umerilor și felul în care se închide haina nu lucrează bine împreună, ținuta poate deveni prea încărcată, mai ales în exterior, unde intervin mersul, vântul, alte straturi vestimentare și contextul real de purtare.

Aici apare un trade-off util: impact vizual versus versatilitate. O piesă foarte amplă poate arăta excelent la un eveniment sau într-o apariție de seară, dar o variantă ușor mai temperată poate funcționa mai bine la ieșiri frecvente, întâlniri, drumuri scurte sau seri reci în oraș. Niciuna dintre alegeri nu este universal corectă. Depinde de siluetă, de stilul personal și de cât de des vrei să porți haina fără să simți că trebuie să construiești întreaga ținută în jurul ei.

Testul de 2 minute care îți arată dacă piesa te avantajează și în afara oglinzii

În loc să te bazezi doar pe prima impresie, merită să faci un test simplu, observabil, fără grabă. Nu durează mult și evită o alegere bazată exclusiv pe efectul de moment.

  • Privește haina din față, apoi din profil, nu doar direct în oglindă.
  • Mergi câțiva pași normali și vezi dacă volumul se distribuie armonios sau “vine” prea mult în față.
  • Ridică brațele ușor, ca să observi dacă linia umerilor rămâne curată.
  • Așază-te pentru câteva secunde și uită-te cum cade în zona taliei și a șoldurilor.
  • Imaginează-ți ținuta completă: geantă, fular, încălțăminte, nu doar haina în sine.

Dacă la două dintre aceste puncte simți că piesa te domină, nu este un semn rău, dar este un semn util. Poate că ai nevoie de altă lungime, alt guler sau alt ritm al volumului, nu neapărat de alt material.

Când vrei să compari mai multe variante din aceeași familie, nu ajută să vezi o singură piesă izolată. E mai clar să privești o selecție coerentă, în care să înțelegi diferențele de croială, prezență și lungime. În astfel de situații, o haină din blană naturală de vulpe poate fi înțeleasă mai bine în contextul unor modele apropiate, tocmai pentru că observi mai ușor ce tip de volum te avantajează și ce tip de volum rămâne frumos doar pe umeraș.

Când merită o piesă cu prezență puternică și când este mai bine să alegi alt echilibru

O astfel de haină are sens când îți dorești o piesă cu personalitate clară, pe care să o porți conștient și cu plăcere. Merge bine pentru apariții în care vrei ca haina să joace un rol central, nu doar să completeze discret ținuta. De asemenea, poate funcționa excelent dacă ai o siluetă care susține bine volumul în zona umerilor sau dacă preferi linii vestimentare curate, fără multe alte elemente concurente.

În schimb, dacă ai un stil foarte activ, porți des genți mari pe umăr, faci multe drumuri scurte sau ai tendința să alegi haine deja încărcate ca formă, o variantă prea amplă poate deveni obositoare mai repede decât crezi. După 30 de zile, nu te mai uiți doar la cât de frumoasă este piesa, ci la cât de ușor o integrezi. Aici se vede dacă alegerea a fost una spectaculoasă și atât sau una cu adevărat potrivită.

Pentru imaginea de ansamblu, este util să compari această categorie cu alte tipuri de piese, mai ales dacă ezitarea vine din faptul că îți place efectul vizual, dar nu știi dacă ți se potrivește în viața reală. O privire peste modele de haină de blană de la Casa de blanuri MG ajută exact în punctul acesta: vezi alternative, diferențe de structură și interpretări mai calme sau mai expresive ale aceleiași idei de eleganță.

Ce se vede după prima săptămână, nu doar la probă

În primele 7–10 zile de purtare apar detalii foarte sincere. Observi dacă haina rămâne bine proporționată când o porți peste un tricot mai gros, dacă gulerul stă bine fără să îți “mănânce” linia feței, dacă umerii nu par prea încărcați și dacă te simți confortabil când te miști normal. În plus, devine clar dacă piesa cere o ținută foarte construită sau dacă se lasă integrată mai ușor.

O observație simplă, dar utilă: ceea ce pare luxos în static nu este întotdeauna și ușor de purtat. Iar la vulpe, tocmai aici se joacă alegerea bună. Casa de blanuri MG devine relevantă mai ales dacă privești procesul de alegere ca pe o comparație între proporții, nu doar între fotografii sau prime impresii.

Întrebări frecvente

O haină de vulpe este potrivită pentru purtare frecventă?

Depinde de croială, lungime și de stilul tău de viață. Unele modele sunt mai ușor de integrat, altele au un rol mai clar de piesă de impact.

Cum îmi dau seama repede dacă volumul mă avantajează?

Privește haina din profil, mergi câțiva pași și observă dacă volumul te însoțește firesc sau pare că ajunge în fața ta înaintea siluetei.

Contează mai mult oglinda sau mersul?

Mersul spune mai mult. În oglindă vezi efectul, în mișcare vezi dacă haina lucrează bine cu tine.

Dacă îmi place foarte mult la probă, este suficient?

Nu chiar. Merită să verifici și cum ar arăta în afara spațiului de probă, în lumină rece și într-o ținută completă.

O piesă reușită nu este doar aceea care atrage atenția, ci aceea care rămâne convingătoare și după ce trece momentul primei impresii. La vulpe, eleganța vine din volum, dar alegerea bună vine din măsură.

Citeste in continuare

Exclusiv

Asigurare pentru Apartament vs. Asigurare pentru Casa — Care Este Diferenta si Ce Ai Nevoie

Publicat

pe

Asigurarea de apartament este pentru chiriasi: te ajuta sa iti protejezi bunurile, acopera raspunderea civila daca cineva se raneste sau tu provoaca daune si poate plati costuri suplimentare de locuire daca locuinta ta devine nelocuibila. Asigurarea de locuinta este pentru proprietari, asa ca de obicei acopera si structura casei, plus bunurile tale si raspunderea civila. Ambele pot acoperi incendii, furturi si vandalism, dar de obicei exclud inundatiile si uzura. Alegerea potrivita depinde de felul in care traiesti, iar mai multe detalii pot ajuta.

Asigurarea pentru apartament vs. asigurarea pentru locuinta: diferente esentiale

Asigurarea pentru apartament si asigurarea locuintei ajuta ambele sa-ti protejezi bunurile, dar acopera riscuri diferite deoarece spatiile pe care le protejeaza nu sunt aceleasi. De obicei alegi asigurarea pentru apartament atunci cand inchiriezi si asigurarea locuintei atunci cand detii o casa. Cea mai mare diferenta de baza este responsabilitatea ta: la o casa, adesea protejezi chiar cladirea; la un apartament, in principal iti protejezi bunurile si raspunderea civila. Asta schimba si termenii politei. Intrebarile frecvente (Intrebari frecvente) se concentreaza adesea pe limitari uzuale despre polite, mai ales ce este exclus in cladirile partajate. Poti vedea si optiuni suplimentare pentru o protectie mai buna. Inainte sa decizi, compara deductibila si fransiza, deoarece acestea influenteaza ce platesti dupa o dauna.

Ce acopera asigurarea pentru apartament

Cand cumperi asigurare pentru locuinta, de obicei ajuta sa acopere bunurile tale personale, raspunderea civila si cheltuielile de trai suplimentare daca un eveniment acoperit te obliga sa pleci din locuinta. Primesti asigurare obiecte personale pentru haine, electronice si mobilier, astfel incat un incendiu, un furt sau un conducta sparta nu te lasa singur cu paguba. De asemenea, protejeaza impotriva riscuri bunuri in locuinta care pot aparea in viata de zi cu zi. Cu acoperire raspundere civila, esti protejat daca cineva se raneste in apartamentul tau sau daca, din greseala, cauzezi daune terti in apartament. Daca daunele fac locuinta nelocuibila, polita ta poate ajuta cu costurile pentru hotel si mese. Acest sprijin poate face o perioada dificila mai usor de gestionat si te poate ajuta sa te concentrezi pe revenirea in siguranta acasa.

Ce acopera asigurarea de locuinta

Asigurarea de locuinta acopera, de obicei, structura casei tale, impreuna cu bunurile personale, protectia de raspundere civila si cheltuielile suplimentare de cazare daca un eveniment acoperit face ca locuinta sa nu mai fie locuibila. Primesti sprijin pentru cladirea propriu-zisa, plus lucrurile care o fac sa se simta ca a ta. Daca detii o locuinta inchiriata, acoperirea de raspundere civila pentru proprietari te poate ajuta sa te protejezi atunci cand cineva se accidenteaza acolo. Unele polite includ si acoperire pentru contaminare, care poate fi relevanta dupa anumite incidente.

AcoperireCu ce te ajutaDe ce conteaza
Locuinta (Dwelling)Reparatii la casaTe ajuta sa-ti tii casa in picioare
BunuriMobila, haine, dispozitiveProtejeaza viata ta de zi cu zi
Raspundere civila (Liability)Pretentii pentru vatamari sau dauneTe ajuta sa te simti in siguranta

Aceasta combinatie iti poate oferi o adevarata liniste sufleteasca.

Riscurile pe care le acopera ambele politici

Atat asigurarea pentru apartament, cat si cea pentru casa pot ajuta la acoperirea pagubelor produse de incendiu si fum, care pot duce rapid la costuri mari de reparatii. De asemenea, te pot proteja daca cineva iti fura bunurile sau daca vandalismul iti afecteaza locuinta. Acea protectie comuna iti ofera liniste sufleteasca, indiferent de tipul de locuinta in care locuiesti.

Deteriorarea provocata de foc si fum

  1. Puteti repara camerele deteriorate.
  2. Puteti inlocui bunurile acoperite.
  3. Puteti merge mai departe fara sa purtati singuri toata pierderea.

Intr-un apartament, aceasta protectie conteaza deoarece peretii comuni pot permite ca fumul sa se raspandeasca rapid. Intr-o casa, aceeasi acoperire va ajuta sa faceti fata reparatiilor cu mai putin stres si cu mai multa incredere.

Furt si vandalism

SituatieApartamentCasa
FurtAcoperitAcoperit
VandalismAcoperitAcoperit
Furt din interiorDe obicei inclusDe obicei inclus

Ar trebui totusi sa verificati excluderile, deoarece riscurile personale pot diferi in functie de polita. Daca locuiti intr-un bloc cu mai multe apartamente sau pe o strada linistita, tot meritati o protectie care se potriveste vietii voastre si va ajuta sa va simtiti din nou ca acasa.

Riscuri specifice apartamentului

Locuirea intr-un apartament vine cu un set diferit de riscuri fata de detinerea unei case, iar asta schimba care sunt nevoile tale de asigurare. Imparti pereti, holuri si instalatii, deci polita ta ar trebui sa se potriveasca acestei realitati. Te ajuta sa te protejeze atunci cand greselile vecinilor, problemele comune ale cladirii sau neplacerile de zi cu zi afecteaza locuinta ta. Verifica:

  1. siguranta vecini si cum functioneaza despagubirile in urma incidentelor din zonele comune
  2. acoperire bunuri pentru mobilier, electronice si bunuri personale
  3. instalatii electrice deteriorari din cauza scurtcircuitelor sau a supratensiunilor

Vei dori, de asemenea, protectie pentru daune provocate accidental, deoarece chiar si o mica scurgere sau un obiect spart poate ajunge sa coste mult. Acoperirea potrivita iti ofera liniste si te ajuta sa te simti ca acasa, chiar si atunci cand viata la apartament devine imprevizibila.

Riscuri specifice locuintei

Cand detii o casa, esti si responsabil de riscuri pe care apartamentele de obicei nu le au, precum deteriorarea acoperisului si a exteriorului din cauza furtunilor sau a uzurii. De asemenea, trebuie sa te gandesti la curte, garaj, magazie si la alte structuri detasate care pot fi deteriorate sau pot fi furate. In plus, problemele legate de fundatie si structura pot duce la reparatii costisitoare pe care asigurarea pentru locuinta le poate ajuta sa le acopere.

Deteriorari ale acoperisului si ale exteriorului

Spre deosebire de asigurarea de apartament, asigurarea locuintei ajuta, de obicei, sa acoperi daunele acoperisului si structurile exterioare, precum fatada, jgheaburile, gardurile si garajele atasate. Tu esti cel/cea care simti diferenta atunci cand grindina, vantul sau incendiul lovesc exteriorul casei tale, asa ca aceasta protectie conteaza. Intr-un apartament, o zona comuna sau cu acces partajat poate limita responsabilitatea ta, dar intr-o casa, riscul este al tau. De asemenea, vei dori sa verifici cum trateaza polita Instalatiile electrice din apropierea exteriorului si orice deteriorari interioare cauzate de scurgeri ale acoperisului.

  1. Citeste limitele de acoperire pentru acoperis.
  2. Verifica ce anume este considerat daune exterioare.
  3. Intreaba cum gestioneaza cererile de despagubire reparatiile pentru accesul exterior.

Cand cunosti aceste detalii, iti poti proteja locuinta si poti simti ca apartii cu adevarat acolo.

Curti si structuri detasate

Daca detii o casa, asigurarea ta poate sa fie nevoita sa protejeze si curtea si orice constructii detasate, cum ar fi un sopron, un foisor, un gard sau un garaj separat. Aici asigurarea pentru locuinta se simte diferit de cea pentru apartament, deoarece tu esti cel care poarta mai multa responsabilitate. Intr-un apartament la condominiu, unele dintre aceste spatii pot intra sub acoperirea pentru zone comune, in timp ce intr-o casa, de obicei, nu. Va trebui sa verifici daca polita ta acopera incendiul, furtuna, furtul sau vandalismul in exteriorul cladirii principale. Aceste riscuri in comunitatile partajate pot arata diferit fata de ceea ce intampini tu singur. Cand intelegi ce este inclus, te poti simti mai in siguranta, mai increzator si mai conectat la casa ta, la spatiul tau si la oamenii care se bazeaza pe tine.

Riscuri privind fundatia si structura

Fundatia si cadrul unei case pot avea riscuri pe care asigurarea pentru apartamente de obicei nu trebuie sa le ia in calcul, deoarece tu detii cladirea de la fundatie pana in sus. Ai nevoie de protectie pentru fisuri, tasare si daune ascunse provocate de apa, care se pot extinde rapid. In cazul unei case, este posibil sa ai nevoie si de Asigurarea inundatiilor, deoarece inundatiile pot slabi placile si peretii. Fii atent(a) si la riscuri de umezeala, deoarece umezeala poate putrezi grinzile si poate favoriza aparitia mucegaiului. Polita ta ar trebui sa te ajute sa ramai stabil(a) atunci cand reparatiile devin costisitoare.

  1. Verifica acoperirea pentru subsol si spatiul de acces (crawlspace).
  2. Revizuieste limitele pentru inundatii si infiltratii (seepage).
  3. Confirma costurile pentru reparatii structurale.

Cand intelegi aceste riscuri, iti poti proteja casa cu mai multa incredere si poti simti ca te potrivesti cu adevarat locuintei.

Ce Exclud De Obicei Aceste Politici?

Majoritatea politelor de asigurare pentru apartamente si locuinte exclud aceleasi riscuri mari: inundatiile, cutremurele, uzura normala, deteriorarea cauzata de daunatori si pierderea ori deteriorarea intentionata. Veti vedea, de asemenea, excluderi legate de clima in multe planuri, mai ales pentru evenimente legate de cresterea nivelului apei sau de conditii meteorologice severe. Un alt gol frecvent este uzura exclusa, ceea ce inseamna ca tevile imbatranite, vopseaua decolorata si finisajele uzate, in general, nu sunt acoperite. Daca va deteriorati intentionat propria proprietate sau lasati neglijenta sa se transforme intr-o problema mai mare, polita nu va va ajuta nici in acel caz. Poate fi frustrant, dar va ajuta si sa intelegeti ce protectie aveti cu adevarat. Cand cititi cu atentie excluderile, puteti identifica lipsurile si puteti alege o acoperire suplimentara doar acolo unde aveti cu adevarat nevoie.

De ce preturile lor difera

Odata ce stii ce exclud asigurarea pentru apartament si asigurarea pentru locuinta, devine mai usor sa intelegi de ce preturile nu sunt la fel. Diferentele de pret vin din factorii de risc pe care asiguratorii ii vad in jurul tau. O casa costa de obicei mai mult sa fie protejata deoarece:

Odata ce stii ce exclud asigurarea pentru apartament si cea pentru locuinta, diferentele de pret au mai mult sens.

  1. are mai mult spatiu exterior si mai multe modalitati prin care vremea poate provoca daune;
  2. are adesea o valoare a proprietatii mai mare, astfel incat despagubirile pot fi mai ridicate;
  3. poate necesita un nivel de acoperire mai amplu pentru pereti, curte si structuri atasate.

Un apartament poate parea mai sigur deoarece peretii comuni reduc unele riscuri, dar regulile cladirii si locatia tot conteaza. Cand compari ofertele, priveste dincolo de suma lunara. Ai nevoie de o protectie care se potriveste locuintei tale, stilului tau de viata si oamenilor care iti pasa.

Intrebari frecvente

Cum aleg suma asigurata potrivita pentru locuinta mea?

Am calculat suma optima in functie de valoarea de reconstructie, nu dupa pretul pietei, si am luat in calcul factori de risc precum zona, materialele si bunurile. Asa te protejezi bine, fara sa platesti inutil.

Ce acte sunt necesare pentru incheierea politei?

Ai nevoie, de obicei, de cartea ta de identitate, datele locuintei si, uneori, actul de proprietate. Tip acte si documente autentice te ajuta sa inchei polita rapid, fara batai de cap.

Pot asigura si bunurile din exteriorul locuintei?

Da, poti, dar depinde de polita: verifici daca ai acoperire bunuri in exterior la locuinta, precum biciclete, mobilier sau echipamente. Ceri extinderi dedicate, ca sa te simti protejat si in afara casei.

Cum se face despagubirea dupa un incident?

Despagubirea se face dupa evaluarea daunei: trimiti actele, vine expertiza daune, iar apoi primesti suma stabilita. Tu verifici termenul de plata din polita, ca sa stii cand intra banii si sa te simti in siguranta.

Poate Schimba Polita Daca Renovarea Creste Valoarea Casei?

Da, poti schimba polita dupa renovare; anunti asiguratorul, iar el face recalcularea primei. Renovarea are un impact asupra cresterii valorii casei, deci iti ajustezi acoperirea ca sa ramai protejat si linistit.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized8 ore inainte

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul...

Uncategorized8 ore inainte

Samsung își extinde gama premiată Spatial Signage prin lansarea la nivel mondial a modelului de 32 de inch

Spatial Signage de 32 de inch oferă comercianților și companiilor o modalitate practică de a îmbunătăți prezentarea produselor pe rafturi...

Uncategorized16 ore inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Uncategorizedo zi inainte

Gata de călătorie fără baterie externă? Seria HONOR 600 aduce autonomie extinsă și camere ultra versatile pentru o generație mereu în mișcare

București, 29 aprilie 2026 – La nivel global, 65% dintre reprezentanții Generației Z spun că preferă să investească în călătorii, iar...

o zi inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized2 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized2 zile inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorized2 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorized3 zile inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

Social3 zile inainte

Ce se pune pe tăvița de la moț? Tradiție, simboluri și idei moderne

Tăierea moțului este unul dintre cele mai dragi și așteptate momente din primul an de viață al copilului. Este al...

4 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized4 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

5 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorized6 zile inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorized7 zile inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorized7 zile inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Top Știri ALBA