„Faptul că la restaurantele din Bucureşti petrecerea de Revelion durează până dimineaţa, în timp ce în localurile din majoritatea capitalelor europene se dă stingerea imediat ce...
Două drone au fost depistate deasupra unei piste miercuri seara la al doilea cel mai aglomerat aeroport din Marea Britanie. Drept urmare, staff-ul a decis să...
BERBEC Lumea, la serviciu, are încredere în tine. Astăzi, stelele indică o disponibilitate de a ieşi din cotidian, de a face şi încerca lucruri noi. Toate...
Totuşi Kanal D şochează prin decizii complet neinspirate. După ce i-au zugrăvit lui Alin Andronic un profil frumos, transformându-l chiar într-un caz social, la final l-au...
Fostul senator Dan Şova, fostul ministru Constantin Niţă şi fostul şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja vor fi eliberaţi din închisoare, după ce Înalta...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a rămas în pronunţare privind suspendarea executării pedepsei formulate de avocaţii Alinei Bica în dosarul în care a fost...
Dacă consumatorul nu îşi mai permite să plătească rata, poate alege stingerea datoriei faţă de finanţator prin predarea bunului şi achitarea ratelor şi dobânzilor aferente înregistrate...
Parlamentarul liberal Florin Cîţu îi cere preşedintelui Romaniei să intervină şi să împiedice OUG anunţată de Eugen Teodorovici. ,,Apel către Preşedinte Domnule Preşedinte, în această seară...
În pragul Sărbătorilor de iarnă primim veşti bune despre starea de sănătate a Simonei Halep. Putem începe să număram zilele până la primul meci jucat de...
Fostul ministru a ţinut să precizeze că punctul de pensie urmează să se dubleze chiar în mandatul actualei coaliţii de guvernare, iar în 2020 va fi...