Halucinante concursuri de-a „Cine-i cel mai prost din țară” se desfășoară zilele aceste pe teritoriul patriei. În prim plan, căpeteniile jandarmilor, se întrec în declarații desprinse...
În primul rând, bugetul de pensii va trebui suplimentat cu 15 miliarde de lei în 2022, în condiţiile în care pensiile vor fi dublate, după ce...
Populaţia Norvegiei a votat de două ori împotriva aderării la UE în cadrul unor referendumuri organizate în 1972 şi 1994, însă plăteşte o sumă importantă, inclusiv...
Pierderile Uber se află în creştere, deşi a fost raportată o creştere anuală de 51% a veniturilor. Compania a declarat că pierderile ajustate din ultimele trei...
Deşi este practic de o viaţă în politică şi prin mâinile ei au trecut bugete uriaşe, pare că nu ar fi chiar atât de bogată precum...
Mathieu Flamini, fostul jucător al lui Arsenal şi Milan, 34 de ani, este coproprietarul unei firme din domeniul bioindustriei, GF Bio Technicals, evaluată la 30 de...
În România, salariul minim a tot crescut în ultimii ani, fiind un excelent argument în campaniile electorale. Astfel, a ajuns la 1.900 de lei (408 euro),...
Pe lângă aceşti bani, ar mai încasa şi un salariu lunar de 5.000 de euro, tot de la Antena 1. El este în prezent în relatie...
Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro. Potrivit unui comunicat al băncii, cea mai mare bancnotă euro va putea...
Persoanele cu SIDA nu mai primesc pensie de invaliditate, conform prevederilor din proiectul prezentat săptămâna trecută. Pensia de invaliditate se acordă, la acest moment, persoanelor cu SIDA,...