Connect with us

Afaceri

Interviu exclusiv cu fondatorul proiectului MEDIPRICE | ALBA Mea

Publicat

pe

Q1. Pentru început, ce este Mediprice?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Mediprice.ro este primul portal online de comparare a serviciilor medicale, care va facilita căutarea unui serviciu medical din punct de vedere al clinicii care îl oferă, al localizării, al preţului aferent, al medicului practicant, inclusiv dacă serviciul respectiv este decontabil CAS în cadrul clinicii respective.

La nivel personal, pentru noi Mediprice este un prieten virtual la care apelezi când ai o problemă de sănătate, ştiind că îţi dă cea mai bună soluţie. La nivel de business, Mediprice este mai mult decât o afacere, este un instrument de care România avea nevoie şi satisfacţia noastră  că am reuşit să-l implementăm este una considerabilă.

Q2. Ce funcţii sunt integrate în această platformă?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Cu toate că este un website simplu de folosit pentru utilizatori, bine structurat şi printr-un singur click afli care sunt toate informaţiile premergătoare unei vizite la doctor, platforma este una complexă, cu o bază de date ce cuprinde peste 7000 de servicii medicale, şi în care sunt integrate funcţii precum: comparator de preţuri, geolocalizator, calculator de preţuri, motor de căutare a serviciului medical, motor de căutare per medic şi per clinica medicală, secţiune de forum, secţiune de blog, toate acestea fiind înglobate într-o platformă cu un design modern, intuitiv, ce oferă o experienţă plăcută utilizatorilor.

Q3. Care este povestea din spatele acestui business?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Ca orice business, ideea proiectului Mediprice are o părticică emoţională şi anume o urgenţă medicală personală, în familie, care din lipsa timpului de a face un research amănunţit (clinici care ofereau serviciul respectiv, medici care l-ar fi practicat, pretul- cu toate că nu mai conta în acele momente), toate aceste căutări cuantificate în telefoane peste telefone către diferite clinici, au dus la agravarea stării de sănătate a pacientului. În acele momente îmi răsună în cap o singură întrebare: Oare de ce nu există un site pe care să găsesc listate toate clinicile şi toţi medicii care practică un anumit serviciu medical? Nu a mai durat mult şi l-am creat eu.

 

Q4. Cum a fost primit acest comparator de preţuri şi servicii medicale de către useri? 

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Cum am spus şi anterior, romanii aveau nevoie de un astfel de portal şi acest fapt reiese din sondajele realizate de Mediprice servicii medicale, conform cărora 96,8 % dintre romanii chestionaţi au răspuns afirmativ la întrebarea: „Consideraţi utilă platforma Mediprice.ro – primul portal de comparare a serviciilor medicale?” În condiţiile în care platforma a fost lansată oficial în luna iunie, traficul este cel estimat de noi şi anume în jur de 3500-4000 useri noi/ luna, ceea ce întăreşte utilitatea lui.

Q5. Ce v-a motivat? 

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: O să punctez cel mai motivant aspect: lipsa surselor de informare în domeniul medical, în ceea ce priveşte conturarea precisă a traseului OM-SERVICIU MEDICAL-CLINICA-LOCATIE-MEDIC-PRET. Acum traseul este mult mai simplu: OM-MEDIPRICE.RO-MEDIC.

Q6. În jurul căror cifre gravitează investiţia acestui proiect?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: În acest moment investiţia se ridică la suma de 100.000 EUR, reprezentând undeva la 20% din total estimat de noi. Investim în prima fază şi avem ca şi prim interes partea de educare a populaţiei, cât şi a clinicilor private care ne sunt potenţiali parteneri, în privinţa existentei acestei platforme şi câştigarea încrederii în piaţa este primordială.

Q7. Care a fost evoluţia bazei de date? 

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Baza de date … Aici sunt multe de povestit. Eeh… această bază de date, mai precis conceperea şi structurarea a peste 7000 de servicii medicale, a dus la o perioadă de 1 an de zile de documentare şi realizare propriu-zisă şi aici vorbim de o terminologie medicală care nu corespunde în cadrul majorităţii clinicilor cu cea din nomenclatorul internaţional de denumiri medicale, indiferent că vorbim despre analize, intervenţii, investigaţii etc. Cea mai solicitanta şi de durată etapa a fost partea de identificare a serviciilor medicale care, deşi au denumiri diferite de la o clinică la alta, de fapt, înseamnă acelaşi lucru. A fost o muncă titanică şi a durat mult, cu toate că am avut parte de ajutor specializat.

 

Q8. Pe sectorul B2B, câţi clienţi aţi avut în primul an ?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Încă nu s-a împlinit un an şi momentan există un număr de peste 70 de parteneri – CMI-uri, clinici şi lanţuri private de servicii medicale. Ne aşteptam ca în primul an să ajungem la 200 de clinici partenere şi în acelaşi timp să ne extindem la nivel naţional. Mediprice este bi-directionat: către useri şi către clinicile/ cabinetele private din România care doresc să aibă parte de maximă vizibilitate în mediul online.

Q9. Cât durează pe Mediprice o căutare a unui serviciu medical?

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Câteva secunde. Ai introdus în motorul de căutare serviciul medical dorit şi în câteva secunde site-ul returnează un rezultat. Viteza de încărcare a paginilor este una foarte bună şi lucram în pemanenţă la acest aspect, pentru că pacientul să nu-şi piardă răbdarea. Ştim şi noi cât de importante sunt chiar şi câteva secunde din viaţa unui om care se confruntă cu o urgenţă medicală.

Q10. Ce planuri de viitor aveţi? 

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: Ne dorim ca pe viitor sa diversificam si mai mult plaja de servicii medicale oferite si mai mult decat atat ne dorim sa ne implicam si in sfera de educatie, asa cum am relatat anterior, si aici vorbesc despre implicare sociala, in special ne dorim parteneriate cu asociatii care sunt implicate in cresterea calitatii vietii romanilor. La nivel de business, ne dorim sa avem in anul urmator 20.000 useri noi/ luna si este un target realizabil. Punem accent pe calitate si profesionalism, fiind una din etichetele brandului.

Pintilie Eliza, CEO MEDIPRICE.RO: si nu in ultimul rand, Mediprice.com – sa ne extindem la nivel international.

Ziarul ALBAMEA.ro

Afaceri

De ce devin site-urile de anunțuri gratuite un punct de pornire pentru micii antreprenori din România

Publicat

pe

De

În ultimii ani, românii au devenit mai deschiși către antreprenoriat. Nu este vorba doar despre companii mari, ci despre activități mici, servicii la domiciliu, meșteșuguri sau activități freelance. Cei care altădată își promovau serviciile doar prin recomandări, astăzi folosesc mediul online pentru a găsi clienți. Iar site-urile de anunțuri gratuite s-au dovedit esențiale în acest proces. Platforme precum Vidro.ro fac ca vizibilitatea să fie accesibilă oricui, indiferent de buget sau experiență.

Ideile pot fi testate înainte de a investi

Mulți români încep cu pași mici: lucrări manuale, servicii de beauty, fotografii, transport, consiliere sau servicii mobile. Înainte de a investi în site propriu, promovare sau chirii, testarea pieței printr-un anunț simplu este un pas inteligent. Dacă oamenii întreabă, există cerere. Dacă apar programări, ideea poate fi extinsă.

O piață deschisă în care contează ce poți oferi

Anunțurile gratuite funcționează pe un principiu simplu: dacă oferi ceva util, oamenii te găsesc. Asta democratizează mediul de afaceri — nu contează cine te recomandă, ci cum te prezinți și ce livrabil ai. Este o formă reală de acces la piață.

Concurența sănătoasă ridică standardele

Prestatorii observă cum se prezintă alții și își îmbunătățesc comunicarea. Descrierile devin mai clare, fotografiile sunt reale, iar serviciile sunt explicate mai profesionist. Această competiție naturală avantajează clientul final.

Feedback-ul direct contează

Când oamenii întreabă, cer detalii sau programează servicii, prestatorii pot ajusta oferta. Site-urile de anunțuri gratuite creează o formă de dialog care în mod tradițional ar fi fost greu de obținut fără resurse.

O șansă și pentru economiile mici

În localitățile unde accesul la promovare este limitat, anunțurile online sunt adesea singura metodă de a fi văzut. Astfel, afacerile locale pot concura cu serviciile mari din orașele mari, fără costuri suplimentare.

Antreprenoriatul devine accesibil

Oamenii nu trebuie să „știe marketing” pentru a începe o mică activitate. Un anunț scris corect, câteva fotografii și un mod serios de comunicare sunt suficiente pentru a fi găsit.

Românii încep să monetizeze abilități care altădată rămâneau ascunse

De la gătit la domiciliu, până la mici reparații, oameni obișnuiți descoperă că pot câștiga bani din ceea ce știu să facă. Site-urile de anunțuri gratuite sunt puntea dintre abilități și cerere, iar efectul este vizibil — economia locală devine mai activă și mai diversă.

Citeste in continuare

Afaceri

North Bucharest Investments, desemnată Best Residential Real Estate Agency of the Year la Gala CIJ Awards 2025

Publicat

pe

De

North Bucharest Investments a fost premiată în cadrul Galei CIJ Awards 2025 cu distincția Best Residential Real Estate Agency of the Year, o recunoaștere a performanței, dedicării și poziționării solide în piața rezidențială high-end din România.

Premiul acesta este despre oameni. Despre cei care aleg în fiecare zi să creadă în această companie, să construiască și să pună suflet în tot ceea ce fac. Ei sunt adevărata noastră forță și motivul pentru care North Bucharest Investments crește. Sunt profund recunoscător fiecărui om din echipa, fără ei, niciun rezultat nu ar avea valoare.” — Vlad Musteață, Founder & CEO, North Bucharest Investments

În cadrul evenimentului, echipa North Bucharest Investments a avut onoarea de a înmâna premiul la categoria Personality of the Year, distincție acordată lui Michele Nusco, un lider care redefinește standardele de excelență în business. Prin claritate strategică, viziune și abilitatea de a construi ecosisteme performante, Michele Nusco, se poziționează ca un reper al leadershipului contemporan și al transformării sustenabile în industrie.

Distincția obținută la CIJ Awards 2025 consolidează rolul North Bucharest Investments ca partener strategic în sectorul rezidențial high-end, confirmând angajamentul companiei pentru profesionalism și parteneriate pe termen lung.

North Bucharest Investments își reafirmă direcția de creștere și colaborare în piața imobiliară. Compania continuă să livreze valoare reală, consolidându-și nivelul înalt de expertiză și contribuind activ la evoluția segmentului rezidențial high-end din România.

Citeste in continuare

Afaceri

Cadouri de Crăciun sub 100 lei: idei smart pentru el și ea (care chiar salvează bugetul)

Publicat

pe

De

În fiecare decembrie, ajungem în același scenariu: vrei să dăruiești ceva frumos, personal, dar fără să transformi shopping-ul de sărbători într-o misiune financiară imposibilă. De fapt, cele mai apreciate cadouri sunt adesea cele accesibile, bine alese și cu un strop de emoție.

Am răsfoit noul catalog Oriflame și am descoperit câteva cadouri sub 100 lei care arată excelent, miros festiv și bifează combinația perfectă între util, frumos și accesibil. Dacă ai de cumpărat pentru mamă, colegă, iubit sau prietena ta cea mai bună, găsești mai jos câteva idei cu care e imposibil să greșești.

 Pentru mama – Mască de noapte Novage+ Intense Skin Recharge (Ediție festivă)

Preț: 64,99 lei

Un cadou mic, dar cu efect mare. Masca de noapte Novage+ e genul de produs care nu lipsește din rutina celor care iubesc skincare-ul eficient: textură fină, ingrediente puternice și senzația aceea plăcută de „am dormit 8 ore, chiar dacă n-am apucat”.
E o variantă perfectă pentru femeile care își doresc un moment de relaxare înainte de culcare.


Pentru o prietena:  set din apă de parfum 50 ml + cremă de mâini 75 ml
Preț set: 89,99 lei

Dacă ai în viața ta pe cineva care adoră parfumurile senzuale, dulci, cu accente de fructe roșii, acesta e cadoul perfect.
Love Potion Cherry on Top e o ediție limitată cu un mix ambrat-fructat, note de cireșe negre și un vibe festiv care te duce direct în atmosfera de petrecere. Cutia arată premium, iar combinația apă de parfum + cremă de mâini este ideală pentru un cadou complet, fără stres.

Este genul de set care arată mult mai scump decât este — lucru pe care îl iubim cu toții în decembrie.

 Pentru colega de birou/bancă – Set Wonder Tale (săpun + cremă de mâini + spumant de baie)

Preț: 36,99 lei

Un set simpatic, cu miros reconfortant de nuci, care transformă orice seară obișnuită într-o mică rutină de răsfăț. E un cadou potrivit pentru colega pe care vrei să o surprinzi discret, pentru vecina care te salvează cu un plic de zahăr sau pentru prietena care adoră micile ritualuri cozy.

 Pentru iubit – Set Be the Legend (gel de curățare 3-în-1 + apă de toaletă)

Preț: 89,99 lei

Un set masculin, elegant și foarte ușor de purtat. Parfumul Be the Legend e unul dintre cele mai apreciate arome masculine de la Oriflame — suficient de fresh pentru zi, suficient de intens pentru seară.
Este tipul de cadou care spune „m-am gândit la tine” fără să devină prea serios sau complicat.

De ce merită ideile sub 100 lei?

Pentru că un cadou bun nu înseamnă un buget mare — ci un detaliu ales cu grijă. Toate seturile de mai sus vin gata ambalate, arată premium și se încadrează în categoria „cadouri rapide, frumoase și fără stres”.

În plus, dacă este vorba de prima comandă în aplicația Oriflame, produsele pot fi achiziționate cu –30% reducere, ceea ce le face și mai prietenoase cu bugetul, plus că ai livrare gratuită.

Dacă vrei să faci shopping eficient sezonul acesta, fără alergături și fără coșuri pline la întâmplare, caută cadourile care aduc utilitate, surpriză și un pic de magie — toate sub 100 lei. Exact ca în selecția de mai sus.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri2 ore inainte

De ce devin site-urile de anunțuri gratuite un punct de pornire pentru micii antreprenori din România

În ultimii ani, românii au devenit mai deschiși către antreprenoriat. Nu este vorba doar despre companii mari, ci despre activități...

Politică locală10 ore inainte

COMUNICAT DE PRESĂ: Mihai Lasca solicită renumărarea voturilor în toate secțiile din București și depune plângere penală pentru posibile nereguli electorale

COMUNICAT DE PRESĂ Partidul Patrioților Români (PPR) București, 09.12.2025 – Partidul Patrioților Români (PPR) anunță că Mihai Lasca, președintele formațiunii și candidat...

Uncategorizedo zi inainte

SGS devine partener global cheie pentru EcoVadis

Mișcări cheie menite să accelereze creșterea și să consolideze poziția Grupului SGS în domeniile Sustenabilitate și Încredere Digitală (Digital Trust)...

Afaceri3 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată Best Residential Real Estate Agency of the Year la Gala CIJ Awards 2025

North Bucharest Investments a fost premiată în cadrul Galei CIJ Awards 2025 cu distincția Best Residential Real Estate Agency of the Year, o...

Afaceri3 zile inainte

Cadouri de Crăciun sub 100 lei: idei smart pentru el și ea (care chiar salvează bugetul)

În fiecare decembrie, ajungem în același scenariu: vrei să dăruiești ceva frumos, personal, dar fără să transformi shopping-ul de sărbători...

Dragos Dobrescu Dragos Dobrescu
Afaceri5 zile inainte

Dragoş Dobrescu şi partenerii lansează în România conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro

În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină...

Afaceri6 zile inainte

Gabriel Nicolaev – CyGuru lansează programul integrativ pentru stres, epuizare fizică, burnout emoțional și oboseală nervoasă: „Stresul nu este o problemă de viață. Este o problemă de suprasarcină emoțională pe care nu ți-ai permis niciodată să o recunoști.”

Gabriel Nicolaev anunță lansarea programului dedicat gestionării stresului și oboselii cronice Potrivit unui comunicat transmis redacției, Gabriel Nicolaev – CyGuru...

Uncategorized7 zile inainte

Baumit România: 30 de ani de inovație în construcții, performanță și parteneriate solide pentru viitor

Baumit România marchează 30 de ani de inovație în construcții și își reafirmă promisiunea pentru următoarele decenii: un viitor construit...

Uncategorizedo săptămână inainte

Axis își consolidează portofoliul de soluții pentru trafic prin achiziția FF Group

Praga, 2 decembrie 2025 – Axis Communications, liderul industriei în domeniul supravegherii video IP, anunță astăzi achiziția companiei FF Group, un furnizor...

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania – Utilizatorii XProtect pot analiza ușor datele de numărare și pot partaja imagini în apelurile prin interfon

București, 2 December 2025 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre cei mai importanti distribuitori de produse, anunță lansarea...

Afacerio săptămână inainte

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide...

Evenimento săptămână inainte

Comedie la Alba Iulia: Misiune de Râs cu „Mrs & Mr 007”

Publicul din Alba Iulia este invitat la un spectacol de stand-up comedy cu tematică de spionaj: „Mrs & Mr 007”....

Viața în Albao săptămână inainte

SEO Digital lansează Programul de Referral și consolidează cea mai rapidă platformă de publicare advertoriale din Români

Timișoara, România – SEO Digital, platformă românească de content marketing și publicare automatizată de advertoriale, anunță lansarea oficială a Programului...

Afacerio săptămână inainte

Care este momentul optim în care să alegi vestiarul metalic cu uși în Z

Organizarea spațiului de depozitare în vestiarele profesionale și industriale este un element esențial pentru eficiența și siguranța angajaților. În acest...

Afacerio săptămână inainte

De ce PVC-ul a devenit standardul în ferestre pentru locuințele moderne

Când vine vorba de construirea sau renovarea unei locuințe, alegerea materialelor nu este doar o chestiune de estetică, ci și...

Afacerio săptămână inainte

Ce este înfolierea profilelor PVC – De la alb la design personalizat

Ferestrele și ușile din PVC au devenit de-a lungul timpului o alegere populară pentru locuințe și spații comerciale, în principal...

Top Știri ALBA