Afaceri
Ce se întâmplă dacă nu achiţi la timp creditul de consum? Răspunsul unui recuperator | ALBA Mea

„În primul rând, pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un credit de consum este bine să-l definim. Aşadar, un credit de consum este o facilitate de creditare pentru nevoi personale ne-nominalizate. Cu alte cuvinte, pentru accesarea unui credit de consum nu este necesar să justificăm băncii sau IFN-ului destinaţia sumei dorite şi nu este nevoie să oferim nici garanţii, acesta fiind acordat exclusiv pe baza veniturilor noastre lunare.
Descoperitul de cont sau overdraftul
Acest tip de produs se face doar în contul unde se virează venitul nostru lunar – salariu sau pensie. Mai exact, overdraftul reprezintă o linie de credit suplimentară pusă la dispoziţia noastră în cazul în care necesităţile depăşesc venitul avut, în baza unei convenţii între bancă şi angajator, de regulă, fiind echivalentul mai multor salarii.
Este important de subliniat faptul că dobânda se aplică doar pentru suma utilizată, însă se calculează pentru fiecare zi de utilizare a creditului. Spre exemplu, dacă se utilizează o sumă pe data de 20, iar salariul se primeşte pe 30 ale lunii respective, dobânda va fi calculată pentru fiecare zi din perioada 20-30. Și în acest caz, dobânda care se calculează pentru overdraft poate fi compusă dintr-un indice de referinţă (ROBOR, EURIBOR) – care poate să varieze – şi marja băncii sau poate fi una fixă.
Ce se întampla dacă nu avem pe card bani disponibili pentru overdraft?
Indiferent de motivul avut (pierderea locului de muncă, demisie), dacă se ajunge în imposibilitatea de plată, atunci banca ne va notifica, va bloca overdraft-ul împreună cu banii rămaşi în cont şi va încerca să găsească o soluţie, în funcţie de cuantumul avut.
Se poate propune o schemă de rambursare a sumei (tranşe personalizate) dacă suma nu are o valoarea ridicată. Pentru toată perioada de neplată pentru overdraft vor fi majorări datorate zilelor de întârziere (condiţiile şi valoarea acestora diferă în funcţie de instituţia bancară).
Daca îndeplinim criteriile de eligibilitate şi suma are o valoarea ridicată (peste 3 salarii) atunci banca va închide facilitatea de overdraft şi o va transforma într-un credit de nevoi personale.
O altă consecinţă a neplăţii constă în faptul că debitorul este raportat de bancă la Biroul de Credit (după 30 de zile de întârziere).
Cardul de credit
Cardul de credit sau cardul de cumpărături este o variantă utilizată de mulţi consumatori datorită faptului că este un produs financiar independent, ce nu presupune acordul angajatorului. Acesta este alimentat de bancă, punând la dispoziţia posesorului de card o limită de credit destinată plăţilor efectuate către diverşi comercianţi (online sau offline/ direct în magazin). Printre avantajele cardului de credit se numără posibilitatea de a avea extra beneficii (bonusuri, cashback, reduceri, rate fără dobândă) şi faptul că dobânda se percepe doar pentru suma utilizată.
Ce se întamplă dacă nu achităm la timp ratele pentru cardul de credit?
În prima fază, dacă nu avem posibilitatea de a achita toată rata avută, atunci putem achita suma minimă de plată indicată în extrasul de cont. Capcana acestui lucru constă în faptul că, achitând suma minimă de plată (compusa din dobandă şi comisioane), noi ne extindem doar valabilitatea datoriei, neacoperind principalul utilizat.
În cazul nerambursării integrale până la scadenţă, dobânda este mai mare decât cea a unui credit de nevoi personale. De aceea, este necesar să ştim de la bun început valoarea DAE , împreună cu valoarea celorlalte taxe şi comisione aplicabile.
Un alt aspect cheie îl reprezintă majorările percepute pe zilele de întarziere (dobânzi penalizatoare pe zi), ce cresc suma de rambursat.
O consecinţă în plus a neplăţii constă în faptul că debitorul este raportat la Biroul de Credit (după 30 de zile de întârziere).
Dacă nu achitam sub nicio formă ratele, după declararea scadenţei anticipate, banca poate începe procedura de executare silită pe baza titlului executoriu. Aceasta se concretizează prin interogări din partea executorului către diverse instituţii precum ANAF, ITM, Casa de Pensii, Taxe sş Impozite, etc. şi stabilirea formei de executare silită (în funcţie de veniturile şi activele deţinute), Apoi, suntem informaţi printr-o somaţie trimisă la adresa din contract.
De subliniat că acest proces include cheltuieli de executare compuse din onorariul executorului judecătoresc (stabilit potrivit legii), taxele de timbru necesare declanşării executării silite, cheltuielile efectuate cu ocazia publicităţii procedurii de executare silită şi cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuieli de transport, alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfăşurării executării silite.
Formele executării silite sunt poprirea (30% din veniturile avute în cazul în care există o singură creanţă în executare, cu posibilitatea de ne reţine până la 50% din venituri dacă există două sau mai multe creanţe aflate în executare), executarea bunurilor mobile şi imobile ale debitorului.“
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.

Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.

Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
Afaceri
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Afaceri
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș.
Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul.
Platforma aduce în atenția publicului oamenii, afacerile, locurile și evenimentele din județ, într-un mod clar și direct.
În zona de business, IubimTM.ro oferă vizibilitate firmelor locale, într-un context relevant pentru publicul din Timiș. Prezența online este necesară pentru orice afacere, iar platforma completează printr-un tip de expunere orientat către comunitate.
IubimTM.ro promovează oamenii care contribuie la dezvoltarea Timișului.
Locurile din județ și evenimentele organizate în Timiș sunt promovate constant, pentru a fi mai ușor de descoperit.
Platforma este activă și în social media, prin Facebook, Instagram și TikTok, unde conținutul este distribuit constant.
IubimTM.ro este o platformă de promovare.
Despre Timiș.
Pentru colaborări:
E-mail: info@iubimtm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/iubimtm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/iubimtm.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@iubimtm.ro
Sursa articol: https://iubimtm.ro/platforma-online-independenta-care-promoveaza-timisul/
-
Afaceriacum 7 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum o săptămânăCum scrii un advertorial care atrage atenția și inspiră încredere
-
Afaceriacum o săptămână
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Uncategorizedacum 4 zileSamsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026
-
Afaceriacum 5 zileDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
-
Uncategorizedacum 5 zilePășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA
-
Turismacum 4 zileBanatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis
-
Uncategorizedacum 6 zile
HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI


