Afaceri
Capitolul la care România a eșuat lamentabil | ALBA Mea

Într-o rezoluţie aprobată miercuri, Parlamentul European subliniază că statele membre au eşuat în mod sistematic în aplicarea criteriilor stabilite privind cine poate obţine o licenţă de export de arme, eurodeputaţii cerând, în acest context, un mecanism care să aplice sancţiuni statelor care încalcă aceste reguli.
În document, legislativul european subliniază că regulile comune în materie de export de arme sunt esenţiale pentru evitarea încălcării drepturilor omului şi prevenirea folosirii armelor fabricate în Europa împotriva forţelor armate europene.
Europarlamentarii au evidenţiat unele situaţii particulare, precum faptul că majoritatea exporturilor de arme către Arabia Saudită primesc undă verde din partea statelor UE deşi încalcă şase din opt criterii prevăzute în Poziţia Comună a UE privind controlul armelor, subminând astfel întregul efort european de control.
Potrivit rezoluţiei, exporturile de nave de război au contribuit la întărirea blocadei asupra Yemenului, în timp ce avioanele şi bombele au fost esenţiale în campania aeriană, provocând suferinţe a cărora victimă le este populaţia acestei ţări.
Rezoluţia salută deciziile Germaniei şi Olandei de a stopa vânzările de arme către Arabia Saudită, criticând în schimb state membre care nu au luat încă această măsură şi chemând la un embargou împotriva tuturor celorlalte ţări din coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yemen.
În rezoluţie, eurodeputaţii s-au declarat ‘şocaţi de cantitatea de arme şi muniţii fabricate în UE şi găsite în mâinile Daesh în Siria şi Irak’. În baza Poziţiei Comune a UE, statele membre trebuie să se asigure că licenţele de export nu sunt deturnate spre utilizatori nedoriţi. Cu toate acestea, unii membri, precum Bulgaria şi România, nu aplică în mod eficient această prevedere.
Pentru a evita riscul ca armele să ajungă în mâini greşite, Parlamentul European le solicită tuturor statelor membre ‘să refuze transferuri similare în viitor, mai ales către SUA şi Arabia saudită’.
Rezoluţia privind controlul exporturilor de arme a fost aprobată cu 427 voturi pentru, 150 contra şi 97 abţineri.
‘Exporturile de arme nu stabilizează ţări străine sau regiuni, nici nu ajută la crearea păcii. Armele amplifică conflicte. În Yemen, arme europene sunt fundamental responsabile pentru războiul care are loc. Poziţia Comună privind exportul de arme trebuie implementată eficient. Aceasta include, printre altele, un mecanism de sancţiuni’, a arătat raportoarea Sabine Losing (GUE/NGL).
Potrivit celui de-al 19-lea raport anual privind exportul de arme, Uniunea Europeană este cel de-al doilea furnizor de arme din lume (27% din exporturile globale), după SUA (34%) şi înaintea Rusiei (22%).AGERPRES
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații, selecția și claritatea devin esențiale.
În fiecare zi suntem înconjurați de prea multă informație. Nu totul este relevant sau util.
Selectat.ro selectează informațiile importante, le verifică și le prezintă clar, pentru ca cititorii să poată identifica mai ușor ceea ce merită să știe.
Noua platformă își propune să pună accent pe informația relevantă și pe o prezentare clară și accesibilă, oferind cititorilor o selecție atentă a subiectelor de interes.
Conceptul care stă la baza proiectului este exprimat chiar prin mesajul său: „Selectăm ce merită să știi.”
Selectat.ro
Ce merită să știi.
Contact: contact@selectat.ro
Afaceri
Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună
(Advertorial)
Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest Investments, confirmă această tendință printr-o creștere accelerată a utilizării. În ultimele 30 de zile, aplicația a generat peste 115.000 de interacțiuni, în timp ce numărul utilizatorilor a crescut cu 42% comparativ cu luna precedentă, semn că soluțiile digitale bazate pe inteligență artificială devin tot mai importante în procesul de achiziție a unei proprietăți.
Datele de utilizare arată că utilizatorii interacționează din ce în ce mai mult cu funcționalitățile dezvoltate pentru a simplifica procesul de căutare. În ultima lună au fost înregistrate peste 45.000 de swipe-uri în galeriile foto ale proprietăților, 26.500 de căutări realizate prin AI Search, peste 9.200 de interacțiuni în Property Tinder, aproape 7.600 de răspunsuri în Property Tinder Quiz, peste 7.100 de vizualizări de conținut, aproximativ 6.300 de navigări între ecrane, aproape 4.800 de utilizări ale calculatorului de credit ipotecar și peste 3.500 de filtre aplicate în căutările de proprietăți.
Unul dintre cele mai importante motoare ale acestei evoluții este AI Search, funcționalitatea de căutare conversațională care permite utilizatorilor să descrie în limbaj natural proprietatea dorită, fără a mai utiliza filtrele clasice. În ultima lună, utilizarea AI Search a crescut cu 35% față de luna precedentă, confirmând interesul tot mai mare pentru instrumentele bazate pe inteligență artificială. În paralel, funcționalitatea Property Tinder personalizează recomandările în funcție de preferințele fiecărui utilizator, contribuind la o experiență de căutare mai rapidă și mai intuitivă.
Aplicația North Bucharest oferă acces la peste 1.400 de proprietăți și peste 100 de proiecte rezidențiale, reunind într-o singură platformă AI Search, un asistent virtual bazat pe inteligență artificială disponibil 24/7, Property Tinder, calculator de credit ipotecar, hartă interactivă, alerte inteligente și contact direct cu consultanții imobiliari. Dezvoltată de North Bucharest Investments, aplicația face parte din strategia companiei de digitalizare a pieței rezidențiale și de integrare a tehnologiei în procesul de cumpărare și investiție.
„Interesul pentru aplicație crește de la o lună la alta. În ultimele 30 de zile, numărul utilizatorilor a înregistrat o creștere de 42% față de luna precedentă, iar utilizarea funcționalității AI Search a avansat cu aproximativ 35%. Sunt indicatori care confirmă că utilizatorii adoptă rapid noile tehnologii și caută experiențe digitale mai inteligente și mai eficiente. Credem că viitorul pieței imobiliare aparține platformelor care combină inteligența artificială cu expertiza umană, iar acesta este modelul pe care îl construim prin aplicația North Bucharest.”, declară Vlad Musteață, CEO North Bucharest Investments.
Aplicația North Bucharest își propune să redefinească experiența de căutare a unei proprietăți prin integrarea tehnologiilor de inteligență artificială într-o platformă intuitivă și ușor de utilizat. Prin recomandări personalizate, căutare conversațională și acces rapid la unul dintre cele mai extinse portofolii rezidențiale din București, aplicația răspunde noilor așteptări ale cumpărătorilor și investitorilor, care își doresc procese mai rapide, mai simple și mai eficiente.
Descarcă gratuit aplicația North Bucharest:
https://northbucharest.ro/descarca-aplicatia-imobiliara

Multiplu premiată în cadrul competițiilor naționale și internaționale de real estate, compania este recunoscută pentru performanțele sale în consultanță investițională, reprezentarea dezvoltatorilor de top și contribuția la profesionalizarea pieței imobiliare din România. Prin expertiza echipei și accesul la unele dintre cele mai relevante oportunități din piață, North Bucharest Investments oferă soluții integrate pentru cumpărători, investitori și dezvoltatori, facilitând accesul la proprietăți și proiecte cu potențial ridicat de creștere și valorizare pe termen lung.
(Material furnizat și asumat de North Bucharest Investments)
Afaceri
Importanța unui plan digital integrat pentru creșterea afacerii
Orice afacere care dorește să își maximizeze rezultatele online trebuie să implementeze un plan digital integrat care include design, optimizare și promovare. De aceea, colaborarea cu o agenție de web design profesională este esențială pentru crearea unei experiențe eficiente pentru utilizatori și pentru consolidarea brandului.
Planul digital nu trebuie să fie fragmentat. O strategie care combină website-ul, optimizarea pentru motoarele de căutare și campaniile de promovare permite afacerilor să atingă obiective multiple simultan. În lipsa unei integrări corecte, eforturile pot fi risipite, iar rezultatele limitate.
Un website modern, responsive și bine structurat servește drept centrul tuturor acțiunilor digitale. Navigarea intuitivă, paginile rapide și conținutul clar influențează decizia utilizatorului de a interacționa cu brandul și de a efectua acțiuni valoroase, cum ar fi completarea unui formular sau achiziția unui produs.
Pentru vizibilitatea în motoarele de căutare, este recomandat să se implementeze un audit SEO detaliat. Acesta identifică problemele tehnice, oportunitățile de creștere și optimizările necesare pentru a atrage trafic organic relevant. Rezultatele includ creșterea vizibilității și îmbunătățirea autorității site-ului.
Pe lângă SEO, pentru rezultate imediate și targetare precisă, companiile folosesc campanii Google Ads eficiente, care permit afișarea anunțurilor în momentele în care potențialii clienți caută produsele sau serviciile oferite.
Aceste campanii sunt măsurabile și permit optimizarea constantă pentru a maximiza ROI-ul. Datele obținute ajută la ajustarea bugetelor, mesajelor și targetării publicului pentru a crește conversiile.
Un alt element important este conținutul valoros. Articolele, ghidurile și paginile bine redactate ajută utilizatorii să înțeleagă mai bine produsele și serviciile oferite și consolidează autoritatea brandului.
Monitorizarea constantă a performanței și ajustarea strategiilor permite companiilor să răspundă rapid schimbărilor din piață și să mențină un avantaj competitiv. Aceasta include analiza traficului, comportamentul vizitatorilor și conversiile obținute.
În plus, pentru inspirație și exemple de succes, companiile pot analiza portofoliu de proiecte web FXF, care arată modul în care strategia integrată a fost implementată pentru diferiți clienți și industrii.
Portofoliul oferă exemple concrete de integrare între design, SEO și campanii plătite, evidențiind beneficiile unei abordări coerente. Analiza acestora permite luarea deciziilor mai bine fundamentate și alegerea soluțiilor potrivite pentru propria afacere.
Pe termen lung, companiile care implementează planuri digitale integrate observă creșteri în numărul de lead-uri, conversii și fidelizarea clienților. Platformele bine structurate și optimizate permit scalabilitate și adaptare rapidă la schimbările pieței.
În concluzie, succesul online depinde de combinarea unui website performant, optimizare SEO și promovare plătită inteligentă. Investițiile realizate în mod strategic în toate aceste componente generează rezultate măsurabile și durabile și consolidează avantajul competitiv pe termen lung.
(Advertorial)
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită
-
Uncategorizedacum o săptămânăHumana People to People România deschide un nou magazin, în Arad
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile
-
acum 5 zileStiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj
-
Uncategorizedacum 4 zileCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Afaceriacum o săptămânăS-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi
-
Uncategorizedacum 5 zileSamsung Galaxy Watch Ultra2 și Watch9: Partenerul tău pentru sănătate la încheietura mâinii
-
Uncategorizedacum 3 zileGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

