Connect with us

Afaceri

Adrian Năstase îl dinamitează pe Liviu Dragnea. PSD la un pas să piardă puterea. Cum ar trebui să procedeze | ALBA Mea

Publicat

pe

Fostul premier Adrian Năstase, preşedintele Fundaţiei Europene Titulescu, a declarat miercuri că Partidul Social Democrat ar trebui să propună amnistie şi graţiere mai întâi în interiorul său, el apreciind că formaţiunea social-democrată ar trebui să se teamă de pierderea majorităţii parlamentare.

„Un mare partid nu poate fi extrem de omogen, din punct de vedere ideologic, al leadership-lui, şi este nevoie de o anumită coabitare în interiorul partidului, altfel partidul devine tot mai pur, dar tot mai mic. Şi sper ca lucrul ăsta să nu se întâmple în PSD. Eu cred că un partid mare, care înseamnă că trebuie să baleieze jumătate din spectrul politic, are nevoie şi de lideri de stânga mai radicali, şi de lideri mai apropiaţi de centru, tocmai pentru că societatea noastră în schimbare are nevoie de mesaje care vin pe această direcţie şi de lideri care vin într-o formulă de echipă. Şi atunci nu neapărat pe facţiuni, nu neapărat în dizidenţe, dar într-o fomulă care să atragă un electorat cât mai amplu, ar fi nevoie de o anumită abordare de acest tip. Înainte de a propune o amnistie şi o graţiere la nivelul ţării, la nivelul poporului, poate că partidul ar trebui să-şi propună să facă o amnistie şi o graţiere în interiorul partidului, tocmai pentru a-şi păstra masa critică în Parlament şi în politică, pentru că, altfel, eliminând bucăţi din partid, din Parlament, din organizaţii, slăbeşti forţa şi rămâi supus unui anumit tip de şantaj în Parlament, cum este posibil să se întâmple din nou cu anumite pretenţii ale UDMR”, a susţinut Adrian Năstase la finalul lansării cărţii sale „Războiul lui Onoda. Blog’n Roll, vol 8”.

Întrebat dacă există riscul ca PSD să devină un partid slab, care să piardă majoritatea în Parlament, Adrian Năstase a arătat că există un astfel de pericol, de care social-democraţii ar trebui să se teamă.

„Nu ştiu dacă se va întâmpla (n.r. – pierderea majorităţii), probabil că sunt multe lucruri care sunt acum în mişcare. Dar eu cred că ar trebui să se teamă de lucrul acesta şi ar trebui să aibă în vedere că există un astfel de risc, pentru că el va fi atacat şi de la stânga, şi de la dreapta, va fi atacat şi de liberali, şi va avea probleme în a menţine relaţia în condiţiile de hemoragie parlamentară cu ALDE. Dar sigur că şi partidul lui Ponta, în măsura în care PSD-ul slăbeşte, atunci ar putea să obţină mai mulţi parlamentari, să creeze o problemă care să antreneze după aceea un scor mai mic la europarlamentare, ceea ce va determina o anumită abordare pentru prezidenţiale”, a adăugat fostul preşedinte al PSD.


 

Referindu-se la situaţia politică din România, Adrian Năstase a apreciat că „este foarte trist ceea ce se întâmplă”, pentru că nu mai există niciun fel de dialog, acesta fiind înlocuit de un anumit tip de oportunism, dar şi de lipsa de caracter.

Ziarul ALBAMEA.ro

Facebook Comments

Afaceri

Carmen Dan declarații neașteptate! Ce a spus despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis | ALBA Mea

Publicat

pe

„La ora actuală guvernul se află într-un blocaj funcţional şi cred că este de notorietate că lucrul acesta nu se întâmplă din cauza guvernului, ci din cauza faptului că sunt două portofolii extrem de importante din punct de vedere economic care nu mai au titular, aceştia au plecat prin demisie, deci prin act unilateral de voinţă şi ne confruntăm cu un refuz total nejustificat al preşedintelui Klaus Iohannis de a numi înlocuitorii propuşi de premier.” 

Carmen Dan a mai spus că ,,o suspendare a preşedintelui ar arunca România în haos.” 

“O suspendare a preşedintelui, pentru că eu cred că asta forţează preşedintele Iohannis, ar arunca România în haos într-un moment extrem de important şi tocmai de aceea sperăm într-o decizie a CCR. Ne dorim mai mult decât oricine altcineva ca lucrurile să intre pe făgaşul normal şi să ne putem continua activitatea ca de fiecare dată în interesul cetăţenilor”, a declarat Carmen Dan, duminică seara, la România TV, citată de Agerpres.

“Ar îngreuna (n.red.: suspendarea) şi mai mult situaţia actuală şi cred că ar pune sub semnul întrebării multe alte lucruri foarte importate pentru noi pentru perioada următoare”, a mai adăugat Carmen Dan.

Ziarul ALBAMEA.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

De necrezut! Cați bani cere Andreea Balan pentru un spectacol de Revelion | ALBA Mea

Publicat

pe

Cântareaţa Andreea Bălan, va fi împreună în noaptea dintre ani cu soţul ei George Burcea, care a hotărât să fie alaturi de ea, mai ales că artista este însărcinată în 7 luni.Pentru noapte dintre ani, vedeta are programate cinci concerte, începând de la ora 22.00: două la Sinaia, două la Predeal şi unul la Bran.

Onorariul solistei pentru spectacolul „Fantezia Star”, în care va schimba peste 10 ţinute, care este de obicei 3.300 de euro, de Revelion, suma cerută va creşte la 3.500 de euro, potrivit click.ro

După Revelion, Andreea Bălan şi George Burcea îşi  vor începe oficial vacanţă, doar că data aceasta nu vor mai merge peste hotare. 

Andreea Bălan a intrat în lumea muzicală din România încă de pe vremea când era doar o copilă şi cânta în trupa Andre, alături de Andreea Antonescu. De la despărţirea de Andreea Antonescu, ea şi-a continuat cariera solo şi a reuşit să devină o artistă de succes. 

Sursa foto: Facebook

Ziarul ALBAMEA.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Efectele protestelor din Franța. Impactul economic este dezastruos | ALBA Mea

Publicat

pe

Retailerii francezi au pierdut aproximativ un miliard de euro din 17 noiembrie, când au început protestele „vestelor galbene”, a anunţat Federaţia de Retail din Franţa (FCD), transmite Agerpres. Informaţiile au fost furnizate vineri, înainte de protestul de pe 8 decembrie.

Turnul Eiffel, muzeele pariziene Luvru şi Orsay, alături de Grand Palais, Petit Palais şi Orangerie, precum şi Opera din Paris, asemeni centrelor comerciale de pe bulevardul Champs Elysees, au fost închise publicului sâmbătă, când a avut loc la patrulea weekend cu proteste, scrie Digi24.

Anul trecut, Parisul a atras 40 de milioane de vizitatori, iar în primele şase luni din acest an turiştii au cheltuit în capitala Franţei 10,3 miliarde de euro. Analiştii avertizează că actualele turbulenţe ar putea afecta industria turismului din Franţa, a doua economie a zonei euro.

Săptămâna aceasta, acţiunile Accor, Vinci, Air France KLM, Carrefour şi FNAC Darty au înregistrat scăderi importante la Bursa de la Paris, pe fondul temerilor că protestele „vestelor galbene” vor duce la scăderea consumului şi a numărului de turişti.

În total, 89.000 de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi sâmbătă în Franţa, dintre care 8.000 la Paris. În capitala franceză au mai fost folosite şi zeci de vehicule blindate ale jandarmeriei.

 

Ziarul ALBAMEA.ro

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri7 ore inainte

Carmen Dan declarații neașteptate! Ce a spus despre suspendarea președintelui Klaus Iohannis | ALBA Mea

„La ora actuală guvernul se află într-un blocaj funcţional şi cred că este de notorietate că lucrul acesta nu se...

Afaceri11 ore inainte

De necrezut! Cați bani cere Andreea Balan pentru un spectacol de Revelion | ALBA Mea

Cântareaţa Andreea Bălan, va fi împreună în noaptea dintre ani cu soţul ei George Burcea, care a hotărât să fie...

Afaceri15 ore inainte

Efectele protestelor din Franța. Impactul economic este dezastruos | ALBA Mea

Retailerii francezi au pierdut aproximativ un miliard de euro din 17 noiembrie, când au început protestele „vestelor galbene”, a anunţat...

Afaceri18 ore inainte

Probleme pentru Teodorovici! Liviu Dragnea l-a bagat de urgență în ședință. Ce se discută | ALBA Mea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, va avea o întrevedere, duminică, 9 decembrie, cu ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici şi cu Darius...

Exclusiv21 de ore inainte

VLOGGERI DE ROMANIA/Theodora Cotofana, o tanara speranta in acest domeniu (II)

In era video ei au milioane de fani printre adolescentii romani. Distreaza, dar si influenteaza tanara generatie. Nu sunt nici...

Afaceri22 de ore inainte

o concurentă a fost luată cu salvarea | ALBA Mea

Primul concurs în care nu au mai contat deloc echipele s-a desfăşurat sâmbătă, iar miza a fost 10.000 de lei...

AfaceriO zi inainte

Iohannis nu va candida la prezidențiale! Dezvăluirea care aruncă în aer scena politică! Strategia neașteptată a adversarilor! Cine-i va lua locul | ALBA Mea

Toate acestea i-au adus un plus de imagine, iar electoratul rămas pasiv începe să se trezească la viaţă şi să...

AfaceriO zi inainte

ULTIMA ORĂ! Franța a luat-o razna! Protestele au aruncat țara în aer! Reacția năucitoare a lui Donald Trump! Ce a transmis și Erdogan | ALBA Mea

Circa 125.000 de manifestanţi au defilat sâmbătă în Franţa, în cadrul mişcării „vestelor galbene”, a făcut cunoscut ministrul de interne,...

AfaceriO zi inainte

De necrezut! Primesc ajutoare sociale dar au mașini de lux. Cum au procedat autoritățile | ALBA Mea

Problema ajutoarelor sociale este greu de controlat. Pe lângă faptul că îndeamnă la lene, aceste ajutoare sociale sunt de multe...

Afaceri2 zile inainte

Meseria în care câștigi mai bine decât președintele SUA. Ce sume fabuloase se câștigă din videochat | ALBA Mea

O anchetă realizată de Gazeta Sporturilor scoate la iveală sumele fabulos de mari pe care le câştigă modelele de videochat....

Afaceri2 zile inainte

Franța în alertă! Vestele galbene fac prăpăd | ALBA Mea

Peste 90.000 de membri ai forţelor de ordine au fost mobilizaţi pentru protestul ,,vestelor galbene”.  Potrivit unei surse apropiate dosarului,...

Afaceri2 zile inainte

„Îl bagă și pe ăsta în închisoare” | ALBA Mea

”Eu sunt foarte inteligent într-o singură situaţie, când îmi dau seama că sunt prost. Și când îmi dau seama că...

Exclusiv2 zile inainte

EXPLOZIV/Iar au taiat porcul la K2, pe 3 decembrie!

Sefii structurilor s-au mai schimbat, protocoalele au mai fost desecretizate, ”paradeala destinelor” nu mai este chiar un sport national transmis...

Afaceri2 zile inainte

HOROSCOP 8-9 decembrie. Patru zodii se vor bucura de zile favorabile | ALBA Mea

BERBEC  În acest weekend este momentul unui mic bilanţ personal. Se apropie sfârşitul anului, dar mai este ceva timp, mai...

Afaceri2 zile inainte

Este DEZASTRU total pentru Gabriela Firea! Lovitura neașteptată care a pus-o la pământ. „Firea, obișnuiește-te să pierzi” | ALBA Mea

Tribunalul Bucureşti a decis ”să suspende hotărârile de Consiliu General prin care erau desfiinţate patru administraţii”, a anunţat, vineri seara,...

Afaceri2 zile inainte

Lovitură devastatoare pentru Mark Zuckerberg! Amenda uriașa primită de Facebook | ALBA Mea

Reţeaua de socializare Facebook a primit o amendă de  zece milioane de euro (11,4 milioane de dolari). Anunţul a fost...

Top Știri ALBA