Connect with us

Afaceri

EXCLUSIV! Cine se află cu adevărat în spatele imperiului DIGI | ALBA Mea

Publicat

pe

Povestea lui Zoltan Teszari (47 ani) ar putea deveni oricând un best-seller sau un scenariu de film american, care ar ajunge rapid numărul 1 în box-office. Pe scurt, subiectul ar fi următorul: un băiat modest, provenit dintr-o familie simplă reuşeşte să construiască un imperiu. 

Aşa cum spuneam, ca şi în cazul altor miliardari români, cum ar fi Marius Vizer, viaţa lui Zoltan Teszari a început ca sportiv pasionat de judo. Din judocan ajunge om de afaceri specific anilor 90, adică bişniţar şi apoi miliardar. Sportul pare să-l fi educat temeinic, întrucât contrar firului logic al acţiunii, el nu începe să-şi împrăştie banii pemaşini scumpe şi femei, nu-şi cumpăra elicopter ca să zboare până în Capri pentru o porţie de paste cu trufe, nu-şi ridică palate cu turnuleţe şi sclipici şi nici măcar nu-şi înlocuieşte, în lumina reflectoarelor, lunar, iubitele fotomodel.

Nu, Zoltan Teszari provine din cu totul şi cu totul alt film. Discret până la paroxism, el este cel care şi-a dorit să fie profilat ca Miliardarul fără Chip. Nu vorbeşte cu presa, nu vorbeşte nici măcar cu proprii angajaţi, iar prietenilor apropiaţi nu le răspunde niciodată la telefon. „Noi îl sunăm şi el când vede sună înapoi. Dar sună când vrea el”, ne-a povestit unul dintre cei cu care Zoltan Teszari comunică relativ des.

„Nimeni de la Digi nu ştie cum să dea de Teszari. Maxim au acces la adresa sa de mail cei cu funcţii mai mari în televiziune, unde îi mai trimit diverseinformaţii. Dar am înţeles că nu ar răspunde. Cel puţin, nu direct”, ne-a mărturisit o veche angajată a Digi24.

Vreau să fac precizarea că pe parcursul documentării am intervievat mai multe surse, dar acestea ne-au rugat să le păstrăm anonimatul ţinând cont de faptul că Zoltan Teszari este foarte atent cu cine stă de vorbă, dar mai ales ce se vorbeşte despre el.

Blitzul este duşmanul său

Aparatul de fotografiat este duşmanul lui cel mai mare. Refuză să apară în fotografii. Se fereşte de blitz, chiar şi atunci când este în vacanţă cu familia. „Nu vrea să apară în nicio poză. Este mai degrabă pe principiul că amintirile îţi rămân în minte, nu în poze”, ne-a povestit un amic al lui Teszari.

 Odată un fotograf ungur i-a făcut o poză în cadrul unei recepţii, dar Zoltan Teszari l-a observat şi nu l-a lăsat să plece până când nu s-a convins că acesta şterge fotografia. Informaţia a fost publicată de săptămânalul maghiar Magyar Narancs.

 Și totuşi în anul 2002, „Speranţa anului” a venit să-şi ridice personal premiul cu ocazia Galelor Oskar Capital. De atunci, nimeni nu l-a mai surprins în prim plan. Doar paparazzi de la CanCan au reuşit să fure un cadru cu un Teszari înfofolit, vorbind la telefon, plimbându-se prin parc. 

Și-a propus să cucerească lumea

RCS & RDS este gigantul de telecomunicaţii cu care miliardarul fără chip şi-a propus să cucerească lumea. A început în România în anul 1994, a continuat în Ungaria în anul 1998, iar în momentul de faţă compania este deja prezentă şi în Spania şi Italia, numărând în total peste 14 milioane de clienţi. Digi|RCS &RDS este astăzi numărul 3 în Europa şi nu se va opri aici.

„Îmi doresc să transform RCS în cel mai important grup de comunicaţii din România”, mărturisea Zoltan Teszari în anul 2002, pentru Revista Capital, cu ocazia lansării pe piaţa românească a primului clasament al celor mai bogaţi oameni de afaceri din România.  

„Astăzi îşi doreşte ca RCS & RDS să devină cel mai important grup de comunicaţii din Europa, iar mâine îşi va dori din lume. Pentru că ăsta este Zoly”, a dezvăluit apăsat unul dintre apropiaţii miliardarului, cu care am discutat.

Aşa cum menţionam, niciunul dintre cei contactaţi nu au dorit să le fie publicate numele, însă le vom redamai jos poveştile referitoare la misteriosul Zoltan Teszari.

Cum a început totul?

Zoltan Teszari s-a născut pe 14 septembrie 1970 într-o familie modestă, de origine maghiară,la Oradea, judeţul Bihor şi a fost botezat după numele tatăului său, tot cu numele de Zoltan. Părinţii săi erau muncitori, tatăl un mecanic priceput, iar mama, Ildiko, extrem de abilă în ştiinţa cifrelor. Locuiau într-o casă discretă, dar îngrijită, la care nu au renunţat nici astăzi. 

De altfel, după Revoluţie, în anul 1991, părinţii miliardarului au pus bazele firmei Teszari SRL, un service auto care a rezistat foarte bine pe piaţă. Astăzi compania poartă alt nume, Autocenter SRL şi în ciuda prestigiului de care se bucură, din anul 2012 a funcţionat pe pierdere, cu excepţia anului 2015, când a înregistrat un profit net de 107.013 lei.

Potrivit poveştilor apropiaţilor cu care am vorbit, Zoltan Teszari nu excela la învăţătură, dar “îi mergea mintea brici” şi era un foarte bun sportiv. “Asta a fost şansa lui”, adaugă unul dintre cei care l-au cunoscut de mic.

După absolvirea liceului, tânărul Zoltan de doar 18 ani, a fost “invitat” la Bucureşti pentru a se antrena cu echipa CS Dinamo. Junior de mare perspectivă în judo, tânărul orădean visa la acea vreme să ajungă sergent major şi să rămână angajat în Armată sau Interne. Dar viaţa sau alţii aveau alte planuri cu el.

Slăbuţ, discret şi la locul lui, Zoltan nu ieşea deloc în evidenţă prin extravaganţe. Vorbea puţin, era calculat şi niciodată nu ameninţa pe nimeni cu bătaia, deşi era printre cei mai buni judokani.  O spune chiar şi unul dintre foştii lui colegi de la Dinamo, Dragoş Bolbose, într-un interviu pentru Libertatea.

În toamna anului 1989, a reuşit să câştige chiar titlul de vicecampion european la un concurs ţinut în Atena. “S-a supărat, l-a marcat. Voia să fie campion”, mi-a mărturisit unul din prietenii lui.

Din aceea perioadă s-a consolidat şi relaţia sa cu Marius Vizer, un om de afaceri român stabilit în Austria, extrem de cunoscut pentru faptul că este unul din apropiaţii lui Vladimir Putin, actual preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Judo. Relaţia lui Zoltan Teszari cu Marius Vizer a rămas până în zilele noastre una extrem de trainică.

La fel ca toţi sportivii care ieşeau din ţară la turnee, Zoli se întorcea şi el cu bunuri la care românii visau, dar la care nu aveau acces pe vremea aceea: cafea, ţigări, whisky sau haine. Cumpăra ieftin, vindea scump. Și aşa tânărul modest din Oradea începuse să capete aripi şi bani. Apoi brusc şi-a dorit să le arate tuturor că a devenit puternic. A fost singurul moment din viaţa lui, în care a dorit să epateze. Din ce a câştigat, şi-a cumpărat o maşină, un Audi 80 de culoare roşie, pe care a ţinut să o arate colegilor de la Dinamo. “Cred că a făcut-o pentru că nu a devenit campion atunci, ci doar vicecampion european. Și maşina aia parcă voia să ţină locul medaliei”, spune unul dintre cei care l-a cunoscut bine pe Zoltan. 

Zilele Revoluţiei din 1989 l-au prins pe Teszari la Braşov. Se afla în cantonament sportiv la Poiana Braşov şi coborâse în oraş să-l viziteze pe Ioan Bendei (61 de ani), cel care mai târziu avea să-i devină partener de afaceri, mai exact acţionar şi administrator al RCS & RDS. Cum au ajuns cei doi prieteni, rămâne încă o enigmă. Înainte de 1989, Bendei ar fi lucrat la o firmă de camioane, având studii medii, conform unei anchete publicate de portalul Hotnews.

Cert este că documentele obţinute de jurnaliştii Hotnews au arătat că Zoltan Teszari era membru al “Asociatiei 23 decembrie 1989 Metrou Bucuresti” şi că a primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române” în timpul lui Emil Constantinescu, când lotul revoluţionarilor s-a mărit cu câteva mii de noi certificate. 

Numele lui Teszari apare la poziţia 15502 în Anexă la Decretul 37/2000 prin care au fost acordate câteva noi mii de tiluri de Erou Martir şi Luptător, publicată la data de 7 martie 2000 în Monitorul Oficial. 

Odată cu el au primit titlul de revoluţionari şi cei care au fost implicaţi în ceea ce avea să devină mai târziu RCS & RDS. Este vorba despre Ioan Bendei, Gheorghe Maftei şi Traian Sirianu. În prezent, doar Bendei mai are un rol important în companie, ceilalţi doi luând alte drumuri. Maftei a închis practic televiziunea TVS Braşov, iar Sirianu şi-a vândut firma de cablu TVS Braşov către RCS & RDS şi a dezvoltat Slovakia Cable Company, în Slovacia, având o cifră de afaceri de peste 25 de milioane de euro anual.

Revenind la parcursul lui Teszari. 

După Revoluţie, acesta s-a întors la Oradea, unde împreună cu unul dintre prietenii lui, Ludescher Csaba, a pus bazele unei afaceri care avea să-i aducă mai târziu capitalul necesar pentru prima cărămidă a imperiului RCS & RDS.

“Zoli a gândit totul foarte inteligent. L-a ales partener de business pe Csaba pentru că era nepotul episcopului Tempfli Jozsef şi astfel li s-a permis amplasarea tonetei în curtea Bisericii Romano-Catolice, o zonă foarte bună pentru acest tip de business”, povesteşte un apropiat al lui Teszari.

Se spune că banii cu care au pornit afacerea de îngheţată din curtea bisericii veneau chiar de la episcopul maghiar, dar oricum Teszari şi-a dovedit calităţile de mic întreprinzător şi firma Rubin & King a prosperat rapid. Numele ar proveni chiar de la poreclele celor doi întreprinzători, conform jurnalistului Adrian Criş de la Ebihoreanul.ro.

De la vândut îngheţată la cornet pe stradă, cei doi au ajuns să deţină cel mai mare distribuitor de prafuri concentrate şi cornete pentru îngheţată din întreaga Transilvanie. Cel care a creat acest avantaj a fost chiar Zoltan Teszari, care avea o relaţie deosebită cu Ungaria, conform mărturisirilor lui Csaba.

Cum a strâns ceva capital, miliardarul fără chip a început să investească în paralel într-o altă firmă, după o schemă care arăta că totuşi avea deja un plan bine pus la punct. Obiectul de activitate al acesteia era importul de cabluri şi componente electronice pe care le vindea televiziunii prin cablu, TVS din Braşov, patronată pe atunci de Alexandru Kiss. În acelaşi timp, s-a asociat şi în firma de televiziune prin cablu a braşoveanului Gheorghe Maftei, cel cu care a petrecut Revoluţia.

Anul de aur al lui Teszari a fost 1995. Atunci a creat RCS (Romanian Cable System), imediat după ce a preluat TVS de la colegii revoluţionari. Apoi a început o politică agresivă de absorbţie a multor televiziuni locale.

Trei ani mai târziu a investit în internet şi a creat Romania Data System (RDS). Astfel, folosindu-se de RCS, noua companie a început instalarea internetului în casele şi în firmele românilor. Calitatea lăsa de dorit la început, dar Zoltan a continuat să investească şi să ridice nivelul.

Strategia lui Teszari 

Teszari a folosit o strategie extrem de inteligentă cu RCS, bazându-se pe ideea că multe lucruri mici fac un lucru mare. De altfel, i-ar fi fost greu orădeanului să înceapă cu o investiţie mare, la nivel naţional. Aşa că a luat-o de la bază, cu afacerile mici, locale. Aceeaşi strategie este încercată acum şi de Cozmin Guşă, care printr-un fond de investiţii încearcă să finanţeze publicaţiile mici. Deosebirea esenţială este că proiectul anunţat cu surle şi trâmbiţe încă din aprilie este la această oră doar pe hârtie, pentru că nu sunt banii necesari.

Ziarul ALBAMEA.ro

Afaceri

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Publicat

pe

De

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională a României. Evenimentul reunește 102 producători români și opt internaționali, iar 98% din expoziție este formată din produse alimentare.

Târgul se deschide vineri, 16 octombrie, la ora 12:00, și include produse artizanale românești și europene, degustări, demonstrații, masterclass-uri și întâlniri B2B.

Vizitatorii vor putea descoperi condimente, produse de brutărie și patiserie, conserve, lactate, vinuri, preparate din pește, făinuri din cereale românești și specialități din Georgia, Bulgaria, Italia, Grecia, Olanda și din spațiul mediteraneean.

Ciprian Dincă: „Vorbim deja despre o industrie a artizanilor”

Ciprian Dincă, organizatorul Artisan Food Market, a declarat:

„Suntem la prima ediție scalată la asemenea dimensiuni, într-o locație atât de frumoasă și de semnificativă. Vorbim deja despre o industrie a artizanilor și de un public avizat, care știe ce vine să guste. De restaurante care vin să-și aleagă furnizorii. De părinți care aleg calitate și sănătate pentru mâncarea copiilor. Se naște ceva uriaș.”

Șofran pentru cultivat acasă și produse din pește

Grădina cu Șofran participă cu șofran și cu bulbi care pot fi cultivați acasă.

La târg va fi prezentă și Crama Lipiot, înființată în 2026 și dezvoltată pe o suprafață de un hectar de vie.

Trio Arca aduce zacuscă pescărească realizată cu sturion, păstrăv și crap, iar printre produsele anunțate se află și marinata de sturion în ulei.

Participanții vor putea găsi și pălincă din zona Satu Mare, prezentată în sticle în care fructul este crescut direct în recipient, printr-o metodă tradițională.

Făinuri și paste din soiuri românești

Cooperativa agricolă Biruința Olteniei participă cu făinuri obținute din cereale românești și cu paste realizate din aceste materii prime.

Reprezentanții cooperativei au transmis:

„Ne bazăm în exclusivitate pe genetica românească, soiuri vechi axate pe partea calitativă și nutrițională. Cultivăm soiul de grâu Glosa și soiul de secară Suceveana, care și-au dovedit calitățile deosebite de-a lungul anilor.”

Oferta târgului include și dulcețuri reinterpretate, produse de brutărie și patiserie inspirate din rețete locale, precum și preparate realizate cu făină măcinată la moară cu pietre, untură și brânză de burduf.

Muzeul Sarmalelor, anunțat pentru 16 octombrie

Organizatorii anunță pentru 16 octombrie deschiderea Muzeului Sarmalelor, prezentată în comunicat drept o premieră europeană.

Proiectul aduce în atenție sarmalele ca preparat asociat tradițiilor regionale, obiceiurilor de familie și diversității culturale.

Proiectul „Mâncarea Face Bine”, prezent la târg

Artisan Food Market găzduiește și inițiativa Mâncarea Face Bine, un proiect socio-gastronomic dedicat conștientizării violenței domestice.

O parte din încasările obținute la standul campaniei va fi direcționată către activități de conștientizare și promovarea unui mesaj de solidaritate cu persoanele afectate.

Program și acces

Artisan Food Market se desfășoară în atriumul Bibliotecii Naționale a României, de vineri, 16 octombrie, ora 12:00, până duminică, 18 octombrie, ora 20:00.

Biletul de intrare costă 20 de lei.

Sursa: presadeazi.ro

Citeste in continuare

Afaceri

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

Publicat

pe

De

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care 68% din top și senior management, ROMANIAN ENERGY WEEK revine în 2026 cu cinci teme esențiale pentru dezvoltarea sectorului energetic: reconfigurarea mixului energetic, energia verde și inovația, stocarea și integrarea în rețea, finanțarea și politicile publice, sustenabilitatea și economia circulară.

În perioada 16-20 noiembrie 2026, Palatul Parlamentului din București găzduiește cea de-a doua ediție ROMANIAN ENERGY WEEK. Timp de cinci zile, reprezentanți ai Guvernului și instituțiilor publice, autorități de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, investitori, finanțatori, dezvoltatori de proiecte, consultanți, furnizori de tehnologie și reprezentanți ai mediului academic se reunesc pentru a discuta direcțiile de dezvoltare ale sectorului energetic din România și din regiune.

De la noile capacități de producție și securitatea energetică la integrarea regenerabilelor, modernizarea rețelelor, stocare, finanțare și decarbonizare, agenda REW 2026 urmărește subiectele care influențează astăzi deciziile de investiții și funcționarea pieței de energie. Miza nu este doar identificarea provocărilor, ci și discutarea soluțiilor, a condițiilor necesare implementării lor și a priorităților pentru următorii ani.

După succesul primei ediții din noiembrie 2025, evenimentul își consolidează rolul de punct de întâlnire între decizia publică, capitalul investițional și capacitatea de implementare a industriei, trei componente esențiale pentru dezvoltarea și competitivitatea sistemului energetic românesc.

De ce ROMANIAN ENERGY WEEK?

România traversează o perioadă importantă pentru dezvoltarea sectorului energetic. Extinderea capacităților de producție, modernizarea infrastructurii, integrarea surselor regenerabile, dezvoltarea soluțiilor de stocare și mobilizarea capitalului necesar investițiilor sunt provocări interconectate ce impun o coordonare tot mai strânsă între autorități și mediul privat.

În același timp, ritmul implementării proiectelor depinde de predictibilitatea legislativă, eficiența proceselor de autorizare, accesul la finanțare și disponibilitatea expertizei tehnice.

În acest context, ROMANIAN ENERGY WEEK creează cadrul pentru ca aceste subiecte să fie discutate direct de cei implicați în reglementare, finanțare, dezvoltare și implementare.

Fiecare zi include două sesiuni tematice la masă rotundă, cu un număr limitat de locuri pentru participare activă, completate de o zonă dedicată audienței și de oportunități de networking. Discuțiile sunt moderate, iar pentru a susține participarea reprezentanților internaționali, evenimentul beneficiază de traducere simultană în română și engleză.

5 zile, 5 teme de interes dezbătute la masa rotundă

Agenda REW 2026 urmărește cele mai importante direcții ale momentului, cu paneluri construite în jurul întrebărilor la care sectorul are nevoie de răspunsuri.

Dezbaterile vor avea ca punct de plecare următoarele subiecte:

16 noiembrie | Ziua 1 – SECTORUL ENERGETIC DIN ROMÂNIA
17 noiembrie | Ziua 2 – ENERGIE VERDE & INOVAȚII
18 noiembrie | Ziua 3 – STOCAREA ENERGIEI & INTEGRAREA ÎN REȚEA
19 noiembrie | Ziua 4 – FINANȚARE, CONSULTANȚĂ & POLITICI PUBLICE
20 noiembrie | Ziua 5 – SUSTENABILITATE, CSR & ECONOMIE CIRCULARĂ

ROMANIAN ENERGY WEEK 2026 reunește parteneri din întregul ecosistem energetic

Ediția 2026 se desfășoară cu implicarea partenerilor strategici instituționali, printre care Ministerul Energiei, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale a Senatului României, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG).

ROMANIAN ENERGY WEEK 2026 se bucură de susținerea unor organizații și asociații relevante pentru sectorul energetic, reunite în categoria Valued Partners, printre care se numără AEI, ACUE, AEHR, ICMET Craiova, AFEER, RPIA, RWEA, CRE, BRM, BERD, APCE, Future Romania, HENRO, PCoR, RoGBC, Centrul de Formare Profesională Eurodeal, AIIR, OAER, AIEE, EFdeN, FEL România, KNX România, energiaTa, Ambasada Sustenabilității în România, MORE Networking, ListaFirme și ARC.

Acoperirea media a evenimentului este facilitată de colaborarea cu publicații și platforme de specialitate, precum Academia de Construcții, AGENDA CONSTRUCȚIILOR, FEREASTRA, Antena 3 CNN, Club Antreprenor, Daibau, e-nergia, ENERGY Magazine, Economistul, România Durabilă, Club Economic, Electricianul, Ringier (Libertatea, ELLE, Revista Avantaje, UNICA), IBC Focus, Construct-Intelligence, iBuild, Proidea, InvesTenergy, Revista Ingineria Instalațiilor, Jurnalul de Afaceri, Nine O’Clock, RENERGY, Sustenabilitate.Biz, pv magazine, Ziarul BURSA, connect, LUXURY, Real Estate Magazine și Succes Grup.

Blue se alătură în calitate de Mobility Partner, iar JW Marriott Bucharest Grand Hotel asigură serviciile de catering pentru participanți.

Diversitatea acestor organizații reflectă caracterul interdisciplinar al evenimentului și necesitatea unui dialog care să conecteze producția și distribuția energiei cu finanțarea, tehnologia, politicile publice, mediul construit și sustenabilitatea.

Rezervă-ți locul la masa discuțiilor!

Cu cea de-a doua ediție tot mai aproape, ROMANIAN ENERGY WEEK invită profesioniștii interesați să se alăture evenimentului din această toamnă. REW se adresează reprezentanților companiilor, instituțiilor, investitorilor, dezvoltatorilor de proiecte, specialiștilor și organizațiilor implicate în sectorul energetic și domeniile conexe.

Participarea se realizează pe bază de înregistrare și confirmare, în limita locurilor disponibile. Accesează https://energyexpo.ro/rew/ și completează formularul sau trimite o cerere de participare pe info@energyexpo.ro.

Citeste in continuare

Afaceri

Ai o firmă în Timișoara? Cum îți organizezi activitățile de SSM și PSI

Publicat

pe

De

Prima zi cu primul angajat. Contractul e semnat, laptopul e pe birou, programul e stabilit. Și undeva, într-un colț al minții, apare întrebarea pe care mulți antreprenori o amână luni întregi: „Bine, dar cu protecția muncii cum rămâne?”

Răspunsul scurt: rămâne pe umerii tăi, ca angajator. Răspunsul lung e ceva mai liniștitor, pentru că SSM și PSI nu sunt nici pe departe atât de complicate pe cât par, dacă le iei în ordine și nu le lași pe ultima sută de metri, adică exact înainte de un control.

Ce înseamnă, concret, SSM și PSI pentru o firmă mică

SSM vine de la securitate și sănătate în muncă. Pe scurt, tot ce ține de prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale: cum sunt evaluate riscurile de pe fiecare post, ce instruiri primesc oamenii, ce echipament de protecție li se dă, ce se întâmplă dacă cineva se lovește la lucru.

PSI înseamnă prevenirea și stingerea incendiilor. De obicei apare împreună cu SU, situații de urgență, pentru că discuția nu se oprește la foc. Vorbim și despre cutremure, inundații, scurgeri de substanțe, orice eveniment care te obligă să scoți oamenii din clădire repede și fără panică.

Un detaliu care surprinde des: obligațiile nu depind de mărimea firmei. Un SRL cu un singur angajat, care lucrează într-un birou de 20 de metri pătrați din Fabric, are aceleași categorii de obligații ca o fabrică din zona industrială de pe Calea Torontalului. Diferă volumul documentației și nivelul de risc, nu principiul.

Primul pas: evaluarea riscurilor

Totul pornește de aici. Fără o evaluare a riscurilor făcută pe bune, restul documentelor sunt hârtii scrise din inerție.

Evaluarea înseamnă să iei fiecare loc de muncă și să te întrebi ce poate merge prost. Pentru o contabilă care stă opt ore la calculator, riscurile țin de postură, de ecran, de cablurile întinse pe jos. Pentru un mecanic dintr-un service din Giroc sau Dumbrăvița, lista e mult mai lungă: elevatoare, scule electrice, uleiuri, gaze de eșapament, piese grele.

Din evaluare rezultă planul de prevenire și protecție. Acolo scrie ce măsuri iei, cine răspunde de ele și până când. Nu e un document care se face o dată și se pune în sertar. Dacă muți firma, schimbi utilajele sau apar posturi noi, evaluarea trebuie refăcută.

Documentele de care ai nevoie, fără jargon

Lista poate părea lungă la prima vedere. Merită parcursă totuși, ca să știi ce ar trebui să găsească un inspector când îți bate la ușă.

Pe partea de SSM

  • evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională, pe fiecare post;
  • planul de prevenire și protecție;
  • instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă, adaptate activității tale, nu copiate de la altă firmă;
  • tematicile de instruire pe categorii de personal;
  • fișele individuale de instruire, semnate de fiecare angajat;
  • deciziile interne pe linie de SSM, cu persoanele desemnate;
  • normativul de acordare a echipamentului individual de protecție, acolo unde e cazul;
  • registrele de evidență a accidentelor și incidentelor.

Pe partea de PSI-SU

Aici documentația e ceva mai scurtă, dar la fel de importantă. Ai nevoie de planul de evacuare afișat la vedere, de instrucțiunile proprii de apărare împotriva incendiilor, de tematicile de instructaj și fișele de instruire, plus deciziile prin care stabilești cine se ocupă de ce. Mai există și fișa obiectivului, un document care descrie clădirea, activitatea și mijloacele de stingere pe care le ai.

Stingătoarele merită o mențiune separată. Nu ajunge să existe. Trebuie să fie verificate periodic, să aibă eticheta la zi și să fie accesibile, nu blocate de un raft cu bibliorafturi. Pare o observație banală, însă e una dintre cele mai frecvente probleme găsite la controale.

Instruirea oamenilor: partea pe care toată lumea o subestimează

Poți avea dosarul perfect. Dacă oamenii nu știu unde e ieșirea de urgență sau cum se folosește un stingător, dosarul nu ajută pe nimeni.

Instruirea are trei momente. La angajare, înainte ca omul să înceapă efectiv lucrul. La locul de muncă, unde i se arată concret riscurile postului său. Și periodic, la intervale stabilite în funcție de activitate. Pentru birouri, ritmul e mai rar. Pentru meserii cu risc ridicat, mai des.

Testarea face parte din proces. Angajatul răspunde la câteva întrebări, semnează fișa, iar tu ai dovada că instruirea chiar a avut loc. Nu e birocrație de dragul birocrației: în cazul unui accident, fișa de instruire e printre primele documente cerute.

Un sfat practic de la firme care au trecut prin asta: fă instruirea în ziua în care omul începe, nu „săptămâna viitoare, când avem timp”. Săptămâna viitoare se transformă ușor în trei luni.

Le faci singur sau apelezi la un specialist?

Teoretic, ca angajator, poți prelua anumite atribuții SSM chiar tu, dacă îndeplinești condițiile de pregătire cerute. Practic, cei mai mulți antreprenori din Timișoara aleg varianta externă. Motivele sunt simple.

Legislația se schimbă. Formularele se schimbă. Ce era corect acum doi ani poate să nu mai fie azi. Un specialist care lucrează zilnic cu zeci de firme vede aceste modificări din mers, pe când tu ai afla de ele, probabil, de la inspector.

Apoi e timpul. Câte ore ai pierde ca să întocmești instrucțiunile proprii, să faci evaluarea riscurilor și să ții evidența instruirilor? Pentru un patron care are deja pe cap vânzări, furnizori și clienți, răspunsul e de obicei „prea multe”.

Dacă vrei să vezi ce include, de regulă, un pachet complet, poți arunca o privire peste servicii SSM Timișoara, unde sunt detaliate pe rând evaluarea riscurilor, instrucțiunile proprii, instruirea la angajare și gestionarea dosarelor de cercetare în caz de accident. Pentru partea de incendii și evacuare, lucrurile sunt structurate similar la servicii PSI-SU Timișoara, de la planul de evacuare până la relația cu pompierii.

Cum alegi o firmă de SSM și PSI în Timișoara

Nu toate colaborările arată la fel. Unele firme îți livrează un teanc de documente generice și dispar până la anul. Altele vin la sediu, se uită la ce faci efectiv și ajustează totul după activitatea ta.

Câteva întrebări care te ajută să faci diferența:

  • Vine cineva fizic la sediu sau la punctul de lucru, înainte să întocmească documentele?
  • Instruirea se face cu angajații de față sau doar „se semnează fișele”?
  • Ce se întâmplă dacă ai un control sau, mai rău, un accident? Primești sprijin la întocmirea dosarului?
  • Prețul e calculat în funcție de numărul de angajați și de riscurile reale?

Un furnizor local are un avantaj greu de ignorat: cunoaște instituțiile din județ și poate ajunge la tine în aceeași zi, dacă situația o cere.

Relația cu ITM și ISU

În Timiș, controalele pe partea de SSM sunt făcute de ITM Timiș, iar cele pe partea de incendii și situații de urgență de ISU Timiș. Ambele instituții pot veni planificat sau inopinat.

Un control nu e un capăt de lume, dacă ai lucrurile în ordine. Inspectorul cere documentele, verifică semnăturile pe fișe, se uită la stingătoare și la căile de evacuare, pune câteva întrebări angajaților. Problemele încep atunci când lipsesc documente de bază sau când se vede limpede că instruirile au existat doar pe hârtie.

Sancțiunile pot ajunge la sume care dor serios, mai ales pentru o firmă mică. Iar în caz de accident de muncă, discuția trece repede de la amenzi la răspundere, cu tot ce înseamnă asta pentru tine ca administrator.

Un calendar simplu, ca să nu uiți nimic

Ce funcționează bine la multe firme e un calendar anual, cu câteva repere fixe:

  1. la fiecare angajare nouă, instruirea introductivă și fișa individuală, în prima zi;
  2. instruirile periodice, la intervalele stabilite pentru fiecare categorie de personal;
  3. verificarea stingătoarelor și a hidranților, la termenele de pe etichetă;
  4. revizuirea evaluării riscurilor, ori de câte ori se schimbă ceva important în activitate;
  5. un exercițiu de evacuare, măcar o dată pe an, ca oamenii să știe pe unde ies.

Dacă lucrezi cu un specialist extern, el îți ține acest calendar. Dacă nu, pune-l în agenda telefonului, cu notificări. Sună simplu pentru că este simplu. Doar că trebuie făcut.

Pe scurt, de unde începi mâine dimineață

Verifică întâi ce ai deja. Mulți antreprenori descoperă că au câteva documente făcute la înființarea firmei și nimic actualizat de atunci. Apoi notează câți angajați ai, pe ce posturi și unde lucrează efectiv. Cu informațiile astea, orice specialist îți poate spune în cel mult o discuție ce lipsește și cât durează să pui totul la punct.

SSM și PSI nu țin doar de o obligație bifată pentru ITM sau ISU. Țin de oamenii care vin zilnic la tine la lucru și pleacă seara acasă întregi. Iar asta, sincer, contează mai mult decât orice dosar.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri3 ore inainte

Artisan Food Market 2026 se deschide la Biblioteca Națională. 110 producători, produse artizanale și Muzeul Sarmalelor

Artisan Food Market ajunge la ediția a XIII-a și se desfășoară, între 16 și 18 octombrie 2026, la Biblioteca Națională...

Uncategorized7 ore inainte

Orange Romania introduce FILMBOX+ Stream în oferta de conținut

București,15 octombrie 2026 Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilăabonaților săi începând cu...

Uncategorized10 ore inainte

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viit
Afaceri10 ore inainte

ROMANIAN ENERGY WEEK revine la Palatul Parlamentului, între 16 și 20 noiembrie 2026, cu cinci zile de dialog despre viitorul energetic al României

După o primă ediție care a reunit peste 460 de participanți și reprezentanți ai peste 180 de companii, dintre care...

Uncategorized11 ore inainte

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Uncategorized11 ore inainte

Romanian Security Fair a luat startul în forță la Romexpo

BUCUREȘTI,15 octombrie 2026 – Romanian Security Fair 2026 a luat startul ieri, pe 14 octombrie, la Romexpo, unde, timp de...

Uncategorized12 ore inainte

Commerce Innovation Summit 2026: Pe 19 octombrie aflăm ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI.

Building Smart in the Age of AI – cea de-a treia ediție a summitului organizat de NETOPIA Payments are loc...

renovarea unei clădiri renovarea unei clădiri
Socialo zi inainte

De ce renovarea unei clădiri poate fi mai complicată decât construirea uneia de la zero

La prima vedere, pare logic: dacă o clădire există deja, renovarea ei ar trebui să fie mai simplă decât construirea...

o zi inainte

Gândim Pozitiv – platforma online dedicată știrilor pozitive, motivației și dezvoltării personale

(FOTO AI) Gândim Pozitiv (gandimpozitiv.ro) este o platformă online dedicată promovării informațiilor pozitive, motivației și dezvoltării personale, adresată celor care...

Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană Canalul Dâmbovița din centrul Bucureștiului, cu clădiri istorice și panoramă urbană
Turismo zi inainte

Bucureștiul face un pas istoric în turism: Primarul General Ciprian Ciucu propune ca mediul privat să conducă Organizația de Management al Destinației

O întâlnire care poate schimba fundamental relația dintre administrația publică și industria turismului din România. 13 octombrie 2026 ar putea...

2 zile inainte

Ovidius.net – Un loc în care nu trebuie să gândim la fel pentru a ne înțelege

Ovidius.net este un nou proiect online care își propune să aducă împreună oameni deschiși către dialog, curioși să descopere lucruri...

Uncategorized2 zile inainte

3 din 4 români amână tratamentele stomatologice. Peste o treime lasă problemele dentare nerezolvate mai mult de un an

Cluj-Napoca, 13 octombrie 2026 – Trei din patru români au amânat cel puțin o dată vizita la medicul stomatolog sau începerea...

Uncategorized2 zile inainte

100 de adolescenți aduc literatura română în prezent: operele pentru Bacalaureat devin spectacole de teatru, muzică și creație contemporană

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z transformă Bucureștiul într-o scenă a creativității adolescenților, între 17 și 25 octombrie...

Uncategorized2 zile inainte

VICTORY OF ART ADUCE MARELE TROFEU ÎN ROMÂNIA! Spectacolul „Dramma dell’Infinito” a câștigat Festivalul Internațional de Teatru Future for Kids Valencia 2026

România se întoarce de la Valencia cu un nou succes internațional! Victory of Art a câștigat Marele Trofeu al Festivalului...

2 zile inainte

Titan Pumpkin Fest revine în Parcul Titan între 16 și 18 octombrie. 5 tone de dovleci, concerte, ateliere și parade de Halloween

Începe Titan Pumpkin Fest  Între 16 și 18 octombrie 2026, bucureștenii sunt așteptați la cea de-a IV-a ediție Titan Pumpkin...

Uncategorized3 zile inainte

De la cursuri și ședințe la organizarea taskurilor: cum poate o tabletă să simplifice o zi aglomerată

HONOR Pad 20 reunește funcții pentru multitasking și organizare, un ecran 3K de 12,1 inci și o baterie de 10.100...

Top Știri ALBA