Connect with us

Exclusiv

EXPLOZIV! Acuzații EXTREM de GRAVE pentru „Unitatea de elită”. PREMIERĂ în Justiția din România: DNA Ploiești, transformată în GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT

Publicat

pe

Unitatea „de elită” DNA Ploieşti a celebrilor procurori Onea și Negulescu (zis ”Portocală”) s-a transformat în grup infracţional organizat. Este o premieră în Justiţie ca o întreagă unitate teritorială de parchet să fie acuzată. Anchetă comună EvZ și Incisiv de Prahova.

Acuzațiile în dosarul în care sunt vizați procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești, au fost extinse, aceștia fiind cercetați și pentru constituire de grup infracțional organizat, după ce, joi, alți procurori din cadrul filialei au fost de asemenea audiați. Procurorul de la secția specială care îi anchetează pe procurorii DNA Ploieşti este Adina Florea, procuror şef adjunct la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație si Justiție, şi candidatul propus de Tudorel Toader pentru funcția de pr

Pe lângă faptul că secţia DNA Ploieşti e acuzată de constituirea unui grup infracţional, așa cum arată informațiile dezvăluite de surse judiciare pentru EvZ și Incisiv de Prahova, CSM a hotărât, vineri, încetarea activității pentru trei procurori ai Serviciului Teritorial Ploiești.

DNA și CSM s-au mișcat rapid

Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, s-a prezentat vineri la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de complicitate la favorizarea făptuitorului şi cercetare abuzivă. La intrarea în sediul Parchetului General, Lucian Onea le-a spus jurnaliştilor că nu doreşte să facă declaraţii. Tot vineri, la Parchetul General a fost și fostul procuror Mircea Negulescu (zis ”Portocală”).

De asemenea, DNA a cerut joi Consiliului Superior al Magistraturii revocarea lui Lucian Onea din funcţia de procuror, pe motiv că acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile. În aceeaşi zi, au fost transmise Secţiei de procurori a CSM cererile de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a procurorilor Giluela Deaconu, Alfred Virgiliu Savu, Elena Cerasela Răileanu. Soluție care a fost dată tot vineri.

Mai exact, potrivit unui comunicat oficial, pe data de 10 ianuarie 2019, procurorul șef adjunct, care exercită atribuțiile procurorului șef al DNA (n.r. Călin Nistor), a transmis Secției de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcția de procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcție, întrucât acesta și-a exercitat în mod necorespunzător atribuțiile specifice funcției deținute. De asemenea, în aceeași zi, au fost transmise Secției de procurori a CSM cererile de încetare a activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a următorilor procurori: Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu și Răileanu Elena Cerasela.

Întrunită în ședință a doua zi, pe data de 11 ianuarie, Secția pentru procurori a CSM a soluționat cererile. În documentul afișat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, se arată, referitor la „nota privind încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie a domnilor Savu Alfred Virgiliu, Deaconu Giluela şi Răileanu Elena Cerasela, procurori la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ca urmare a solicitărilor acestora. (787,788,789/DRUO/2019)”, că Secţia pentru procurori a CSM a hotărât:

1) încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a domnului procuror SAVU ALFRED VIRGILIU şi revenirea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova (unitate de parchet de la care provine);

2) încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a doamnei procuror DEACONU GILUELA şi revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina (unitate de parchet de la care provine);

3) încetarea activităţii la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a doamnei procuror RĂILEANU ELENA CERASELA şi revenirea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni (unitate de parchet de la care provine)”.

Grupul infracțional organizat pus pe ”paradeală”

Așa cum reiese din informațiile obținute de Incisiv de Prahova și EVz procurorii Lucian Onea, Mircea Negulescu, Alfred Virgiliu Savu, Giluela Deaconu, Elena Cerasela Răileanu și ofițerii de poliție judiciară Gabriela Florea și Mihai Iuliano Iordache și Nicolae Adrian Chiriță se fac vinovați de constituirea unui grup infracțional organizat care, în perioada 2013-2016, prin dosarele făcute „de paradeală” sau din simple „fetișuri” au acționat în scopul comiterii infracțiunilor de inducere în eroare a organelor judiciare, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, fals intelectual și uz de fals, încălcarea drepturilor și libertăților unor persoane, chiar dacă acestea erau nevinovate, divulgarea unor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit unor surse judiciare, procurorii de la Serviciul Teritorial DNA Ploiești sunt acuzați de constituire a unui grup infractional organizat, faptă prev. de art. 367, alin. 1, Cod penal în conditiile art. 367 alin. 3 Cod penal întrucât în perioada 2013-2016 procurorii şi ofiterii de politie judiciară NEGULESCU MIRCEA, ONEA LUCIAN GABRIEL, DEACONU GILUELA, RĂILEANU ELENA CERASELA, SAVU ALFRED VIRGILIU, IORDACHE MIHAI IULIANO, FLOREA GABRIELA, au initiat (procurorii Negulescu Mircea, Onea Lucian Gabriel şi ofiţerul de politie judiciară Iordache Mihai Iuliano) un grup structurat la care au aderat procurorii Deaconu Giluela, Răileanu Elena Cerasela, Savu Alfred şi ofiterul de politie judiciară Florea Gabriela şi care au actionat, în mod coordonat, în scopul comiterii infractiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influentarea declaratiilor, inducerea in eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals, în dauna mai multor persoane cărora le-au atribuit calitatea de subiecti procesuali principali cu încălcarea drepturilor şi libertătilor acestora, au dispus şi au propus luarea măsurilor preventive privative de libertate, au dispus trimiterea în judecată a acestora cunoscând că sunt nevinovate, au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea şi producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri.

De asemenea, în ceea ce îl privește Mircea Negulescu, este vorba și despre folosirea abuzivă a functiei în scop sexual prev. de art. 299 alin. l Cod penal întrucât, în calitate de procuror la Parchetul d epe Iângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada 2013 – 2014, s-a sesizat din oficiu şi a instrumentat dosarul penal nr. 727/P/2013 privind pe inculpata COSMA ANDREEA, în scopul de a face un act contrar indatoririlor de serviciu pretinzând favoruri de natură sexuală de la inculpată interesată direct de efectele activităţii de urmărire penală efectuată de magistratul procuror;

Alte acuzații se referă la complicitatc la represiune nedreaptă prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 283, alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror 1a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior la 1).N.A – Serviciul Teritorial Ploieşti a contribuit în mod nemijlocit la acțiunile intreprinse de procuror Deaconu Giluela în sensul de a reține şi a solicita instanței de judecată arestarea preventivă a persoanei vătămate Toader Cristinel, în calitate de inculpat, ştiind că este nevinovată. în dosarul penal nr. 190/P/2015.

De asemenea, se au în vedere și cinci infracțiuni de complicitate la represiune nedreaptă prev. de art. 283, alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi ulterior la D.N.A – Serviciul Teritorial Ploieşti a contribuit în mod nemijlocit la acțiunile intreprinse de procurorii Onea Lucian Gabriel şi Răileanu Elena Cerasela în sensul de a pune în mişcare acțiunea penală, de a reține şi de a trimite în judecată pe numiții Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel, Rădulescu lonuț Adrian în dosarul nr. 150/P/2014 şi pe numiții „Tudose Liviu Mihail şi Mihăilă Aurelian Constantin în dosarul penal nr. 308/P/2015 ştiind că sunt nevinovati.

Cine au fost țintele grupului infracțional organizat de la DNA Ploiești

Grupul infracțional organizat de la Ploiești a avut mai mult ținte. Astfel, au fost exercitate presiuni şi constrângeri faţă de persoana vătămată Cosma Vlad Alexandru, cercetat în calitate de inculpat, în scopul de a-l determina să dea declaraţii cu privire la numiţii Ponta Victor Viorel, Ghiţă Sebastian Aurelian, Dragnea Liviu, Savu Daniel, (fost senator PSD – n.r.) Tudose Liviu Mihail (procuror general adjunct la Parchetul Curţii de apel Ploieşti – n.r.), Voloşevici Andrei, Bădescu Iulian (foşti primari PDL şi respectiv PSD ai municipiului Ploieşti – n.r.)”.

Alte persoane cărora li s-au încălcat drepturile și libertățile, dispunându-se privarea de libertate și trimiterea în judecată a acestora, cunoscând că sunt nevinovate, după ce au fost cercetați abuziv de grupul infracțional care au indus în eroare organele judiciare prin ticluirea și producerea de probe nereale, inclusiv prin contrafacerea unor înscrisuri: ofițerii de poliție Ionuț Adrian Rădulescu, Mihail Emanuel Saghel, fostul șef DGA Prahova, Constantin Ispas, procurorii Liviu Tudose și Aurelian Constantin Mihăilă, fostul președinte al CJ Prahova, Mircea Cosma și fiica acestuia, Andreea Cosma, fostul șef al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader.

Potrivit surselor EvZ și Incisiv de Prahova, în privința lui Negulescu există și acuzații privind inducerea în eroare a organelor judiciare prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal în referire la art. 268 Cod penal raportat la art. 47 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal constând în aceea că, în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi apoi de procuror la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti, în baza rezoluției infracționale unice, în mod repetat, în perioada 2014-2016 a determinat mai multe persoane să formuleze, fără vinovăție, declarații nereale, în scopul de a dovedi existența unor fapte prevăzute de legea penală cu prilejul fabricării mai multor dosare penale, respectiv: dosarul penal supranumit „Dosarul Tigăilor” care îi viza pe Savu Daniel şi Ghiță Sebastian Aurelian; dosarul penal nr. 218/P/2014. supranumit -dosarul HIDRO”; dosarul penal nr. 90/P/2015 privindu-i pe Ghiță Sebastian Aurelian şi Bădescu Iulian; dosarul nr. 308/P/2015 privindu-i pe Tudose Liviu Mihail, Mihăilă Aurelian Constantin ş.a.; dosarul penal nr. 150/P/2014 privindu-i pe Ispas Constantin, Saghel Mihail Emanuel şi Rădulescu lonuț Adrian ; dosarul nr. 427/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privindu-i pe Alexe Răzvan, Cosma Vlad Alexandru ş.a.; dosarul penal nr. 83/P/2013 al DNA Serviciul Teritorial Ploieşti. (Cristina T).

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic

Publicat

pe

De

Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.

De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.

Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie

  • Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
  • Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
  • Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.

Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.

De ce frica de diagnostic te face să amâni  și cum se întoarce împotriva ta

Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.

Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente

Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:

  • migrene care durează între 4 și 72 de ore.
  • durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
  • greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.

Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.

Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat

Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.

Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate

  • Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
  • dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
  • simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă

Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.

Întrebări Frecvente

  1. Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?

Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.

  1. Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?

Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.

  1. Cât durează o consultație la neurolog?

20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.

  1. Migrena se vindecă complet?

Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.

  1. La ce vârstă pot apărea migrene?

La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.

Mini-rezumat

Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.

Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.

Contact:

+40 330 408 407

office@clinica-hereditas.ro

DC70, 727325 Ipotești

Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți

Sursă foto: freepik.com

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

9 ore inainte

Parfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini

Vara ne schimbă rutina de frumusețe, inclusiv modul în care purtăm parfumurile. Căldura intensifică aromele, dar le face și să...

Uncategorizedo zi inainte

Trei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună

Anvelopele sunt unele dintre cele mai importante componente ale unui automobil, chiar dacă, de multe ori, nu primesc atenția pe...

Afaceri2 zile inainte

Eurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România

Eurodeal (cursuridecalificare.ro) este unul dintre cei mai longevivi furnizori de cursuri de calificare autorizate din România, activ neîntrerupt din 2002....

Uncategorized2 zile inainte

Samsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu

Ecranul QHD tactil și portabil de 27 inch redefinește experiența de vizionare la tine acasă, fiind detașabil, wireless și personalizabil...

Uncategorized5 zile inainte

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și...

Uncategorized5 zile inainte

Samsung Art Store aduce Art Basel în casele din întreaga lume cu o nouă colecție selectată

Utilizatorii pot explora o selecție de lucrări de la Art Basel din Basel, care prezintă diversitatea artei contemporane elvețiene București,...

Uncategorized6 zile inainte

Ce se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie

Weekendul 19 – 20 iunie aduce experiențe interactive la CINA și marchează ultimele zile de vizitare a expoziției „Desene animate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Bucuresti, 17 June 2026 – Brother Romania continua initiativa „Life on Land”, prin care sustine formarea noii generatii de specialisti in...

Afacerio săptămână inainte

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele...

Uncategorizedo săptămână inainte

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de...

Afacerio săptămână inainte

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Pachet relax și detox, o experiență completă de regenerare la YOUness Clinic

Un pachet relax și detox nu mai este doar o combinație de mese sănătoase și câteva proceduri spa, ci un...

Social2 săptămâni inainte

Violarea domiciliului: limitele legale și evoluția unui dosar penal

Introducere: între percepție și realitate juridică Infracțiunea de violare a domiciliului este frecvent percepută simplificat, ca o situație în care...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social2 săptămâni inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social2 săptămâni inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social2 săptămâni inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Top Știri ALBA