Afaceri
Cifre record! Tot mai multe companii îşi vând activele. De ce iau această decizie | ALBA Mea

Studiul anual, realizat în rândul a 900 de lideri de companii din toată lumea, arată că mediul favorabil vânzărilor se va menţine, 84% dintre companii planificând acest lucru în următorii doi ani. 81% dintre companiile chestionate au declarat că optimizarea modelului lor operaţional va influenţa planurile de cedare de active în acest an, subliniind tendinţa în creştere în rândul companiilor de a fi mai flexibile în faţa noilor competitorilor şi a celor existenţi.
„Companiile trebuie să obţină un echilibru între nevoia de a reacţiona rapid la schimbări şi nevoia de a-şi aloca timpul necesar pentru a se pregăti pentru cedarea de active care să faciliteze performanţe mai bune pe termen lung. Aceasta este o schimbare semnificativă faţă de acum doi ani, când vânzările parţiale nu erau considerate la o scară atât de largă drept un factor strategic, aşa cum este considerată astăzi. Multe companii reacţionează corect la noi exigenţe din partea clienţilor şi la concurenţa tot mai mare din partea tehnologiilor emergente şi a rivalilor transsectoriali”, a declarat Paul Hammes, coordonator EY pentru servicii de consultanţă în cedarea activelor.
La nivel local, piaţa românească este în principal influenţată de planurile de vânzări sau exituri ale grupurilor multinaţionale (cum a fost vânzarea parţială a operaţiunilor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria şi România către Vodafone).
„Este notabilă şi tendinţa recentă de relocare a fabricilor de producţie a unor producători externi către destinaţii cu forţă de muncă mai ieftină, care era de aşteptat în industrii cum ar fi cea de confecţii ca urmare a creşterilor succesive din ultimii ani a salariului minim. Pentru companiile sau grupurile locale nu se poate vorbi de un trend notabil al vânzărilor parţiale, spre deosebire de fondurile de investiţii prezente în România, pentru care vânzarea activelor este realizată natural la atingerea maturităţii de deţinere a activului. Societăţile cu capital românesc îşi continuă mai degrabă dezvoltarea şi diversificarea locală sau extinderea regională cu precădere în ţările imediat învecinate. În contrast, o vânzare notabilă, care marchează cea mai mare tranzacţie din agricultură, este vânzarea Agricost către grupul Al Dahra, tranzacţii similare în agricultură fiind aşteptate în următorii ani. Este de aşteptat ca grupurile mari locale cu activităţi diverse să înceapă un proces de analiză a portofoliului şi să decidă vânzări parţiale de afaceri care nu se aliniază cu interesele viitoare ale grupului”, spune Liliana Buşoiu, Partener Asociat, Asistenţă în Tranzacţii, EY România.
Conform studiului, vânzările parţiale sunt mai degrabă iniţiative proactive, cu impact puternic, decât răspunsuri reactive la schimbare. În următoarele 12 luni, 70% dintre companiile sondate estimează vânzări parţiale care pot genera schimbări profunde în organizaţiile lor, comparativ cu 50% în 2018. Ponderea companiilor care invocă avantajul competitiv slab al unei unităţi de business drept motivul celei mai recente cedări de active (o decizie reactivă) a înregistrat o scădere semnificativă, de la 85% la 69%.
Incertitudinile geopolitice sunt acceptate ca factor impredictibil în luarea deciziilor. Numărul companiilor care declară că factorii macroeconomici şi geopolitici vor influenţa deciziile lor de cedare de active a scăzut la 51% de la 62% în 2018. Este posibil ca acestea să se fi aclimatizat la incertitudinile globale: 74% dintre companii încă se aşteaptă ca schimbările geopolitice să provoace creşterea costurilor operaţionale, iar 69% se întreabă dacă acordurile comerciale transfrontaliere existente vor rămâne neschimbate.
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon
Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni de caniculă, udări dese și producție intensă, culturile de roșii, ardei, castraveți sau vinete intră într-o etapă sensibilă. Unele plante încă pot produce bine până în toamnă, însă altele încep să obosească, iar greșelile făcute acum pot reduce rapid cantitatea și calitatea recoltei.
Pentru consumatori, luna august înseamnă încă legume românești în piețe. Pentru fermieri, însă, această perioadă aduce decizii zilnice: ce plante mai merită păstrate, cum se face aerisirea, cât se mai udă, ce frunze trebuie eliminate și cum se pregătește solarul pentru următorul ciclu de cultură.
După perioadele de temperaturi ridicate din iunie și iulie, plantele pot intra într-o stare de oboseală. Frunzele îmbătrânite, florile care nu mai leagă, fructele deformate, roșiile crăpate sau zonele cu umiditate ridicată sunt semne că solarul are nevoie de o gestionare mai atentă.
În plus, luna august vine cu o provocare diferită față de mijlocul verii. Ziua poate fi în continuare foarte cald, însă diminețile și nopțile încep să fie mai răcoroase. Această alternanță favorizează apariția condensului, iar condensul, combinat cu frunze dese și aer stagnant, poate crește riscul de boli în cultură.
Specialiștii BACAS, producător roman de solarii, recomandă ca, la început de august, fermierii să facă o evaluare atentă a solarului. Trebuie verificate frunzele de la bază, plantele care și-au pierdut vigoarea, calitatea fructelor, zonele unde apa băltește, circulația aerului printre plante, dar și starea foliei, a aerisirilor și a elementelor de prindere.
Una dintre cele mai importante lucrări ale lunii este curățarea treptată a culturii. Frunzele îmbătrânite, bolnave sau aflate la baza plantei trebuie eliminate pentru ca aerul să circule mai bine, iar planta să își direcționeze resursele către fructe. Totuși, lucrarea nu trebuie făcută agresiv. Dacă se îndepărtează prea multe frunze deodată, plantele pot fi expuse la arsuri solare și stres suplimentar.
La tomate, trebuie urmărite în special frunzele de jos, cele îngălbenite sau cele care ating solul. La ardei și vinete, fermierii trebuie să verifice zonele prea aglomerate, unde aerul nu circulă suficient. La castraveți, frunzele bolnave sau îmbătrânite trebuie eliminate rapid, pentru că problemele se pot extinde ușor.
Aerisirea devine, la rândul ei, foarte importantă. Dacă în iulie accentul cade mai ales pe eliminarea aerului fierbinte, în august fermierii trebuie să controleze mai atent și umiditatea. Solarul trebuie deschis dimineața, înainte ca temperatura să crească prea mult, iar spre seară aerisirea trebuie ajustată în funcție de temperaturile de peste noapte.
Deschiderea ușilor de la capete poate ajuta, însă în multe cazuri nu este suficientă. Aerisirea laterală și aerisirea pe capete permit o circulație mai bună a aerului și reduc zonele în care căldura sau umiditatea rămân blocate.
„În august, solarul trebuie privit ca un sistem care se reglează zilnic. Fermierii nu mai gestionează doar căldura, ci și umiditatea, condensul și starea unei culturi care a trecut deja prin stres termic. O aerisire corectă, o structură solidă și accesul ușor la plante pot ajuta la prelungirea producției și la reducerea pierderilor de final de sezon”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS, producător român de solarii agricole.
Udarea trebuie și ea adaptată. O greșeală frecventă este păstrarea aceluiași ritm de udare ca în perioadele de caniculă maximă. Totuși, necesarul de apă se schimbă în funcție de temperatură, tipul de sol, starea plantei și încărcătura de fructe. Solul prea umed, combinat cu aerisire slabă, poate favoriza apariția bolilor, în timp ce alternanța dintre uscăciune și udări abundente poate duce la crăparea roșiilor.
În această perioadă, fermierii trebuie să decidă și ce plante mai pot produce rentabil. O plantă slăbită, bolnavă sau cu producție foarte redusă poate consuma resurse și poate deveni o sursă de probleme pentru restul culturii. Uneori, eliminarea plantelor compromise ajută la protejarea celor sănătoase.
August este și un moment bun pentru verificarea solarului. Folia, sistemele de aerisire, ușile, capetele solarului, clemele și structura trebuie controlate înainte de schimbările de temperatură din toamnă. Reparațiile făcute la timp pot preveni costuri mai mari și probleme apărute în plin sezon următor.
Pentru fermierii care vor să prelungească producția până în toamnă, calitatea solarului devine un element important. Solariile BACAS sunt recomandate celor care caută structuri practice, solide și adaptate condițiilor reale din teren. Aerisirea laterală, aerisirea pe capete și o structură bine configurată pot ajuta fermierul să controleze mai bine microclimatul și să protejeze cultura în perioadele sensibile.
În concluzie, august nu este o lună de pauză în solarii, ci o lună de decizie. Curățarea culturii, aerisirea corectă, udarea echilibrată și verificarea structurii pot face diferența dintre o cultură care se degradează rapid și una care mai produce câteva săptămâni bune.
Pentru agricultura locală, aceste lucrări contează mai mult decât par la prima vedere. Cu cât fermierii reușesc să își mențină culturile sănătoase până în toamnă, cu atât legumele românești au șanse mai mari să rămână prezente în piețe și în gospodăriile consumatorilor.
Afaceri
EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de locație.
Platforma afișează informații despre evenimentele gratuite și facilitează identificarea acestora de către persoanele interesate. Prezentarea informațiilor urmărește creșterea vizibilității evenimentelor și conectarea acestora cu publicul interesat.
EvenimenteGratuite.ro are exclusiv un rol de informare și promovare și nu este organizatorul evenimentelor prezentate pe site. Programul, condițiile de participare și eventualele modificări sunt stabilite și comunicate de organizatorii fiecărui eveniment.
Publicului îi este recomandată verificarea informațiilor înainte de participare.
Organizatorii care doresc să crească vizibilitatea unui eveniment cu acces gratuit pot solicita o ofertă de promovare din partea echipei EvenimenteGratuite.ro. Adresa de contact este salut@evenimentegratuite.ro.
Afaceri
Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald
Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare dimineață. Temperaturile ridicate influențează modul în care un parfum evoluează pe piele, iar aromele intense și grele pot deveni copleșitoare după doar câteva ore.
Dacă ești în căutarea unui parfum pentru sezonul cald, secretul nu este să alegi neapărat un parfum mai puternic, ci unul construit în jurul ingredientelor potrivite.
Ce ingrediente sunt ideale într-un parfum de vară?
Parfumierii aleg, de regulă, ingrediente care transmit prospețime, energie și luminozitate. Citricele sunt printre cele mai populare note ale sezonului, deoarece oferă o senzație imediată de prospețime și se dezvoltă frumos în contact cu pielea încălzită de soare.
Lime-ul, bergamota, mandarina sau grapefruitul sunt adesea completate de note verzi, acorduri curate sau ingrediente lemnoase moderne, care adaugă profunzime fără a încărca parfumul.
În același timp, parfumurile inspirate de vacanțe și destinații exotice câștigă tot mai mult teren. Ingrediente precum smochina, laptele de cocos sau lemnul de santal creează parfumuri solare, relaxate și confortabile, perfecte pentru serile de vară.
De ce parfumul miroase diferit vara?
Căldura intensifică evaporarea parfumului și poate modifica felul în care acesta este perceput. De aceea, aceeași creație poate avea un miros diferit iarna față de vară.
Parfumurile echilibrate, construite pe contraste între prospețime și note de bază persistente, tind să evolueze mai armonios pe piele în sezonul cald.
Două parfumuri inspirate de vară și de parfumeria de nișă
Pornind de la această tendință, Oriflame completează colecția Top Scents cu două noi parfumuri create împreună cu Givaudan, unul dintre liderii mondiali în parfumeria fină.

La La Lime – prospețime reinterpretată
Dacă preferi parfumurile fresh, luminoase și energice, La La Lime este alegerea potrivită.
Parfumul este construit în jurul lime-ului peruvian, completat de un acord de lenjerie proaspăt spălată și Akigalawood, o notă lemnoasă modernă care oferă profunzime și persistență. Rezultatul este un parfum vibrant, contemporan și ușor de purtat în orice moment al zilei.

Tropic Thunder – vacanța într-o sticlă
Pentru cei care preferă parfumurile mai calde și senzuale, Tropic Thunder propune o atmosferă complet diferită.
Smochina coaptă, laptele de cocos și lemnul de santal construiesc o compoziție inspirată de zilele petrecute la soare și de energia destinațiilor tropicale. Este un parfum care îmbină prospețimea fructelor cu confortul notelor cremoase și lemnoase, fiind ideal pentru serile de vară.
Parfumuri create fără limite
Atât La La Lime, cât și Tropic Thunder fac parte din Top Scents, prima colecție Oriflame inspirată din parfumeria de nișă.
Colecția a fost dezvoltată în colaborare cu Givaudan și cu noua generație de parfumieri ai școlii sale de parfumerie. În cadrul unui proiect unic, aceștia au primit aceeași provocare: să creeze fără reguli, fără constrângeri comerciale și fără limitări de cost. Rezultatul este o colecție de parfumuri moderne, construite în jurul creativității și al ingredientelor premium.
Pentru cei care vor să descopere mai mult decât parfumul din sticlă, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit întregul proces de creație, de la inspirație și alegerea ingredientelor până la competiția dintre parfumieri.
Ce parfum alegi vara? Nu există un răspuns universal. Dacă îți plac parfumurile proaspete, citrice și energice, ingredientele precum lime-ul sunt alegerea ideală. Dacă preferi aromele calde, exotice și cu personalitate, notele de smochină, cocos și lemn de santal sunt perfecte pentru serile de vară.

Indiferent de preferințe, sezonul cald este momentul ideal să experimentezi și să descoperi parfumuri inspirate din universul parfumeriei de nișă. Iar colecția Top Scents de la Oriflame demonstrează că ingredientele premium, creativitatea și accesibilitatea pot exista în aceeași sticlă.
(Advertorial)
-
Uncategorizedacum o săptămânăTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Uncategorizedacum o săptămânăMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Afaceriacum o săptămânăEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Uncategorizedacum 6 zile
Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila
-
Socialacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Evenimentacum 4 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine
-
Uncategorizedacum 4 zileHONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

