Connect with us

Afaceri

EXCLUSIV! Dieta mai puțin știută, care te slăbește sănătos! Doctorul Andrei Haidar spune care sunt fructele și alimentele interzise | ALBA Mea

Publicat

pe

Renumitul doctor, care lucrează la Spitalul Colentina și la clinicile private Regina Maria, recomandă o dietă hipocalorică, dar subliniază că „Nu există dietă minune. Minunea o faci tu. Nimeni nu te înlocuiește”. Acesta mai spune și că nu este de acord cu dietele disociate pentru că trebuie slăbit gradat.

Andrei Haidar recomandă în primul rând celor care-și doresc să piardă kilograme să evite foamea, adică să mănânce disciplinat și să nu aștepte să li se facă foame pentru că vor mânca dublu.

„Dimineața poți să mănânci până la 150 grame de brânzeturi nesărate, cu un albuș de ou, cu roșii, castraveți, două felii de pâine cu un ceai, iaurt sau lapte, ce preferi. Pe la 10-11, un fruct de sezon sau echivalentul a două mere pe zi. Atenție, strugurii îngrașă, bananele sunt interzise, smochinele și curmalele la fel, restul poți să mânânci două mere, trei pere sau patru mandarine de exemplu.

La orele 13-15 trebuie să mănânci prânzul, adică orice zarzavat gătit cu carne și eventual o supă de zarzavat. Dar nu mai mănânci pâine. La ora 16-17 iarăși mănânci un fruct sau o salată, iar seara o friptură cu o salată.

Dublat de sport ușor, o să slăbești cel puțin un kilogram o săptămână. Nici nu trebuie mai mult pentru că apoi apar problemele. Nu ai voie dulciuri, nu ai voie grăsimi animale, nici ulei de măsline, care îngrașă apropo. Nu ai voie unt, smântână, alune și toate de acest tip și desigur fructele interzise, a spus medicul Andrei Haidar”, în exclusivitate pentru Capital.

Mai multe detalii în filmulețul de mai jos. Povestea lui Andrei Haidar, dar și alte detalii extrem de interesante puteți citi în noul număr al Revistei Capital, pe care-l veți putea găsi la toate chioșcurile de ziare din România, începând cu 15 martie.

Ziarul ALBAMEA.ro

Facebook Comments

Afaceri

10 Greșeli SEO care te rețin de la succes în mediul online

Publicat

pe

De

10 Greșeli SEO care te rețin de La succes în mediul online

La ora actuală există o cantitate impresionată de articole, tutoriale, ghiduri și filmulețe pe YouTube care ne învață să facem SEO. Găsești materiale disponibile pentru orice stadiu de începere a promovării. Însă, oricât de simplu ar părea din prezentarea etapelor ce trebuie parcurse, demersul nu este unul ușor de realizat. Pentru conceperea unor strategii eficiente este nevoie de ani de experință și de multă practică.

Procesul de optimizare SEO este un demers complex, ce implică multe aspecte și poate atrage în multe capcane pe cei care doresc să obțină rezultate spectaculoase rapid, fară să aibă rabdarea necesară să aplice corespunzător fiecare parte a strategiei. Tocmai de aceea în cele ce urmează îți propunem atenției câteva dintre greșelile, cele mai des întâlnite, ce trebuie evitate pentru a beneficia de o promovare SEO cât mai bună.

Greșeala SEO #1. Datorită informațiilor disponibile pe internet unora li se poate părea că promovarea SEO este un demers banal, ce poate fi realizat de către oricine, cu ceva cunoștințe din surse autorizate și cu curajul necesar de a porni de unul singur la drum. Într-adevăr, promovarea SEO presupune respectare anumitor procese clare, însă efiența lor este dată și de experința dobândită în timp. Tocmai de aceea, dacă dorești o promovare eficientă, apelează la o firmă specializată în realizarea de astfel de servicii.

Greșeala SEO #2. Nu căuta și nu accepta promisiunea unor rezultate eficiente și rapide.Rezultatele aplicării unor strategii SEO eficiente se văd după câteva luni bune. Iar dacă dorești obținerea mai rapidă a acestor rezultate îți faci iluzii. Unele campanii ppc pot face minuni pe termen scurt, dar dacă nu sprijini acest demers și cu o serie de elemente de stabilitate, tot ceea ce ai realizat se va duce rapid în momentul în care nu mai investești acele sume de bani. La fel de adevărat este și că promisiunile ce pot fi făcute de unele agenții sunt exagerate. Nicio agenție de marketing nu poate garanta obținerea unei poziți fruntașe în clasament, fară să treacă o anumită perioadă de timp.

Greșeala SEO #3. Lipsa unei auditări permenente a site-ului și a eficienței campaniei de optimizare SEO. Orice demers SEO trebuie să înceapă cu o auditare a site-ului, fiecare campanie trebuie monitorizată și văzut clar care au fost rezultatele. Este recomandat ca măcar o dată la 6 luni să realizezi un audit SEO al site-ului. Fară o măsurare constantă a poziției și eficineței aplicării unor strategii, întregul demers este lipsit de sens.

Greșeala SEO #4. Oferirea unei experiențe de accesare a site-ului neplăcută. Oricât am încerca să atragem vizitatori în site, dacă la primul contact cu acesta se lovesc de numeroase probleme, efortul este egal cu 0. Dacă site-ul se încarcă greu, dacă apar erori la acesarea anumitor pagini și dacă utilizatorul nu reușește să găsească ușor informațiile, serviciile sau produsele pentru care a intrat în site, atunci orice strategie am aplica, rezultatele vor continua să fie slabe.

Articolul: 10 Greșeli SEO care te rețin de la succes în mediul online poate fi citit în întregime pe Blog SEO România.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Vrei doar o măsuță de cafea sau vrei să îți mobilezi intreaga casă? Cu un magazin de mobilă online ca Acaju e simplu și sigur!

Publicat

pe

De

Vrei doar o măsuță de cafea sau vrei să îți mobilezi intreaga casă? Cu un magazin de mobilă online ca Acaju e simplu și sigur!

O diversitate de motive pot sta la baza deciziei tale de a aduce mai multă bucurie și culoare în viața ta, iar una dintre căile de îndeplinire a acestor dorințe este să alegi să îți cumperi mobilă frumoasa și de calitate. Întotdeauna este loc pentru o schimbare în bine în casa ta, care să iți aducă o stare de euforie și să te facă să te bucuri de ceva nou. E o modalitate ce poate fi simplă și sigură mai ales dacă alegi oferta disponibilă în magazin mobila online Acaju

 Vrei doar o măsuță de cafea sau vrei să îți mobilezi intreaga casă?  Cu un magazin de mobilă online ca Acaju e simplu și sigur!

Care ar fi principalele motive care să te determine să iți cumperi mobilă nouă?

Amenajarea casei și achiziția de mobilier nou sunt un prilej extraordinar pentru a te mobiliza și a-ți pune imaginația la lucru în a realiza ceva inedit și original. Cele mai frecvente motive întalnite sunt:

  • ți-ai cumpărat o casă nouă și ai nevoie de mobilier nou;

  • mobilierul vechi s-a deteriorat și necesită să fie înlocuit;

  • vrei să faci o schimbare în amenajarea locuinței tale;

  • te-ai săturat de mobilierul vechi și greoi și dorești ceva modern, conform tendințelor și gusturilor actuale;

  • ofertele curente, posibilitatea de a vedea și de a comanda online, fac alegerea și achiziția mult mai ușoare si îți dă imboldul de a face cumparaturi.

Așadar, tot timpul există un motiv pentru care să consulți un catalog online de mobilă. De multe ori promoțiile sunt tentante și te pot face să iei o decizie instantaneu, chiar dacă nu ai nicio urgență.

 Vrei doar o măsuță de cafea sau vrei să îți mobilezi intreaga casă?  Cu un magazin de mobilă online ca Acaju e simplu și sigur!

De ce să cumperi mobilă din magazinul online Acaju.ro?

În primul rând deoarece la ora actulă este o tendință generală de a consulta și de a achiziționa o bună parte dintre bunurile și serviciile de care avem nevoie din mediul online. Este mult mai simplu să vedem toate produsele disponibile, să ne informăm în legătură cu caracteristicile și datele tehnice și să facem o comparație de preț.

În al doilea rând în acest magazin online găsesti o gamă diversificată de elemente de mobilier, care te vor inspira și ajuta în a lua cea mai bună decizie.
Po
ți opta între numeroase variante de:

  • mobilă living sau cameră de zi

  • mobilă de bucătărie

  • mobilă pentru dormitor

  • mobilier de birou

  • canapele

  • saltele

  • mobilier hol

  • mobilier pentru copii.

 Vrei doar o măsuță de cafea sau vrei să îți mobilezi intreaga casă?  Cu un magazin de mobilă online ca Acaju e simplu și sigur!

Dar cel mai interesant aspect este că la achizițiile online ai mult mai multe beneficii decât atunci când cumperi dintr-un magazin fizic:
– conform legii, poți returna produsul in 14 zile de la achiziție, iar Acaju duce lucrurile mai departe, lăsându-ți posibilitatea să îl returnezi în 30 de zile de când l-ai primit;
– e adevărat că nu poți testa produsul înainte de a-l achiziționa, însă Acaju, spre deosebire de un magazin fizic, îți dă posibilitatea să îl testezi acasă timp de 30 de zile, ce magazin fizic îți dă o astfel de posibilitate?

–  poți face retur gratuit produsului.

În plus, beneficiezi de aceleași condiții legale din România privind garanțiile.

Pentru mai multe informații și pentru a cere sfaturi avizate din partea unui specialist în amenajări nu ezitați să sunați la datele de contact afișate în site-ul Acaju.ro!

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Despre confectiile metalice

Publicat

pe

O data cu dezvoltarea constructiilor, chiar si gama de materiale si accesorii necesare realizarii acestora s-a dezvoltat foarte mult. Aceasta dezvoltare s-a resimtit in special in cazul constructiilor metalice, acolo unde otelul si-a dovedit in repetate randuri eficienta si calitatile de rezistenta.

O categorie speciala in ceea ce priveste otelul in constructii o reprezinta confectiile metalice, cele care de cele mai multe ori pot trece neobservate, insa care ofera un plus de utilitate fiecarei constructii. Foarte multa lume se gandeste la confectii metalice sudate ca fiind elemente simple, fara o prea mare importanta, peste care se poate trece destul de rapid.

De fapt, am putea spune ca acest lucru este usor fals, iar ca argument putem aduce faptul ca echipele noastre de specialisti sunt obisnuite sa lucreze cu trei materiale distincte, care fac obiectul confectiilor metalice: otelul, aluminiul si inoxul.

Stiati ca…

Confectiile metalice industriale pentru a-si mentine rentabilitatea, unii producatori de confectii metalice au nevoie permanenta de capital pentru a-si ajusta rapid productia si pentru a raspunde cerintelor unei diversitati de tipologii de clienti.

Aceste costuri sunt usor de acoperit intr-o economie aflata in plina expansiune, dar atunci cand cureaua se strange si vine recesiunea industria va avea de suferit si companiile vor trebui sa-si reduca costurile variabile, ceea ce, la randul sau, va limita in mod natural baza de clienti la care producatorii de confectii metalice industriale vor fi capabili sa raspunda la orice moment dat.

Abilitatea acestor companii de a face investitii moderne, care sa le permit sa mentina o productie variabila, reprezinta cheia pentru sustinerea diversificarii clientilor. Prin combinarea eforturilor de diversificare a bazei de clienti, precum si asigurarea faptului ca intregul proces de fabricatie a confectiilor metalice este rationalizat de sus in jos, dar si cu o vigilenta crescuta in ceea ce priveste costurile concurentilor, producatorii de confectii metalice isi pot proteja investitiile de impactul influentelor negative din economie.

La Analko Aluminium Industry SRL aceste costuri sunt suportate de companie, avand o maturitate si o experienta de zeci de ani in vopsirea si prelucrarea aluminiului si a altor metale.

Dezvoltarea confectiilor metalice

De la revenirea economica dupa ultima recesiune, confectiile metalice au devenit o afacere puternica care continua sa se recalibreze si sa infloreasca.

Ceea ce considera ca pentru o companie cateva proiecte mari pentru a mentine o marja un profit anual si volume de vanzari constante, dar si diversificarea portofoliului de clienti si continuarea urmaririi sablonului de succes din anii precedenti.

Atunci cand economia locala se dezvolta, aceste stimulente tind sa determine consumatorii finali sa-si mareasca bugetul de cumparaturi importante, cum ar fi masini, barci si case si ce cei industriali sa construiasca.

Ceea ce inseamna toti atatia clienti pentru industrie. Iar pe masura ce atat populatia, cat si veniturile acesteia continua sa se mareasca, va urca direct proportional si sectorul confectiilor metalice.

Cu convingere ca producatorii de confectii metalice care isi pot imbunatatii atat procesul de fabricatie, cat si utilajele de lucru, in parteneriat cu activitatile manageriale care sa acorde o atentie deosebita costurilor concurentei si tendintelor economice care afecteaza permanent baza de clienti vor fi leaderii aceastei industrii, insa vor exista intotdeauna si firme de guerilla, adaptate nevoilor pietelor locale.

 

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Exclusiv20 de ore inainte

ASOCIAŢIA CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE DIN SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII (ACMRR- SRI), SEDIUL CENTRAL, O OAZĂ DE BUN SIMŢ, DE RESPECT NECONDIŢIONAT PENTRU TOŢI MEMBRII SI SIMPATIZANŢII SĂI, PRECUM ŞI PENTRU ORICE PERSOANĂ CARE ÎI TRECE PRAGUL.

Am avut de făcut astăzi un mic ”serviciu” de suflet pentru un fost coleg de unitate care este în imposibilitatea...

Cultură2 zile inainte

Galerie de arta online cu articole inedite

ArtAntik este un magazin antichităţi online, situat în judeţul Constantă, cu o experienţă de peste 8 ani în comerțul electronic,...

Exclusiv2 zile inainte

PROMO/MASCATI SI MASONII TEPARI DIN PRAHOVA /CAMERELE DE COMERT SI INDUSTRIE DIN COSTA RICA/IN CURAND

La data de 22.05.2019, Incisiv de Prahova a publicat articolul ”Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in...

Exclusiv3 zile inainte

EXCLUSIV/INTERVIU CU GABRIEL OPREA, PREȘEDINTELE UNPR/”Trebuie să ne întoarcem la valorile fundamentale, care ne definesc pe noi, ca națiune”

„Cine bate palma cu Oprea și UNPR are garanția respectării cuvântului dat” Ziarul Incisiv de Prahova a reusit sa obtina,...

Exclusiv4 zile inainte

Fals si uz de fals la Politia Locala Ploiesti/Mason in Serviciul de Interventie Rapida (“mascatii” institutiei)

Aproape 1.000 de loji masonice cu venituri nefiscalizate se ascund în spatele a mai puțin de 36 de ONG-uri. În...

Exclusiv5 zile inainte

Revenirea lui Gabriel Oprea pe scena politica, da roade!/UNPR, surpriza alegerilor/Analiza

20.05.2019 Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis, luni, Primului-ministru Viorica Dăncilă o scrisoare deschisă în care solicită intervenția Guvernului României...

Exclusiv6 zile inainte

SRI nu are competente teritoriale în exterior/ Cât de incompetent profesional ca lucrător pe informatii/contrainformații este Coldea?

Cum poți construi ilegal într-o arie protejată cu voie de la Romsilva și Tribunal? O fâneață dintr-o zonă protejată dintr-un...

ExclusivO săptămână inainte

Florin Diaconu ocupa functia de director la APM PRAHOVA- in mod ILEGAL/Florin Diaconu este mai presus de lege?!.

Card de credit cu 55 zile fără dobândă. Card de credit 30 zile cu dobândă zero și fără comisioane. Mesaje...

ExclusivO săptămână inainte

Comunicat de Presa

Vineri, 17.05.2019, începând cu ora 11:30, va avea loc la HOTEL CENTRAL Ploiești, sala ALFA (etaj 2), ședința de lucru...

ExclusivO săptămână inainte

BOMBA ZILEI/Directorul Ziarului Incisiv de Prahova intra in politica/Vicepresedinte UNPR si presedinte UNPR Organizatia Municipiului Ploiesti

O bomba in adevaratul sens al cuvantului  a intrat chiar in redactia ziarului Incisiv de Prahova. Ofiterul SRI, in rezerva,...

10 Greșeli SEO care te rețin de La succes în mediul online 10 Greșeli SEO care te rețin de La succes în mediul online
AfaceriO săptămână inainte

10 Greșeli SEO care te rețin de la succes în mediul online

La ora actuală există o cantitate impresionată de articole, tutoriale, ghiduri și filmulețe pe YouTube care ne învață să facem...

UncategorizedO săptămână inainte

Old Blacks Festival lanseaza rockeri noi

Ca și anul trecut, organizatorii festivalului Old Blacks, Rock&More, care are loc pe 7 si 8 iunie 2019 la Quantic...

ExclusivO săptămână inainte

Una calda, alta rece/ Poliția Locală Ploiesti în interese personale

Minunea a durat doar cateva ore. Dimineata am laudat Politia Locala Ploiesti, acum cu regret o “urechem”! Poliția Locală în...

Uncategorized2 săptămâni inainte

VIVE PRO EYE ESTE LANSAT ÎN EUROPA

Sistemul VR pentru companii poate fi achiziționat de pe website-ul Vive.com și din portofoliul retailerilor selectați din peste 25 de...

Exclusiv2 săptămâni inainte

EXCLUSIV/PROMO/MARTI, 14.05.2019, Incisiv de Prahova va devoala MAFIA de la varful ITM Bucuresti/DOCUMENTE

Incisiv de Prahova va prezenta o serie de dezvaluiri privind mafia de la varful ITM Bucuresti, mafia condusa si coordonata...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Sinteza zilei/Pușcăriașii își execută pedepsele în condiții inumane? /Atunci, PSD-ule, copiii cum sunt tratați?/PRIN EXTERMINARE UMANĂ?

Am aflat cum, de ce și de cine a fost protejat fiul lui Dragnea la Drobeta! Dragnea jr., a fost...

Top Știri ALBA