In urma cu 4 ani, mai exact pe data de 3 mai 2015, intr-o Declaratie de Presa preluata de multe ziare si agentii de stiri din Romania, ofiterul  SRI(rez) Adrian Radu – actualmente directorul general al ziarului Incisiv de Prahova – dezvaluia, in amanunt, ca SRI incalca legea flagrant prin mandatele de interceptare pe care le obtinea si impicarea ilegala a SRI in activitatea ANAF.

Preşedintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat miercuri, pentru mediafax.ro,  legat de funcţionarea relaţiilor ANAF-PG-SRI, că ofiţerii SRI erau de fapt şefi ai instituţiei, iar cei din ANAF mergeau cu verificările mai departe astfel încât să se păstreze direcţia trasată de Serviciu.

„Erau detaşaţi în instituţie iar ei erau de fapt şefii instituţiei de facto. Veneau cu planul de măsuri pe care îl implementau în instituţie iar ANAF era pur şi simplu un executant. Nu veneau…erau detaşaţi în instituţie, în detaşarea din instituţie spuneau foarte clar, pe motiv ‘operativ noi vă spunem că trebuie să faceţi asta, asta şi asta’ şi făceau aia, aia şi aia, fără să comenteze nimeni. Au fost detaşaţi 250 de oameni dacă nu mai bine, în instituţie efectiv. Lucrau acolo în instituţie, aveau birouri în instituţie şi ei controlau şi coordonau toată activitatea”, a declarat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.

Iata declaratia de presa a directorului ziarului Incisiv de Prahova din 3 mai 2015. Dupa 4 ani de zile se descopera “apa calda”…In anul 2015, TOTI au tacut de frica, polioticieni, jurnalisti, etc! In prezent ne uitam cu stupoare ca s-a descopeit „apa calda” si toti urla ca din gura de „sarpe”, aceeasi politicieni, jurnalisti, etc.

AVERTIZAREA PUBLICA DE ACUM 4 ANI DE ZILE A DIRECTORULUI ZIARULUI INCISIV DE PRAHOVA PRIVIND IMPLICAREA SRI IN ACTIVITATEA ANAF

Inca o avertizare publica a ofiterului SRI care se confirma in prezent:

“…De ce tine cu orice pret SRI sa se adopte aceasta lege este foarte usor de ghicit pentru cunoscatori. Ce este mai grav este faptul ca SRI incalca legea flagrant si, mai mult, toate mandatele obtinute de SRI in cazurile de coruptie si evaziune fiscal sunt obtinute illegal si sunt nule de drept. Solicitarile SRI pentru mandatele de ascultare se fac in baza Legii 51/1991 si date in baza acestei solicitari. Dar, spre surprinderea multor judecatori, chiar de la Curtea Constitutionala, aceste mandate au fost obtinute pana in present in mod illegal (deoarece in legea respectiva nu sunt introduse coruptia si evaziunea fiscala).
Asist cu groază, cum anumite grupări, profitând de aşa zisele ameninţări ce vizează siguranţa naţională sau securitatea cetăţeanului (interpretate, după interes şi nu conform Legii 51/1991, ce defineşte clar ce înseamnă siguranţă naţională), precum terorismul sau evaziunea fiscală, încalcă nonşalant regulile democraţiei şi ale statului de drept, solicitând, chiar şi oficial (prin CSAT), extinderea “competenţelor” obţinând dreptul (dar nu baza legala) de a încalcă regulile democraţiei, sub masca bunei credinţe. Şi, în numele unei “cruciade” demagogice împotriva corupţiei, s-a ajuns la substituirea instituţiile abilitate prin lege, adică la un atac frontal lansat asupra democraţiei şi statului de drept.
Dacă aparent şi formal, cererile par îndreptăţite, uitându-mă prin “gaură” cortinei, în spatele acesteia, lucrurile stau cu totul altfel.
Făcând abstracţie de modul cum mafia financiară, manipulând instituţii precum SRI, Guvern, Parlament, a reuşit neutralizarea Gărzii Financiare ( înlocuind-o, doar formal şi demagogic, cu un alt organism mai eficient) şi a ajuns să controleze întreg sistemul şi toate instituţiile publice, nimeni n-a sesizat că, “îmbătată” de succes, mafia a trecut la un nivel superior, atacând “centrul de comandă” al statului de drept, Ministerul Public. Cazul comisarului Berbeceanu, în care DIICOT îl acuză pe Berbeceanu de “trădarea” intereselor instituţiei, iar DNA acuză procurorii DIICOT de abuz, este un semnal de alarmă în acest sens. Niciodată în istoria post-decembristă a României, un asemenea caz nu a avut o astfel de abordare, punând faţă în faţă, public, două instituţii ale statului, mai precis două direcţii ale Parchetului General (PICCJ). Deşi public s-a dezminţit, e clar că între DIICOT şi DNA există un “război” rece, al cărui cauza – chiar dacă nu este acceptată oficial -, a fost şi continuă să fie generată de grupările de tip mafiot ce controlează aceste instituţii, formal independente, dar mai ales de intruziunea SRI în activitatea celor două instituţii, la comanda unor interese politice, străine de interesul naţional.
După cazul Berbeceanu am început să fiu mai atent şi mai circumspect in a privi fenomenul, iar adevărul privind existenţa unui război rece între DNA şi DIICOT a început să iasă la iveală, chiar şi oficial, prin comunicatele de presă. Cele de la DNA conţineau, aproape în totalitate, menţiunea “cu sprijinul SRI”, în schimb cele de la DIICOT nu includeau această menţiune. Dacă la început acest “amănunt” părea nesemnificativ, ulterior s-a dovedit că, în fapt, contrar legilor în baza cărora funcţionează (Legea 51/1991 şi 14/1992) şi a atribuţiilor principale, SRI s-a “reorientat”, cu “grosul” armatei şi logisticii, către DNA, abandonând exact structura cu care, prin lege, era obligată să coopereze, adică DIICOT. Potrivit Legii 14 din 1992, art. 2, “Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României”, iar la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991 sunt enumerate clar faptele ce constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, fapte care nu intră în competenţă DNA, aşa cum sunt prevăzute la art. 3, alin. (1) din OUG 43 din 2002. Lecturând Legea 508 din 2004, ce reglementează activitatea DIICOT, constatăm că cercetarea faptelor care constituie „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, intră, exclusiv, în competenţă acestei instituţii. Astfel la art. 12, alin. (1), lit. a), subpct. (ÎI) se precizează că, sunt în competenţă DIICOT: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranţă naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare” şi, potrivit subpct. (V) din acelaşi articol: „infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare”, adică cele aflate în competenţă SRI. În acest caz nu este fireasaca întrebarea: De ce nu mai lucrează SRI cu DIICOT ?
Dacă ţinem seama, de declaraţiile şefei DNA, că instituţia are în lucru aproximativ 5100 dosare, iar 15%, tot conform declaraţiilor şefei DNA, sunt instrumentate în urma informaţiilor furnizate de SRI, rezultă că SRI a furnizat informaţii DNA pentru un număr de aproximativ 765 cauze. În replică, în faţa instanţei, fosta şefa a DIICOT, declara că SRI, deşi are în atribuţii culegerea de informaţii, cu prioritate, în domeniul siguranţei naţionale, fapte ce intră, exclusiv, în competenţă DIICOT ca cercetare, într-un an de zile (2014) DIICOT a primit de la SRI doar 10 (zece) sesizări, în timp ce DNA peste 765 (nu s-a precizat perioada). Astfel, potrivit declaraţiei fostei şefe a DIICOT “O perioada lucrurile au stat în regulă, însă ulterior, am observat o răcire a relaţiilor dintre DIICOT şi SRI, deoarece sub aspectul numărului de sesizări primare pe care DIICOT le-a primit, acesta era aproape inexistent. În anul 2014 am primit max. 10 sesizări, toate neserioase, în timp ce uitându-mă la DNA am observat că aproape activitatea era SRI” exista multe semne de intrebare vis-a-vis de relatia dintre cele doua institutii.
De ce SRI s-a mutat la DNA, când, prin lege, trebuia să furnizeze informaţiile la DIICOT şi de ce şi-a schimbat “obiectul de activitate”, trecând de la atribuţiile legale vizând „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României”, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51 din 1991, la atribuţiile aflate în portofoliul DNA, este o tema care ar trebui să facă obiectul controlului exercitat de Parlamentul României asupra SRI şi un obiect de studiu pentru societatea civilă. Pentru că nu este normal că să-ţi extinzi atribuţiile, contrar celor legale, nici în domeniul corupţiei (în care SRI nu este abilitat-chiar daca aceste competente au fost extinse printr-o Hotarare CSAT dar care nu tine loc de lege), nici în domeniul finanţelor publice (în care SRI controlează DGAF, având peste 140 de ofiteri detaşaţi şi “acoperiţi” şi în care urmăresc şi preluarea întregii activităţi de control fiscal, pentru a controla toate finanţele României), nici în domeniul justiţiei (unde, prin “acoperiţi” sau “surse” au creat un sistem de “execuţii” încălcându-se dreptul la apărare, la egalitate in faţa legii şi obiectivitate), nici în mass-media, manipulând cetăţeanul prin diversiunile rezultate din “imprastirea” informaţiilor furnizate “acoperiţilor”. Chiar dacă activitatea a fost “fructoasă” şi “eficientă”, soldată cu arestarea multor corupţi, nu poţi scuza metoda, adică încălcarea statului de drept, prin efectele produse, pentru că acestea au fost produse prin încălcarea legii şi, în special, scele privind separaţia puterilor în stat.
Nu ştiu cât din ceea ce spun Udrea, Bica şi alţi demnitari, foşti miniştrii sau parlamentari, care acuză faptul că au fost “lucraţi” nu de justiţie, ci de SRI, ca “poliţie politică”, este adevărat şi cât sunt de vinovaţi pentru faptele de care sunt acuzaţi. Conform legilor şi Constituţiei, numai justiţia poate stabili şi hotărî, prin organele abilitate: cele de cercetare penală şi instanţele de judecată. Pe principiul însă că “nu iese fum fără foc”, dacă luăm în calcul “migraţia” incorectă a SRI de la DIICOT la DNA, cu tot cu “arme şi tehnica din dotare” şi faptul că şi-au abandonat “obiectul de activitate”, transferandu-se, în baza interpretării noţiunii de “siguranţă naţională”, ca fiind tot ce mişcă şi se întâmplă în România, mega-telejustitia la care asistăm, bazată, aproape exclusiv, pe interceptările telefonice şi ambientale, efectuate şi furnizate de SRI, menite să “fezandeze” clientul, să manipuleze cetăţenul (convingându-l de aportunitatea metamorfozării individului în “duşman al poporului”) şi să prestabilească sentinţele pronunţate de “acoperiţii” executanţi, ar trebui să devină o tema pentru toţi cei care au pretenţia că ştiu să citească şi mai şi percep ceea ce citesc, dar mai ales pentru Comisia din Parlament ce se ocupă de activitatea SRI.
Faptul că pe site-ul SRI, pe lângă atribuţiile legale, mai apare şi “securitate economică”, iar peste 50% din activitate este angrenată în acest domeniu, în condiţiile în care Legea siguranţei naţionale nu prevede astfel de atribuţii în “portofoliul” SRI, este o dovadă că ceva “pute” cu adevărat în statul de drept şi democraţia din România. Până când societatea civilă şi Parlamentul nu se vor întreba şi nu vor cere explicaţii privind legalitatea “detaşării” oficiale a ofiţerilor SRI la ANAF, respectiv DGAF şi de ce SRI lucrează “cot la cot” cu DNA, într-un domeniu care nu este în competenţa lor – nelimatandu-se doar la furnizarea de informaţii, cum se crede, ci procedând şi la intoxicarea cetăţeanului şi manipularea justiţiei, “suntand” DIICOT, cu care sunt obligaţi să coopereze -, mega-circul la care asistăm în prezent, în care “bocancii cazoni pe grumaz” şi “şuturile în gură cu bombeul” devin instrumente tot mai uzitate, nu va conteni. Asta pentru că în timp ce marea majoritate a ofiţerilor sunt de bună credinţă şi integrii moral, câţiva şefi, avizi de putere şi dornici să pună stăpânire pe România, cu riscul îndepărtării definitive de democratie si de Europa, au tarat instituţia într-un război mioritic, înregimentând-o forţat în politică şi în luptele pentru putere. Finalul acestei mega tragico-comedii, ce oferă suficient circ pentru a ascunde şi a transferă în derizoriu adevăratele probleme ale ţării – precum evaziunea fiscală, de miliarde de euro anual, făcută de firmele arabe, ce alimentează conturile organizaţiilor extremiste (domeniu care ar trebui să reprezinte preocuparea de baza a SRI, pentru că face parte din obiectul principal de activitate) şi care depăşeşte cu mult prejudiciile însumate din toate cazurile de mare corupţie depistate din România -, va arată că, încă o dată, diversiunea este instrumentul de baza al manipulării şi armă care îngroapă democraţia şi statul de drept şi că justiţia este încă sub “bocanc cazon”…’ (Cristina T.).