Afaceri
Mărcile pe care românii le cumpără fără să știe că sunt autohtone | ALBA Mea
Atunci când vine vorba de o achiziție în materie de electronice și electrocasnice brandul este un element important pentru clienți, însă nu bate prețul. De cele mai multe ori clienții plătesc pentru un produs cu caracteristici similare sau chiar mai slabe mai mulți bani pentru că brandul este cunoscut. Spre exemplu, un telefon iPhone X se vinde în țara noastră cu 5.500 de lei, deși pe americani îi costă doar 1.400 de lei să îl producă. Un telefon Xiaomi cu aceleași performanțe costă 2.000 de lei. De asemenea, în cazul televizoarelor sau a laptopurilor alegerea este una dificilă deoarece majoritatea au caracteristici similare, iar de cele mai multe ori prețul face diferența. Mulți, însă, ajung să cumpere produse românești fără să își dea seama.
Retailerii electro IT din țara noastră au remarcat tendința oamenilor de a cumpăra produsele mai ieftine, neținând cont de brand, și au lansat mărci proprii. Altex, cel mai mare jucător pe piața electro-IT, a lansat în urmă cu 12 ani brandul Myria. La început, Altex comercializa sub acest brand calculatoare creând în acest sens o linie modernă de asamblare. Au urmat tablete, periferice și accesoriile de gaming. Gama de produse s-a extins constant astel că din 2011 au fost introduse produsele pentru bucătărie, de îngrijire personală, confort şi climatizare sau filtre pentru apă. În prezent sub brandul Myria, Altex comercializează becuri, ceasuri inteligente, telefoane, boxe, frigidere, mașini de spălat etc. Un alt brand propriu Altex este Teletech. Produsele Teletech sunt televizoarele, sistemele audio sau suporturile pentru TV.
Denumiri nemțești și englezești
eMAG, cel mai mare magazin online de la noi, a lansat brandurile proprii Wink şi Star-Light în 2015. Sub brandul Wink, eMAG comercializează, becuri inteligente, veioze și lămpi, mp3 playere, iar sub marca Star-Light o gamă variată de electronice și electrocasnice, de la televizoare la mașini de spălat. eMag mai deține brandurile Kring și Wunderkid și Steinhaus. Explicația acestor nume este simplă. eMAG comercializează aceste produse în toate țările unde este prezent: Polonia, Ungaria, Bulgaria. Sub brandul Kring, eMAG vinde prosoape, lenjerii de pat, covoare mobilă, căzi și alte obiecte sanitare, iar sub brandul Steinhaus comercializează unelte electrice precum bormașini sau șurubelnițe electrice. Deoarece mâncarea pentru animale, dar și produsele pentru copii sunt la mare căutare, eMAG a creat brandul Mappy sub care vinde scaune pentru copii și Wunderkid, brand sub care se comercializează mobilă pentru camera copilului. Pentru animale există brandurile Mellow și Brown Dog.
Mult mai multe mărci are în portofoliu Network One Distriburtion (NOD), cel mai mare jucător de pe piaţa locală de distribuţie IT&C, controlat de antreprenorul Iulian Stanciu. Mărcile proprii NOD sunt: Heinner, Cooking by Heinner, Heinner Home, Heinner Tools, Vanora, Horizon, Serioux, Momki, U-grow și Pegas. NOD este acționarul majoritar la Atelierele Pegas. În fiecare categorie există sute de articole, iar NOD se pregătește anul acesta să lanseze noi branduri. “Categoria mărcilor proprii NOD a înregistrat o evoluție foarte bună în 2018. Întreaga divizie de mărci proprii a înregistrat o creștere de peste 25% comparativ cu anul anterior. Vom avea branduri noi în 2019. Le vom anunța în momentul în care vor fi disponibile”, au declarat pentru Capital oficialii companiei.
Televizoarele se vând foarte bine
Cele mai populare produse dintre toate mărcile proprii NOD sunt electrocasnicele, televizoarele, articolele de menaj şi textilele. Heinner, Horizon și Serioux aduc bani frumoși distribuitorului IT&C. Astfel, în ultimii trei ani, compania a reușit performanța să vândă 100.000 de televizoare Horizon. Toate produsele au garanție 3 ani, în condițiile în care garanția obligatorie este de doar 2 ani. Unele televizoare au garanție 5 ani. Producția este realizată în fabrici din Turcia, Polonia, Ungaria și China.
Brandul Heiner se află în top 5 branduri în România la anumite categorii, cum ar fi mașini de tocat, storcătoare, hote. Ținta companiei este să treacă de 50 de milioane de euro anual. Produsele Heinner se vând în Ungaria, Bulgaria, Polonia, Grecia și Moldova. Toate au garanție cuprinsă între trei și cinci ani în funcție de produs.
Brandul Serioux a adus NOD 25 de milioane de euro în perioada 2013-2017, peste 2,3 milioane de produse fiind livrate în acest interval de timp. Aceste produse sunt realizate în China.
Reprezentanţii companiei au anunţat că anul acesta vor exista categorii noi de produse în cadrul tuturor brandurilor, dintre care: confecţii, produse ecologice, monitoare, surse & carcase, maşini de spălat vase. În total, brandurile proprii Momki, Serioux, Horizon şi Heinner aduc 20% din veniturile Network One Distribution. Liderul pieţei de distribuţie IT&C din România a reuşit să îşi crească în 2017 afacerile cu aproape 10%, iar profitul net cu peste 80%, conform datelor raportate de companie la Ministerul de Finanţe. Cifra de afaceri netă a NOD a fost în 2017 de 238 milioane euro.
Piață de peste 2 mld. euro
Piața românească de electronice și electrocasnice este într-o evoluție continuă. În trimestrul al treilea din 2018 piața a crescut cu 14%, față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 814 milioane euro, conform datelor GfK. Motoarele de creștere ale pieței au fost sectorul telecom, care a marcat un avans de 19%, si cel al echipamentelor de birou, cu 17%. Produsele electronice au câștigat 11,7%, mai ales datorită performanței categoriei de televizoare, care a marcat o creștere de 12%. Sectorul electrocasnicelor mari și-a majorat valoarea cu 11%, iar cel al electrocasnicelor mici cu 8%. Per ansamblu, piața a crescut, în perioada ianuarie – septembrie, cu 17,1%, până la 2,22 miliarde euro.
2,22 miliarde euro, aceasta eta valoarea pieței de electronice și electrocasnice din România, în primele nouă luni ale anului, conform GfK
100.000 de televizoare Horizon a vândut NOD, distribuitorul IT&C deținut de Iulian Stanciu
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
TOPALA TRAVEL – Servicii de Transport Persoane România-Germania și România-Italia
În căutarea unui transport de persoane fiabil între România și destinațiile internaționale populare din Germania și Italia, TOPALA TRAVEL este partenerul de încredere pentru o călătorie confortabilă, sigură și promptă. Specializați în transportul de persoane, ne angajăm să oferim o experiență de călătorie de calitate, astfel încât fiecare client să ajungă la destinație în condiții excelente.
De Ce să Alegi TOPALA TRAVEL?
- Profesionalism și Siguranță
Transportul internațional impune cerințe stricte de siguranță și organizare. La TOPALA TRAVEL, respectăm toate standardele de siguranță rutieră, iar fiecare autocar și microbuz din flota noastră este verificat și întreținut periodic. Fiecare șofer este instruit pentru a asigura o experiență de călătorie confortabilă și fără incidente. - Călătorii Confortabile cu Echipamente Moderne
Confortul pe distanțe lungi este prioritar, iar vehiculele noastre sunt echipate cu scaune ergonomice, spațiu generos pentru bagaje, climatizare și acces Wi-Fi. Ne asigurăm că fiecare pasager se bucură de o călătorie relaxantă, având toate condițiile pentru a se simți cât mai bine pe parcursul drumului. - Flexibilitate și Diverse Puncte de Îmbarcare
Ne adaptăm itinerariul în funcție de cerințele clienților noștri, cu multiple puncte de îmbarcare în România, Germania și Italia. Aceasta asigură o mobilitate crescută și ușurează accesul la destinațiile finale, fie că este vorba de orașe mari sau localități mai mici. - Tarife Avantajoase și Opțiuni de Reducere
Ne mândrim cu prețuri competitive și oferim reduceri pentru grupuri și pentru rezervările făcute din timp. La TOPALA TRAVEL, ne asigurăm că serviciile noastre sunt accesibile tuturor, păstrând un raport excelent între calitate și preț. - Rezervări Simple și Flexibile
Procesul de rezervare este facil și se poate face online sau telefonic, oferind posibilitatea de a alege opțiunea cea mai convenabilă pentru fiecare călător. De asemenea, oferim suport continuu pentru orice întrebare sau necesitate de reprogramare.
Destinații Populare și Itinerarii Planificate
Serviciile noastre de transport acoperă orașe mari din Germania, precum Berlin, München, Frankfurt, precum și orașe de interes din Italia, cum ar fi Roma, Milano, Torino. Avem plecări regulate din mai multe orașe din România, incluzând București, Cluj-Napoca, Timișoara și Iași, facilitând astfel accesul la destinațiile dorite în Germania și Italia.
De ce TOPALA TRAVEL este Prima Alegere pentru Transportul între România, Germania și Italia?
Pentru clienții noștri, TOPALA TRAVEL înseamnă siguranță, punctualitate și confort. Fie că este vorba despre o călătorie de afaceri, o vacanță, sau reîntâlnirea cu cei dragi, ne asigurăm că fiecare experiență cu noi este de neuitat. Calitatea și încrederea pe care le oferim ne fac alegerea preferată a călătorilor care apreciază un transport de înaltă calitate.
Concluzie
Dacă ești în căutarea unui transport internațional fiabil, confortabil și sigur între România și Germania sau România și Italia, alege TOPALA TRAVEL. Contactează-ne pentru detalii și rezervă-ți locul pentru o călătorie plăcută și relaxantă.
Contactează-ne astăzi și începe călătoria cu TOPALA TRAVEL – partenerul tău de încredere pentru drumuri lungi!
Afaceri
August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon
Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni de caniculă, udări dese și producție intensă, culturile de roșii, ardei, castraveți sau vinete intră într-o etapă sensibilă. Unele plante încă pot produce bine până în toamnă, însă altele încep să obosească, iar greșelile făcute acum pot reduce rapid cantitatea și calitatea recoltei.
Pentru consumatori, luna august înseamnă încă legume românești în piețe. Pentru fermieri, însă, această perioadă aduce decizii zilnice: ce plante mai merită păstrate, cum se face aerisirea, cât se mai udă, ce frunze trebuie eliminate și cum se pregătește solarul pentru următorul ciclu de cultură.
După perioadele de temperaturi ridicate din iunie și iulie, plantele pot intra într-o stare de oboseală. Frunzele îmbătrânite, florile care nu mai leagă, fructele deformate, roșiile crăpate sau zonele cu umiditate ridicată sunt semne că solarul are nevoie de o gestionare mai atentă.
În plus, luna august vine cu o provocare diferită față de mijlocul verii. Ziua poate fi în continuare foarte cald, însă diminețile și nopțile încep să fie mai răcoroase. Această alternanță favorizează apariția condensului, iar condensul, combinat cu frunze dese și aer stagnant, poate crește riscul de boli în cultură.
Specialiștii BACAS, producător roman de solarii, recomandă ca, la început de august, fermierii să facă o evaluare atentă a solarului. Trebuie verificate frunzele de la bază, plantele care și-au pierdut vigoarea, calitatea fructelor, zonele unde apa băltește, circulația aerului printre plante, dar și starea foliei, a aerisirilor și a elementelor de prindere.
Una dintre cele mai importante lucrări ale lunii este curățarea treptată a culturii. Frunzele îmbătrânite, bolnave sau aflate la baza plantei trebuie eliminate pentru ca aerul să circule mai bine, iar planta să își direcționeze resursele către fructe. Totuși, lucrarea nu trebuie făcută agresiv. Dacă se îndepărtează prea multe frunze deodată, plantele pot fi expuse la arsuri solare și stres suplimentar.
La tomate, trebuie urmărite în special frunzele de jos, cele îngălbenite sau cele care ating solul. La ardei și vinete, fermierii trebuie să verifice zonele prea aglomerate, unde aerul nu circulă suficient. La castraveți, frunzele bolnave sau îmbătrânite trebuie eliminate rapid, pentru că problemele se pot extinde ușor.
Aerisirea devine, la rândul ei, foarte importantă. Dacă în iulie accentul cade mai ales pe eliminarea aerului fierbinte, în august fermierii trebuie să controleze mai atent și umiditatea. Solarul trebuie deschis dimineața, înainte ca temperatura să crească prea mult, iar spre seară aerisirea trebuie ajustată în funcție de temperaturile de peste noapte.
Deschiderea ușilor de la capete poate ajuta, însă în multe cazuri nu este suficientă. Aerisirea laterală și aerisirea pe capete permit o circulație mai bună a aerului și reduc zonele în care căldura sau umiditatea rămân blocate.
„În august, solarul trebuie privit ca un sistem care se reglează zilnic. Fermierii nu mai gestionează doar căldura, ci și umiditatea, condensul și starea unei culturi care a trecut deja prin stres termic. O aerisire corectă, o structură solidă și accesul ușor la plante pot ajuta la prelungirea producției și la reducerea pierderilor de final de sezon”, explică Răzvan Pătrașcu, General Manager BACAS, producător român de solarii agricole.
Udarea trebuie și ea adaptată. O greșeală frecventă este păstrarea aceluiași ritm de udare ca în perioadele de caniculă maximă. Totuși, necesarul de apă se schimbă în funcție de temperatură, tipul de sol, starea plantei și încărcătura de fructe. Solul prea umed, combinat cu aerisire slabă, poate favoriza apariția bolilor, în timp ce alternanța dintre uscăciune și udări abundente poate duce la crăparea roșiilor.
În această perioadă, fermierii trebuie să decidă și ce plante mai pot produce rentabil. O plantă slăbită, bolnavă sau cu producție foarte redusă poate consuma resurse și poate deveni o sursă de probleme pentru restul culturii. Uneori, eliminarea plantelor compromise ajută la protejarea celor sănătoase.
August este și un moment bun pentru verificarea solarului. Folia, sistemele de aerisire, ușile, capetele solarului, clemele și structura trebuie controlate înainte de schimbările de temperatură din toamnă. Reparațiile făcute la timp pot preveni costuri mai mari și probleme apărute în plin sezon următor.
Pentru fermierii care vor să prelungească producția până în toamnă, calitatea solarului devine un element important. Solariile BACAS sunt recomandate celor care caută structuri practice, solide și adaptate condițiilor reale din teren. Aerisirea laterală, aerisirea pe capete și o structură bine configurată pot ajuta fermierul să controleze mai bine microclimatul și să protejeze cultura în perioadele sensibile.
În concluzie, august nu este o lună de pauză în solarii, ci o lună de decizie. Curățarea culturii, aerisirea corectă, udarea echilibrată și verificarea structurii pot face diferența dintre o cultură care se degradează rapid și una care mai produce câteva săptămâni bune.
Pentru agricultura locală, aceste lucrări contează mai mult decât par la prima vedere. Cu cât fermierii reușesc să își mențină culturile sănătoase până în toamnă, cu atât legumele românești au șanse mai mari să rămână prezente în piețe și în gospodăriile consumatorilor.
Afaceri
EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de locație.
Platforma afișează informații despre evenimentele gratuite și facilitează identificarea acestora de către persoanele interesate. Prezentarea informațiilor urmărește creșterea vizibilității evenimentelor și conectarea acestora cu publicul interesat.
EvenimenteGratuite.ro are exclusiv un rol de informare și promovare și nu este organizatorul evenimentelor prezentate pe site. Programul, condițiile de participare și eventualele modificări sunt stabilite și comunicate de organizatorii fiecărui eveniment.
Publicului îi este recomandată verificarea informațiilor înainte de participare.
Organizatorii care doresc să crească vizibilitatea unui eveniment cu acces gratuit pot solicita o ofertă de promovare din partea echipei EvenimenteGratuite.ro. Adresa de contact este salut@evenimentegratuite.ro.
-
Afaceriacum 4 oreTOPALA TRAVEL – Servicii de Transport Persoane România-Germania și România-Italia
-
Uncategorizedacum o săptămânăTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Afaceriacum o săptămânăEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Uncategorizedacum 6 zile
Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila
-
Socialacum 4 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Evenimentacum 4 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

