Connect with us

Exclusiv

Cum a fost posibila declasificarea unui document “STRICT SECRET” – a se vedea protocoalele clasificate fara emiterea unei Hotarari de Guvern?

Publicat

pe

Iată că premierul Viorica Dăncilă tocmai ce a demarat procesul de evaluare a membrilor propriului cabinet, ceea ce pentru Carmen Dan reprezintă deja ”începutul sfârșitului”. Pentru că ”frontul național” pe care a reușit să-l strângă împotriva sa la vârful clasei politice și propriului partid deopotrivă, în sistem și mai ales în MAI este unul atât de unit în a scăpa de ”Barbie de la Interne”, încât s-a trecut deja peste principalul hop în declanșarea asaltului final. Este vorba, desigur, despre găsirea unui înlocuitor pentru ”secretara lui Dragnea”! Mai ales că la ce războaie fratricide s-au dus în ultima lună în Partidul Social Democrat era extrem de riscant să se avanseze vreun nume care să agite și mai mult apele oricum tulburate de încarcerarea fostului ”el lider maximo”.

Iată însă că de această dată, mai ales după ”huiduiala” pe care Marian Oprișan și-a luat-o la Sala Palatului, lucrurile s-au mișcat extrem de rapid și deja există un nume aflat în pole-position pentru a-i lua locul lui Carmen Dan în fruntea Ministerului de Interne. Este vorba despre senatorul Nicolae Moga, cel care, după cum dezvăluiam cu puțină vreme în urmă, nu doar că are în spate puternicul sprijin al influentei organizații constănțene a partidului, dar este considerat o soluție echilibrată și de celelate tabere de la vârful PSD. Astfel că, în acest moment se poate spune că viitorul ministru de Interne ar urma să fie cel mai probabil actualul senator Nicolae Moga! Drept urmare, principala grijă a lui Carmen Dan nu mai trebuie să fie cramponarea de scaun, ci explicațiile pe care ar urma să le dea în curând despre ”prigoana” declanșată la nivelul întregului minister.

Se umblă la avize…

Informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arată că, dacă nu se va recurge la alte variante de rezervă aflate totuși la dispoziția premierului Viorica Dăncilă,  nominalizarea senatorului Nicolae Moga reprezintă ”soluția de compromis” cea mai la îndemână și acceptată de cam toată ”lumea bună” din PSD.  Însă cel mai important este că, ținând mai ales cont de vechimea parlamentară a acestuia și de relațiile  pe care ”nea Nicu” le are cam cu toți colegii de partid și nu numai, mai mult ca sigur propunerea sa va trece ”fluierând” prin Parlament. Ceea ce și explică de altfel graba cu care se fac primele verificări, fie ele și unele neoficiale, pentru luarea avizelor necesare în vederea nominalizării oficiale a lui Nicolae Moga drept viitor ministru de Interne! Rămânând apoi de văzut dacă și președintele Klaus Iohannis va ”înghiți” această nominalizare, pentru ca ea să poată fi făcută și oficial…

”Moștenirea” Despescu

Iar deja primul ”nod gordian” pe care viitorul ministru de Interne, fie el Moga sau ”asul tehnocrat” din mâneca lui Dăncilă va trebui să-l taie este cel reprezentat de conducerea Inspectoratului General al Poliției Române. Acolo unde, urmare a sentinței defintive a instanțelor de judecată, chestorul Bogdan Despescu trebuie repus de îndată în drepturi. Fie că Ioan Buda va accepta revenirea la Frontieră, unde are oricum postul securizat sau va continua să joace la două capete, deși nici el nu este prea sigur că vrea să avanseze drept secretar de stat… Adică pe o poziție de unde poate fi apoi executat politic în orice clipă. Oricum, în cuda bâlbelor repetate ale lui Carmen Dan de a rezolva situația mai mult decât confuză de la conducerea Poliției Române, înlocuitorul acesteia va trebui să tranșeze din start și ”moștenirea Despescu”, prin respectarea decizei definitive a judecătorilor.

Se strânge lațul la Jandarmerie

În plus, trebuie de urgență manageriată și situația deja explozivă de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, structură pe care Carmen Dan este deja gata să o arunce în aer, parcă doar pentru a se răzbuna astfel în urma semnalelor primite că se strânge îngrijorător lațul anchetei privind violențele de la 10 august. Și cum ”frăția blondei” are impresia că șefii Jandarmeriei nu s-au sacrificat îndeajuns pentru a lua pe umerii lor acuzele care acum pot fi extinse și la nivelul ministrului de Interne, Carmen Dan a fost asmuțită împotriva ”vinovaților de serviciu”. Ceea ce nu face decât să dăuneze grav activității acestei structuri, mai ales că un nou 10 august bate deja la ușă, fiind deja anunțat un mare miting la trecerea unui an de la cel din 2018. Perioadă care coincide și cu expirarea împuternicirilor la comandă, așa că la IGJR stabilitatea  este una mai șubredă decât oricând…

Deja se acoperă urmele…

În ceea ce o privește pe Carmen Dan, aceasta știe foarte bine că nu mai este cale de întors pentru ea… Așa că preferă să facă, atât cât mai poate, cât mai mult rău… Chiar dacă pentru asta s-a ajuns la situații de-a dreptul halucinante, prin care șefii de structuri care refuză să părăsească funcțiile la ordinul ”între patru ochi” al lui Carmen Dan nu mai sunt amenințaț cu Auditul și Corpul de control, ci direct cu cătușele.. Și nu doar amenințați, pentru că deja s-au și găsit inconștienți denunțători de serviciu care cu propriile dosare aflate pe rolul altor structurid  eparchet sau instanțe de judecată să facă plângerile penale aferente,așa după cum dezvăluiam chiar ieri!  Unele pur și simplu ”sinucigașe”, cel puțin atâta vreme cât sunt însoțite de laude deșănțate gen ”avem culoarul nostru în DNA”! Lucru care se va verifica oricum, cu toate că este greu de crezut că tocmai DNA-ul a ajuns ”preșul” pe care să-și șteargă picioarele fosta secretară a lui Dragnea… Dar dincolo de aceste radicalizări petrecute după depunerea ”denunțului secolului” împotriva lui Carmen Dan și a ”stăpânilor căusuțelor” și în care sunt probate amenințările de tip mafiot la adresa unor șefi de structuri, extrem de interesant este și că veșnic ”băieți deștepți” ai ministerului deja șterg urmele oricărei colaborări cu ”frăția blondei”… Ceea ce spune multe, mai ales că aceștia ”simt” întotdeauna, mai bine decât oricine altcineva, când să părăsească ”barca” înainte de scufundare…

 

 

Exclusiv

Molly Clean – Detergent Profesional Concentrat: 200 de Spălări la 0,60 lei / spălare + Transport Gratuit

Publicat

pe

De

Pe piața detergentelor, apar zilnic noi promisiuni, formule și mesaje care promit haine impecabile, parfum persistent sau protecție pentru pielea sensibilă. Totuși, puține se pot lăuda cu 200 de spălări la doar 0,60 lei/spălare, livrare gratuită, compatibilitate dermatologică și densitate ridicată. Molly Clean este unul dintre acele puține branduri care își susțin aceste afirmații. În acest articol, îți voi prezenta detalii tehnice, argumente convingătoare și motive concrete pentru care merită să-l alegi.


Ce înseamnă 200 de spălări la 0,60 lei/spălare?

Când spui „200 spălări”, nu e doar un slogan – este rezultatul unei formule extrem de concentrate, în care substanța activă este maximizată și adaosurile (apă, aditivi neesențiali) sunt reduse. Astfel, cantitatea necesară per spălare este mică, ceea ce permite obținerea acestui număr mare de cicluri de spălat.

Dacă prețul unui bidon (să zicem 120 lei) este împărțit la 200, rezultă 0,60 lei/spălare. Acest calcul ajută consumatorul să înțeleagă costul real al detergentului, comparativ cu produse ieftine dar diluate.


Densitate & concentrație – de ce contează?

Un detergent “dens” înseamnă că are o proporție ridicată de ingrediente active și mai puțini excipienți. Avantajele:

  • Eficiență sporită – mai mult impact cu o cantitate mică
  • Ambalaje mai mici (mai puțină apă) – mai ecologic
  • Transport mai ieftin pe volum
  • Mai puțină murdărire de ambalaj rezidual

Astfel, Molly Clean poate oferi performanță ridicată fără să fie nevoie de o doză mare.


Compatibilitate cu pielea sensibilă

Unul dintre argumentele esențiale: Molly Clean este formulat astfel încât să fie blând cu pielea, fără iritații, ideal pentru cei care au sensibilități, eczeme sau piele reactivă. Acest lucru se obține prin:

  • Fără alergeni agresivi
  • pH controlat (neutru sau ușor alcalin)
  • Componente emoliente sau protectoare
  • Posibil teste dermatologice / certificate (dacă sunt disponibile)

Este un element de diferențiere puternic, mai ales într-o lume în care mulți oameni sunt mai atenți la ingredientele produselor de îngrijire.


Eficiență în spălare – indiferent de durata ciclului

Unele detergente performează bine doar pe cicluri lungi (ex: 60–90 de minute), dar slab pe programe rapide (30 min). Molly Clean este optimizat să activeze rapid, astfel încât să ofere rezultate excelente chiar și pe programe scurte — lucru foarte util în gospodăriile moderne unde economia de timp contează.


Protecție anticalcar & reglare pH

Apa dură conține minerale care pot inhiba eficiența detergentului și favoriza acumularea de depuneri pe țesături și reziduuri în mașina de spălat. Molly Clean integrează agenți anticalcar care:

  • Protejează țesăturile
  • Previn depunerile pe țesături și pe tamburul mașinii
  • Mențin pH-ul optim al apei de spălare, astfel încât detergentul să opereze în condiții ideale

Aceste calități prelungesc viața hainelor și a mașinii de spălat.


Versatil: pentru rufe albe și colorate

Un avantaj major: nu trebuie să ai două produse separate (pentru rufe albe, pentru colorate). Molly Clean este formulat astfel încât să trateze pete dificile, dar fără să afecteze culorile. Astfel consumatorul economisește spațiu, timp și bani.


Transport Gratuit – cum se simte avantajul pentru client

Transportul gratuit este un prim impuls psihologic important: dacă clientul nu trebuie să plătească adițional pentru livrare, pragul de cumpărare scade. Totuși, trebuie comunicat transparent:

  • Pragul minim pentru transport gratuit (dacă e cazul)
  • Zone acoperite
  • Timp estimat de livrare
  • Cumpărături fulger (dacă transportul acoperă și comenzile mici)

Acest avantaj trebuie promovat ca parte din experiența de cumpărare — nu doar ca un bonus ocazional.


De ce să alegi Molly Clean în locul altor branduri?

  1. Cost real pe spălare transparent – 0,60 lei / spălare
  2. Performanță înaltă – elimină pete, neutralizează mirosuri
  3. Compatibil cu pielea sensibilă – diferențiator când competitorii nu oferă informații clare
  4. Densitate & economie – mic consum la fiecare ciclu
  5. Protecție anticalcar & pH optim
  6. Livrare gratuită & satisfacție client
  7. Brand românesc, poveste autentică – clientul susține un proiect local
Citeste in continuare

Exclusiv

Vrei să te simți odihnit la volan pe drumuri lungi? Ai nevoie de o pernă auto pentru tetieră

Publicat

pe

De

Majoritatea șoferilor profesioniști au multe drumuri de făcut, fie profesional, fie personal. De cele mai multe ori se plâng de dureri de cap sau de spate din cauza condusului ore în șir. Astfel, nici măcar tetiera mașinii nu reușește să amortizeze șocurile, mai ales pe drumurile denivelate.

Pentru un plus de relaxare și destindere, o pernă suplimentară este soluția. Ea se poate atașa pe tetiera mașinii, indiferent de marca acesteia. Un accesoriu ergonomic poate face diferența.

Ce este acest accesoriu, detalii suplimentare aici

Chiar dacă mașinile sunt prevăzute cu scaune și tetiere, nu înseamnă că acestea aduc și relaxare. Coloana verticală și în mod special zona gâtului sunt încordate în timpul condusului. Multe persoane acuză dureri și amorțiri temporare, ba chiar oboseală accentuată.

Tetiera scaunului nu poate fi reglată și acest lucru duce la disconfort pe termen lung. O soluție utilă este și achiziția unei perne speciale, detalii suplimentare aici. O pernă auto pentru tetieră este un produs ergonomic, cu multiple calități. Ea este proiectată special pentru a susține gâtul într-o poziție confortabilă.

În felul acesta nu va mai exista acea amorțeală specifică, nici măcar după multe ore de condus. Pentru cei sau cele care adoră să conducă nici că poate exista un cadou mai potrivit. Se poate achiziționa rapid de la Air Power, fie o bucată single, fie seturi, atât pentru șofer cât și pentru pasageri. Avantajul major este starea de bine pentru toată lumea.

Ce caracteristici prezintă aceste pernuțe pentru tetieră?

O veste bună pentru toți cei care conduc: relaxarea vine sub forma unei perne. Nu e o pernă obișnuită, ci una care se adaptează la orice tip de tetieră. În plus, se montează ușor iar efectele apar imediat.

Se adaptează perfect formei corpului, datorită materialului flexibil. Menține o poziție corectă a capului, dar și în zona gâtului, mai predispusă la încordare. Prin urmare, datorită poziției corecte, și coloana vertebrală va urma aceeași cale. Tensiunea musculară, specifică orelor lungi de condus nu va mai fi resimțită.

Pe de altă parte, materialul din care este confecționată perna va permite aerului să circule. Nu se va încălzi insuportabil, precum tetiera simplă. Confortul termic este asigurat, indiferent de anotimp. Nu în ultimul rând, perna va absorbi mișcările bruște ale mașinii, mai ales pe drumurile denivelate.

Mai multe variante de perne care previn instalarea oboselii

Siguranța rutieră în trafic este de dorit, iar un accesoriu precum perna previne accidente nedorite. Datorită formei ergonomice se adaptează rapid și se pot comanda chiar și perne cu logoul mașinii.

Există mai multe variante, toate adaptate la orice tip de buget. De exemplu, se pot cumpăra perne de tip spătar pentru tetiere, dar și tetiere auto din spumă cu memorie. Suporturi ergonomice pentru tetiere auto sau perne pentru diverse modele de mașini, se găsesc aici. Unele modele sunt compatibile și pentru scaunele de birou, pentru cei care lucrează în această zonă.

Se pot întreține simplu prin ștergerea periodică cu o lavetă umedă.

Sursa foto: perneauxiliare.ro

Contact: office.perneauxiliare.ro@gmail.com

Citeste in continuare

Cultură

The Grand Ball of Princes and Princesses Monte-Carlo: O noapte cu strălucire la Iași

Publicat

pe

O experiență unică în viață, adusă de unul dintre cele mai importante evenimente din Monaco, care va avea loc în Palatul Culturii – Iași.

Se desfășoară încet, sub șoaptele aurite ale istoriei și ecourile măreției regale, o noapte de splendoare unică care va avea loc în inima României. Pe 6 septembrie 2025, Balul Grandios al Prinților și Prințeselor de la Monte-Carlo va umple sălile Palatului Culturii din Iași, aducând cu el eleganța atemporală a celor mai ilustre tradiții monegasce.

De secole, Monte-Carlo este sinonim cu grația, noblețea și arta celebrării — o lume în care prinții și prințesele, împodobiți cu mătase și diamante, dansează pe podele de marmură sub lumina a mii de candelabre. Acum, această moștenire a rafinamentului părăsește Coasta de Azur și aduce cu ea spiritul Balului Grandios, un spectacol care depășește granițele și transformă visele în realitate.

O noapte de opulență și farmec

Când ușile Palatului Culturii se vor deschide, oaspeții vor păși într-o lume unde fantezia devine realitate. Balul Grandios va aduce în fața invitaților un spectacol de simfonii orchestrale, valsuri care plutesc prin aer ca niște ecouri ale trecutului, și cine cu lumânări demne de regalitate.

Nobili din toată Europa și nu numai se vor reuni, uniți sub semnul grației, moștenirii și eleganței. Fiecare detaliu va purta semnătura stilului Monte Carlo: strălucirea cupelor de șampanie, foșnetul mătăsii pe podelele poleite, și mirosul florilor de sezon, toate într-o atmosferă regală.

Va fi o celebrare nu doar a frumuseții și rafinamentului, ci și a legăturii dintre trecut și prezent, între aristocrația românească și farmecul etern al Monaco-ului.

Iași: Oraș al culturii și patrimoniului regal

Nu există loc mai potrivit pentru acest eveniment grandios decât Iașiul, un oraș a cărui esență este pătrunsă de eleganță aristocratică și prestigiu cultural. Cunoscut drept Capitala Culturală a Europei și Oraș Regal, Iașiul a fost de multă vreme un simbol al intelectului, rafinamentului și strălucirii artistice.

Străzile sale spun povești cu poeți și regi, iar palatele și monumentele sale aduc un omagiu trecutului nobil. În centrul acestei sărbători se află Palatul Culturii, o bijuterie arhitecturală neo-gotică, considerată una dintre cele mai impunătoare clădiri din țară.

Construit între 1906 și 1925, palatul a fost ridicat pe ruinele fostei Curți Domnești a Moldovei. Acum, în aceste săli încărcate de istorie, Balul va prinde viață — un spectacol de coroane strălucitoare, rochii ample și amintiri ale unui timp regal care nu va fi uitat.

O moștenire a eleganței care continuă

Balul Grandios al Prinților și Prințeselor din Monte-Carlo este o celebrare a tradiției și nobleței, o călătorie prin istorie și o reafirmare a valorilor regale.

Acum, pentru prima dată, Iașiul devine scena acestui spectacol unic, aducând magia Monaco-ului în inima României. În noaptea de 6 septembrie, sub candelabrele de cristal ale Palatului Culturii, trecutul și prezentul vor dansa împreună, iar strălucirea Monte-Carlo-ului va găsi un nou cămin în orașul regal al României.

Pentru cei care visează în aur și dansuri nobile, acesta nu este doar un eveniment. Este istorie în devenire.

Get in touch
NOBLE MONTE-CARLO
8 Rue des Oliviers, Monte-Carlo
98000 – Principality of Monaco
Phone number: +377607934575 (Monaco)
Email: grandbal@noblemontecarlo.mc

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afacerio oră inainte

De ce devin site-urile de anunțuri gratuite un punct de pornire pentru micii antreprenori din România

În ultimii ani, românii au devenit mai deschiși către antreprenoriat. Nu este vorba doar despre companii mari, ci despre activități...

Politică locală9 ore inainte

COMUNICAT DE PRESĂ: Mihai Lasca solicită renumărarea voturilor în toate secțiile din București și depune plângere penală pentru posibile nereguli electorale

COMUNICAT DE PRESĂ Partidul Patrioților Români (PPR) București, 09.12.2025 – Partidul Patrioților Români (PPR) anunță că Mihai Lasca, președintele formațiunii și candidat...

Uncategorizedo zi inainte

SGS devine partener global cheie pentru EcoVadis

Mișcări cheie menite să accelereze creșterea și să consolideze poziția Grupului SGS în domeniile Sustenabilitate și Încredere Digitală (Digital Trust)...

Afaceri3 zile inainte

North Bucharest Investments, desemnată Best Residential Real Estate Agency of the Year la Gala CIJ Awards 2025

North Bucharest Investments a fost premiată în cadrul Galei CIJ Awards 2025 cu distincția Best Residential Real Estate Agency of the Year, o...

Afaceri3 zile inainte

Cadouri de Crăciun sub 100 lei: idei smart pentru el și ea (care chiar salvează bugetul)

În fiecare decembrie, ajungem în același scenariu: vrei să dăruiești ceva frumos, personal, dar fără să transformi shopping-ul de sărbători...

Dragos Dobrescu Dragos Dobrescu
Afaceri5 zile inainte

Dragoş Dobrescu şi partenerii lansează în România conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro

În România se lansează conceptul proiectului DraculaLand – o investiție privată de peste 1 miliard de euro, concepută să devină...

Afaceri6 zile inainte

Gabriel Nicolaev – CyGuru lansează programul integrativ pentru stres, epuizare fizică, burnout emoțional și oboseală nervoasă: „Stresul nu este o problemă de viață. Este o problemă de suprasarcină emoțională pe care nu ți-ai permis niciodată să o recunoști.”

Gabriel Nicolaev anunță lansarea programului dedicat gestionării stresului și oboselii cronice Potrivit unui comunicat transmis redacției, Gabriel Nicolaev – CyGuru...

Uncategorized6 zile inainte

Baumit România: 30 de ani de inovație în construcții, performanță și parteneriate solide pentru viitor

Baumit România marchează 30 de ani de inovație în construcții și își reafirmă promisiunea pentru următoarele decenii: un viitor construit...

Uncategorizedo săptămână inainte

Axis își consolidează portofoliul de soluții pentru trafic prin achiziția FF Group

Praga, 2 decembrie 2025 – Axis Communications, liderul industriei în domeniul supravegherii video IP, anunță astăzi achiziția companiei FF Group, un furnizor...

Uncategorizedo săptămână inainte

ELKO Romania – Utilizatorii XProtect pot analiza ușor datele de numărare și pot partaja imagini în apelurile prin interfon

București, 2 December 2025 – ELKO Romania, parte a ELKO Group, unul dintre cei mai importanti distribuitori de produse, anunță lansarea...

Afacerio săptămână inainte

HORIZON CITY | Noua ancoră rezidențială din nordul Bucureștiului

HORIZON CITY, un proiect rezidențial în valoare de 130 de milioane de euro, se conturează ca una dintre cele mai solide...

Evenimento săptămână inainte

Comedie la Alba Iulia: Misiune de Râs cu „Mrs & Mr 007”

Publicul din Alba Iulia este invitat la un spectacol de stand-up comedy cu tematică de spionaj: „Mrs & Mr 007”....

Viața în Albao săptămână inainte

SEO Digital lansează Programul de Referral și consolidează cea mai rapidă platformă de publicare advertoriale din Români

Timișoara, România – SEO Digital, platformă românească de content marketing și publicare automatizată de advertoriale, anunță lansarea oficială a Programului...

Afacerio săptămână inainte

Care este momentul optim în care să alegi vestiarul metalic cu uși în Z

Organizarea spațiului de depozitare în vestiarele profesionale și industriale este un element esențial pentru eficiența și siguranța angajaților. În acest...

Afacerio săptămână inainte

De ce PVC-ul a devenit standardul în ferestre pentru locuințele moderne

Când vine vorba de construirea sau renovarea unei locuințe, alegerea materialelor nu este doar o chestiune de estetică, ci și...

Afacerio săptămână inainte

Ce este înfolierea profilelor PVC – De la alb la design personalizat

Ferestrele și ușile din PVC au devenit de-a lungul timpului o alegere populară pentru locuințe și spații comerciale, în principal...

Top Știri ALBA