Exclusiv
Institutii publice din Ploiesti afectate de Covid – 19/Noi focare de infectie printre angajatii din sectorul public/Administratia liberala in „silenzio stampa” si inexistenta
România s-a evidențiat în ultimii ani prin distrugerea de vieți omenești în împrejurări pe care nici un om matur nu le poate socoti simple accidente. Afirmații din presa internațională, mai recent din„La Stampa”, cum că este vorba de „una dintre cele mai sărace țări ale Europei”, nu explică mare lucru.
Din nefericire, țara noastră se află acum, desigur, pe o direcție nefastă, a degradării. Cauza nu este, totuși, sărăcia, căci premise pentru ceva diferit nu lipsesc. România a fost adusă, însă, la coada Europei și stă acolo. Explicația distrugerilor, care sunt astăzi de multe feluri, este în altă parte. Să considerăm exact faptele.
În urmă cu șase ani, „președintele” de azi căuta un slogan care să-i slujească preocupările. A găsit tragedia de la „Colectiv” și a clamat pe loc, cu obtuzitate: „corupția ucide”. Aparent fără replică, căci nimeni nu aplaudă corupția, chiar dacă în România actuală acuză cel mai vârtos corupția tocmai cei care o practică, iar aceasta poate avea efecte tragice.
Numai că evenimentele ulterioare au confirmat altceva. Pe de o parte, nu corupția a dus la acel asasinat într-un club privat de distracții. După datele pirotehnicienilor, cineva a pus focul și a nimicit viețile a zeci de tineri. Evident, „președintele” nu s-a ostenit să meargă în profunzimea cazului – iar procurorii, apoi și judecătorii se tem din nou în România să nu-i jeneze cumva pe cei care îi numesc. În treacăt fie spus, tragedia de atunci trebuia lămurită fără rest de către cel care se dădea „șef al statului”. Ca și crimele ce țin de oribilul comerț cu ființe umane din acești ani!
Pe de altă parte, s-a profitat de crima de la „Colectiv” pentru a aduce la putere, în loc de legitimul „guvern al țării”, insipidul „guvern al meu”. Aici a fost încheierea! A fost oare și miza?
Astăzi, suntem după tragedia de la Piatra Neamț, în care oamenii au murit ca urmare a unei defecțiuni electrice la secția de terapie intensivă pentru cei infectați cu covid 19. Va fi, probabil, o anchetă procuraturii, dar același „președinte” s-a grăbit cu sloganuri pentru idioți: „răspunderea este a celor care au guvernat!”. Din nou, nu contează că cel care cere voturi unei comunități răspunde oriunde în lume de ceea ce se petrece cu aceasta – nu contează adevărul. Nu contează nici faptul că în municipiul Sibiu, în care a fost primar mulți ani, nu este altceva decât la Piatra Neamț, că tragedii gen „Colectiv” sau „Piatra Neamț” sunt posibile, cum ne spun cunoscătorii, aproape oriunde în România de azi.
Probabil că și după tragedia de la Piatra Neamț procuratura se va pune în mișcare. Fiind mică răspunderea decidenților de la noi pentru propriile fapte, iar instituțiile de forță fiind cu ochiul la ce vor „șefii” și nu la adevăr, sunt puține speranțe că se va merge până la capăt.
Ca cetățeni, nu avem însă nici un motiv să înghițim falsuri evidente, care distrug și ce mai este. Mai ales că acest capăt al distrugerilor ce au loc pe scară largă în România ultimilor ani este tot mai evident. Poate că nu se stabilește juridic de fiecare dată, căci în drept contează un anumit adevăr – „adevărul juridic”, iar acesta, în „justiția” controlată din România actuală, este frecvent opus adevărului pur și simplu. Dar, măcar din punct de vedere politic și moral, capătul este sigur.
Capătul este la cel care se pretinde, fie și împotriva Constituției, „șeful statului”, formulă favorită a celor care, înțelegând puțin, se reped la Mussolini! Argumentele abundă – totul este să rămâi lucid, spre a le vedea.
De pildă, „președintele” a lansat clișeul că „nu s-a făcut nimic în treizeci de ani”. Și acum perorează iresponsabil, de câte ori își pune promterul în față, despre vina altora. Numai că, dacă „nu s-a făcut nimic”, el ar trebui să dea seama primul, căci funcționează ca decident în administrația publică de cel puțin douăzeci de ani. De șase ani, ca „șef al statului”, comite abuzuri, împiedică și cultivă evidente aiureli. La orice cântărire obiectivă, „președintele” este mai mult decât oricine din politica de azi la originea „nimicului” său.
În plus, pe orice a pus mâna „președintele”, s-a stricat. Ce s-a ales din „proiectul de țară”, de „România educată”, de „România normală”? Dacă începe să se exprime liber, îți dai repede seama că nu știe despre ce este vorba. Contra promisiunii „lucrului bine făcut”, a modificat justiția spre a face loc malversațiunilor sale și apoi declară că este în regulă. Acum vedem că „ministrul său al justiției” are în parlament o lege care reintroduce noua Securitate în anchetele penale! „Președintele” a uneltit până și-a adus al doilea „guvern al meu”, iar acum nu este în stare să plătească pensii și salarii conform legilor, pe care, de altfel, le-a semnat. A distrus opțiuni raționale în orice democrație din Europa actuală – folosirea consumului intern ca motor al creșterii economice, luarea în regie a resurselor naționale, eliminarea „statului paralel”, scoaterea justiției de sub controlul unor persoane. Pe acestea le-a înlocuit cu interese ciocoiești ale unor inși care, la fel de diletanți, vor destrăma și ce mai funcționează în această țară. Uniunea Europeană o înțelege ca pe un târg de lemne, iar politica externă a transformat-o în excursii, după ce se închipuie că relațiile între patru ochi – care adesea sunt fabulații – ar stabili conduita unor țări, că geografia te face merituos, că poți cumpăra orice, că se poate trăi din oportunism. Nimeni nu procedează atât de rudimentar, încât nu-i de mirare că s-a ajuns la coada Europei.
În ultimele săptămâni, tragedia de la „Colectiv” se repetă în România în fiecare zi. Mai nou, se și depășește. Cineva pune chibritul prin ceea ce face, prin ceea ce împiedică și prin ceea nu se pricepe să facă.
La drept vorbind, cum am mai insistat, România putea fi ferită în mult mai mare măsură de pandemie din două motive: nu este sugativă turistică și nu este în centrul schimburilor comerciale mondiale (vezi A. Marga, Lecțiile pandemiei, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Ea este acum infectată procentual mai mult decât țările comparabile, iar decesele, raportate la efectivul populației, o fac campioană.
După ce, cu suficiență, „președintele” a comparat România cu Spania, Italia, Franța, mai nou o compară cu Germania. De ce nu o compară cu ceea ce este comparabil: Ungaria, Polonia, Bulgaria, Danemarca, Grecia? După ce a decretat emfatic „starea de urgență” (de „demență”, cum bine s-a spus!), apoi alte „stări” fără noimă, spre a salva un guvern de neisprăviți, el induce, cu fiecare pas, greșeli ce costă vieți. A adus la început în țară un milion și jumătate de oameni fără control sanitar serios, fiind „votanții noștri”, cum spunea posesiv un vice de-al său. Apoi a impus rezolvările sale nepricepute, lăsând însă răspunderea în seama altora.
În definitiv, tragedia de la Piatra Neamț a fost în baza deciziilor „președintelui”. Vinovații sunt printre cei care îi țin isonul. Se confirmă din nou că un „șef de stat” veleitar își asociază partea sumar calificată a societății. Nici o personalitate efectivă nu este în siajul său, într-o țară în care mai sunt, har Domnului, oameni care se pricep la treburile publice.
Nici acum, după atâtea luni, decidenții din România nu au stabilit cu acuratețe unde și cum se răspândește coronavirusul-19. Nu a existat vreo dezbatere deschisă cu specialiștii și nici o dezbatere publică pe temă. O mână de impostori și semidocți iau măsuri copiind pe apucate ce se face pe la alții și aruncând vina prostește, cum spun propagandiști de mucava ai „președintelui”, pe „pandemia mondială”!
Record de stupiditate, mai nou de vină sunt – după săli de clasă, biserici, biblioteci, restaurante, azi mâine mersul pe jos și respirația etc. – bieții producători agricoli. Nu numai că li s-au distrus și acele unități de preluare a produselor muncii lor, pe care un destoinic ministru al agriculturii le-a creat cu ceva timp în urmă, dar sunt scoși din piețe în aer liber, ca și cum așa se oprește virusul.
La rând vine, desigur, educația. Cum se întrevede, dacă se aplică inepțiile „președintelui”, România ajunge nu numai la una dintre cele mai dureroase discriminări sociale prin educație din istoria ei modernă, dar și la o prăbușire fără precedent. Sub bagheta amatorismului „prezidențial” se amplifică fenomenul original al „fugii de învățământul din România” al elevilor și studenților indigeni.
După încă șase ani pierduți, România actuală se trezește multiplă campioană. Ea a devenit campioană la emigrare în condiții de pace; nu o întrece nici o țară de pe glob. Ea este campioană europeană la necitit; consumul de carte pe cap de locuitor este aici cel mai mic. Ea devine campioană la împrumuturi financiare externe; se mănâncă deja masiv din farfuriile noilor generații. Ea este campioană la distrugerea pluralismului – aici fiind locul în care „președintele” cere dispariția „definitivă” a unor partide care au contribuit la democratizarea României, atâta câtă este.
În curând, România devine campioană și la desfigurarea a ceea ce înseamnă „alegeri”. „Președintele” le vrea în orice condiții, fie și împotriva legilor, cu o pricepere a ceea ce înseamnă alegeri democratice comparabilă, pe cât grăiește, cu cea a unui milițian șef.
Nu lipsesc indiciile. La alegerile europarlamentare din 2019, cum spune presa timpului, nu s-a discutat nimic, dar s-a diabolizat, ca și cum din faptul că-ți pictezi rivalul ca răul însuși ar rezulta că tu ești bun. La referendum, „președintele” nu a fost capabil să lămurească propria întrebare. „Alegerile prezidențiale” s-au ținut după trierea din timp a candidaților, cu justiția controlată și noua Securitate, ca nu cumva să fie vreun contracandidat atrăgător. Și, desigur, după fuga „președintelui” de orice dezbatere publică, care a uimit aceeași presă internațională! „Alegerile locale” din 2020 au fost cu plimbatul sacilor de voturi, cu mișcarea flotanților și cu nelipsita numărare securistă a voturilor.
Democrația presupune alegeri, dar alegerile, știe oricine cu capul la purtător, nu se reduc la mecanica votului. Democrația presupune alegeri, dar nu doar printre formațiuni consacrate, ci lăsând loc înnoirii. Se pot da și alte exemple care atestă că decidenții României actuale nu știu ce înseamnă alegerile!
De fapt, la ce bun alegeri făcute de mântuială? Îi este frică cuiva de un parlament care ar fi capabil să se opună aberațiilor? Îi este frică de o justiție scăpată de sub controlul unor inși? Se vrea cumva al treilea mandat? Atât de scurtă este mintea încât nu-ți dai seama că ceea ce este construit pe minciună nu rezolvă ceva și nu rezistă?
Cu „justiția” controlată s-a reușit trimiterea în închisoare a liderului rival – într-o cauză pentru care în orice țară europeană se dădea o cu totul altă soluție judecătorească. Apoi, s-au rupt continuu, securistic (cum altfel?), bucăți din partidele rivale. S-a măsluit din timp și pe parcurs fiecare scrutin. Acum, în 2020, cu distrugerile lui variate, nu altul decât un incompetent „guvern al meu” este în funcțiune, tot în locul „guvernului țării”. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă?
Un fapt este sigur. Nici ca structură socială a României, nici ca valoare a exponenților, nici ca program, „liberalii”, așa cum sunt astăzi, nu au cum câștiga alegerile de doi lei la care forțează acum. Iar dacă câștigă, atunci totul trimite în altă parte, la cele mai sinistre scenarii. Nu pentru malversațiuni au luptat oamenii de bună calitate și credință în 1989 și după aceea!
Au fost destui responsabili în lume care nu au avut la început experiența rolurilor publice, dar care au învățat. La noi, cu decidenții de astăzi, lucrurile se petrec altfel. Aici, Schiller are nemijlocit dreptate – cu proști nici Dumnezeu nu reușește. Și ca simplu creștin, dar și ca cetățean, vâzând spectacolul grotesc de pe scenă, oricine se poate întreba: de ce ne filmăm la biserică când actele noastre sunt necreștine?
O persoană sau alta nu trebuie niciodată învinuită pentru ceea ce ține de instituții sau populații întregi. Dar nici nu se poate exonera de răspundere cineva care se dă „șef al statului” și se petrec distrugeri ca cele câteva menționate. Celui care își asumă o asemenea funcție și mai și abuzează de ea, îi revine, cel dintâi, răspunderea a ceea ce se petrece.
Poate că România a fost adusă, între timp, în situația în care nu poate trage acum la răspundere un „președinte”. Dar, politic și moral, acesta este răspunzător, cu siguranță. Căci, din păcate, cu el începe seria celor care distrug în România actuală. Peste toate, nu justiția controlată este, totuși, măsura justiției.
Firește, un om poate avea ghinion. Numai că dacă nu ai făcut nimic douăzeci de ani, nu mai poate fi vorba de ghinion. Un om poate să fie lipsit de cultură. Într-adevăr, nimeni pe lume nu le stăpânește pe toate. Dar dacă rămâi obtuz, se discută altfel. Un om poate ezita. Dar dacă recurge la falsuri și abuzuri, dovedește altceva.
Posibilitatea de a cugeta este egal împărțită printre oameni – spunea Descartes. Nu discutăm înzestrarea oamenilor, aici fiind vorba de ceva mult mai simplu. Este vorba de prostie, iar prostia nu ține de înzestrare, cât de folosirea minții, câtă i s-a dat fiecăruia. Prostie înseamnă acea folosire josnică a minții ce irosește alternativele mai bune. Iar atunci când ai cerut voturi unei comunități, este vorba de irosirea alternativelor mai bune în interesul public.
Prostia care distruge se vede în aproape fiecare acțiune a „președintelui”. Cine te pune ca în anii în care în România trebuiau continuate, cu noi reforme, democratizarea și rafinarea organizărilor, pe baza libertăților și drepturilor cetățenilor, să cultivi cotitura spre degradare? Cine te pune să reiei mijloacele demult compromise ale anilor treizeci: „strada ca sursă de drept”, „politica drept distincție amic-inamic”, „scoaterea din țară a social-democrației”, „contestarea oricărei realizări a altora”? Cine te pune ca, în locul democrației, să instalezi cel mai securist stat și să ajungi, bineînțeles, la realizări zero? Cine te pune ca, în locul dezbaterii publice și al meritocrației, să recurgi la servilismul unora dintre cei mai slabi? Cine te pune să duci lucrurile exact acolo unde le observa îndurerat în țara sa, în 1945, Thomas Mann: „cei mai de jos, ultimi și inferiori, din punct de vedere uman, au urcat peste ceilalți și au determinat fața țării” (Deutsche Hörer! Radiosendungen nach Deutschland aus den Jahren 1940-1945, Fischer, Frankfurt am Main, 2004, p.149). Cine te pune să ignori, cum spunea același celebru romancier, că puterea nu este totul, nu este nici măcar lucrul principal, iar demnitatea nu este chestiune de putere?
Peștele se strică de la cap – spune o maximă cunoscută. Dacă este ca România să-și revină din degradare, atunci trebuie schimbat iarăși mult, luând lucrurile de la capătul lor. Începutul ar fi ca „președintele” să lase oameni pricepuți și devotați interesului public să decidă. Altfel, cu nepregătirea și abuzurile existente, România va avea legitim nevoie, cum sugera un publicist redutabil, de o vastă mișcare, parlamentară și extraparlamentară, pentru a mai salva ce se poate.
Andrei Marga
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
Uncategorizedacum o săptămânăBeauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot
-
Uncategorizedacum o săptămânăConferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026
-
Afaceriacum o săptămânăDr. Gică Gheorghe: „Laparoscopia nu este doar o tehnică, este o filosofie de îngrijire a pacientei”
-
Uncategorizedacum o săptămânăCreată pentru ritmul alert al vieții de student
-
Uncategorizedacum o săptămânăCamere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte
-
Afaceriacum 5 zileMobilier la Comandă Premium – Soluții Personalizate pentru Casa Ta, de la Schiță la Montaj
-
Afaceriacum o săptămânăStructura unui vestiar metalic de calitate – Detaliile care chiar contează
-
Uncategorizedacum o săptămânăXiaomi lansează produse portabile de generație următoare și duce la nivel premium ecosistemul lifestyle

