Connect with us

Afaceri

Oferă un cadou personalizat colegilor și colaboratorilor

Publicat

pe

Etuo

Husele și carcasele personalizate pot reprezenta un cadou deosebit dar și o metodă publicitară ingenioasă. Ideea de a oferi cadou aceste obiecte personalizate în perioada sărbătorilor sau în cadrul unor campanii publicitare, va fi primită cu entuziasm de către colegi și colaboratori.

Persoanele care organizează campanii publicitare se străduiesc în fiecare zi să aleagă cele mai bune produse în sensul acesta. Cele mai comune produse publicitare sunt pixurile și brelocurile, însă există și alte soluții ingenioase pe care le poți utiliza în avantajul tău, cum ar fi o husa personalizată. Sunt mai multe motive pentru care aceste huse reprezintă idei cu adevărat geniale.

Originalitate

Când ai primit ultima dată ceva de la o campanie publicitară și mai exact ce ai primit? Un pix? Un breloc? O brichetă? Un pliant? Cât de încântat ai fost de aceste mici atenții? Imaginează-ți cum te-ai fi simțit dacă primeai o husă de telefon, chiar și una care nu ți se potrivea. Statisticile spun că un număr mare de persoane s-au plictisit de clasicele obiecte promoționale și nu vor să mai primească pliante. Alegând huse de telefon în locul pliantelor, cu siguranță vei dovedi cât de original ești.

Calitate

În momentul în care alegi să te desparți de clasicul pix publicitar, tot ce trebuie să faci este să alegi ceva mai atractiv, iar husele de telefon personalizate sunt o opțiune bună. Spre exemplu, poți oferi husa iphone 12 mini , aceste telefoane fiind unele foarte cerute în prezent. Chiar dacă cel care primește husa nu o utilizează pentru telefonul propriu, cu siguranță va găsi o persoană căreia să o ofere în dar. Trebuie doar să te asigur că ai ales produse de calitate premium și atât.

Husele personalizate pot fi văzute de un număr mare de persoane

Chiar dacă oferi o husă personalizată unei singure persoane, ori de câte ori aceasta folosește telefonul și implicit husa, va fi necesar să scoată dispozitivul la vedere. Atunci când husa este suficient de interesantă va atrage atenția persoanelor din jur, care nu vor ezita să citească pe ea firma de la care provine. Practic cu ajutorul acestor huse personalizate de distanțezi de grupul țintă și extinzi campania random, ajungând la un număr mare de persoane.

Te prezinți mai bine la târguri și expoziții

Atunci când angajații tăi trebuie să se prezinte la expoziții și la târguri, tot ce trebuie să iei în calcul este faptul că nu e suficient să aibă la ei tricouri personalizate și șepci cu elementele tale de branding, ci ar fi bine să aibă și husele de la telefon personalizate. Făcând o astfel de alegere vei dovedi atenția pe care o ai față de toate detaliile.

Husele personalizate nu au un preț mare

Vestea bună este ca atunci când cumperi huse personalizate în număr mare, prețul scade. Deci dacă te adresezi unui număr mare de persoane, vei obține costuri avantajoase. Uneori este posibil să cumperi husele la același preț cu pixurile, ceea ce reprezintă un foarte mare atu pentru că vei reuși să impresionezi grupul țintă fără să investești foarte mult.

Acestea sunt doar câteva motive pentru care este recomandat să încerci o campanie publicitară cu huse de telefon, dar dacă de gândești mai mult sigur poți veni și tu cu câteva motive la fel de bune.

Facebook Comments
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

Huawei anunță Huawei Live Tech Talk: o serie de live streaming-uri inedite care aduc premii, discount-uri și invitați surpriză

Publicat

pe

București, 6 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group lansează pe 7 mai seria de live streaming-uri dedicate tuturor consumatorilor, intitulată Huawei Live Tech Talk, care vine cu premii și discount-uri inedite pentru iubitorii de produse Huawei, dar și cu sesiuni interesante de tips & tricks, și  cu invitați surpriză.  Evenimentul online  se va desfășura pe pagina de Facebook HuaweiMobileRO, în fiecare vineri a lunii mai, continuând și în luna iunie, cu o recurență din două în două săptămâni.

Prima ediție din seria Huawei Live Tech Talk va avea loc vineri, 7 mai, de la ora 11:00, invitatul pentru această ediție fiind îndrăgita artistă Lidia Buble. Evenimentul va cuprinde sesiuni de tips & tricks și demonstrații inedite în legătură cu cele mai interesante specificații ale produselor Huawei, cum ar fi funcția Huawei Share, detalii despre ce este monitorizarea nivelului de oxigen în sânge (SpO2) sau un ghid pentru declanșarea foto de la distanță cu ajutorul unui smartwatch Huawei.

 

De asemenea, evenimentul online va pune la dispoziția consumatorilor oportunitatea de a achiziționa produse cu reduceri substanțiale, în stoc limitat, doar de pe https://www.huaweistore.ro/. În prima ediție Huawei Live Tech Talk, utilizatorii vor putea achiziționa un produs Huawei surpriză la prețul de 9.9 lei.

Transmisiunea live vine și cu diverse concursuri desfășurate în timp real care constau în trei momente inedite de Q&A. Așadar, participanții care răspund corect la întrebările adresate în timpul Huawei Live Tech Talk pot câștiga pe loc Mystery Box-uri. În plus, la finalul live-ului va exista și o tragere la sorți unde vor participa automat toate persoanele care au urmărit transmisiunea și au lăsat un comentariu în secțiunea dedicată a live-ului.

Pe lângă concursurile deja menționate, prima ediție din 7 mai a Huawei Live Tech Talk vine cu o serie de vouchere de reduceri de 800 lei pentru notebook-urile HUAWEI MateBook D14 2021, care va fi astfel disponibil la 3.099 lei, și HUAWEI MateBook D15 2021, care va fi disponibil la 2.999 lei. Aceste notebook-uri vor fi livrate împreună cu câte un rucsac. De asemenea, vor beneficia de vouchere de 1.000 lei și flagship-urile HUAWEI Mate 40 Pro, al cărui preț ajunge la 3.999 lei după aplicarea reducerii, și HUAWEI P40 Pro al cărui preț scade la 2.999 lei după aplicarea voucher-ului. Cei care comandă oricare dintre aceste patru produse vor primi și cadoul surpriză Mystery Box.

În plus,  Huawei Live Tech Talk aduce discount-uri de peste 45% disponibile doar în magazinul online huaweistore.ro, între orele 11:00 și 24:00, pe data de 7 mai, pentru produse din categoriile audio, smartphone sau wearebles.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Samsung dă start invitației la evenimentul virtual „Bespoke Home” pentru a dezvălui noua sa gamă de electrocasnice 2021

Publicat

pe

Cu ocazia evenimentului „Bespoke Home” 2021, Samsung sărbătorește extinderea globală a liniei de frigidere Bespoke împreună cu gama lărgită a noilor electrocasnice concepute să satisfacă fiecare stil de viață

București, România – 4 mai 2021 – Samsung Electronics a anunțat astăzi că va găzdui primul său eveniment marca „Bespoke Home” pe 11 mai 2021, în cadrul căruia își va prezenta viziunea în materie de design personalizabil, caracteristici flexibile și conectivitate inteligentă, materializată pe deplin prin intermediul ultimelor sale inovații.

„Deși rolul electrocasnicelor nu s-a schimbat foarte mult în ultimul secol, stilul nostru de viață la domiciliu s-a modificat semnificativ și rapid. Locuințele de astăzi sunt mai inteligente, iar gusturile noastre în materie design sunt mai variate și mai sofisticate. Ne dorim ca electrocasnicele noastre să reflecte modul în care trăim în acest moment. De aceea am creat Bespoke – realizat special pentru a se potrivi nevoilor de astăzi la nivel de conectivitate și design rafinat.”, a spus J.S. Lee, President and Head of Digital Appliances Business at Samsung Electronics.

Bespoke Global Media Day_Invitation_preview

Bespoke Home

Evenimentul „Bespoke Home” prezintă cele mai inovatoare produse Samsung dezvăluite până în prezent și axate exclusiv pe utilizator, precum și electrocasnice lifestyle care urmează să fie lansate. Toate acestea întruchipează filosofia Samsung în materie de personalizare prin customizare, funcționalitate multiplă și viață conectată.

Noile frigidere Bespoke pentru bucătărie și electrocasnice lifestyle de la Samsung răspund diverselor nevoi cu care utilizatorii se confruntă zi de zi. Prin intermediul celor mai recente inovații, Samsung redefinește conceptul de casă – o casă personalizată – care se potrivește perfect cu o varietate de stiluri de viață ale utilizatorilor.

Conceput pentru tine

Utilizatorii de astăzi au gusturi mai diverse și mai minuțioase. Acești „prosumatori” vor să-și personalizeze și să-și aranjeze mediul de acasă în așa fel încât acesta să reflecte cât mai bine dorințele personale. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung și-a proiectat gama extinsă Bespoke tocmai pentru a le permite utilizatorilor să-și armonizeze electrocasnicele cu decorurile locuinței, în raport cu cerințele propriului stil de viață, prin opțiuni personalizabile și modulare.

Flexibil pentru tine

În timpul pandemiei, locuințele au absorbit trăsături multifuncționale, luând locul, totodată, sălilor de sport, birourilor și sălilor de clasă. Odată cu gama extinsă Bespoke, Samsung oferă electrocasnice echipate cu caracteristici flexibile și design modular pentru a se potrivi cu orice stilul de viață al utilizatorilor. De la posibilitatea de a adăuga unități care să se potrivească perfect cu schimbările din locuință, până la ajustarea rafturilor și a temperaturilor de răcire a frigiderului, utilizatorii pot maximiza și personaliza spațiile locuinței pentru o funcționalitate îmbunătățită.

Smart pentru tine

Întrucât oamenii se bazează mai mult ca oricând pe conectivitate, aceștia se așteaptă ca electrocasnicele lor să dispună și de componenta de conectivitate pentru un stil de viață casnic mai inteligent și mai eficient. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung folosește AI și SmartThings, oferind soluții de gestionare a locuinței fără efort, care economisesc timp și sporesc eficiența.

Bespoke Home este susținut de platforma Samsung SmartThings și include un serviciu culinar care oferă recomandări de rețete, opțiunea de a face cumpărături alimentare online, planificarea meselor și așa mai departe; o platformă de monitorizare de la distanță a animalelor de companie aflate la domiciliu; un sistem inteligent de gestionare a garderobei care oferă instrucțiuni de îngrijire a hainelor; un sistem intuitiv de monitorizare a calității aerului și alte servicii IoT.

Sustenabil pentru toți

Întrucât utilizatorii petrec mai mult timp acasă, aceștia își doresc să adopte un stil de viață mai sustenabil prin reducerea deșeurilor și a consumului de energie. Samsung se angajează să ofere produse mai sustenabile și mai eficiente din punct de vedere energetic pentru a susține și încuraja, totodată, utilizatorii în reducerea propriei amprente de carbon.

Samsung a proiectat frigidere personalizate, cu panouri interschimbabile și modulare, care le permit utilizatorilor să-și actualizeze frigiderele odată cu trecerea timpului, prelungind, astfel, durata de viață a produsului. Mai mult decât atât, mașinile de spălat Samsung maximizează eficiența detergentului și debitul de apă, economisind, totodată, energie prin intermediul tehnologiei Ecobubble™, QuickDrive™ și AI, care nu doar că reduc timpul ciclului de spălare, dar permit și o curățare puternică la temperaturi mai scăzute. Începând cu 2012, Samsung și-a mărit constant capacitatea de utilizare a materialelor plastice reciclate în construirea produselor sale electrocasnice și va introduce pachete ecologice reciclate, începând cu Coreea, anul acesta.

Pentru mai multe informații despre Bespoke și noile electrocasnice de lifestyle Samsung, urmăriți evenimentul de lansare „Bespoke Home” 2021 pe canalul global de YouTube de pe Samsung și Samsung.comNewsroom.samsung.com, la ora 17:00.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Facebook Comments
Citeste in continuare

Afaceri

Decorează, protejează mediul și câștigă un televizor Neo QLED cu Samsung Free The Box

Publicat

pe

Campania #SamsungFreeTheBox îți arată cât de simplu este să dai o nouă viață cutiilor de televizoare Samsung. Mai mult decât atât, acum le și poți personaliza cum vrei tu pentru a te înscrie în competiția care îți poate aduce un televizor Samsung Neo Qled. În perioada 27 aprilie – 06 iunie, personalizează obiectele din carton din highlight-ul #SamsungFreeTheBox cu gif, emoji, stickers ori pencil draw și postează rezultatul pe Insta story cu @samsungromania și #SamsungFreeTheBox.

 

Fie că este vorba despre producție, design sau ambalaje, pentru Samsung sustenabilitatea a fost mereu o prioritate. Iar în urma eforturilor de a dezvolta produse eficiente din punct de vedere energetic și prin utilizarea materialelor reciclate și ecologice, Samsung și-a propus să reducă impactul pe care inovațiile îl au asupra mediului. Spre exemplu, în urma acestor acțiuni, televizoarele și monitoarele Samsung lansate anul acesta pot reduce aproximativ 25 000 de tone de gaze cu efect de seră în toată lumea.

Noua categorie de televizoare Neo QLED a fost lansată oficial în România luna aceasta și îmbină elemente de noutate și inovație cu funcții integrate și eficiență din punct de vedere energetic. Astfel, Neo Qled, împreună cu toată gama de televizoare Samsung 2021, beneficiază de acest tip de cutie reutilizabilă.

Campania #SamsungFreeTheBox este lansată în contextul în care Samsung și-a îndreptat atenția tot mai mult asupra ambalajelor sustenabile, astfel încât acestea să fie mai ușor de refolosit acasă. Cutiile de carton sunt concepute astfel încât să poată fi transformate în mici obiecte casnice cu instrucțiuni simple, care se regăsesc în codul QR de pe exteriorul cutiei.

Pentru mai multă inspirație puteți vizualiza acest videoclip, iar regulamentul complet al campaniei poate fi citit aici.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afaceri3 zile inainte

Huawei anunță Huawei Live Tech Talk: o serie de live streaming-uri inedite care aduc premii, discount-uri și invitați surpriză

București, 6 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group lansează pe 7 mai seria de live streaming-uri dedicate tuturor consumatorilor, intitulată...

Eveniment4 zile inainte

Canalys: Xiaomi – locul 2 în România, locul 2 în Europa și locul 3 în lume la livrările de telefoane inteligente din T1 2021

Xiaomi a atins cea mai bună performanță trimestrială din istorie, potrivit Canalys [București, România, 06.05.2021] Canalys, IDC și Strategy Analytics au făcut publice datele financiare...

fard de sprancene fard de sprancene
Uncategorized4 zile inainte

Fardul de sprancene, detaliul care face diferenta intre frumoasa si perfecta!

Sprancenele sunt o trasatura importanta a fetei. Incadreaza ochii si ii pun in evidenta, schimba fizionomia fetei si, totodata, au...

Exclusiv5 zile inainte

Noile anvelope Nokian Seasonproof C oferă siguranță deplină pe tot parcursul anului

Nokian Tyres, producătorul scandinav de anvelope premium, introduce anvelopele Seasonproof C, pentru uz profesional. Aceste anvelope all-seasons sunt concepute pentru...

Uncategorized5 zile inainte

3 DOMENII UNDE UNIFORMA ÎȚI DĂ FORMA: DE CE CONTEAZĂ ELE PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ

3 DOMENII UNDE UNIFORMA ÎȚI DĂ FORMA: DE CE CONTEAZĂ ELE PENTRU LINIȘTEA NOASTRĂ Se construiesc la fel ca orice...

Afaceri5 zile inainte

Samsung dă start invitației la evenimentul virtual „Bespoke Home” pentru a dezvălui noua sa gamă de electrocasnice 2021

Cu ocazia evenimentului „Bespoke Home” 2021, Samsung sărbătorește extinderea globală a liniei de frigidere Bespoke împreună cu gama lărgită a...

Eveniment6 zile inainte

Huawei Consumer Business Group pune la dispoziția utilizatorilor 4 canale suplimentare pentru știri marca SQUID News, prin intermediul Huawei Browser

București, 4 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea a patru canale suplimentare cu știri SQUID, precum video,...

TurismO săptămână inainte

Elemente de protecție pentru chelneri, bucătari și nu numai

Principiile și cerințele de sănătate și securitate a muncii din industria de catering, pot fi acum considerate cu succes unele...

Afaceri2 săptămâni inainte

Decorează, protejează mediul și câștigă un televizor Neo QLED cu Samsung Free The Box

Campania #SamsungFreeTheBox îți arată cât de simplu este să dai o nouă viață cutiilor de televizoare Samsung. Mai mult decât...

Exclusiv2 săptămâni inainte

PNRR-ul României se prezintă ca o ciorbă proastă, în care Ghinea a băgat de toate, inclusiv sondaje, nenică/O rușine – Ziarul Incisiv de Prahova

Iata ca ce dezvaluiam acum un an se adevereste! Abuzul in drepturile si libertatile cetatenilor aplicat de catre decidentii executivului...

Livrare Flori Moldova Livrare Flori Moldova
Afaceri2 săptămâni inainte

Florărie comandă online și livrare specială

Florile și aranjamentele pe care le poti găsi online OkFlora Moldova are mai multe categorii spre care să te îndrepți...

Afaceri2 săptămâni inainte

Adoptarea legii 5 G în forma actuală și fără notificarea UE ar putea avea efecte negative asupra industriei de telecomunicații din România

Proiectul de lege care va asigura cadrul legal necesar implementării rețelelor 5G în România va fi dezbătut de Camera Deputaților...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Conducerile S.C. Brazi Industrial Parc Negoieşti si Parc Industrial Ploiesti luate în vizor de procurorii de la Ministerul Public/DOSAR – MAMUT – Ziarul Incisiv de Prahova

Urmare a plangerii penale a fostului director al Politiei Locale Ploiesti, efectuata in anul 2013 si tinuta la sertar de...

Afaceri2 săptămâni inainte

Samsung prezintă Smart Keyboard Trio 500 – pentru eficiență cu fiecare mișcare

Într-o lume mobilă, învățarea și lucrul în deplasare sunt deja o normă. Pentru acele momente în care aveți nevoie de...

Sport2 săptămâni inainte

Casa Pariurilor, 300.000 de euro cheltuiți pentru un spot tv pentru bonus, considerat illegal. Amendă de la ONJN!

Statul a pus tunurile pe sponsorul Ligii 1, operatorul de pariuri cu cele mai multe matrapazlâcuri realizate pe metru pătrat,...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Mândria orașului/O poză face cât o mie de cuvinte – Ziarul Incisiv de Prahova

Urmare a plangerii penale a fostului director al Politiei Locale Ploiesti, efectuata in anul 2013 si tinuta la sertar de...

Top Știri ALBA