Afaceri
A crescut cumva speranța de viață? – Capital | ALBA Mea
Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București) a scris un articol pentru project-e.ro, cu privire la creșterea vârstei de pensionare.
Totodată, el a vorbit și despre abordările liberalilor în ceea ce privește realizarea PNRR-ului și viziunea pe care o au aceștia.
„Că sistemul public de pensii este cea mai de succes schemă Ponzi din istorie, adică o mega păcăleală livrată de socialiști, se știe. Că în prezent nu îmi dau seama cum mi-ar putea plăti statul pensia viitoare, am mai spus.
Există două tipuri de abordări într-o asemenea problemă
Una e pur contabilă:
„Hai să vedem de unde tăiem sau ce taxe să creștem ca să acoperim gaura!”
Nu îți trebuie studii prea înalte ca să abordezi în așa fel chestiunea. Este o viziune pe termen scurt care, din păcate s-a strecurat în PNRR.
A doua este economică:
„Hai să vedem cum putem schimba sistemul astfel încât să funcționeze sustenabil!”, a scris analistul.
”A crescut cumva speranța la viață”?
În ceea ce privește creșterea vârstei de pensionare, analistul se întreabă dacă cumva speranța la viață din România a crscut, astfel încât acestă creștere să fie justificată.
El a dat exemplu precizările sociologului Vasile Ghețău care susținea că speranța la viață a regresat în ultimul deceniu, deci practic această majorare a vârstei de pensionare este ca o lovitură pentru toți cei care au muncit o viață întreagă.
„Abordarea economică presupune să te uiți la costurile de oportunitate ale soluțiilor, să vezi consecințele pe termen lung, să ai o viziune constructivă. Îți trebuie o bună educație ca să gândești așa.
Din păcate, din subteranele administrației publice tot se avansează „rezolvarea” contabilă a problemei pensiilor. Se vorbește iar despre creșterea vârstei de pensionare. Bine, nu se spune asta pe șleau, dar se subliniază importanța „corelării între speranța de viață și vârsta de pensionare”.
Limba de lemn nu poate ascunde însă intențiile păpușarilor care vor creșterea vârstei de pensionare. Dar, apropo, a crescut cumva speranța de viață astfel încât să fie justificată, în mod corelativ, ridicarea vârstei de pensionare? Sociologul Vasile Ghețău a arătat că nu, speranța de viață a stagnat sau chiar a regresat în ultimul deceniu (trist). Deci, totul este o cacealma, cuvinte prețioase rostite doct, poate-poate dau pe spate audiența analfabetă economic”, adaugă analistul.
Singura pensie autentică
El a dat exemplu reducerea vârstei de pensionare pentru armata, poliție, dar și magistrați, iar majoritatea societății este obligată să se sacrifice, muncind mai mult decât ceilalți.
Totodată, Bogdan Glăvan a mai adăugat că există o inechitate uriașă în sistem și este nevoie de puțină curățenie. Analistul se întreabă de ce un profesorul trebuie să muncească până la 70 de ani, pe când un magistrat sau polițist se pensionează chiar și la 40.
„Nu știu cum acestor birocrați nu le este rușine să tot propună soluția contabilă a austerității
După ce au rupt finanțele publice prin pensii speciale + reducerea ridicolă a vârstei de pensionare în armată, poliție, pompieri, magistrați etc., vin acum cu nesimțire să ceară majorității societății să se sacrifice, muncind mai mult.
Eu cred că ar trebui să gândim economic problema, inclusiv din perspectiva economiei politice. Bunăoară, să realizăm că, așa cum tocmai am spus, soluțiile adevărate nu pot veni de la privilegiații sistemului, adică tocmai de la cei care l-au pus pe butuci. Hai să gândim pe termen lung și în mod principial.
Dacă avem o inechitate uluitoare în sistem, atunci hai să tăiem inechitățile; de ce să muncească profesorul până la 70 de ani, polițistul sau magistratul care acum se pensionează la 45 de ani (știu pe cineva care a ieșit la 40) nu pot munci până la 65?”, a mai adăugat acesta.
Analistul susține că singura pensie autentică rămâne pilonul II de pensii, cel bazat pe acumulare. Totodată, acesta a ținut să tragă un semnal de alarmă pentru tineri. Glăvan se întreabă dacă această majorare a vârstei de pensionare nu ar putea duce cumva la plecarea a cât mai multor români în străinătate, pentru un trai mai bun.
„Hai să consolidăm pilonul II de pensii, adică pensia bazată pe acumulare, singura pensie autentică.
Hai să gândim în profunzime, să abordăm problema într-o manieră închegată, să stimulăm natalitatea care acum este sub nivelul mării, să creștem economia pentru a genera noi locuri de muncă, să facem România un magnet pentru capital și pentru cei dornici să muncească.
Dacă noi mărim vârsta de pensionare, oare credem că îi încurajăm pe tineri să rămână aici?”, a adăugat acesta.
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.

Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.

Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
Afaceri
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Afaceri
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș.
Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul.
Platforma aduce în atenția publicului oamenii, afacerile, locurile și evenimentele din județ, într-un mod clar și direct.
În zona de business, IubimTM.ro oferă vizibilitate firmelor locale, într-un context relevant pentru publicul din Timiș. Prezența online este necesară pentru orice afacere, iar platforma completează printr-un tip de expunere orientat către comunitate.
IubimTM.ro promovează oamenii care contribuie la dezvoltarea Timișului.
Locurile din județ și evenimentele organizate în Timiș sunt promovate constant, pentru a fi mai ușor de descoperit.
Platforma este activă și în social media, prin Facebook, Instagram și TikTok, unde conținutul este distribuit constant.
IubimTM.ro este o platformă de promovare.
Despre Timiș.
Pentru colaborări:
E-mail: info@iubimtm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/iubimtm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/iubimtm.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@iubimtm.ro
Sursa articol: https://iubimtm.ro/platforma-online-independenta-care-promoveaza-timisul/
-
Uncategorizedacum o săptămânăDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Uncategorizedacum o săptămânăProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Afaceriacum o săptămânăContainerul pentru deșeuri în București – soluția care menține lucrările sub control
-
Afaceriacum o săptămânăLion Rent și închirierea mașinilor în București – o soluție adaptată mobilității urbane moderne
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Afaceriacum o săptămânăReciclarea molozului – de la resturi de șantier la resursă gestionată eficient
-
Afaceriacum o săptămânăColectarea deșeurilor din carton – o componentă esențială în organizarea activităților moderne
-
Uncategorizedacum o săptămânăDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi!


