Connect with us

Afaceri

Conflict între Rusia şi SUA la graniţa României! Dezvăluirea unui fost şef NATO. Ce rol va avea ţara noastră – Capital | ALBA Mea

Publicat

pe

Într-un interiviu acordat pentru Adevărul, fostul comandant al forţelor aliate NATO în Europa, amiralul american James Stavridis a vorbit despre un posibil conflict între Rusia și aliații NATO.

Întrebat despre cât de posibil este ca un conflict între SUA și Rusia să izbucnească în regiunea Mării Negre, amiralul american susține că acest lucru este imposibil.

„În opinia mea, este improbabilă o confruntare directă, deşi evenimentele din Ucraina vor continua să fie un fel de „conflict de proximitate”. Statele Unite şi NATO vor continua să susţină Ucraina, inclusiv cu sprijin militar, tehnologie, exerciţii şi pregătire. Aliaţii NATO România şi Bulgaria vor fi importanţi în apele Mării Negre împreună cu navele de război americane”, a spus acesta, pentru Adevărul.

În ceea ce privește volatilitatea Mării Negre, James Stavridis susține că Marea Neagră are o importanță imensă pentru NATO, dar și pentru Turcia, România și Bulgaria. El a adăugat că există un potențial mare de exploatare al țițeiului și gazelor, iar NATO va avea girjă ca SUA să nu facă presiuni militare asupra aliaților, în acest sens.

„Marea Neagră are o importanţă vitală pentru NATO, cu trei aliaţi (Turcia, România şi Bulgaria) şi doi parteneri apropiaţi (Ucraina şi Georgia) de-a lungul coastelor sale. Potenţialul pentru exploatarea ţiţeiului şi gazelor este de asemenea un factor important. Iar NATO va căuta să se asigure că Rusia nu va face presiuni militare în acest sens asupra aliaţilor şi partenerilor NATO. Marea Neagră reprezintă de asemenea un nod important de conexiuni între Europa şi Orientul Mijlociu”, a spus acesta.

De ce își dorește Vladimir Putin şi mai multă putere

Întrebat despre care este motivul pentru care Vladimir Putin își dorește atât de multă putere, Stavridis susține că totul ține de prestanța sa în Rusia, țară pe care o conduce.

Potrivit acestuia, deși ratele sale de aprobare au scăzut în ultimii ani, Putin încă se menține puternic și face presiuni.

„Vladimir Putin caută înainte de toate să îşi menţină puterea în Rusia. El consideră că dacă pare puternic şi capabil militar, cu presiune asupra Ucrainei, acest lucru dă bine asupra electoratului său de acasă. Deşi ratele de aprobare privind acţiunile sale printre ruşi au scăzut în ultimii ani, Vladimir Putin încă deţine o rată de aprobare puternică.

Însă între COVID-19 şi provocările economice ce decurg din sancţiuni, Vladimir Putin va continua să facă presiuni asupra ţărilor ce nu sunt membre NATO şi ce se află la periferia Rusiei, în special fostele republici sovietice Georgia şi Ucraina.

Vladimir Putin este un om încăpăţânat care îşi asumă riscuri în geopolitică, iar trecutul său ca ofiţer KGB în timpul Războiului Rece i-a reîntărit convingerea conform căreia susţinerea faţă de Statele Unite şi NATO ar slăbi Rusia. Vladimir Putin a spus că cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea a fost destrămarea Uniunii Sovietice. În mod evident noi în NATO nu suntem de acord cu această declaraţie, însă această afirmaţie este în centrul viziunii lui Vladimir Putin asupra lumii”, a mai spus el.

Rolul României în regiunea Mării Negre 

Amiralul american James Stavridis a mai vorbit și despre cantiatatea de hidrocarburi din Marea Neagră și dacă aceasta ar putea declanșa tensiunile în acestă regiune.

Potrivit acestuia, din punct de vedere istoric, regiunile cu rezerve mari, pot într-adevăr să cauzeze tensiuni militare. El a adăugat că ne putem aștepta oricând la conflicte între Rusia și aliații NATO, exact din cauza bogățiilor Mării Negre.

„Da, din punct de vedere istoric, regiunile cu rezerve mari de ţiţei şi gaze pot cauza tensiuni militare. Lucru dovedit în Marea Chine de Sud, în zonele arctică şi mediteraneană. În aceste trei zone sunt pretenţii conflictuale şi navele sunt foarte ocupate încercând să susţină acele pretenţii pentru naţiunile lor. Ne putem aştepta la conflicte similare între Rusia şi aliaţii şi partenerii NATO din cauza bogăţiilor din Marea Neagră”, a spus acesta.

Întrebat despre importanța României în acestă regiune, amiralul susține că România rămâne un partener crucial al NATO cu o armată pregătită și profesionistă. În același timp, James Stavridis susține că țara noastră are capacități excelente  de procesare a informațiilor, în această eră ”tensionată”.

„România este un partener crucial pentru NATO şi are forţe armate bine pregătite şi profesioniste. România este de asemenea o ţară cu capacităţi excelente în strângerea şi procesarea informaţiilor, o capabilitate extrem de importantă în această eră tensionată”, a adăugat amiralul american.

Ziarul ALBAMEA.ro

Afaceri

CONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

Publicat

pe

De

În contextul unor fenomene meteorologice extreme din ce în ce mai frecvente, construcțiile sustenabile devin treptat o temă centrală pentru managementul riscurilor, reziliența teritorială și conservarea valorii economice și a activelor — depășind sfera performanței de mediu.

Ediția 2026 a Barometrului Construcțiilor Sustenabile, publicat de Observatorul pentru Construcții Sustenabile al Saint-Gobain, evidențiază totuși o discrepanță persistentă: deși actorii financiari recunosc importanța adaptării și a rezilienței mediului construit, integrarea acestora în deciziile de investiții, finanțare și asigurare rămâne limitată, din cauza beneficiilor insuficient demonstrate.

Băncile și asiguratorii: un nivel consistent, dar incomplet de conștientizare

Pentru prima dată de la lansarea sa în 2023, Barometrul Construcțiilor Sustenabile include un studiu calitativ internațional, axat pe adaptare și reziliență, realizat în rândul celor care activează în sectorul financiar – bănci comerciale, bănci de dezvoltare și asiguratori.

Această nouă componentă completează sondajul cantitativ internațional realizat anual (4.800 de actori implicați și 30.000 de cetățeni din 30 de țări).

Rezultatele arată că adaptarea la schimbările climatice și reziliența câștigă teren peste tot: atât în rândul actorilor financiari, cât și al celorlalți factori implicați (26% dintre mențiuni, în creștere cu 5 puncte față de 2025, după un avans deja semnificativ în anul precedent) și al cetățenilor intervievați.

Aceste dimensiuni se referă la capacitatea clădirilor și infrastructurii de a face față riscurilor climatice, de a absorbi șocurile și de a-și păstra valoarea în timp. Cu toate acestea, ele întâmpină încă dificultăți în a deveni criterii de structură în modelele economice și rămân greu de transpus operațional în deciziile privind creditarea sau alocarea capitalului.

Obstacolul principal: lipsa unei rentabilități demonstrate a investiției

Toți actorii consultați în cadrul Barometrului sugerează aceeași explicație: necesitatea de a demonstra clar rentabilitatea investițiilor în proiecte de adaptare și reziliență.

Spre deosebire de reducerea emisiilor de CO₂, care beneficiază de indicatori larg standardizați, reziliența se bazează pe beneficii pe termen lung, tratate probabilistic și adesea indirecte: reducerea pierderilor viitoare, continuitatea activității și conservarea valorii activelor.

Ca urmare, costurilor imediate și vizibile, uneori semnificative, le sunt contrapuse beneficii mai difuze, care sunt încă insuficient integrate în modelele financiare și de asigurare.

Transformarea rezilienței într-un atu economic

Pentru a accelera transformarea sectorului și tranziția către construcții sustenabile, este acum urgent ca reziliența să fie transformată într-un motor al performanței economice, al competitivității și al reducerii riscurilor.

Barometrul arată că 47% dintre actorii implicați consideră că domeniul construcțiilor sustenabile creează mai multă valoare decât construcțiile tradiționale — o evaluare care rămâne totuși prea fragilă, în special în Europa și regiunea Asia-Pacific.

În plus, trei pârghii cheie se conturează pentru a consolida sprijinul celor mai reticenți respondenți (6% dintre actorii implicați) în vederea continuării dinamicii în construcțiile sustenabile:

  • concretizarea beneficiilor;
  • garantarea performanței reale pentru utilizatori;
  • demonstrarea competitivității economice a soluțiilor.

Instituțiile financiare joacă un rol esențial 

În acest context, băncile și asiguratorii ocupă o poziție strategică: prin integrarea mai sistematică a aspectelor legate de adaptare și reziliență în procesele lor decizionale, pot juca un rol decisiv în trecerea de la o simplă ambiție comună la transformarea la scară largă a sectorului construcțiilor.

Acest lucru necesită progrese pe mai multe planuri:

  • dezvoltarea unor repere și standarde mai operaționale;
  • o mai bună transpunere financiară a riscurilor fizice;
  • structurarea unor instrumente financiare adaptate;
  • integrarea mai sistematică a rezilienței în evaluarea proiectelor și a portofoliilor.

Percepția domeniului construcțiilor sustenabile în România

Unul dintre rezultatele relevante pentru România evidențiază un nivel ridicat de familiaritate cu conceptul de construcții sustenabile printre actorii din sector. La nivel global, gradul de familiarizare cu acest concept s-a stabilizat în 2026: 67% dintre părțile interesate declară că înțeleg în mod clar ce presupune, iar 94% au auzit cel puțin o dată de construcțiile sustenabile. În acest context, România se remarcă printr-un nivel de informare semnificativ, 86% dintre respondenții din domeniu declarând că sunt familiarizați cu acest concept, comparativ cu media europeană de 69%. 

Nivelul de familiarizare cu construcțiile sustenabile este ridicat în România și în rândul populației generale, unde 65% dintre respondenți declară că sunt familiarizați cu acest concept. Prin comparație, nivelul mediu global e de 39%, cel european e de 33%, în timp ce în alte piețe europene, precum Republica Cehă, acest procent scade la doar 14%, evidențiind un decalaj major de informare la nivel regional.

În ciuda unui nivel ridicat de familiarizare cu conceptul de construcții sustenabile, respondenții români care au o legătură cu domeniul au o înțelegere mai scăzută a elementelor concrete care definesc acest concept, comparativ cu media europeană. Doar 44% asociază construcțiile sustenabile cu reducerea amprentei de carbon a clădirilor, față de 69% la nivel european. Diferențe semnificative se observă și în cazul altor practici esențiale: utilizarea materialelor locale (31% vs. 56%), prioritizarea renovării clădirilor existente (31% vs. 59%), reutilizarea materialelor (39% vs. 69%) și reciclarea acestora (34% vs. 67%). Aceste decalaje indică o nevoie clară de aprofundare a înțelegerii operaționale a sustenabilității în sectorul construcțiilor din România.

Publicul din România manifestă un nivel ridicat de susținere pentru dezvoltarea construcțiilor sustenabile. Astfel, 72% dintre respondenți consideră că a construi mai sustenabil reprezintă o prioritate clară, comparativ cu 63% la nivel global. Acest rezultat indică un nivel puternic de așteptare din partea populației și poziționează România printre piețele în care presiunea publică poate accelera adoptarea practicilor sustenabile în sectorul construcțiilor.

În ansamblu, datele pentru România arată că piața locală beneficiază de un context favorabil: interesul public este puternic, iar gradul de familiarizare cu tema este ridicat. Următoarea etapă pentru accelerarea transformării sectorului este însă consolidarea înțelegerii concrete a ceea ce presupun, în practică, construcțiile sustenabile.

Cea de-a 4-a ediție completă a Barometrului Construcțiilor Sustenabile este disponibilă pe saint-gobain.com. De reținut că este necesară completarea unui formular scurt pentru a accesa versiunea integrală.

Citeste in continuare

Afaceri

Românii încep să calculeze corect: locuința „verde” nu mai e un moft, ci o investiție care se plătește singură

Publicat

pe

De

Interesul pentru locuințe eficiente energetic crește vizibil, dar decizia finală rămâne blocată de percepția costului inițial.


Datele indică, însă, o schimbare de mentalitate. În timp ce studiile internaționale arată că doar o treime dintre proiectele de construcții sustenabile ajung să fie implementate, în România există deja comunități care trăiesc de peste un deceniu beneficiile reale ale locuirii verzi.

Piața rezidențială din România intră într-o etapă de maturizare în care criteriul dominant începe să se schimbe: de la „cât costă casa” la „cât costă să trăiești în ea.”

Tot mai mulți români încep să înțeleagă impactul direct al eficienței energetice asupra bugetului personal. Un studiu recent arată că 77% dintre proprietari au investit deja în ultimii ani în măsuri de eficiență energetică, principalul motiv fiind reducerea costurilor lunare.

În paralel, 80% dintre români evaluează o locuință, în funcție de costurile de întreținere, nu doar de prețul de achiziție, iar eficiența energetică a devenit un criteriu esențial pentru două treimi dintre cumpărători. Această schimbare de perspectivă vine pe fondul unei realități dure: fondul locativ din România este în mare parte învechit, cu aproximativ 70% dintre clădiri construite înainte de 1990, la standarde energetice scăzute. Practic, majoritatea locuințelor existente sunt ineficiente și costisitoare pe termen lung.

În acest context, diferența dintre locuințele tradiționale și cele eficiente energetic devine din ce în ce mai vizibilă în cifre concrete. Datele din piață arată că o locuință eficientă poate reduce consumul de energie chiar și cu până la 90% față de una convențională, ceea ce înseamnă economii anuale de ordinul miilor de euro. 

Cu toate acestea, bariera psihologică rămâne puternică. Peste 70% dintre români nu intenționează să investească în sisteme moderne de încălzire, principalul motiv fiind costul inițial ridicat. Cu alte cuvinte, piața înțelege beneficiile, dar ezită în fața investiției.

Aici apare ruptura reală dintre intenție și acțiune.

În acest peisaj, dezvoltatori, precum Ecovillas, vin cu un model care mută discuția din zona teoretică în cea practică. Activă pe piață din 2014, cu sute de locuințe construite și livrate deja, compania este prima din România care a construit comunități bazate pe eficiență energetică și mentenanță minimă, folosind tehnologii precum pompe de căldură geotermale, ventilație cu recuperare de căldură și materiale fără emisii toxice.

“În unele cazuri, diferența de costuri de operare poate depăși 2.000 de euro pe an, iar pe termen mediu investiția inițială, mai mare cu 10–20% , începe să se amortizeze rapid”, afirmă reprezentanții Ecovillas.

Conceptul promovat de Ecovillas – „effortless maintenance living” – mută accentul de pe ideea de „eco” ca sacrificiu sau cost suplimentar, către ideea de timp câștigat și predictibilitate. Rezultatul nu este doar unul de mediu, ci unul economic: costuri de întreținere reduse și o predictibilitate a cheltuielilor pe termen lung, într-un context în care prețurile la energie au devenit volatile.

Ecovillas anunță planuri de dezvoltare de peste 50.000 de metri pătrați de locuințe în următorii ani, într-un efort care nu vizează doar extinderea, ci și educarea pieței.

„După 10 ani, putem vorbi despre sustenabilitate în termeni concreți, nu teoretici. Pentru clienții noștri, acest concept s-a tradus în costuri predictibile, autonomie și o calitate a vieții care nu depinde de fluctuațiile pieței energetice”, declară reprezentanții Ecovillas.

Exemplele concrete arată că, într-o locuință eficientă, consumul este mai redus decât într-o casă standard, deci chiar și în condiții de creștere a prețurilor la energie, acest lucru reduce impactul scumpirilor asupra bugetului familiei. 

De exemplu, la o casă eficientă după standarde nZEB, de 134 mp utili, consumul mediu anual calculat pentru o familie cu 4 membrii – în care e asigurată încălzirea, răcirea locuinței, sistem de ventilație cu recuperare și apa caldă menajeră – este în jur de 4.500 kWh/an, ceea ce înseamnă un cost mediu de 5600 lei/an. În cazul unei case încălzită cu centrală pe gaz, cu tâmplărie obișnuită și fără izolație eficientă, costul poate ajunge la circa 10.000 lei/an. La o casă mai veche, diferențele pot fi mai mari.

În esență, schimbarea este deja în curs: românii nu mai cumpără doar metri pătrați, ci încep să cumpere costuri viitoare mai mici. Iar în momentul în care educația economică va ajunge din urmă interesul, locuințele verzi nu vor mai fi o alternativă, ci noul standard.

Citeste in continuare

Afaceri

The List Estates: Chiriile accelerează în 2026, în timp ce tranzacțiile de vânzare încetinesc pe fondul prudenței cumpărătorilor

Publicat

pe

De

Piața rezidențială din România traversează un început de an marcat de o schimbare vizibilă de comportament din partea clienților, în care segmentul închirierilor câștigă teren, iar deciziile de achiziție sunt tot mai amânate.

În cadrul activității sale din primul trimestru al anului 2026, The List Estates observă o creștere semnificativă a interesului pentru închirieri. Volumul închirierilor a crescut cu aproximativ 40% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, confirmând o tendință clară: într-o piață în care achizițiile sunt puse pe hold, chiriile devin opțiunea preferată.

„Vedem o piață activă din punct de vedere al interesului, dar mult mai prudentă în ceea ce privește decizia de cumpărare. Clienții caută, fac vizionări, cer informații detaliate, însă amână decizia finală. Contextul economic și incertitudinile legate de costurile energetice îi determină să fie mai rezervați”, transmite Claudia Negru, owner The List Estates.

Agenția, specializată în proprietăți din zona de nord a Bucureștiului, remarcă faptul că cele mai căutate zone pentru închiriere rămân Pipera, Iancu Nicolae, Băneasa și Floreasca – locații preferate datorită proximității față de centrele de business și școlile internaționale.

În segmentul de vânzări se resimte o prudență în tranzacționare

The List Estates înregistrează o scădere de aproximativ 20% a volumului de tranzacții față de anul trecut, semnalând o tendință similară cu cea observată la nivel național.

Conform datelor oficiale ale ANCPI, în primele trei luni din 2026 au fost vândute puțin peste 30.000 de unități individuale, în scădere cu aproximativ 17% față de aceeași perioadă din 2025. Bucureștiul rămâne, totuși, cea mai activă piață rezidențială din țară, cu aproape 3.900 de proprietăți vândute în martie.

După Capitală, cele mai dinamice piețe au fost Brașov, Cluj-Napoca și Timișoara, în timp ce orașe precum Alexandria, Călărași sau Giurgiu au înregistrat cele mai reduse volume de tranzacții.

Un aspect relevant este faptul că scăderea volumului de tranzacții nu este însoțită de o ajustare a prețurilor. Din contră, acestea continuă să crească. Conform datelor Imobiliare.ro, prețul mediu solicitat pe metrul pătrat a ajuns la 2250 euro în București, unde apartamentele s-au scumpit cu 14,6% față de martie 2025.

„Există în piață o așteptare ca prețurile să scadă, însă realitatea este diferită. Costurile de dezvoltare rămân ridicate, iar proiectele noi vin cu standarde tehnice tot mai avansate. Acest context limitează posibilitatea unor scăderi semnificative de preț, în special în zonele bine poziționate. 

Deși există estimări care indică o ușoară creștere a numărului de locuințe livrate în 2026, aceasta vine după un an 2025 cu un nivel redus de finalizări. În realitate, oferta rămâne limitată în raport cu cererea, în special în zonele bine poziționate, pe fondul întârzierilor în dezvoltare și al costurilor ridicate din construcții.”, spune Claudia Negru – owner The List Estates

The List Estates estimează că această perioadă de prudență este una temporară, iar deciziile de achiziție vor reveni treptat pe măsură ce contextul economic devine mai predictibil. Până atunci, piața chiriilor rămâne principalul motor de activitate în segmentul rezidențial.

The List Estates este o agenție imobiliară boutique specializată în segmentul premium și luxury, cu focus pe zona de nord a Bucureștiului. Compania oferă servicii integrate care depășesc intermedierea clasică, incluzând consultanță strategică pentru investiții, marketing imobiliar, property management și studii de piață. Printr-o abordare orientată către transparență, validare tehnică a proprietăților și selecția atentă a portofoliului, The List Estates se adresează unui public exigent, format din antreprenori, profesioniști și investitori care caută nu doar o locuință, ci o decizie bine fundamentată.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized2 zile inainte

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul...

Uncategorized2 zile inainte

Samsung își extinde gama premiată Spatial Signage prin lansarea la nivel mondial a modelului de 32 de inch

Spatial Signage de 32 de inch oferă comercianților și companiilor o modalitate practică de a îmbunătăți prezentarea produselor pe rafturi...

Uncategorized3 zile inainte

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul obligatoriu, de medicina muncii

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate? București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în...

Uncategorized3 zile inainte

Gata de călătorie fără baterie externă? Seria HONOR 600 aduce autonomie extinsă și camere ultra versatile pentru o generație mereu în mișcare

București, 29 aprilie 2026 – La nivel global, 65% dintre reprezentanții Generației Z spun că preferă să investească în călătorii, iar...

3 zile inainte

TransilvaniaON.ro –  ziarul online al Transilvaniei care te informează zilnic despre cele mai importante evenimente din regiune

TransilvaniaON.ro este ziarul online al Transilvaniei care informează zilnic publicul despre cele mai relevante știri și evenimente din această regiune a...

Uncategorized4 zile inainte

Xiaomi prezintă cele mai bine vândute produse de Paște și Xiaomi Fan Festival: POCO domină smartphone-urile, iar românii au investit în produse de îngrijire și wearables

București, 29 aprilie 2026–Xiaomi România prezintă clasamentul celor mai căutate și vândute produse pe www.mi.com/ro și în magazinul Xiaomi Store...

Uncategorized4 zile inainte

GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 – Conferință, Expo și Networking cu 800+ actori relevanți din E-Commerce și Digital Marketing

Aflat la a 21-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din...

Uncategorized4 zile inainte

Smartphone-urile din seria HONOR 600 redefinesc conceptul de flagship accesibil în 2026

București, 28 aprilie 2026 –Într-un context în care prețurile smartphone-urilor continuă să crească, iar utilizatorii devin tot mai atenți ladeciziade...

Uncategorized5 zile inainte

Ocean Mode al Samsung Galaxy și programul pentru recifele de corali primesc recunoaștere și premii internaționale

Ocean Mode permite cercetătorilor și comunităților să colecteze date subacvatice de înaltă calitate pentru monitorizarea și refacerea recifelor de corali....

Social5 zile inainte

Ce se pune pe tăvița de la moț? Tradiție, simboluri și idei moderne

Tăierea moțului este unul dintre cele mai dragi și așteptate momente din primul an de viață al copilului. Este al...

6 zile inainte

stiricj.ro – platformă de știri dedicată comunității din Cluj-Napoca și județul Cluj

stiricj.ro este o platformă online de știri dedicată municipiului Cluj-Napoca și județului Cluj, orientată spre prezentarea informațiilor de actualitate și...

Uncategorized6 zile inainte

Samsung lansează gama completă de televizoare cu AI pentru 2026

Gama 2026 extinde funcțiile AI îmbunătățite la modelele Micro RGB, OLED, Neo QLED, Mini LED și UHD, ajutând mai mulți...

7 zile inainte

CITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj

Bogdan Dumitrache, fondator și CEO al CITY PROTECT GROUP, anunță o nouă etapă de dezvoltare accelerată a companiei, marcată de parteneriate...

Uncategorizedo săptămână inainte

Un nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice

Rezultatele recente ale studiului clinic de fază 3a PIONEER TEENS indică faptul că semaglutida orală are potențialul de a deveni...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel

București, 24 aprilie 2026 –HONOR aduce în prim-plan o nouă generație de dispozitive concepute pentru a susține creativitatea și productivitatea...

Uncategorizedo săptămână inainte

Continental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România

Peste 14 milioane de oaspeți, 9,5 milioane de camere vândute și o campanie aniversară care pune în prim-plan oamenii, comunitățile...

Top Știri ALBA