Exclusiv
De fapt, pretextand PNRR-ul, vor sa va taie voua, cei activi acum, pensiile cu 50%. – Ziarul Incisiv de Prahova
Iata ca Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului – MEAT posteaza, probabil in data de 27.05.2021, pe pagina oficiala de internet a institutiei publice in cauza, un anunt cu privire la un obiectiv major asumat politic de alianta de guvenare PNL – USR/Plus- UDMR cu privire la asa zisa mare reforma a “Companiilor din subordinea Ministerului Economiei – profesioniști în conducerea companiilor de stat –“, sens in care publicul interesat este informat ca “Salrom caută CEO”. In fapt responsabilii MEAT cu transparenta decizională în administrația publică preiau selectiv din anunutul postat oficial pe site-ul Societatii Nationale a Sarii SA – Salrom, dar fara a evalua daca continutul anuntului mentionat respecta cerintele legale specifice activitatii aflate in atentia Consiliului de Administratie – CA, respectiv legislatia pendinte guvernantei corporatiste privitoare la selectarea directorului general al Salrom.
Este de neinteles cum reprezentantii MEAT, actionarului majoritar al Salrom, respectiv cei nominalizati de acelasi actionar majoritar in AGOA si CA ai Salrom, nu cunosc legislatia aplicabila in materia guvenantei corporatiste- adica OUG nr.109/2011 (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/133685, https://lege5.ro/Gratuit/geytsobrgq4a/legea-nr-111-2016-pentru-aprobarea-ordonantei-de-urgenta-a-guvernului-nr-109-2011-privind-guvernanta-corporativa-a-intreprinderilor-publice), modificata si actualizata prin Legea nr. 111/2016 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, intrucat au publicat un anunt ce nu face referire la legislatia incidenta si nu numai .
Oare nu mai exista in ministerul economiei juristi competenti si specialisti in resurse umane care sa sprijine intocmai dezideratul guvernarii actuale de a aduce pe culmi marete si de ridicat nivel al perfomantei manageriale in putinele companii sau societati nationale ce au mai ramas in patrimoniul majoritar sau unic al statului roman?
Cum este posibil ca un astfel de anunut (a se vedea link-ul http://www.economie.gov.ro/continua-reforma-companiilor-din-subordinea-ministerului-economiei-profesionisti-in-conducerea-companiilor-de-stat-salrom-cauta-ceo, http://www.salrom.ro/doc/public/recrutari/sns-sediu/DG/2021L05Z19-Anunt%20recrutare%20DIRECTOR%20GENERAL-CEO.pdf) prin care se propune doritorilor sa aplice in actiunea de “recrutare” initiata (nu stim de cine pentru ca anuntul este impersonal, nu este asumata de o persoana in drept) pentru finalizarea “cautarilor” Salrom a unui “CEO cu experiență pentru a conduce societatea.”, cand in fapt si drept OUG nr.109/2011 prevede in continutul sau ca pentru conducerea executiva a societatii se face o selectie a unui director general din cadrul consiliului de administrație sau din afara acestuia, ulterior fiind numit de catre “consiliul de administrație, la recomandarea comitetului de nominalizare în urma unei proceduri de selecție pentru poziția respectivă, desfășurată după numirea membrilor consiliului de administrație în conformitate cu prevederile art. 29.”
Mai mult, aceeasi norma juridica stipuleaza printre altele ca “Anunțul privind selecția directorilor se publică, prin grija președintelui consiliului de administrație, în cel puțin două ziare economice și/sau financiare de largă răspândire și pe pagina de internet a întreprinderii publice. Anunțul include condițiile care trebuie să fie întrunite de candidați și criteriile de evaluare a acestora. Selecția se realizează cu respectarea principiilor nediscriminării, tratamentului egal și transparenței.
(7) Publicarea anunțului privind selecția directorilor în conformitate cu prevederile alin. (6) se face cu cel puțin 30 de zile înainte de data-limită pentru depunerea candidaturilor specificată în anunț.
(8) Numirea directorilor se realizează de către consiliul de administrație prin selectarea candidaților din lista scurtă.”
Dupa cum se observa anuntul in cauza postat si asumat public si de catre MEAT nu face nicio referire clara si precisa la aspetele de legalitate anterior specificate, acesta fiind in fapt doar o comunicare poetica de intentie a recrutarii si nu a selectei unui unui director general, cum prevede legea, care sa aiba putinta “să schimbe cursul spre înalta performanță” a societatii, sens in care societatea “pentru a-și realiza visul, caută un CEO cu experiență pentru a o conduce pe acest drum.”
De altfel, la o citire atenta a anuntului se poate constata ca viitorii aplicanti la o astfel de functie de decizie de nivel inalt la nivelul unei societati (companie) nationala nu sunt instiintati despre perioada ocuparii postului de director general care in concordanta cu cerintele legale in vigoare este de un mandat pentru 4 ani, sau in contidii de provizorat de 4 luni de mandat cu posibilitatea prelungirii cu inca 2 luni, obiectivele generale si specifice ale functiei in cauza etc..
Mai mult, viitorul aplicant ce ar putea fi ales in mult dorita functie de director general a Slarom, dupa cum reiese din cerintele de “recrutare” nu de selectie, ar trebui sa aiba, printre cerintele minimal definite de initiatorul impersonl al anunutului in cauza, o mare capacitate si “experiență în recrutarea, construirea și dezvoltarea echipei de directori”.
Din evaluarea semantica a cerintei respective rezulta subliminal ca in fapt dorinta acerba a noilor administratori nominalizati de MEAT in CA al Salrom este ca viitorul director general sa inlocuiasca actuala conducere executiva existenta la Salrom, cu o alta echipa manageriala. Iata ca fara sa doreasca conducerea MEAT sustine in mod fatis politica actuala a guvernarii de a schimba fara respectarea legii conducerile actuale sau provizorii existente la nivelul tuturor societatilor/comapaniilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar.
In acest context, consideram ca responsabilii MEAT, ministrul, secretarii de stat, functionarii in drept, nici nu au citit continutul anuntului deoarece daca ar fi facut aceasta simpla activitate ar fi constatat neconformitatile acestuia fata de cerintele legislatiei specifice unui astfel de demers institutional, cu rol esential in activitatea unei societati/companie nationala la care statul este actionar unic sau majoritar.
Avand in vedere ca modalitatea de schimbare a conducerilor executive ale societatilor/companiilor nationale devine un sport national al actualului guvern, dar fara respectarea legislatiei aplicabile guvernantei corporatiste, situatie ce a inceput sa atraga atentia presei (a se vedea https://www.dcnews.ro/culoarea-politica-si-nepotismul-in-companiile-de-stat-cum-ocolesc-politicienii-ordonanta-lui-boc-badea-ar-trebui-sa-se-soldeze-cu-niste-parnaie_822635.html), in vederea prevenirii producerii unor disfunctii si situatii de antura a afecta major capacitatea de functionare a societatilor/companiilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar cu posibile efecte esentiale negative in situtia economico-financiara a statului, respectiv afectarea internationala a imaginii Romaniei si a increderii investitorilor strategici in domeniile economice in care statul are interes sa atraga resurse financiare semnificative si nu numai, apreciem ca este necesar ca autoritatile publice abilitate in aplicarea, verificarea si respectarea legislatiei nationale sa se implice activ in a stopa practicile actuale fara respectarea legii de catre cei in drept, in domeniul atragerii de resurse umane pentru conducerea executiva a societatilor/companiilor nationale la care statul este actionar unic sau majoritar.
Mentionam ca in data de 21.05.2021 printr-un articol de presa (https://www.incisivdeprahova.ro/2021/05/21/actiunile-lui-claudiu-nasui-ministrul-meat-ce-au-ca-efect-destabilizarea-uneia-dintre-putinele-companii-profitabile-lasate-la-ministerul-economiei-companie-ce-tine-de-siguranta-nationala/), atrageam atentia ministrului economiei, antreprenoriatului si turismului asupra faptului ca membrii CA ai Salrom intentioneaza sa recruteze director general fara sa respecte legislatia incidenta activitatii respective. Dar acum vedem ca acesta sau cei care il consiliaza nu au intreprins masuri in consecinta, ci mai mult si-au asumat publicare respectivului anunt fara o minima verificare a conformitatii acestuia cu normele juridice aplicabile guvernantei corporatiste. Mai mult redactia ziarului “Incisiv de Prahova” a solicitat un punct de vedere fata de anuntul de recurtare al unui nou directorului general al Salrom, raspuns care contrar Legii nr.544/2001 privind accesul la informatiile de interes public nu a sosit, inca, la adresa redactiei noastre pentru o corecta informare a publicului.
Asteptam, totusi, o reactie a MEAT pe subiectul de presa sus mentiona! (Cristina T.).
Exclusiv
5 idei de proiecte DIY cu cutii din carton ondulat
Cutia de carton ondulat este genul de obiect pe care, de obicei, îl desfaci, scoți ce e înăuntru și îl împingi spre reciclare fără prea multe regrete. Totuși, dacă stai o clipă să te uiți la ele, descoperi că ai în față un material surprinzător de versatil. Rezistent, ușor de tăiat, prietenos cu mediul și, mai ales, gratuit în multe cazuri, cartonul ondulat este un aliat excelent pentru proiecte DIY creative.
Fie că vrei să faci ceva util pentru casă, un obiect decorativ sau un proiect simpatic împreună cu cei mici, cutiile din carton ondulat pot fi transformate în lucruri care chiar îți vor face viața mai ușoară sau mai frumoasă. Hai să vedem cum.
Cutii carton ondulat – ce sunt și cum se obțin?
Cartonul ondulat este format din mai multe straturi de hârtie, dintre care unul are forma ondulată, prins între straturi drepte. Această structură îi oferă rezistență, flexibilitate și o capacitate bună de a suporta greutate, fără să devină rigid sau greu de manevrat.
Cele mai comune surse de cutii din carton ondulat sunt livrările online, electrocasnicele, mutările sau ambalajele pentru produse voluminoase. În multe cazuri, aceste cutii sunt aruncate după o singură utilizare, deși materialul este perfect reutilizabil. Dacă vrei carton de calitate, fără urme de umezeală sau deformări, caută cutii curate, cu pereți întregi și muchii ferme.
Un alt avantaj este că poți alege grosimea în funcție de proiect. Pentru obiecte decorative sau organizare ușoară, cartonul subțire este suficient. Pentru structuri mai mari sau care trebuie să susțină greutate, ai nevoie de carton ondulat mai gros, de preferat cu mai multe straturi.
Bibliotecă sau rafturi decorative din carton ondulat
Poate suna ambițios, dar o mică bibliotecă sau câteva rafturi decorative din carton ondulat sunt perfect realizabile. Secretul este designul inteligent și distribuția greutății. Nu vei pune enciclopedii grele pe ele, dar pentru cărți ușoare, reviste sau obiecte decorative, funcționează surprinzător de bine.
Proiectul începe cu măsurarea spațiului și stabilirea dimensiunilor. Cartonul se taie în panouri care se suprapun în mai multe straturi, lipite între ele pentru a crea rigiditate. Practic, fiecare raft devine o „sandwich-structură” din carton. Adezivul potrivit și timpul de uscare sunt esențiale aici.
După asamblare, poți îmbrăca rafturile în hârtie decorativă, le poți vopsi sau lăsa textura naturală a cartonului la vedere, pentru un look minimalist, ușor industrial. Rezultatul este un obiect ușor, ieftin și perfect personalizabil, care va ridica sprâncenele oricărui musafir curios.
Căsuță de joacă pentru copii sau animale de companie
Cartonul ondulat este materialul ideal pentru proiecte destinate copiilor sau animalelor. Este ușor, sigur și poate fi modificat rapid dacă ceva nu iese din prima. O căsuță de joacă pentru copii se poate construi din câteva cutii mari, decupate și lipite între ele.
Ușile și ferestrele se taie cu grijă, iar copiii pot participa la decorare. Desenele, stickerele sau chiar cariocile transformă proiectul într-o activitate creativă, nu doar într-un obiect final.
Pentru pisici sau câini de talie mică, o căsuță din carton ondulat este o adevărată atracție. Poți adăuga tuneluri, platforme sau zone de ascuns, iar dacă se deteriorează în timp, nu e o tragedie. Refaci, adaptezi sau reciclezi și o iei de la capăt.
Organizatoare pentru birou sau depozitare
Dacă biroul tău arată ca un mic haos controlat, cartonul ondulat te poate salva. Organizatoarele DIY sunt printre cele mai utile proiecte, pentru că rezolvă o problemă reală și se pot adapta perfect nevoilor tale.
Pornind de la o cutie de bază, poți crea compartimente pentru documente, dosare, cabluri sau rechizite. Cartonul se taie în separatoare verticale și orizontale, lipite ferm pentru stabilitate. Avantajul este că poți decide exact dimensiunea fiecărui compartiment, fără să te limitezi la ce găsești în magazine.
Pentru un aspect mai plăcut, organizatoarele pot fi îmbrăcate în hârtie colorată, material textil sau vopsite. Rezultatul este practic, ușor și surprinzător de rezistent, mai ales pentru uz zilnic.
Mobilier temporar sau experimental
Cartonul ondulat este folosit inclusiv în designul de mobilier experimental, iar acasă poate deveni o soluție interesantă pentru spații temporare. Un taburet, o măsuță de cafea sau un suport pentru laptop sunt proiecte realizabile, dacă sunt gândite corect.
Cheia este stratificarea. Mai multe bucăți de carton tăiate identic și lipite una peste alta creează o structură solidă. Forma contează enorm: curbele și profilele tip fagure oferă mai multă rezistență decât suprafețele plate simple.
Acest tip de mobilier nu este destinat să dureze ani de zile, dar este ideal pentru chirii, spații creative sau pur și simplu pentru experiment. În plus, satisfacția de a sta pe un taburet făcut chiar de tine este greu de egalat.
Decor pentru evenimente sau spații creative
Cartonul ondulat este un material excelent pentru decoruri temporare. Litere volumetrice, panouri tematice, rame foto sau elemente decorative pentru petreceri pot fi realizate cu costuri minime și impact vizual mare.
Literele mari, de exemplu, se construiesc din două fețe decupate identic și o bandă de carton care le unește pe margini. Pot fi vopsite, luminate sau decorate cu diverse texturi. Sunt ideale pentru evenimente, ședințe foto sau spații creative. Avantajul major este flexibilitatea. Dacă tema se schimbă sau decorul nu mai este necesar, materialul poate fi reciclat fără remușcări.
De ce merită să încerci proiecte DIY cu carton ondulat
Dincolo de partea practică, proiectele DIY cu carton ondulat sunt o formă de relaxare și creativitate. Lucrezi cu mâinile, vezi rezultate rapide și înveți să privești obiectele din jur cu mai multă imaginație.
În plus, reutilizarea cutiilor contribuie la reducerea deșeurilor și încurajează un consum mai responsabil. Este genul de activitate care îmbină utilul cu plăcutul, fără presiune și fără investiții mari.
Cartonul ondulat este mai valoros decât (nu) pare
Cutiile din carton ondulat nu sunt ambalaje care își pierd valoarea după ce sunt desfăcute. Cu puțină creativitate și răbdare, pot deveni obiecte utile, decoruri interesante sau proiecte care aduc bucurie în familie. Fie că vrei să organizezi, să construiești sau pur și simplu să experimentezi, cartonul ondulat îți oferă libertatea de a încerca fără riscuri.
Exclusiv
Cum să te bucuri de dimineți liniștite, cu ajutorul unor capsule pentru cafea!
Să te bucuri de dimineți liniștite, în care să savurezi o ceașcă de cafea bună! Ce început mai bun de zi poți să îți imaginezi? Cum, din păcate, diminețile multora dintre noi încep ”pe repede înainte”, dorința pare mai greu să devină și realitate, nu? Noi putem să te ajutăm, în sensul că deși ești pe grabă, tot poți să te bucuri de o ceașcă de cafea aromată, care să te facă să zâmbești. Răspunsul este simplu, apelează la capsulele pentru cafea, iar de la Kafferoma am putut să le cumpărăm pe cele care au răspuns cerințelor noastre.
Poți să te bucuri de clipe de răsfăț, cu capsulele de cafea revigorante
Dacă ești un iubitor de cafea bună, atunci rândurile de mai jos sunt exact pentru tine. Aromele italiene ale cafelei sunt printre cele mai bune, iar pentru mulți dintre noi sunt sinonime cu ideea de răsfăț la prima oră a dimineții. Capsulele de cafea de la Kafferoma sunt unele echilibrate, dar cu o aromă intensă, pe care nu poți să nu o adori. Poți să optezi pentru unele care îți aduc în ceașcă un espresso ca în Italia, ori poate un lichid aromat, ceva mai catifelat și blând. Găsești exact ceea ce îți place, și asta nu poate decât să te mulțumească pe deplin.
Doza perfectă de cafea în fiecare capsulă
Chiar dacă nu ești chiar un începător în ceea ce privește consumul de cafea, și știi și cum să o prepari în așa fel încât să fie pe placul tău, în diminețile grăbite eșuezi lamentabil. Fie o nimerești mult prea tare, prea slabă sau pur și simplu e ceva la ea ce nu îți place. Dacă folosești în schimb capsule pentru cafea, nu mai trebuie să îți faci astfel de griji. Fiecare astfel de recipient este unul care conține cantitatea optimă de cafea, și care este mai apoi sigilitată ca să își păstreze aroma și prospețimea. Dacă închizi ochii, aproape că te simți ca în însorita Italie!
Kafferoma, furnizorul tău de cafea bună!
Există multe magazine online de unde poți să cumperi cafea, dar în această categorie nu trebuie înclus și Kafferoma. Echipa de aici este una care iubește cu adevărat cafeaua, la fel ca și tine, și de aceea se preocupă permanent să răspundă cerințelor clienților. Care nu sunt deloc puține, și care de fiecare dată sunt îndeplinite. Pe site vei găsi produse premium selecționate atent ca să fie pe placul chiar și celor mai mofturoși dintre consumatori. Mai apoi, comenzile sunt procesate rapid și în scurt timp, ajung chiar la tine acasă. Și, deși gustul cafelei cumpărată de la Kafferoma este unul care amintește al unui produs de lux, prețurile sunt unele avantajoase, pentru ca tu să te bucuri de ceea ce îți place.
Ce înseamnă o cafea bună?
Fiecare dintre cei care consumă cafea are propriile preferințe atunci când vine vorba despre această băutură, așa că este imposibil să dai un răspuns clar la această întrebare. Experții în domeniu sunt de părere că acea cremă densă care apare la suprafața fiecărei cești este semnul că avem de a face cu o cafea care nu doar că a fost preparată așa cum trebuie, ci și boabele nu sunt unele de calitate îndoielnică. O ceașcă pregătită cu capsule de cafea de la Kafferoma va fi mereu una care te va învălui cu aroma ei, iar gustul pregnant parcă te va însoți pe parcursul întregii zile.
Comandă și profită de reduceri și promoții
Prețurile prietenoase cu buzunarul, calitatea ridicată, precum și aroma unică a produselor lor nu sunt singurele atu-uri pentru care se merită să lași Kafferoma să devină furnizorul tău de cafea. Periodic, aici sunt practicate reduceri și promoții speciale, de care este bine să profiți, ca să fii sigur/ă că nu rămâi fără cafeaua ta preferată. Deși este cam greu, pentru că stocurile sunt mereu actualizate. Dar de ce să nu profiți și să le cumperi la un preț care nu poate decât să te încânte! De asemenea, poți să încerci și alte sortimente, ca să vezi și care dintre ele îți place mai mult. Ca să îți fie mai ușor să te hotărăști, pe site găsești multe informații legate de fiecare dintre ele, și astfel alegerea îți este mult mai simplă. Intră chiar acum și comandă capsule de cafea sau orice alt sortiment dorești, ca să îți începi diminețile cu o ceașcă plină cu băutura ta preferată!
Date de contact
Vero Mol Caffe Srl
Valea Sebeșului 20 – Petrești, Alba
Telefon: 0755456013
Program: de luni până vineri: 08.00 – 15.30
Email: info@kafferoma.ro
www.kafferoma.ro
Exclusiv
Cele mai recente abordări terapeutice în psihoterapie
Psihoterapia este una dintre cele mai dinamice ramuri ale medicinei și științelor comportamentale. În ultimele decenii, dezvoltările din neuroștiințe, psihologia cognitivă și teoria atașamentului au transformat profund modul în care terapeuții lucrează cu oamenii.
De la tehnicile clasice cognitive și psihodinamice s-a trecut treptat către abordări mai integrate, centrate pe experiență, neurobiologie și conștientizare corporală. Scopul acestor terapii moderne este, dincolo de ameliorarea simptomelor acute sau cronice, refacerea echilibrului emoțional, îmbunătățirea relațiilor și reconectarea individului cu propriile resurse.
Ce înțelegem prin psihoterapie și la ce ajută aceasta?
Psihoterapia este o formă de tratament psihologic bazată pe conversație și tehnici specifice, prin care o persoană lucrează împreună cu un specialist pentru a depăși dificultăți emoționale, comportamentale sau relaționale.
Ea se desfășoară într-un spațiu sigur și confidențial, unde pacientul este ascultat, înțeles și ghidat spre soluții. Aceasta ajută la reducerea simptomelor de anxietate, depresie, stres post-traumatic, gestionarea mai bună a emoțiilor intense (furie, rușine, frică), îmbunătățirea stimei de sine și a încrederii personale. De asemenea, ajută la refacerea relațiilor cu ceilalți și dezvoltarea empatiei și consolidarea rezilienței.
Terapia bazată pe compasiune (Compassion-Focused Therapy – CFT)
Terapia bazată pe compasiune, dezvoltată de Paul Gilbert, este una dintre cele mai interesante evoluții recente în domeniu. Ea se adresează persoanelor care se confruntă cu auto-critică severă, rușine, vinovăție și dificultăți în a-și accepta propria umanitate.
CFT se bazează pe ideea că mintea umană are trei sisteme emoționale majore:
- sistemul de amenințare (frica, rușinea, vinovăția);
- sistemul de realizare (motivația, performanța);
- sistemul de liniștire (siguranța, iubirea, conectarea).
La persoanele cu tulburări emoționale, sistemul de amenințare este adesea hiperactiv. Terapia învață pacientul să activeze sistemul de compasiune – capacitatea de a se trata pe sine cu bunătate, în loc de judecată.
Cui se adresează:
- persoanelor cu depresie rezistentă la tratament;
- tulburări de anxietate și alimentație;
- traume timpurii și rușine toxică.
Ce presupune:
- exerciții de respirație și relaxare focalizate pe calm interior;
- vizualizări și dialoguri interne blânde;
- cultivarea „vocii blânde, plină de compasiune” ca aliat în fața suferinței.
Rezultatele arată că, pe termen lung, pacienții devin mai stabili emoțional, mai puțin autocritici și mai empatici față de sine și ceilalți.
Terapia prin acceptare și angajament (Acceptance and Commitment Therapy – ACT)
ACT este o formă evoluată de terapie cognitivă comportamentală, dezvoltată de Steven Hayes. Se bazează pe ideea că durerea psihologică este o parte inevitabilă a vieții, iar încercarea de a o evita poate intensifica suferința. Scopul terapiei este acceptarea experiențelor interioare (emoții, gânduri, amintiri) fără a le judeca și angajarea conștientă în acțiuni care aduc valoare vieții.
Principii de bază:
- practicarea mindfulness-ului (atenția conștientă la prezent);
- separarea de gândurile dureroase („Eu nu sunt gândurile mele”);
- clarificarea valorilor personale și orientarea acțiunilor după acestea.
Cui i se potrivește:
- persoanelor cu tulburări de anxietate, depresie sau stres post-traumatic;
- oamenilor care se simt blocați în perfecționism sau evitarea disconfortului.
ACT nu urmărește „eliminarea” durerii, ci cultivarea flexibilității psihologice – capacitatea de a merge înainte chiar și atunci când viața este grea.
Terapia somatică și abordările bazate pe corp
Unul dintre cele mai mari progrese recente în psihoterapie este recunoașterea faptului că emoțiile se manifestă în corp. Terapia somatică pleacă de la ideea că trauma, stresul și frica nu sunt doar amintiri mentale, ci amprente fiziologice care afectează postura, respirația și starea generală.
Cum funcționează:
- se combină tehnici de conștientizare corporală, respirație, mișcare lentă și dialog terapeutic;
- scopul este de a elibera tensiunea blocată în sistemul nervos și de a restabili senzația de siguranță în propriul corp.
Cui se adresează:
- persoanelor cu traume complexe, abuzuri, anxietate somatizată;
- celor care experimentează hipervigilență, insomnie, tulburări digestive asociate stresului.
Terapia somatică ajută pacientul să „restabilească” comunicarea dintre minte și corp și să-și recâștige controlul asupra propriilor reacții fiziologice. Un corp relaxat trimite creierului semnalul că pericolul a trecut, facilitând vindecarea emoțională profundă.
Terapia schemelor (Schema Therapy)
Dezvoltată de Jeffrey Young, terapia schemelor combină elemente din terapia cognitiv-comportamentală, psihodinamică și teoria atașamentului. Este orientată către identificarea și restructurarea schemelor disfuncționale – tipare emoționale formate în copilărie și perpetuate la vârsta adultă.
Exemple de scheme comune:
- „Nu merit iubire”;
- „Dacă greșesc, voi avea parte de respingere”;
- „Trebuie să fiu perfect pentru a fi acceptat”.
Aceste credințe subconștiente influențează relațiile, cariera și stima de sine. Ce presupune terapia:
- identificarea „copilului interior rănit” și a nevoilor sale neîmplinite;
- exerciții de vizualizare, dialog interior și rescriere emoțională;
- reconstruirea treptată a unei imagini de sine sănătoase și sigure.
Schema Therapy este eficientă pentru tulburările de personalitate, anxietate, traume relaționale și perfecționism cronic.
Terapia focalizată pe emoții (Emotion-Focused Therapy – EFT)
EFT, dezvoltată de Leslie Greenberg, este o abordare centrată pe recunoașterea, exprimarea și reglarea emoțiilor autentice. Se bazează pe ideea că emoțiile sunt ghiduri esențiale pentru nevoile noastre și că vindecarea apare atunci când acestea sunt trăite complet, nu reprimate.
Procesul terapeutic implică:
- identificarea emoțiilor primare (autentice) vs. secundare (defensive);
- exprimarea controlată a emoțiilor reprimate (furie, tristețe, frică);
- reînvățarea reacțiilor emoționale sănătoase în relațiile actuale.
Cui i se adresează:
- persoanelor cu tulburări de anxietate, depresie și dificultăți în relațiile de cuplu;
- cuplurilor care doresc să reconstruiască intimitatea și siguranța emoțională;
EFT aduce în prim-plan autenticitatea și vulnerabilitatea ca instrumente terapeutice.
Terapia narativă – rescrierea propriei povești
Terapia narativă, fondată de Michael White și David Epston, are la bază ideea că fiecare persoană își organizează identitatea prin poveștile pe care și le spune despre sine. Uneori, aceste povești devin rigide și negative („sunt slab”, „viața mea e un eșec”), blocând procesul de dezvoltare.
Scopul terapiei:
- separarea persoanei de problemă („ai o problemă, dar nu ești problema”);
- reconstruirea unei narațiuni alternative, bazate pe resurse, valori și momente de curaj;
- identificarea momentelor în care persoana a avut control sau reziliență, chiar și în contexte dificile.
Această abordare este folosită cu succes în tulburări de identitate, depresie, pierderi sau traume, dar și în consilierea adolescenților. Prin restructurarea propriei povești, pacientul redobândește sensul și direcția vieții, învățând să-și vadă existența dintr-o perspectivă mai bogată și mai realistă, mai blân
-
Uncategorizedacum o săptămânăNoua serie Samsung Galaxy S26, inclusiv modelul Galaxy S26 Ultra cu Privacy Display, este disponibilă pentru precomandă pe eMAG
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks lansează o nouă eră a conectivității PoE multi-gig, de mare putere, cu seria XMG2230
-
Uncategorizedacum o săptămânăATEN crește disponibilitatea serviciilor digitale: intervenții mai rapide și uptime sporit pentru infrastructuri la scară
-
Uncategorizedacum o săptămânăRiflaje PVC vs. Riflaje din lemn – O comparație onestă
-
Uncategorizedacum o săptămânăVestiare metalice pentru piscine și centre SPA – Soluția ideală pentru medii umede
-
Uncategorizedacum o săptămânăRecondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
-
Uncategorizedacum 4 zile
Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința
-
Uncategorizedacum 7 zile
Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra: capodopere ale imagisticii mobile și capacități esențiale Leica

