Connect with us

Eveniment

Continental Hotels deschide în 2021 patru noi hoteluri renovate și reamenajate integral

Publicat

pe

Investiția totală se ridică la suma de 6,85 de milioane de euro.

Noile hoteluri rebranduite sunt situate în București, Sibiu și Constanța.

București, 8 iunie 2021 – Continental Hotels, cel mai mare lanț hotelier românesc, anunță rebranduirea a patru hoteluri din portofolul companiei. În urma acestui proces, Continental Forum Constanța a avut deschiderea pe 19 mai, Continental Forum București pe 30 mai, în timp ce MyContinental Sibiu va fi deschis în luna iulie, iar MyContinental București va fi deschis publicului larg in toamna acestui an.

Lucrările de renovare și reamenajare a celor patru hoteluri Continental Forum București, Continental Forum Constanța, MyContinental București și MyContinental Sibiu se vor întinde pe o durată totala de aproximativ opt luni, investiția ridicându-se la suma de 6,85 de milioane de euro. Noile hoteluri, care au funcționat prin prisma unui contract de management sub un alt brand hotelier până în iulie 2020, vor întregi portofoliul de branduri hoteliere proprii ale Continental Hotels.

„2021 este an aniversar pentru Continental Hotels. Pentru că împlinim 30 de ani de activitate pe piața din România, am dorit, printre altele, să marcăm acest moment și prin rebranduirea acestor patru hoteluri, în trei orașe importante din țară.”, declară Radu Enache, CEO Continental Hotels. „Încrederea pe care o au clienții noștri în noi, câștigată de-a lungul timpului prin serviciile de calitate, ne-a dat acest imbold de a merge înainte și de a accepta provocările unui an, și așa, destul de greu printr-o nouă provocare: aceea de a continua să îmbunătățim serviciile noastre printr-un rebranding curajos intr-un mediu foarte ostil pentru industria actuală a turismului. Ne bucurăm mult că am reușit să ducem acest plan la bun sfârșit.”, continuă acesta.

Continental Forum București, deschis pe 30 mai, este un hotel de patru stele, cu 161 de  camere, 7 săli de conferință și restaurant Continental Bistro. Hotelul este situat în centrul orașului (vecinătatea Parlamentului României) și permite clienților săi acces rapid și ușor către toate punctele de interes din oraș. Datorită poziționării excelente și serviciilor de cea mai bună calitate, hotelul are potențialul de a se încadra în topul celor mai bune hoteluri din București.

MyContinental București, hotel de trei stele plus, cu 250 de camere, 8 săli de conferință, restaurant MyBistro și cofetărie Tekaffe, este situat în apropierea Gării de Nord oferind acces rapid către diverse obiective turistice din capitală. Hotelul va reintra în toamna acestui an în circuitul foarte competitiv al hotelurilor economice, oferind calitatea recunoscută a lanțului hotelier.

Continental Forum Constanța, hotel de patru stele deschis pe 19 mai, pune la dispoziția turiștilor 154 de camere, restaurant Continental Bistro, 3 săli de conferință și un salon de evenimente private. Pe lângă serviciile de cea mai bună calitate oferite clienților, localizarea excelentă permite accesul rapid la cea mai renumită plajă din Constanța și la numeroase alte atracții turistice precum Piața Ovidiu, Portul Turistic sau Edificiul Roman cu Mozaic, precum și la situl arheologic pe care-l adăpostește hotelul prin amenajarea zonei cu vestigiile Bazilicii bizantine ridicate peste fostul Amfiteatru roman al Tomisului.

MyContinental Sibiu se va deschide în luna iulie și va funcționa sub un standard de trei stele cu 195 de camere, 6 săli de conferință și restaurant MyBistro, fiind situat în centrul orașului, aproape de obiective turistice importante precum Piața Mare, Muzeul Național Brukenthal, Piața Mică și celebrul pod al Minciunilor. Teatrul Național Radu Stanca este la doar două minute de hotel.

Toate cele patru hoteluri reprezintă hoteluri care au activat pe piață sub un alt brand hotelier până în luna iulie 2020. Ele au fost renovate și reamenajate integral conform standardelor proprii Continental Hotels.

 

Descărcare imagini cu cele patru hoteluri:

https://we.tl/t-2pT7o7ogyf

 

Informații suplimentare:

Continental Hotels SA are o tradiție de 30 de ani pe piața turistică din România. Încă de la început, obiectivele companiei au avut în vedere furnizarea de servicii hoteliere pentru segmentul turismului de afaceri. Astfel, în prezent, Continental Hotels este cel mai mare lanț hotelier românesc ce acoperă piața de lux, business și economy, oferind, în același timp, o gamă completă de servicii și pentru segmentul MICE.

Portofoliul Continental Hotels cuprinde următoarele branduri hoteliere proprii: Grand Hotel Continental (5 stele), Continental Forum (4 stele), Continental (3 stele), Hello Hotels (2 stele), MyContinental (3 stele) precum și cele de food & beverage: Concerto Restaurant, Balkan Bistro, Bistro Continental, MyBistro, Mondo Restaurant, Victoria Club, Tekaffe, Cofetăria Continental. Orașele în care Continental Hotels este prezent sunt: București, Arad, Oradea, Sibiu, Constanța, Tîrgu Mureș, Drobeta Turnu Severin și Suceava, totalizând peste 1860 de camere în 8+4 unități hoteliere.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.continentalhotels.ro. 

 

 

 

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Eveniment

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

Publicat

pe

De

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro.

Timișoara, 10 august 2026 – SEO Digital S.R.L. anunță lansarea a cinci publicații online independente dedicate mediului de afaceri din România. Cele cinci site-uri, capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro, acoperă știri și analize din economie, finanțe, companii, antreprenoriat, piețe și industrii, tehnologie, marketing și carieră.

Lansarea vine într-un moment în care mediul de afaceri românesc trece printr-un val de schimbări legislative și economice: peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență doar în primele cinci luni din 2026, salariul minim a fost majorat de la 1 iulie, iar noile reguli fiscale au modificat impozitarea dividendelor, regimul microîntreprinderilor și obligațiile de raportare electronică. În paralel, piața de fuziuni și achiziții a atins un nivel record, cu tranzacții de aproximativ 6 miliarde de dolari în prima jumătate a anului.

„Antreprenorii și managerii au nevoie de informație verificată, explicată pe înțelesul lor și livrată rapid. Am construit aceste publicații pornind de la o observație simplă: multe schimbări care afectează direct o firmă mică sau mijlocie ajung la ea prea târziu sau într-un limbaj greu de aplicat în practică. Ne propunem să acoperim exact acest gol”, declară Eduard, fondator SEO Digital.

Cele cinci publicații și adresele lor

Capital Business – capitalbusiness.ro
Business Mag – businessmag.ro
Bilanț Business – bilantbusiness.ro
Gazeta Economică – gazetaeconomica.ro
Ziarul Companiilor – ziarulcompaniilor.ro

Fiecare dintre cele cinci publicații are propria structură editorială și propriul unghi de abordare, dar toate pornesc de la aceleași principii: informație documentată pe surse oficiale, actualizată constant și orientată către decizia de business. Conținutul este organizat pe categorii precum Afaceri și companii, Antreprenoriat, Economie și finanțe, Piețe și industrii, Marketing și vânzări, Tehnologie și inovație, Carieră și dezvoltare.

Publicațiile sunt disponibile gratuit, fără paywall, și pot fi accesate de pe orice dispozitiv. Cititorii pot urmări noutățile direct pe site sau prin canalele de social media asociate fiecărei publicații.

Rețeaua este operată de SEO Digital S.R.L., companie fondată în decembrie 2024 și dezvoltatoare a platformei seodigital.ro, care conectează advertiserii cu peste 3.000 de publicații verificate din România pentru advertoriale, comunicate de presă și campanii de vizibilitate online.

Despre SEO Digital S.R.L.

SEO Digital S.R.L. este o companie românească specializată în marketing de conținut și SEO, cu sediul în Timișoara, județul Timiș. Operează platforma seodigital.ro, agenția targetseo.ro și o rețea de publicații online din domenii diverse, de la business și economie la lifestyle și tehnologie.

Citeste in continuare

Eveniment

Investiție de amploare în județul Alba: Castelul Bethlen-Haller devine punct regional important de evenimente prin soluțiile oferite de Sun Leader

Publicat

pe

De

Județul Alba își consolidează poziția pe harta turismului de experiențe printr-un proiect care îmbină respectul pentru istorie cu inovațiile și tehnologiile moderne. Castelul Bethlen-Haller, simbol vizual și cultural al regiunii, trece printr-o transformare de anvergură care promite să ridice standardele ospitalității în inima Transilvaniei. Prin parteneriatul dintre Domeniile Jidvei și specialiștii de la Sun Leader, acest monument istoric de secol XVI primește o infrastructură modernă, menită să atragă vizitatori din toate colțurile lumii și să pună regiunea într-o nouă lumină.

Ce înseamnă pe plan local și regional modernizarea spațiilor outdoor ale domeniului?

Dincolo de cifrele tehnice, acest proiect reprezintă un motor de dezvoltare regională cu implicații profunde asupra comunității. Investiția în infrastructura turistică susține direct economia locală, transformând domeniile într-un centru principal de atracție pentru turismul cultural, oenologic și de agrement.

Vorbim despre peste 2.600 de metri pătrați de terase modernizate cu pergole și mai multe aspecte, printre care:

  • Valorificarea patrimoniului: Modernizarea susține protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, oferind o perspectivă sustenabilă prin care istoria nu este doar păstrată, ci trăită în prezent și adaptată pentru viitor.
  • Susținerea producțiilor locale: Experiența oaspeților este întregită de o abordare gastronomică sustenabilă; pe domeniu sunt îngrijite culturi extinse de legume certificate, sănătoase, care ajung direct pe mesele participanților la evenimente, promovând un lanț scurt de aprovizionare și consumul de produse curate.
  • Stabilitate operațională: Prin eliminarea riscurilor asociate vremii nefavorabile, locația poate asigura continuitatea programului cultural și turistic, oferind locuri de muncă stabile și un impact pozitiv la nivel local.
I

(Fotografie realizată la fața locului și Randare Sun Leader: reprezentare aproximativă a construcției existente și a construcției ce se va realiza)

Record național pentru Sun Leader: 2.600 de metri pătrați de inovație pe terasele castelului

Colaborarea strategică începută în anul 2018 între Domeniile Jidvei și Sun Leader a atins un punct important. Ceea ce a început ca o necesitate de a completa experiența degustărilor cu o terasă protejată a evoluat astăzi într-un record pentru cea mai mare pergolă retractabilă din România.

În etapa actuală a proiectului, suprafața exterioară este extinsă de la 3 la 10 module, fiecare având dimensiuni de 20 x 13 metri. Rezultatul final va însuma peste 2.600 de metri pătrați de terase modernizate cu pergole, o realizare tehnică ce permite găzduirea a 2.500 de invitați simultan. Aceste pergole retractabile horeca sunt proiectate să ofere un mediu controlat și armonios, indiferent că este vorba de festivaluri de artă, concerte în aer liber sau evenimente sportive.

(Rezultatul final parțial: cele 3 module cu dimensiuni 20 x 13m  instalate în anul 2025)

Tehnologie discretă și experiențe complete. Viziunea din spatele succesului regional

Un aspect esențial al proiectului a fost integrarea acestor structuri masive fără a afecta identitatea arhitecturală sau istoria zonei. Această adaptare lasă loc liber pentru ceea ce contează cu adevărat: coagularea unor comunități autentice sub cerul și bogățiile Transilvaniei. Printr-o simplă acționare automatizată, acoperișul imens se retrage, oferind o infrastructură fără egal în sectorul HoReCa românesc.

„Acest proiect reflectă direcția clară în care se îndreaptă segmentul Premium de ospitalitate: dezvoltarea unor spații exterioare care pot funcționa predictibil, indiferent de sezon”, afirmă Eugeniu Lisnic, CEO și fondator Sun Leader. Cu un portofoliu ce include colaborări de durată cu nume precum City Grill sau Restaurantele Mesopotamia, Sun Leader își reafirmă misiunea de a transforma spațiile cu terase horeca din simple zone de tranzit în motoare economice și active valoroase pentru comunitate.

Prin această extindere masivă, Castelul Bethlen-Haller devine nu doar o destinație de vizitat, ci un model de urmat pentru turismul românesc, demonstrând că investiția în calitate și durabilitate aduce valoare pe termen lung atât oaspeților, cât și întregii regiuni.

O nouă etapă pentru turismul la Castelul Bethlen-Haller 2.600 metri pătrați de terase modernizate cu pergole retractabile Sun Leader

(Sun Leader în timpul montajului realizat cu cele 3 module de pergole retractabile, în anul 2025)

Citeste in continuare

Eveniment

Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă

Publicat

pe

De

Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.

„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.

Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei. 


Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.

Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială  „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.


Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.

După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.

Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanțade la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.

Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.

Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.

De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall  Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.

Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.

În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.

Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.

Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.

O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.

TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro

Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de FacebookInstagramTikTok.

Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.

 „În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES. 

Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS 

Producător: Claudiu Boboc

Producător  executiv: Adela Mara

Manager producție: Iulia Cezara Roșu

Casting: ELEPHANT MEDIA  

Realizat cu sprijinul: 

Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON

Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI

Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.

Partener social: Asociația „România Zâmbește”.

Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/

Partener media principalVIRGIN RADIO ROMANIA

Parteneri mediaCineFanNews.roZile și NopțiCinemapRevista FILMPlaytechHapp.roCinefiliaDaily MagazineFilme-cartiMovieNewsThe MovienatorMunteanu.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afacerio zi inainte

Gravarea personalizată pe inele de logodnă: cum transformi bijuteriile de aur TEILOR în amintiri unice

Un inel de logodnă poartă deja o semnificație aparte, dar un mesaj gravat pe interiorul benzii îl transformă în ceva...

Uncategorized3 zile inainte

Logitech lansează MX Keypad, primul centru de control MX bazat pe AI, conceput pentru dezvoltatori

Flux de lucru optimizat, cu acces direct la agenți AI și instrumente de programare Logitech lansează astăzi MX Keypad, primul...

Uncategorized3 zile inainte

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac București, România, 9...

Uncategorized3 zile inainte

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized3 zile inainte

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized4 zile inainte

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Uncategorized4 zile inainte

TCL prezintă portofoliul premium de televizoare Mini LED

De la cea mai nouă gamă premium de televizoare Mini LED până la noul soundbar Q95K cu Audio by Bang...

Uncategorized4 zile inainte

ADATA își extinde prezența la IFA 2026 cu soluții enterprise prezentate alături de Duttenhofer

O selecție de soluții enterprise, industriale și embedded evidențiază portofoliul extins ADATA, rețeaua globală de aprovizionare și capacitățile de integrare...

Uncategorized4 zile inainte

ELKO anunta extinderea suportului pentru codecul AV1 si adauga formatul modern AVIF pentru imaginile statice prin Axis Communications

O calitate superioara a imaginii nu mai presupune automat un consum mai mare de latime de banda si spatiu de...

Uncategorized5 zile inainte

Iași, punct strategic pentru transportul de marfă spre Europa: cum digitalizează AXO Logistic procesul de expediere

Poziționarea geografică a Iașiului, aproape de granița cu Republica Moldova și cu acces facil spre principalele coridoare rutiere din estul...

Uncategorized5 zile inainte

Aproximativ 800 de tineri judoka, din patru țări, la Turneul Internațional de Judo „Motiuashi” de la București

Sala Agronomie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București găzduiește sâmbătă (12 septembrie 2026) Turneul Internațional...

Alimentația zilnică și sănătatea dinților Alimentația zilnică și sănătatea dinților
Uncategorized6 zile inainte

Alimentația zilnică și sănătatea dinților

Ce se întâmplă cu smalțul de fiecare dată când mănânci Puțini oameni asociază o masă obișnuită cu un proces chimic...

6 zile inainte

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei...

Uncategorizedo săptămână inainte

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

Uncategorizedo săptămână inainte

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

Uncategorizedo săptămână inainte

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând...

Top Știri ALBA