Connect with us

Exclusiv

E-he, de pe vremea când era bunica fată… /LEGE asupra CASATORIEI MILITARILOR – 1931/Azi au rămas doar amintirile – Ziarul Incisiv de Prahova

Publicat

pe

INEDIT/LEGE asupra CASATORIEI MILITARILOR – 1931

Regulile drastice ale căsătoriei militarilor la 1930.

Certificat de moralitate şi zestre – două condiţii puse de statul român, încă din anul 1900, femeilor care doreau să se mărite cu ofiţerii Armatei Regale. Atât de dură era legislaţia, încât cei care se însurau pe ascuns, fără „autorizaţia de căsătorie” dată de superiorii lor, erau fie eliminaţi din sistem, fie trimişi în faţa Consiliului de Război. Politica a intrat cu bocancii în viaţa militarilor, după 1941, dar mai ales în anii ’50. Azi sunt doar amintiri, consemnate în arhive, despre istoria, privită din alt unghi, a oştirii noastre.

„Domnule comandant, raportez, vreau să mă însor!”

Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, întorcându-ne în timp, în anul 1900, am fi cu siguranţă martorii unui schimb de replici între un ofiţer şi comandantul său, într-o cazarmă din România. Ofiţerul – „raportez, domnule comandant, vreau să mă însor!”. Comandantul – „am plăcerea să-ţi înmânez autorizaţia de căsătorie!”. N-am ales din întâmplare acel an, pentru că în ziua de 3 martie apare „Legea căsătoriilor militare”. Chestiunea aceasta fusese în atenţia autorităţilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, nu numai la noi, dar şi-n Occident. Descoperim astfel condiţiile pe care statul român le punea, în primul an al secolului XX, femeilor care doreau să devină soţii de ofiţeri. Domnişoara avea nevoie, înainte de toate, de un „certificat de moralitate”. Semnată de cinci persoane care o cunoşteau bine pe aspirantă, declaraţia scotea în evidenţă reputaţia ei de netăgăduit în societate. Dar nu numai atât, pentru că viitoarea „doamnă ofiţer” trebuia să îndeplinească esenţiala condiţie pentru bunul mers, material, de data asta, al familiei ce tocmai era pe cale de-a se constitui – zestrea.

Ce aleargă după militar? „Sărăcia, femeile şi praful” – în anul 1900

Vorba veche, din popor, cum că după militar „aleargă sărăcia, femeile şi praful”, părea luată în serios de oficialităţi. Rândurile ce urmează explică o viziune, aşa cum era prezentată cum mai bine de un secol în urmă, dar şi o stare de fapt – bărbatul o fi general la el în unitate, dar acasă femeia-i baza. Poftiţi de citiţi – „mai mult decât orice om, ofiţerul are nevoie de o viaţă privată liniştită şi de un tovarăş încrezător, căruia să-i împărtăşească tot ceea ce simte, căci el, mai mult decât orice, este expus să petreacă cea mai mare parte din viaţa sa departe de părinţi şi rude, singurii care l-ar putea sfătui. Iată dar absoluta necesitate ca ofiţerul să fie căsătorit, căci numai soţia poate fi în stare să înlocuiască pe părinţii şi rudele ofiţerului, ba chiar îi poate înfrâna multe din pasiuni, pe care poate nici părinţii, nici rudele nu ar fi în stare să le înfrâneze”. Aveţi astfel ocazia să cunoaşteţi viaţa de soldat dintr-un cu totul alt unghi – reglementarea căsătoriei militarilor români – în conformitate cu legile care s-au tot schimbat în diverse etape ale existenţei acestei ţări. Informaţii obţinute de la Serviciul Istoric al Armatei, şeful acestei instituţii, comandorul doctor Marian Moşneagu, fiind cel care a şi realizat un amplu documentar pe această temă.

Domnule ofiţer – sau subofiţer, după caz – ai 23 de ani împliniţi? Da. Atunci, conform legii, te poţi însura. De la acest prim punct începeau procedurile. Armata aştepta de la viitoarea doamnă documente legate de zestre. De pildă, femeia să aibă un capital, un fel de depozit bancar, cum i se spune azi, din care să fie asigurată o dobândă anuală. Ei bine, această dobândă trebuia să fie de 2.500 de lei, în cazul în care domnişoara se mărita cu un locotenent. Dacă domnul era căpitan, venitul anual se putea reduce la 1.500 de lei. După probabilul principiu – soldă mai mare, zestre mai mică. Nu numai banii puteau constitui dota. Poate că domnişoara avea de la familia ei titluri de stat – aducătoare de venituri în sumele deja prezentate. Sau proprietăţi – imobile, terenuri – la fel de profitabile. Toate fiind certificate în prealabil la tribunal. Actele doveditoare erau prezentate comandantului Corpului de Armată, cel care emitea autorizaţia de căsătorie pentru subalternul său.

Ministerul de Război primea raportul despre nuntă

Viaţa intra pe făgaşul ei – nunta, petrecerea. Dar ofiţerul nu uita că mai are o procedură de îndeplinit, în cel mult o lună din momentul în care şi-a unit destinul cu femeia lui. Era obligat, la întoarcerea în garnizoană, să dea raportul – la ce biserică s-a căsătorit şi ziua exactă a evenimentului. Toate aceste date erau înscrise în Registrul Matricol al ofiţerului. Informaţiile erau trimise apoi la Ministerul de Război. Pe aceeaşi filieră – unitatea militară şi Minister – circulau, în timp, toate etapele vieţii ostaşului, când i s-au născut copiii, dacă a divorţat, când s-a căsătorit a doua oară. Dacă se întâmpla ca ofiţerul se se recăsătorească, atunci cea de-a doua soţie trebuia să aibă şi ea propria-i zestre.

Aportul nevestei la solda ofiţerului

Nu trebuie să ne imaginăm însă că statul român lua zestrea cu totul şi o punea în braţele ofiţerilor. Soldaţii aveau dreptul numai la veniturile obţinute din dota soţiei, nu la capitalul însuşi. Avem, iată, nişte date din anul 1897, ca să ne dăm seama cum funcţiona acest principiu. Dacă un locotenent avea pe atunci solda de 400 de lei, venitul său se rotunjea cu încă 125 de lei pe lună – bani rezultaţi din ceea ce producea, în numerar, zestrea. Am mai primit şi alte calcule, de data asta din perioada interbelică, mai precis anul 1937. Un sublocotenent câştiga anual suma de 5.640 de lei, însemnând totalul soldei şi al venitului din zestre. Câştigul unui locotenent – soldă plus dotă – ajungea la 6.192 de lei, tot pe an.

Consiliu de Război pentru cine se căsătorea fără aprobare

Legea era foarte aspră cu cei care încălcau aceste principii. Dacă îndrăzneai, ca militar, să te căsătoreşti fără acceptul superiorilor tăi, cazul era imediat raportat comandamentului Corpului de Armată, în subordinea căruia se afla unitatea la care activa incriminatul. Fără niciun fel de discuţii, ofiţerul în cauză era dat afară din Armată prin Înalt Decret Regal. Şi nu numai atât, pentru că se putea ajunge la ceva mult mai grav, dacă erai încadrat la nesupunere şi act de indisciplină. Pentru aşa ceva riscai să fii judecat în Consiliul de Război.

Căsătoria neregulamentară desfăcută la ordin

Dacă alte state europene – Franţa sau Italia – aveau şi ele reglementări în privinţa căsătoriei militarilor, în schimb legislaţia românească se remarca prin intransigenţă. Cum altfel să priveşti situaţia în care era pus un ofiţer de-al nostru care încălcase regulile, când căsătoria putea fi desfăcută la ordinul superiorilor lui?! Situaţia s-a mai îmblânzit pe parcurs, vinovatul fiind amânat de la avansări. Cert este că, aşa cum se arată în documente, viaţa de familie a ofiţerilor Armatei Române era mereu în atenţia eşaloanelor superioare.

O încercare de-a elimina concubinajul, în 1921

Dar, cum se întâmplă mereu la noi, românii găsesc portiţe de-a ocoli legea, astfel că în rândul militarilor apare fenomenul concubinajului. Conducerea ţării ia act de situaţie şi, în 1921, prin Înalta Apostilă a Regelui, se acordă o lună, între 27 februarie şi 27 martie, timp în care cei care depuseseră cereri de căsătorie au primit aprobare de nuntă fără să mai fie nevoie ca soţia să aibă zestre. Acesta era şi motivul pentru care cuplurile nu se căsătoriseră – ofiţerul se îndrăgostise de o fată săracă. Autorităţile nu renunţă totuşi, sub niciun chip, la sfântul principiu al moralităţii. Acest aspect fiind rezolvat, se dă aviz faborabil rapoartelor Ministerului de Război – având numerele 13352 şi 13353 – din anul deja menţionat. Se impune însă o condiţie decisivă ofiţerilor – să recunoască oficial copiii rezultaţi în timpul concubinajului. Vizată în acest sens era perioada cuprinsă între anii 1919 – 1921.

Nevasta nu trebuia să ştie neapărat limba română

Pe cât de dură, pe atât de lipsită de discriminare era totuşi legislaţia românească. O nouă reglementare a căsătoriei militarilor apare în 4 aprilie 1931. Soţiile ofiţerilor români puteau fi de orice etnie sau religie. Noua lege nu impunea femeilor nici măcar să cunoască limba română, în cazul în care domnul pusese ochii pe o divă din altă ţară. Zestrea nu mai era nici ea o povară. Pe lângă reducerea cuantumului dotal acordat în fiecare an militarului, apare ceva nou – soţiile ofiţerilor superiori sunt scutite de această responsabilitate. Moralitatea rămâne, în continuare, decisivă pentru domnişoarele dornice de-a se mărita cu un ofiţer al Armatei Regale.

Corupţie versus moralitate

Moralitatea, bat-o vina! Un subiect delicat asupra căruia, în 1937, se apleacă colonelul magistrat Vasile Chiru, consilier la Curtea Militară de Casaţie şi Justiţie, într-un amplu material publicat în „Pandectele militare”, luând în discuţie tot angrenajul legislativ al mariajului militarilor români. Şi ce scoate în evidenţă autorul – „modul de constatare a moralităţii viitoarei soţii şi a familiei sale, aşa cum cere regulamentul, nu prezită eficacitatea cerută”. Altfel spus, femei cu un trecut îndoielnic puteau ajunge soţii de militari în baza acelui certificat de bună purtare, o hârtie, iată, fără valoare, dacă era mistificată. „De aici se naşte apoi un rău pentru familia militară, de o gravitate excepţională, adică pierderea sentimentului de camaraderie între ofiţerii însuraţi”, trage concluzia specialistul în privinţa slăbiciunilor legii.

Te însori numai cu românce

Se putea oare ca politica să nu-şi bage coada şi-n sentimentele militarilor noştri?! Mai întâi, războiul intră cu bocancii în viaţa intimă. Vedem ce s-a întâmplat în 1941. Atunci sunt emise două decrete – 1867 şi 1909 – în luna iunie. Primul elimină, pentru toate categoriile de soldaţi, condiţia zestrei de la viitoarea soţie. Dar impune alor noştri să se însoare numai cu românce. Al doilea decret transmite ofiţerilor că, în afară de românce, se pot uita şi după italience sau nemţoaice. Că doar erau reprezentantele aliaţilor noştri la vremea aceea, nu-i aşa?!

Comisarul politic

Tot despre politică, de data asta în regimul comunist. Noua orânduire vrea, e drept, dintr-o cu totul altă perspectivă, să controleze viaţa privată a militarilor români. Viitoarele neveste erau verificate, dar nu la moralitate, ci numai în ceea ce priveşte originea socială, de unde să reiasă „devotamentul faţă de Republica Populară România”. Dacă ataşamentul femeii faţă de culoarea roşie a drapelului era de netăgăduit, atunci comisia – formată din comandantul unităţii şi adjunctul său – aproba căsătoria. Nu peste mult timp îşi va face apariţia în „peisaj” şi ofiţerul politic al unităţii militare. El va avea ultimul cuvânt în obţinerea permisiunii de căsătorie, în conformitate cu măsurile impuse prin Decretul 352 din 18 martie 1950. Istoria consemnează, cel puţin scriptic, după perioada Gheorghiu-Dej, eliminarea tuturor obstacolelor – birocratice, politice sau de altă natură – în calea iubirii pe care un militar o nutreşte faţă de aleasa lui. Azi au rămas doar amintirile. E-he, de pe vremea când era bunica fată… (Dan Gheorghe).

Exclusiv

Implant de păr la femei: când este o opțiune și ce ar trebui să știi înainte? Detalii mai multe aici

Publicat

pe

De

Pentru multe femei, părul este strâns legat de stilul personal, identitate și încredere. De aceea, atunci când apar zone rărite sau când densitatea părului scade vizibil, impactul este emoțional și nu doar estetic. Află detalii mai multe aici despre implantul de păr pentru femei și clinica Dr. Felix Hair Implant din București – locul în care poți discuta despre această procedură în cadrul unui consult de specialitate.

De ce apare pierderea părului în cazul femeilor?

Vorbim adesea despre alopecie la bărbați, însă pierderea părului este o situație întâlnită și în rândul femeilor. În anumite cazuri, aceasta apare treptat, prin subțierea firului de păr sau reducerea densității în anumite zone ale scalpului.

Printre cauzele variate se numără:

  • Stresul prelungit sau perioadele de suprasolicitare.
  • Modificările hormonale.
  • Cicatricile rezultate în urma unor traumatisme sau intervenții chirurgicale.
  • Afecțiunile dermatologice ale scalpului.
  • Predispoziția genetică.

În funcție de cauza identificată la fiecare pacient, medicul poate recomanda diferite tipuri de monitorizare sau de tratament. În anumite situații stabilizate, implantul de păr poate fi o posibilă opțiune terapeutică.

Care sunt situațiile în care poate fi luat în calcul un implant de păr la femei? Detalii mai multe aici

Implantul de păr este o procedură medicală prin care foliculii de păr sunt transferați din zona donatoare, unde părul este mai dens, către zonele în care acesta este rar sau lipsește. Specialiștii pot avea în vedere această procedură într-o serie de cazuri, printre care se află și:

  • Retragerea liniei frontale a părului.
  • Subțierea accentuată a părului în zone bine delimitate.
  • Refacerea sprâncenelor (dacă este cazul).
  • Corectarea unor cicatrici de la nivelul scalpului.
  • Alopecii stabilizate.

Pentru că fiecare situație este diferită, evaluarea medicală are rolul de a stabili exact dacă procedura se potrivește pentru pacientă și dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru realizarea acesteia.

Cum poate influența un implant de păr încrederea în sine a femeii?

Femeile care au beneficiat deja de un implant de păr susțin că schimbările sunt vizibile dincolo de aspectul fizic. Unele dintre paciente menționează că refacerea densității părului le ajută să se simtă mai confortabil cu propria imagine. Acest lucru poate fi reflectat în gesturi simple din viața cotidiană. Detalii mai multe aici:

  • Libertatea de a încerca diferite tunsori sau coafuri.
  • Reducerea preocupării constante pentru zonele rare.
  • Coafarea mai ușoară a părului.

În cazul implantului de păr însă, rezultatele pot varia de la o persoană la alta, iar medicul este cel care poate explica în mod realist ce se poate obține în fiecare caz.

Ce curiozități există despre implantul de păr pentru femei?

Procedura aceasta este înconjurată adesea de multe întrebări. Printre curiozitățile frecvente se numără cele despre modul în care se realizează intervenția și cele despre rezultate.

  • Tehnicile moderne, precum FUE, sunt minim invazive.
  • Implantul folosește foliculii proprii ai pacientei.
  • Firele transplantate păstrează caracteristicile naturale ale părului.
  • Creșterea părului transplantat are loc gradual.

Toate aceste aspecte sunt explicate detaliat în cadrul consultației, pentru ca pacienta să înțeleagă etapele procedurii și evoluția ulterioară.

Ce recomandări fac medicii înainte de o astfel de decizie?

Înainte de orice procedură medicală, cum este și implantul de păr, informarea este vitală. În cazul implantului de păr, medicii recomandă de regulă:

  • Depistarea cauzei pierderii părului.
  • Evaluarea stării scalpului.
  • Analiza zonei donatoare.
  • Discutarea așteptărilor realiste din partea pacientei.

O consultație medicală reprezintă contextul necesar pentru a înțelege dacă implantul de păr este indicat sau dacă există alte opțiuni de tratament ce pot fi luate în considerare.

De ce să alegi clinica Dr. Felix Hair Implant din București pentru un implant de păr?

Clinica Dr. Felix Hair Implant din București este cunoscută pentru activitatea sa în domeniul reconstrucției capilare. Echipa medicală are peste 16 ani de experiență în realizarea implantului de păr, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Printre aspectele care definesc activitatea clinicii se numără:

  • Proceduri realizate de medici specializați.
  • Utilizarea tehnicii FUE.
  • Evaluări medicale personalizate.
  • Experiență acumulată în diferite cazuri de reconstrucție capilară.

Femeile interesate de procedură pot afla mai multe detalii despre implantul de păr pe site-ul clinicii Dr. Felix Hair Implant sau în urma unei discuții directe cu medicul specialist.

Contact:

E-mail: client@drfelix.ro

Telefon: +40 720.254.368

Adresă: Șoseaua Nordului, București 014104

www.facebook.com/drfelixhairimplant

Sursa foto: drfelixhairimplant.ro

Citeste in continuare

Exclusiv

5 idei de proiecte DIY cu cutii din carton ondulat

Publicat

pe

De

Cutia de carton ondulat este genul de obiect pe care, de obicei, îl desfaci, scoți ce e înăuntru și îl împingi spre reciclare fără prea multe regrete. Totuși, dacă stai o clipă să te uiți la ele, descoperi că ai în față un material surprinzător de versatil. Rezistent, ușor de tăiat, prietenos cu mediul și, mai ales, gratuit în multe cazuri, cartonul ondulat este un aliat excelent pentru proiecte DIY creative.

Fie că vrei să faci ceva util pentru casă, un obiect decorativ sau un proiect simpatic împreună cu cei mici, cutiile din carton ondulat pot fi transformate în lucruri care chiar îți vor face viața mai ușoară sau mai frumoasă. Hai să vedem cum.

Cutii carton ondulat – ce sunt și cum se obțin?

Cartonul ondulat este format din mai multe straturi de hârtie, dintre care unul are forma ondulată, prins între straturi drepte. Această structură îi oferă rezistență, flexibilitate și o capacitate bună de a suporta greutate, fără să devină rigid sau greu de manevrat.

Cele mai comune surse de cutii din carton ondulat sunt livrările online, electrocasnicele, mutările sau ambalajele pentru produse voluminoase. În multe cazuri, aceste cutii sunt aruncate după o singură utilizare, deși materialul este perfect reutilizabil. Dacă vrei carton de calitate, fără urme de umezeală sau deformări, caută cutii curate, cu pereți întregi și muchii ferme.

Un alt avantaj este că poți alege grosimea în funcție de proiect. Pentru obiecte decorative sau organizare ușoară, cartonul subțire este suficient. Pentru structuri mai mari sau care trebuie să susțină greutate, ai nevoie de carton ondulat mai gros, de preferat cu mai multe straturi.

Bibliotecă sau rafturi decorative din carton ondulat

Poate suna ambițios, dar o mică bibliotecă sau câteva rafturi decorative din carton ondulat sunt perfect realizabile. Secretul este designul inteligent și distribuția greutății. Nu vei pune enciclopedii grele pe ele, dar pentru cărți ușoare, reviste sau obiecte decorative, funcționează surprinzător de bine.

Proiectul începe cu măsurarea spațiului și stabilirea dimensiunilor. Cartonul se taie în panouri care se suprapun în mai multe straturi, lipite între ele pentru a crea rigiditate. Practic, fiecare raft devine o „sandwich-structură” din carton. Adezivul potrivit și timpul de uscare sunt esențiale aici.

După asamblare, poți îmbrăca rafturile în hârtie decorativă, le poți vopsi sau lăsa textura naturală a cartonului la vedere, pentru un look minimalist, ușor industrial. Rezultatul este un obiect ușor, ieftin și perfect personalizabil, care va ridica sprâncenele oricărui musafir curios.

Căsuță de joacă pentru copii sau animale de companie

Cartonul ondulat este materialul ideal pentru proiecte destinate copiilor sau animalelor. Este ușor, sigur și poate fi modificat rapid dacă ceva nu iese din prima. O căsuță de joacă pentru copii se poate construi din câteva cutii mari, decupate și lipite între ele.

Ușile și ferestrele se taie cu grijă, iar copiii pot participa la decorare. Desenele, stickerele sau chiar cariocile transformă proiectul într-o activitate creativă, nu doar într-un obiect final.

Pentru pisici sau câini de talie mică, o căsuță din carton ondulat este o adevărată atracție. Poți adăuga tuneluri, platforme sau zone de ascuns, iar dacă se deteriorează în timp, nu e o tragedie. Refaci, adaptezi sau reciclezi și o iei de la capăt.

Organizatoare pentru birou sau depozitare

Dacă biroul tău arată ca un mic haos controlat, cartonul ondulat te poate salva. Organizatoarele DIY sunt printre cele mai utile proiecte, pentru că rezolvă o problemă reală și se pot adapta perfect nevoilor tale.

Pornind de la o cutie de bază, poți crea compartimente pentru documente, dosare, cabluri sau rechizite. Cartonul se taie în separatoare verticale și orizontale, lipite ferm pentru stabilitate. Avantajul este că poți decide exact dimensiunea fiecărui compartiment, fără să te limitezi la ce găsești în magazine.

Pentru un aspect mai plăcut, organizatoarele pot fi îmbrăcate în hârtie colorată, material textil sau vopsite. Rezultatul este practic, ușor și surprinzător de rezistent, mai ales pentru uz zilnic.

Mobilier temporar sau experimental

Cartonul ondulat este folosit inclusiv în designul de mobilier experimental, iar acasă poate deveni o soluție interesantă pentru spații temporare. Un taburet, o măsuță de cafea sau un suport pentru laptop sunt proiecte realizabile, dacă sunt gândite corect.

Cheia este stratificarea. Mai multe bucăți de carton tăiate identic și lipite una peste alta creează o structură solidă. Forma contează enorm: curbele și profilele tip fagure oferă mai multă rezistență decât suprafețele plate simple.

Acest tip de mobilier nu este destinat să dureze ani de zile, dar este ideal pentru chirii, spații creative sau pur și simplu pentru experiment. În plus, satisfacția de a sta pe un taburet făcut chiar de tine este greu de egalat.

Decor pentru evenimente sau spații creative

Cartonul ondulat este un material excelent pentru decoruri temporare. Litere volumetrice, panouri tematice, rame foto sau elemente decorative pentru petreceri pot fi realizate cu costuri minime și impact vizual mare.

Literele mari, de exemplu, se construiesc din două fețe decupate identic și o bandă de carton care le unește pe margini. Pot fi vopsite, luminate sau decorate cu diverse texturi. Sunt ideale pentru evenimente, ședințe foto sau spații creative. Avantajul major este flexibilitatea. Dacă tema se schimbă sau decorul nu mai este necesar, materialul poate fi reciclat fără remușcări.

De ce merită să încerci proiecte DIY cu carton ondulat

Dincolo de partea practică, proiectele DIY cu carton ondulat sunt o formă de relaxare și creativitate. Lucrezi cu mâinile, vezi rezultate rapide și înveți să privești obiectele din jur cu mai multă imaginație.

În plus, reutilizarea cutiilor contribuie la reducerea deșeurilor și încurajează un consum mai responsabil. Este genul de activitate care îmbină utilul cu plăcutul, fără presiune și fără investiții mari.

Cartonul ondulat este mai valoros decât (nu) pare

Cutiile din carton ondulat nu sunt ambalaje care își pierd valoarea după ce sunt desfăcute. Cu puțină creativitate și răbdare, pot deveni obiecte utile, decoruri interesante sau proiecte care aduc bucurie în familie. Fie că vrei să organizezi, să construiești sau pur și simplu să experimentezi, cartonul ondulat îți oferă libertatea de a încerca fără riscuri.

Citeste in continuare

Exclusiv

Cum să te bucuri de dimineți liniștite, cu ajutorul unor capsule pentru cafea!

Publicat

pe

De

Să te bucuri de dimineți liniștite, în care să savurezi o ceașcă de cafea bună! Ce început mai bun de zi poți să îți imaginezi? Cum, din păcate, diminețile multora dintre noi încep ”pe repede înainte”, dorința pare mai greu să devină și realitate, nu? Noi putem să te ajutăm, în sensul că deși ești pe grabă, tot poți să te bucuri de o ceașcă de cafea aromată, care să te facă să zâmbești. Răspunsul este simplu, apelează la capsulele pentru cafea, iar de la Kafferoma am putut să le cumpărăm pe cele care au răspuns cerințelor noastre.

Poți să te bucuri de clipe de răsfăț, cu capsulele de cafea revigorante

Dacă ești un iubitor de cafea bună, atunci rândurile de mai jos sunt exact pentru tine. Aromele italiene ale cafelei sunt printre cele mai bune, iar pentru mulți dintre noi sunt sinonime cu ideea de răsfăț la prima oră a dimineții. Capsulele de cafea de la Kafferoma sunt unele echilibrate, dar cu o aromă intensă, pe care nu poți să nu o adori. Poți să optezi pentru unele care îți aduc în ceașcă un espresso ca în Italia, ori poate un lichid aromat, ceva mai catifelat și blând. Găsești exact ceea ce îți place, și asta nu poate decât să te mulțumească pe deplin.

Doza perfectă de cafea în fiecare capsulă

Chiar dacă nu ești chiar un începător în ceea ce privește consumul de cafea, și știi și cum să o prepari în așa fel încât să fie pe placul tău, în diminețile grăbite eșuezi lamentabil. Fie o nimerești mult prea tare, prea slabă sau pur și simplu e ceva la ea ce nu îți place. Dacă folosești în schimb capsule pentru cafea, nu mai trebuie să îți faci astfel de griji. Fiecare astfel de recipient este unul care conține cantitatea optimă de cafea, și care este mai apoi sigilitată ca să își păstreze aroma și prospețimea. Dacă închizi ochii, aproape că te simți ca în însorita Italie!

Kafferoma, furnizorul tău de cafea bună!

Există multe magazine online de unde poți să cumperi cafea, dar în această categorie nu trebuie înclus și Kafferoma. Echipa de aici este una care iubește cu adevărat cafeaua, la fel ca și tine, și de aceea se preocupă permanent să răspundă cerințelor clienților. Care nu sunt deloc puține, și care de fiecare dată sunt îndeplinite. Pe site vei găsi produse premium selecționate atent ca să fie pe placul chiar și celor mai mofturoși dintre consumatori. Mai apoi, comenzile sunt procesate rapid și în scurt timp, ajung chiar la tine acasă. Și, deși gustul cafelei cumpărată de la Kafferoma este unul care amintește al unui produs de lux, prețurile sunt unele avantajoase, pentru ca tu să te bucuri de ceea ce îți place.

Ce înseamnă o cafea bună?

Fiecare dintre cei care consumă cafea are propriile preferințe atunci când vine vorba despre această băutură, așa că este imposibil să dai un răspuns clar la această întrebare. Experții în domeniu sunt de părere că acea cremă densă care apare la suprafața fiecărei cești este semnul că avem de a face cu o cafea care nu doar că a fost preparată așa cum trebuie, ci și boabele nu sunt unele de calitate îndoielnică. O ceașcă pregătită cu capsule de cafea de la Kafferoma va fi mereu una care te va învălui cu aroma ei, iar gustul pregnant parcă te va însoți pe parcursul întregii zile.

Comandă și profită de reduceri și promoții

Prețurile prietenoase cu buzunarul, calitatea ridicată, precum și aroma unică a produselor lor nu sunt singurele atu-uri pentru care se merită să lași Kafferoma să devină furnizorul tău de cafea. Periodic, aici sunt practicate reduceri și promoții speciale, de care este bine să profiți, ca să fii sigur/ă că nu rămâi fără cafeaua ta preferată. Deși este cam greu, pentru că stocurile sunt mereu actualizate. Dar de ce să nu profiți și să le cumperi la un preț care nu poate decât să te încânte! De asemenea, poți să încerci și alte sortimente, ca să vezi și care dintre ele îți place mai mult. Ca să îți fie mai ușor să te hotărăști, pe site găsești multe informații legate de fiecare dintre ele, și astfel alegerea îți este mult mai simplă. Intră chiar acum și comandă capsule de cafea sau orice alt sortiment dorești, ca să îți începi diminețile cu o ceașcă plină cu băutura ta preferată!

Date de contact

Vero Mol Caffe Srl

Valea Sebeșului 20 – Petrești, Alba

Telefon: 0755456013

Program: de luni până vineri: 08.00 – 15.30

Email: info@kafferoma.ro

www.kafferoma.ro

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized2 ore inainte

Contextualizarea celor mai recente modificări ale legislației din domeniul jocurilor de noroc (P)

Interzicerea jocurilor de noroc legale nu stopează accesul la jocuri de noroc. Îl transferă în zona pieței negre, a jocurilor...

Afaceri3 ore inainte

Românii mănâncă mai multă ciocolată, dar o aleg mai atent: piața depășește 300 mil. euro, iar segmentul premium câștigă teren

Consum în creștere cu peste 9% în doi ani, într-un context de încetinire a retailului: românii cumpără mai selectiv și...

Afacerio zi inainte

Chocolate Saga începe pe 13 martie: ediția a IX-a aduce trei sărbători într-un singur festival al gustului

Fructe exotice, figurine de Paști, ateliere și demonstrații cu ciocolată se vor găsi timp de 3 zile la Biblioteca Națională...

Exclusivo zi inainte

Implant de păr la femei: când este o opțiune și ce ar trebui să știi înainte? Detalii mai multe aici

Pentru multe femei, părul este strâns legat de stilul personal, identitate și încredere. De aceea, atunci când apar zone rărite...

Uncategorized2 zile inainte

Seria Samsung Galaxy S26 și seria Galaxy Buds4 sunt acum disponibile la nivel mondial

Seria Galaxy S26 înregistrează o creștere de două cifre a precomenzilor, Galaxy S26 Ultra fiind ales de peste 70% dintre...

Uncategorized3 zile inainte

Biodeseurile, in centrul dezbaterii la seminarul Asociatiei Romane a Compostului (ARC) de la GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC 2026

Asociatia Romana a Compostului (ARC) a participat cu stand propriu la editia 2026 a GREEN ENERGY EXPO & ROMENVIROTEC, desfasurata...

Uncategorized3 zile inainte

Infrastructura de mediu, dincolo de planuri: INOVECO a adus la ROMENVIROTEC 2026 soluții și proiecte aplicate pentru gestionarea modernă a deșeurilor

București, 10 March 2026 – INOVECO a participat la Green Energy Expo & Romenvirotec 2026, unul dintre cele mai importante evenimente din...

Afaceri4 zile inainte

Martie, luna în care se montează solariile: ce trebuie să știe fermierii înainte de sezon

Primăvara este momentul în care mulți agricultori încep pregătirile pentru noul sezon de producție. Pentru cei care cultivă legume sau...

Afaceri4 zile inainte

Angajator amendat cu 90.000 de lei pentru neplata la timp a salariilor

Un angajator cu sediul social în municipiul Târgu Jiu a fost sancționat cu 90.000 de lei pentru neplata la termen...

Cultură5 zile inainte

De ce muzeele și monumentele istorice rămân importante pentru educația culturală

Muzeele și monumentele istorice reprezintă unele dintre cele mai vizibile forme prin care trecutul unei societăți este păstrat și transmis...

Afaceri5 zile inainte

LumeaMuzicii.ro – publicația online care aduce în prim-plan artiștii și noutățile din industria muzicală

Industria muzicală din România este într-o continuă schimbare, iar publicul caută tot mai des informații actualizate despre artiști, lansări muzicale,...

Afaceri5 zile inainte

Modele de cereri de demisie și reguli pentru preaviz

Demisia reprezintă un drept legal al angajatului și una dintre cele mai frecvente modalități de încetare a contractului de muncă....

Afacerio săptămână inainte

RenewAcad va lansa un program incluziv de formare profesională și ocupare a forței de muncă pentru sprijinirea proiectelor fotovoltaice Scatec–DEFIC–BERD din Dobrun și Sadova

RenewAcad a anunțat că va începe implementarea unui program de dezvoltare a competențelor în cadrul „Gender and Economic Inclusion Technical Assistance Framework...

Uncategorizedo săptămână inainte

Samsung prezintă Galaxy AI și ecosistemul său conectat la MWC 2026

Bazându-se pe impulsul dat de Unpacked, Samsung prezintă seria Galaxy S26 și viziunea sa despre AI Agentic, cu experiențe ecosistemice...

Afacerio săptămână inainte

Native Advertising aniversează 6 ani de activitate și peste 600 de campanii de promovare online

Native Advertising, marcă înregistrată, aniversează șase ani de activitate pe piața de publicitate online din România, perioadă în care peste...

Afacerio săptămână inainte

Cat de utila este lista societatilor inactive fiscal

In mediul de afaceri actual, unde transparenta si conformarea fiscala devin tot mai importante, instrumentele puse la dispozitie de autoritati...

Top Știri ALBA