Exclusiv
Nisipuri mişcătoare/Acuzaţii de fraudare si scandaluri parca trase la indigo: USR si PMP/ALDE se ‘varsă’ în PSD la bucată/Tot la Bistrita Năsăud se da „tonul”
Mai exact, oameni din interior acuză, tot mai vocal, faptul că alegerile pentru conducerea filialelor USR din Diaspora au fost fraudate pentru ca echipa centrată în jurul lui Dan Barna să poată păstra controlul acestor filiale şi că oamenii incomozi, care sesizează derapaje, sunt daţi afară. Astfel, din filiala UK a USR au fost excluşi Ciprian Munteanu şi Bianca Albulescu, după ce aceştia au sesizat că în funcţia de vicepreşedinte al filialei din Marea Britanie a ajuns să fie ales Alexandru Meşteru, un om despre al cărui CV nu se ştie nimic şi care, potrivit unora dintre colegii săi, s-a remarcat doar prin nişte videoclipuri postate pe YouTube în urmă cu 11 ani, videoclipuri în care useristul, care îşi spune „Rebecka de la Iaşi”, apare în ipostaze lascive, ba mângâindu-se pe melodii ale Laurei Andreşan, ba dând din fund pe manele, învelit în prosop roz pe care şi-l dă jos pentru a rămâne în chiloţi.
Referitor la postări, noului vicepreşedinte al filialei UK Diaspora i s-a reproşat şi o fotografie mai veche pe care acesta a simţit nevoia să o posteze pe Facebook în care apare ţinând în mână un pistol.
Meşteru îşi dă like la propria postare şi se autointitulează „Şefa Mafiei.”
Alexandru Meşteru a apărut recent în filiala din UK a partidului fiind „paraşutat” acolo de la filiala Iaşi iar colegii săi acuză că nu s-a remarcat prin participări la acţiunile partidului (i se cunoaşte participarea doar la o acţiune). Totuşi, a fost ales vicepreşedinte.
Surse din USR susţin că excluderile nu se vor opri la Bianca şi Ciprian care şi-au „permis” să ridice întrebări în ceea ce priveşte competenţele şi aptitudinile care îl recomandă pe Meşteru şi au semnalat faptul că acesta apare pe YouTube în ipostaze indecente, lucru care ar putea pune, finalmente, într-o lumină neplăcută partidul. Există temeri că alte 20 de nume de contestatari ai modului în care s-au desfăşurat alegerile în filială sunt pe lista de excluderi. Mai merită menţionat că excluderea celor doi a fost catalogată de unii dintre colegi drept o „execuţie”. Practic, cei doi au avut câteva minute să se apere, argumentele lor n-au fost luate în considerare de şefa de filială, Gabriela Ferguson (şi ea un personaj contestat), li s-a pus în cârcă anatema de acţiuni cu caracter „homofob indirect”, când, de fapt, spun colegii lor, oamenii au fost de fapt avertizori de integritate, în niciun caz homofobi.
„Filiala Diaspora a USR a devenit un laborator de experimentare a iliberalismului, abuzurilor, fraudelor şi dezbinării„, susţine, într-o postare pe un grup de Facebook al partidului, unul dintre cei revoltaţi de excluderi.
„Dacă Biroul Naţional şi conducerea USR tolerează acest experiment sinistru antidemocratic săvârşit de o mână de oameni lipsiţi de orice calităţi. (…) În Diaspora continuă să se petreacă lucruri foarte grave, prin care se joacă însăşi esenţa de partid democratic a USR. Începe să fie târziu pentru USR şi nimic din ce a făcut conducerea partidului până acum nu demonstrează că a înţeles pericolul care îl paşte, că a înţeles toate motivele care au dus la prăbuşirea partidului în preferinţele electoratului din ţară şi din Diaspora”, adaugă persoana respectivă.
„Nici la această ora, vicepreşedintele UK, Alexandru Meşteru, nu le-a prezentat membrilor din filială vreun CV sau vreun detaliu despre activitatea sa profesională, personală, de activism civic sau activitatea sa politică din cadrul partidului. Nu cunoaştem decât câteva detalii din activitatea artistică a VP UK, care este publică, pe YouTube, de câţiva ani”, scrie o altă persoană.
Meşteru, doar vârful icebergului. Acuzaţii de fraudare brutală a alegerilor din filialele Diaspora ale USR
Surse din USR susţin că asistăm, practic, la o luptă pentru control dusă de echipa Barna care îşi doreşte controlul asupra filialelor din Diaspora. Miza ar fi una electorală – controlul pe viitoarele nominalizări pe locuri eligibile la alegerile parlamentare. Această luptă pentru contrarea puterii la echipa Barna nu e un lucru nou. Din USR au fost eliminate constant vocile incomode, însă, în presă au ieşit informatii doar despre câteva excluderi în momente cheie, precum cea a lui Oli Ardelean, a lui Vlad Teohari etc. Ele au fost însă mai multe. În plus, înainte de alegerile parlamentare precedente, pe lângă excluderi, au avut loc adevărate linşaje publice pe grupurile interne ale partidului pentru a îi elimina pe cei care voiau să candideze la Parlament pe circumscripţia diaspora, astfel încât locurile eligibile să fie ocupate de Radu Mihail şi de Ştefan Iulian Lorincz.
„A existat un proces intern în USR în care s-a făcut curăţenie, s-a făcut curăţenie permanent, se eliminau pe bandă rulantă vocile disidente. Echipa Barna face asta de la Nicuşor încoace, pe valuri succesive partidul s-a curăţat violent de vocile disidente iar cei ce au câştigat sunt cei care astăzi sunt în jurul lui Barna, Ghinea, Drulă, Moşteanu, Mălureanu, cei 14 care asigură azi majoritatea în Biroul Naţional”, a declarat o sursă din USR pentru Epoch Times.
Această politică a continuat şi după fuziunea cu PLUS, fidelii lui Barna acţionând în direcţia epurării PLUS-iştilor cu aspiraţii la funcţii. O atenţie specială a primit Diaspora, cea mai importantă filială a USR şi a PLUS, de unde s-a născut revolta, momentul 10 august etc.
Astfel, de la sfârşitul anului 2020 a început un proces de eliminare a absolut tuturor vocilor incomode din USR, începând cu eliminarea fostului şef al filialei, Emanuel Stoica, pe care l-au suspendat un an din partid, după care au fost eliminaţi şi cei din echipa lui.
S-a născut apoi grupul numit „Drept”, format din voci care au cerut democraţie, dreptate, oameni care aveau dreptul să facă parte din biroul filialei însă mulţi dintre ei au fost excluşi. Fiind complet blocaţi şi suspendaţi, practic toate locurile rămase vacante au fost ocupate de oamenii echipei Barna.
„Echipa Barna voia să aibă control asupra fuziunii în Diaspora şi alegerilor care urmau să aibă loc în Diaspora”, susţin sursele.
Pentru ca echipa Barna să se asigure că va câştiga alegerile, după congresul la care a avut loc fuziunea USR cu PLUS s-au făcut multe transferuri în filialele din Diaspora, în vederea fraudării prin metoda autobuzul, susţin sursele. Pentru ca acest lucru să fie posibil, s-a introdus o prevedere care le permite membrilor care au domiciliul în ţară să se mute în filialele din Diaspora fără să aibă domiciliul în Diaspora. Astfel, au fost transferaţi prieteni, rude, cunoştinţe în filialele mari. În acelaşi timp, candidaturile spontane ale celor care voiau să intre în partid au fost puse pe hold. Toţi cei care au vrut să intre în partid din simpatie pentru Cioloş sau USR-PLUS n-au reuşit, candidaturile fiind amânate până după alegeri, ca să nu fie surprize la vot.
Ca să fie siguri că au majoritate absolută în fililale foarte mari precum Spania, Italia, UK, fidelii lui Barna au mai operat pe un plan, în subpunctul unui mesaj mai lung a apărut ideea că cei care îşi doresc să voteze la alegerile pentru conducerile filialelor trebuie să îşi valideze e-mailurile, susţin sursele. Evident, cum nu toţi membrii de partid stau cu ochii pe e-mailuri, multora le-a scăpat informaţia şi astfel au fost eliminaţi 700 de membri cu drept de vot. Sursa citată susţine că între filialele din Diaspora au avut loc transferuri bizare, unele reale, altele fictive şi aşa s-a obţinut majoritatea.
Etapa următoare au fost epurările, începute cu Ciprian Munteanu şi Bianca Albulescu, care s-au arătat contrariaţi de faptul că o persoană apărută pe nepusă masă în filială a deveni vicepreşedinte în câteva săptămâni. Practic, e bizar că acesta să fi obţinut voturile colegilor în detrimentul altora cu activitate în filială, în condiţiile în care nou-venitul nu se remarcase prin mai nimic.
La o căutare pe Google, Munteanu şi Albulescu au găsit nu articole despre realizările acestuia în vreun domeniu, ci filmuleţe pe un canal de YouTube în care acesta se expune mângâindu-se lasciv. Cei doi au denunţat această obscenitate, susţin colegii lor, şi s-au trezit excluşi în cadrul unei şedinţe de tip stalinist.
Surse din USR susţin că alte 20 de persoane sunt pe lista celor incomozi care ar urma să fie excluşi.
Comisia electorală a USR a constatat probleme grave la votul din Diaspora şi a cerut reluarea alegerilor. Raportul a fost ignorat
Raportul Comisiei Electorale, formate paritar din oameni USR şi PLUS, a constatat numeroase încălcări ale legii electorale pe care le-a semnalat Biroului Naţional şi a recomandat reluarea alegerilor. Acestea însă nu s-au reluat, evident. După informaţiile noastre, la nivel naţional Dacian Cioloş a dispus crearea unei comisii care să verifice acuzaţiile.
Mai jos, concluziile Comisiei Electorale a USR.
Redacţia noastră a încercat să obţină o poziţie de la Dacian Cioloş. Vom publica poziţia dumnealui când şi dacă ne va parveni. Am solicitat informaţii şi şefei filialei USR din Marea Britanie, Gabriela Ferguson. Iniţial, ne-a transmis că nu îi e clar scopul articolului nostru şi ce relevanţă are pentru România, aceasta în condiţiile în care USR, partid care a promis românilor că va lupta contra corupţiei, este marcat de acuzaţii grave, de fraudare a alegerilor interne, acuzaţiile venind din partea propriilor membri, nu ai opoziţiei.
După acest răspuns care seamănă uluitor cu cele ale Vioricăi Dăncilă – care, în momentul când era întrebată de vila de la Predeal ne trimitea să îl întrebăm pe Iohannis de ce are şase case – Gabriela Ferguson a venit cu o serie de răspunsuri pe care le prezentăm mai jos. Gabriela Ferguson aruncă la Cioloş vina pentru modul în care s-a procedat cu e-mailurile.
Acuzaţiile de fraudare
Alegerile din decembrie 2021 s-au desfăşurat pe o procedură nouă, propusă de Preşedintele USR Dacian Cioloş, aprobată de Biroul Naţional şi implementată de Secretariatul General, care implică o verificare adiţională a adreselor de email ale membrilor;
Cei care din varii motive nu au îndeplinit această procedură simplă nu au figurat în corpul electoral conform regulamentelor în vigoare.
În niciun caz nu poate fi vorba de fraudă.
Biroul Naţional a monitorizat îndeaproape aceste alegeri fiind primele desfăşurate pe noul model de reorganizare a Filialei Diaspora, luând act de rezultatul acestora.
Câte persoane s-au înscris în filiala UK în perioada octombrie-decembrie 2021?
La ora actuală, Filiala Locală Marea Britanie este formată din 1089 de membri. În perioada octombrie-noiembrie 2021 s-au efectuat 19 admiteri de noi membri, dintre care 2 transferuri din alte filiale USR.
Câte dintre aceste persoane aveau domiciliul în Marea Britanie?
Conform declaraţiilor membrilor la interviu, toţi locuiau în Marea Britanie la data admiterii.
Dl Alexandru Meşteru are domiciliul/reşedinţa în Marea Britanie?
Da, această persoană locuieşte în Marea Britanie din Aprilie 2021.
În baza căror argumente au fost excluşi Ciprian Munteanu şi Bianca Albulescu? Cum s-a ajuns la concluzia că aceştia au avut comportament calomniator şi injurios şi cu caracter homofob indirect? De ce o sancţiune atât de drastică?
Cei doi au fost excluşi în urma sesizărilor efectuate de doi membri USR, care au fost înaintate Biroului Local D1: Marea Britanie. Aceştia au acuzat încălcarea Art. 13 din Statutul USR, care menţionează “Membrii USR au îndatorirea […] să nu aibă un comportament injurios sau calomniator la adresa altui membru USR”.
Reclamanţii au ataşat şi capturi de ecran care dovedesc campania de hărţuire pe care persoanele sancţionate au efectuat-o, precum şi caracterul denigrant şi discriminatoriu. A fost aplicată sancţiunea maximă din cauza gravităţii comportamentului reclamat precum şi lipsei oricărui fel de scuze sau regrete faţă de acţiunile întreprinse. Cei doi au fost invitaţi la audieri pentru a-şi exercita dreptul la apărare, însă aceştia nu au arătat în niciun fel remuşcare sau că ar considera că au făcut ceva greşit prin acţiunile lor. Persoanele sancţionate au posibilitatea de a contesta decizia la Comisia Locală de Arbitraj a filialei D1, conform Statutului USR.
Cum comentaţi informaţia că se pregăteşte încă o rundă de 20 de excluderi în filiala pe care o conduceţi?
La ora actuală nu există nicio altă sesizare trimisă către Biroul Local D1.
Redăm, mai jos, postările care le-au adus excluderea lui Ciprian Munteanu şi Biancăi Albulescu.
Postarea Biancăi Albulescu:
„Nu pot decât să mă bucur şi să aplaud eforturile necontenite în slujba partidului, precum şi avansarea atât de incredibilă în timp aşa scurt…a colegului nostru, vicepreşedinte în D1!
Aşa cum la un moment dat, în mod repetat Gabriela Ferguson îl lăuda în call-uri şi îl prezenta pe noul coleg Alexandru Meşteru ca fiind mâna dreaptă a lui Cosette de la Iaşi, furat (deh..deja ştim cum e cu noţiunea asta la noul preşedinte, blink blink plagiatul e tot furt) cu greu de la acesta şi adus în D1UK după rugăminţi şi lacrimi, iar el în modestia caracteristică ne spunea cum a terminat o facultate de geografie în România şi cum lucrează cot la cot cu Anca Dragu pentru implementarea la nivel naţional a unui proiect de panouri fotovoltaice, deşi… expertiza sau experienţa în domeniu se rezumă la canci.
Detalii, detalii…. Implicarea în vorbe se caută şi talente nemăsurate.
Abia în dimineaţa acesta am aflat de fapt ce îl recomandă…talentul!
În final vă zic.. accept! Accept acest preşedinte şi acest vicepreşedinte în UK!
Nici nu am cum să nu!
Este clar că talentul şi determinarea l-au dus departe de Iaşi, în sufletul Londrei!
Cheers, mate! Big love!”
Notă: Imaginile video cu Alexandru Meşteru au fost incluse în material deoarece sunt relevante pentru înţelegerea situaţiei, având în vedere faptul că doi membri ai USR au fost exluşi pentru semnalarea lor. De altfel, acestea sunt publice, pe YouTube.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
acum 6 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialacum 5 zileDurerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi?
-
Uncategorizedacum o săptămânăCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum 5 zileCâți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Afaceriacum o săptămânăEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum 7 zileTrei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună
-
Sportacum 5 zileCampionatele Naționale de Padbol confirmă dezvoltarea acestui sport în România



