Exclusiv
Vor fi propusi spre retinere si trimisi in judecata doi patroni „smecheri” de la doua societati care au participat la „Catastrofa ecologica din Prahova”
Publicat
acum 10 lunipe

Suntem deja la jumătatea anului, iar guvernanții încă se joacă de-a ”baba oarba” cu drepturile angajaților din sectorul de ordine publică și siguranță națională. Marți, 09 august 2022, începând cu ora 10.00, vom protesta în fața Ministerului de Finanțe, la activitatea organizată de către colegii de la SNPPC si FSANP, precizeaza cei de la sindicatul SIDEPOL.
Deși am avut zeci de întâniri, zeci de discuții cu factorii decizionali, atât de la Palatul Victoria, cât și din Ministerul Afacerilor Interne sau din coaliția de guvernare actuală, încă nu am reușit să ajungem la un numitor comun, în ceea ce privește drepturile polițiștilor si cele ale angajaților din sectorul nostru de activitate.
Legea este clară, legea este simplă, chiar dacă este inechitabilă, ea trebuie să fie aplicată, pentru a nu mai exista discriminări, în acest moment având o intenție a Guvernului Ciucă de a emite o Ordonanță de Urgență în sedința din 10.08.2022, prin care să dea tuturor bugetarilor o fărâmă din legea 153/2017.
În momentul de față, principalele revendicări ale polițiștilor, sunt:
-punerea în aplicare a prevedrilor legii salarizării, prin aplicarea celor 2 tranșe restante și intrarea pe grila prevăzută în aceasta;
-majorarea sporului de solicitare neuropsihică, similar cu sporul de complexitate pe care Guvernul dorește să il acorde mai multor categorii bugetare, prin OUG, însă și aici au uitat de personalul din sectorul nostru de activitate;
-punerea în plată a normei de hrană actualizate (a doua oară anul acesta), ajungând pe hartie la suma de 43 lei/om/zi, dar în plată la suma de 34 lei/zi;
-aborgarea OUG 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Facem apel la toți colegii, din țară și București, membri de sindicat sau nu, să se alature protestului organizat mâine, ora 10.00, la sediul Ministerului Finanțelor, pentru că doar împreună putem reuși, mai precizeaza sursa citata! (Cerasela N.).
Iti recomandam
-
Deep Forest Fest: Un festival muzical de neratat pentru iubitorii de muzică electronică
-
Ministerul Justitiei ar avea un efort bugetar mult mai relaxat decat M.A.I – Ziarul Incisiv de Prahova
-
Cum ajungi in prima pagina in căutările Google – Descoperă secretul
-
Cinci motive pentru care sa alegi un sistem de supraveghere video
-
EPILOGUL UNEI CARIERE/GUSTUL AMAR AL UNUI SISTEM ODATA FUNCTIONAL: PENITENCIARUL
-
Top 5 mituri despre filtrele pentru purificarea apei din locuința ta
Exclusiv
Ministerul Justitiei ar avea un efort bugetar mult mai relaxat decat M.A.I – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum O zipe
iunie 3, 2023
Dacă în episodul trecut ne amuzam cum a încercat Vlad „Minciunică” Socoleanu să prostească membrii Asociației proprii de proprietari cum că a ieșit pe bune președinte la alegerile din 2022, astăzi avem în vedere a vă preciza alte abureli delicioase ce au fost descoperite de către noi și neprecizate până acum.
Nu putem să nu observăm că am ajuns la exemplul 25, iată câte nereguli și ilegalități mai mici sau mai mari v-am adus la cunoștință până acum… și încă mai sunt…
Exemplul 26:
Pornind de la Exemplul 20: unde vă precizam că drepturile proprietarilor din Asociația MRS Smart sunt încălcate cu bună știință de cei doi concubini: D‘Artagnan „Minciunică” Vlad & Aramis Ionuț „Atestat” Corcodel vă aduceam la cunoștință despre facturile care subit au dispărut din a mai fi atașate pe platforma e-bloc.
Inițial am considerat că aceste facturi sunt scoase de la Don Quijote de la Mancha Alfa, asta după ce concubinii au fost obligați să îi ofere lui, ca și altor proscriși, drepturile la aplicație. Evident că spadasinii noștri au simțit frica de a fi făcuți de râs de Alfa și au încercat blocarea lui.
Dar dacă întâi l-au blocat și apoi au scos facturile sau viceversa nu putem afla, nu că ar conta prea mult… concluzia a fost doar una: D‘Artagnan „Minciunică” Vlad a semnat contracte mult mai mari, pentru firmele aduse tot de el și de „spadasinul cu 7 atestate mortale”(pentru proprietari).
Contracte ce nu au fost contrasemnate de ceilalți Cavaleri ai mesei rotunde, loiali președintelui și în niciun caz trecute prin Adunarea Generală ca să știe poporul ce învârteli pentru binele lui face spadasinul D‘Artagnan.
Pentru că buba a fost spartă de noi când am anunțat proprietarii aici că au rămas fără acces la ele, pentru a piti facturile(acestea pot fi cerute lunar de proprietari prin adresa către președinte) au dat acces la toți doar la niște plăți, plăți pe care nici Albert Einstein nu ar ști să le verifice.
TOTUL CA SĂ PROSTEASCĂ ÎN CONTINUARE, apărați fiind de frate spadasin de la Compartimentul Monitorizare Asociații Proprietari: Porthos, alias Iordăchescu Ionuț ce precizează:
DECI, mai bine îi blochează pe toți… de la facturile asociației…
Păi, de ce? Păi, dacă arătau facturile… cei interesați puteau vedea la ce valori au fost modificate acum câteva luni de hrăpăreții noștri spadasini. Și apoi urma măcelul…
Dar așa… tăcere totală… nimeni nu știa nimic… mai ales că majoritatea oamenilor nici nu se sinchiseau să verifice ce mai fac concubinii noștri…
Exemplul 27:
În situația în care nu mai aveți explicații legale de ce nu vreți să convocați adunarea generală a proprietarilor, permiteți-ne să vă dăm noi câteva motive(ilegale), pe care le-am cules de la cei doi analfabeți funcționali cu reale valențe de genii în prostirea masei de proprietari adunați sub formă de cârd de gâște.
Evident că motivul real sunt penele de aur ale gâștelor dar și faptul că, totuși, se gândesc că, dacă le scot afară când nu mai au pene, pot muri și rămân fără păsări să le mai jumulească.
Porthos, alias Iordăchescu Ionuț, consideră în lipsa lui de corectitudine că în Legea Asociațiilor de proprietari, ediția proprie a spadasinilor, „condițiile meteo nefavorabile” pe care ei le prevăd cu 14 zile înainte, precum și a faptului că proprietarii( poate chiar constructorul) nu au pus pană de la pană sau ou de la ou să facă un spațiu propice, gen sală de bal, unde D‘Artagnan „Minciunică” Vlad să îi prostească câteva ore… sunt motive LEGALE să nu convoace A.G.P. in primul trimestru al anului!
Să le fie rușine gâștelor că nu ouat mai mult ca să îi facă lui D‘Artagnan o sală!
În legea 196/2018, versiunea din Monitorul Oficial, aceste aberații sunt amendate… căci nu mai sunt la primele abateri…
Ne spunem și noi o părere, poate cineva o fructifică… ba chiar mai face o sesizare pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu…
Exemplul 28:
Colac peste pupăză Meșterul Manole(angajatul spadasinului Corcodel) cu mișcări de Ninja – căci nu este de văzut prin Asociație, nu a putut prevesti năpasta ce îi pândea pe proprietarii din C4-C6, cu toate că omul după cum spune „spadasinul cu 7 atestate mortale” are chiar facultate…
Ce năpastă, vă întrebați?
Păi, dacă își făcea treaba și stătea prin condominiul acesta și nu prin altele pe care le „repară” în același timp pe bani dubli, poate observa contorul de la rampele încălzite ale parcărilor subterane… acolo unde… au venit facturi plătite de proprietari de câteva sute de lei/ per apartament… pe luna!!!
Lucru ce putea fi preîntâmpinat dacă acest Ninja era acolo de unde al lui șef ia peste 20.000 lei/lună.
Dar nu este problemă, din informațiile noastre au gâștele de aur câteva ouă ce se pot amaneta pentru a plăti incompetența dovedită a spadasinilor.
Am mai rămas datori cu un subiect de tura trecută pe care doar îl precizăm urmând să îi facem o analiză în curând: alegerile dorite de proprietarii care au înțeles ceva din ceea ce se întâmplă pe la ei prin curte.
Și discutăm despre cele de președinte, în principal… unde D‘Artagnan „Minciunică” Vlad se ia la trântă cu Prâslea și din informațiile noastre chiar cu Don Quijote de la Mancha Alfa.
Nu putem să nu observăm(printul de mai sus face parte din campanie) că Prâslea a reușit să se ridice de la un membru în comitetul executiv pus într-o Adunare generală nestatutară, care a început prin a-l acoperi pe D‘Artagnan „Minciunică” Vlad în balivernele presărate in procesele-verbale ale Comitetului, la un proprietar care merge pe un drum corect, un drum ce ar fi trebuit să fie al fiecărui Cavaler al Mesei rotunde, al fiecărui spadasin.
Dacă peste noua atitudine mai punem în balanța cu care îl comparăm cu „Minciunică” și faptul că știe matematică, știe să lucreze pe un calculator, ba chiar să facă grafice și previziuni… noi deja aplaudăm.
„Minciunică” nici când trebuia să își dea singur salariu în 2020 nu a putut să facă un calcul simplu…
În episodul viitor avem de gând, pe lângă cele obișnuite, să comparăm pe cei doi care, din punctul nostru de vedere, au ce cele necesare să conducă o Asociație Premium de proprietari: Prâslea și Don Quijote de la Mancha Alfa.
Considerăm că pe D‘Artagnan îl tot comparăm de 8 episoade și ne-am dat seama de „profesionalismul” său și promitem că încercăm să îl lăsăm să se ocupe de afacerile familiei poate acolo nu mai țepuiește asociații…
POINT !
N.R. Nu uitați Ingredientele succesului: Iți trebuie niște proprietari creduli și intre ei unii loiali ție ca președinte de asociație, un Comitet favorabil, un administrator care unge rotile la primărie, un cenzor care e „prieten” cu administratorul, un Compartiment Specializat al Primăriei care accepta atențiile de la administrator si un monarh adevărat ca primar care lasă treaba să „meargă ca unsă”.
Așa cum spadasinii noștri încearcă să blocheze aflarea adevărului și expunerea lui aici, este de datoria noastră să contraatacăm. Vom reveni. (Cristina T.).
Foto: https://www.libris.ro/cei-trei-muschetari-a106663–p27506143.html
Exclusiv
EPILOGUL UNEI CARIERE/GUSTUL AMAR AL UNUI SISTEM ODATA FUNCTIONAL: PENITENCIARUL
Publicat
acum 2 zilepe
iunie 2, 2023
Astăzi dorim să prezentăm respectele noastre pentru oamenii buni ai sistemul penitenciar dar nu numai.
Acei oameni care sunt devotați, care fac cu drag aceasta meserie, care sunt corecți.
Acei oameni care, din păcate nu își mai găsesc locul, intr-un sistem condus de interesele infractorilor. Care sunt dați la o parte, aruncați, jigniți că nu sunt ca ei, că nu fac parte dintre cei care nu au regrete când sar linia legalității doar pentru ca pot si pentru ca așa dictează o anume atracție dolosivă.
Si acum se vede si reversul medaliei, oamenii nu mai doresc sa vină in asemenea sisteme ale statului atât de căutate înainte, atât de sigure. Cine nu a auzit la interviuri ca motiv de intrare in sistemele de apărare ale statului : „salariul stabil si beneficiile”?
În prezent le ai, mâine poate deloc…
Acum, ba că discutam de corupție, ba de salariile prost dimensionate in realitatea economică europeană, ba de lipsa stimulentelor pe care politicienii fără experiența si minte doresc sa le retragă, toate duc la lipsa oamenilor, deci si a oamenilor de calitate.
Cei tineri trebuie educați, trebuie învățați sa lucreze pe anumite calapoade corect aplicate. Păi, cine să o facă? Cei care conduc se gândesc doar la reverențe, uitând ca progresul in societate nu este înapoi… ca atunci când nu mai ești cinstit strici atâtea cariere de sub tine… doar pentru ca momentan poți sa iți tragi partea.
Cu toții lăudam norvegienii, dar avem coruptibilitatea la niveluri mari in rândul funcționarilor publici de zeci de ani… statistica spune 6/10 funcționari sunt percepuți ca fiind corupți in 2023. Acum 10 ani erau 4/10…
Ușor, ușor lăsat mereu sub preș… mormanul de mizerie creste, iar covorul se îmbibă de toate acestea fiind din ce in ce mai greu să îl ții orizontal, darămite să îl mai cureți.
Nimeni nu mai este interesat SĂ FACĂ ceva, dar toți știu să se plângă de situație.
Este greu si neplăcut, fără îndoială. Va fi si mai greu, desigur!
Astăzi ne luăm la revedere de la un om corect si integru al sistemului penitenciar: comisarul șef Radu Mădălin, vremelnic pensionat căci nu se mai regăsea în cerințele unui sistem putred, care nu mai este interesat de oamenii proprii de ani buni.
Ofițer de cariera, absolvent al Academie de Politie Alexandru Ioan Cuza, a învățat din studenție că pentru a rămâne corect nu trebuie sa treci linia niciodată: cine fură azi un ou, mâine va fura un bou.
Și a aplicat ceea ce a învățat si s-a ținut drept.
Capabil si exigent a fost rapid avansat pe funcții de comanda, ba plătit, ba pe ochi frumoși, caci pe timpuri altele erau valorile sistemului.
Si-a sfârșit cariera de ofițer cu mândrie pentru drumul ales, motiv pentru care in ziua de azi, oricine merită aplaudat!
Pentru cei care nu îl știu de pe nume, dânsul este cel lovit pentru controlul inopinat de acum 6 șase luni de la secția exterioara a Penitenciarului Ploiești, Movila Vulpii.
În urma acelui control „corect” a fost singurul pedepsit…de unde a înțeles ca nu mai este dorit pe funcția de director adjunct. Și-a depus hârtia de încetare a împuternicirii cu demnitate.
Acum două săptămâni tot de acolo Penitenciarul Ploiești s-a înregistrat cu o evadare. Daca in cazul unui simplu „control de rutină” a picat directorul adjunct pe pază, iată că la o evadare a picat ultimul agent.
Conducerea actuală a unității nu a fost găsită vinovată de nimic, implementaseră totul perfect, doar soarta l-a ajutat pe deținut sa evadeze.
Iar soarta nu poate fi trasa la răspundere… doar arătată cu degetul..
Probabil că gustul amar lăsat de inechitatea ultimelor luni au pus capac, probabil ca a înțeles că in troaca porcilor nu se mai merita să faci curat. Probabil…
Noi am fost căutați de niște foști colegi care au simțit ca prin noi își pot lua „la revedere” așa cum trebuie de la un de la un adevărat ofițer, șef si coleg.
Ne face plăcere să mai avem si asemenea idei de pus pe pagina, chiar daca… într-o tristă conjunctură.
Domnul Radu mesajul colegilor dvs. este acesta:
„Ave Caesar! Morituri te salutant!”
„Pensie lungă si multă sănătate!” (Ec Adrian Radu).
Exclusiv
Cei care ati asteptat caderea OUG 59/2017 la CCR, mai aveti de asteptat. – Ziarul Incisiv de Prahova
Publicat
acum 3 zilepe
iunie 1, 2023
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL
Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și pentru a arăta tuturor nivelul corupției din statul Român, vă vom arăta cine susține ,,Mafia Penitenciarelor”.
Asta și pentru cei care cred că sunt motive false să nu fim primiți în Schengen.
Nu o să ghiciți, dar avem documente care dovedesc că spunem adevărul și numai adevărul!
Prima știre – Serviciul teritorial al DNA Ploiești este în ,,moarte clinică”ca urmare a îmbolnăvirii grave cu viruși politici. Replica din ,,La-S Fierbinți” cu ,,Bă! Ești prost!, Bă! Ești nebun!” se potriveste mănușă.
Păi de ce? La această unitate se află în cercetare dosarul 94/P/2021, în care sunt reclamați polițiști și complicii lor, procurori, pentru favorizarea făptuitorului în dosarul penal 2600/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Știți ce s-a cercetat în acest dosar? Fix nimic !!! Nici până în prezent nu a fost audiată persoana vătămată. Am vorbit cu persoana vătămată, din curiozitate, și nu știa nici cine este procurorul de caz. Oare procurorul știe că are dosarul în lucru? Sau polițistii judiciari care lucrează cu procurorul de caz au pitit dosarul în vreun sertar ?
Probabil că, la un moment dat, cineva va clarifica situația și va administra medicamentul potrivit și va scoate sistemul din această comă profundă.
Despre faptele comise a fost informată și Direcția Generală Anticorupție, dar doamna procuror, care coordonează această activitate, s-a dat ,,lovită” cică nu au fost făcute încadrările juridice. Păi, Cine trebuia să le facă? Partea vătămată?
Un mare magistrat a afirmat că persoana vătămată descrie faptele, iar magistratul face încadrarea juridică a faptelor. ,, Că doar de asta este magistrat,,
Deși în sesizarea către D.G.A. erau descrise în detaliu și cu probe faptele comise de polițiștii de poliție judiciară privind favorizarea făptuitorului, prin neaplicarea flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, doamna procuror a decis trimiterea sesizarii procurorului de caz al dosarului de furt, cercetat de polițiștii corupți pe motiv – că faptele descrise au legătură cu furtul reclamat în dosarul 2600/P/2020.
Cum !!! Păi procurorul de caz are toate calitățile, nu vede , nu aude, ori nu știe Codul de Procedură Penală ori cu rea intenție a încercat să claseze dosarul de două ori, a doua oară cu susținerea Prim Procurorului.
,,Curat murdar coane Fănică!!!”
Dar ce să vezi totuși sistemul juridic mai are o șansă, pentru că o doamnă Judecător a văzut ,,mizeria” și cu o finețe și eleganță juridică incontestabilă a trimis dosarul înapoi pentru cercetări.
Bine! Bine! Dar cum au protejat Poliția și Parchetul ,,Mafia Penitenciarelor”?? Că o să râdă lumea de noi, că vezi doamne că spunem povești!!! Din păcate este foarte trist și descurajant, după cum veți vedea……
-faptele reclamate în dosarul penal 2600/P/2020 au avut loc în luna martie 2020 și nici până în prezent nu a fost audiat făptuitorul, respectiv B.C. ,,Buldozerul”, nu au fost audiați A. R.,, Fantastic Woman”, P. C.,, Scriitorul S.F.”, D. I. ,,Regina hoților” și C. N. ,, Rățușca cea urâtă” pentru infracțiunile reclamate, deși există ordonanță emisă de procurorul în cauză;
-dosarul penal a fost restituit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești în urma respingerii ordonanțelor de clasare întocmite de procurorul de caz și de Prim procuror conform Hotărârii judecătorești nr.1050 din 22 iulie 2022 ;
– La momentul publicării articolului, de la data repartizării dosarului și până în prezent nu au fost efectuate acte procedurale, cu excepția reaudierii persoanei vătămate despre care nu dăm detalii…… De ce ? Cică plângerile penale se soluționează cu celeritate!!! Se dorește cumva prescrierea faptelor ???? (au trecut deja 3 ani și 2 luni de la comiterea faptei 23.03.2020)
În continuare vă arătăm cum au favorizat ,,Mafia” organele de poliție și cum au fost prinși cu ,,Rața în gură” :
- M. A. ofițer de poliție judiciară, în cadrul BCFL Ploiești la momentul faptei, promovat ulterior împuternicit șef de Secție de Poliție Rurală
- A delimitat câmpul infracțional la camera gestionarului popotă, fapt care a permis, ulterior, furtul mai multor bunuri ale persoanei vătămate.
- Nu a vizualizat camerele de supraveghere și nu a efectuat sesizări din oficiu conform art.271, lit.b, pentru Obstrucționarea Justiției, pentru refuzul de a comunica înregistrările camerelor de supraveghere.(Penitenciarul a transmis în mod fals că acestea durează 9 zile, prin adresa nr. B2-26020/PPPH/03.04.2020, când pe site-ul public al Instituției în Bilanțul pe 2018 se precizează clar că înregistrările camerelor sunt stocate pe termen de 30 de zile).
Adresa poliției 905/31.03.2020 prin care solicita inregistrările video ale camerelor de supraveghere nu se regăsește în cuprinsul dosarului penal.
3.În data de 25.05.2020 documentele reclamate ca furate și în care se aflau banii, au fost descoperite de o a doua comisie de inventariere, legal constituită, într-o altă clădire decât cea unde a avut loc spargerea. Astfel comisia în cele 4 file din Anexa 10 din Procesul Verbal nr.30453/ 07.2020 a opisat atât documentele personale cât și documentele de serviciu. (atașez copie)
Domnul M.A nu a examinat documentele găsite de comisia de inventariere , nu a dispus cercetarea criminalistică a acestora sau o cercetare a locului în care au fost găsite, înlăturând proba directă care demostra furtul, conform art.97, lit e, din Codul de Procedură Penală.
Ca să justifice netemeinicia reclamației de furt și motivul soluției de clasare a dosarului penal, domnul M.A. s-a mulțumit, fără temei legal, conform CPP- directorul sau orice angajat al penitenciarului nu avea calitatea de poliție judiciară , să înainteze către Penitenciarul Ploiești adresa nr.905 /03.06.2020 prin care îl desemna pe Directorul Penitenciarului (care este implicat în acoperirea infracțiunii de furt prin întocmirea și aprobarea documentelor falsificate) , citez ,, fiind informați de către persoana vătămată despre faptul că în incinta …… au fost găsite documente ce nu se aflau în gestiunea acesteia la data comiterii infracțiunii, vă rugăm să ne comunicați veridicitatea acestui fapt, iar în caz afirmativ să ne puneți la dispoziție documentele identificate,, .
Mai mult, în data de 03.07.2020 conform adresei nr.B2 29065/PPPH/03.07.2020 la sediul Penitenciarului Ploiești domnul M.A. face o înțelegere cu M. V. ,,Zeus din Olimp”, directorul adjunct cu atribuții pază, de a-i pune la dispoziție doar documentele de serviciu, citez ,, așa cum ni le-ați solicitat,,.
Practic din totalul celor 4 file cuprinse în Anexa 10 a PV 30453 domnul M.A. a selectat și solicitat doar documentele de serviciu opisate pe ultima filă, ultimul paragraf și considerate ca fiind documentele personale ale părții vătămate, înscrisuri care nu aveau nici o legătură cu reclamația.
Întrucât ANP a dispus penitenciarului Ploiești returnarea documentelor și bunurilor personale, penitenciarul revine către Poliție cu adresa nr B2 31229/PPPH/16.07.2020 prin care recunoaște că a pus la dispoziția domnului M.A., conform înțelegerii, doar o parte din documentele personale găsite(care erau de fapt documente de serviciu) și întreabă organul de cercetare penală dacă dorește să-i fie puse la dispoziție și celelalte documente personale găsite, cuprinse în Anexa 10 și Anexa 11 . Poliția informează telefonic, încălcând CPP, cum că documentele găsite pot fi restituite părții vătămate. Te i-a capul ,,Hoțul întreabă polițistul ce face cu probele”??????
Documentele sustrase o dată cu banii au fost returnate persoanei vătămate, fără respectarea procedurii penale, la data de 07.08.2020 conform Procesului verbal nr 32316/07.08.2020, deși au fost găsite în data de 25.05.2020. (atașez copie).
4.Nu a înregistrat plângerile penale împotriva lui Polifrone Ciprian și Angelache Ramona, nu a dispus începerea urmăririi penale In Rem în termenul de 5 zile, nu a dispus reunirea faptelor, nu a atașat plângerile la dosar la încheierea cercetărilor.(vezi Adresa BCI Prahova)
5. A audiat superficial persoanele implicate fără a face referiri la faptele comise, fără a preciza ce atribuții, legi si alte prevederi legale au încălcat.( două declarații au fragmente copy/paste)
6. A dispus clasarea dosarului penal fără a cerceta plângerile penale împotriva lui P. C. ,,Scriitorul S.F.”, A.R.,,Fantastic Woman” și B.C.,,Patriarhul”, fapt constatat și de instanța de judecată care a respins clasarea.
II.Cms sef E. M. fost ofițer în cadrul B.C.F.L., promovat ca împuternicit Șef Secție Urbană
1.Deși a primit îndrumări de la procurorul de caz prin ordonanță, după respingerea clasării propuse de către Sinsp M. A. , nu-i audiază pe B. C.,,Buldozerul” autorul efectiv al spargerii, pe A. R. ,,Fantastic Woman”, N. E., jurista penitenciarului, și T. M. ,,Maica Stareță” – președinta comisiei de inventariere care a găsit documentele furate.
2.A pregătit superficial interogatoriul persoanelor audiate, nu le adresează acestora nici măcar o întrebare privind faptele reclamate, toate întrebările sunt puse de partea vătămată.
3.Nu a efectuat cercetări In Rem pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”
4.Nu s-a sesizat pentru ,, Obstrucționarea Justiției”art.271, litera b, atunci când Penitenciarul Ploiești a refuzat să pună la dispoziție datele și metadatele (istoricul) privind inregistrările false a documentelor solicitate .(Documentele solicitate au fost întocmite și trimise de autorul faptei reclamate, A.R.,, Fantastic Woman” și nu sunt reale , obținute prin fotografierea ecranului de user, deși trebuiau trimise de ofițerul analist programator cu acces la serverul unității,unde sunt stocate datele și metadatele specifice documentelor înregistrate)
Doamna/domnul Procuror de caz (M), în prezent mutată la cerere
Nu a sesizat faptele de corupție ale polițiștilor, precum și încălcarea evidentă și flagrantă a prevederilor Codului de Procedură Penală, deși a primit mai multe sesizări și întâmpinări prin care au fost sesizate neregulile din cercetări.
- Deși în prima fază a respins ,,Clasarea” și continuarea cercetărilor și a dispus prin ordonanță măsuri nu a urmărit ca ofițerul de caz E.M. să le aducă la îndeplinire și a evitat reudierea persoanelor implicate cu privire la infracțiunile comise.
- În momentul în care a sesizat că cercetările conduse de E.M. dau rezultate, a preluat dosarul fără referat din partea organelor de C.P și a dispus ,,Clasarea” fără a ține cont de probele evidente din dosar și fără a cerceta IN REM plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
Doamna Prim procuror, la momentul acesta promovată
Nu a verificat temeinicia soluției propuse, deși cunoștea din întîmpinări problemele din cercetări și că nu s-au efectuat cercetări IN REM pentru plângerile penale pentru A. R.,,Fantastic Woman”, P. C.,,Sciitorul SF” și B. C.,,Patriarhul”, fapt pentru care instanța a respins soluția.
- A emis Ordonanța de respingere a plîngerii împotriva soluției de ,,Clasare ”, în afara termenului legal pentru a împiedica Persoana Vătămată să sesizeze Instanța de Judecată.
În concluzie Procurori și Polițiști și-au dat mâna să salveze ,,Mafia din
Penitenciare”! După știința noastră se cheamă cel puțin favorizarea făptuitorului comisă de fiecare în parte !!! Dar să decidă cei care trebuie, adică magistrații!!!!
Mulțumim doamnei Judecător, că ne-a arătat că mai sunt sperațe încă !
Cât de trist vi se pare? Avem legi, avem oameni bine plătiți de statul Român
să le pună în aplicare dar, constatăm că acesta, statul, a fost confiscat de clasa politică.
Vrem să fim Europeni! Vrem în Schengen! Ce cetățean european credeți că este de acord să fie furat în halul asta !!! Vise taică, vise !!! ,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi.
Ne mai mirăm că Ministerul Justiției și A.N.P sunt corupte, ăsta e motivul !!!
Constatăm că, practic, tot statul e corupt !!! Dumnezeu să ne ajute!!!
Credeți-mă, este cel mai trist articol pe care îl scriu!
Haideți! Poate ne dăm cu reveneală !!! Vom reveni! (Cristina T.).
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
Furturi, falsuri si alte infractiuni succesive la Penitenciarul Ploiesti (IV)
Parteneri
Ultimile stiri locale


Deep Forest Fest: Un festival muzical de neratat pentru iubitorii de muzică electronică
Deep Forest Fest, un eveniment de neuitat adresat iubitorilor de muzică electronică și nu numai, promite să ofere o experiență...


Ministerul Justitiei ar avea un efort bugetar mult mai relaxat decat M.A.I – Ziarul Incisiv de Prahova
Dacă în episodul trecut ne amuzam cum a încercat Vlad „Minciunică” Socoleanu să prostească membrii Asociației proprii de proprietari cum...


Cum ajungi in prima pagina in căutările Google – Descoperă secretul
Ești proprietar de afacere sau deții un site web și vrei să crești vizibilitatea și traficul online? Atunci, ai ajuns...


Cinci motive pentru care sa alegi un sistem de supraveghere video
Sistemele de supraveghere video reprezinta o alegere inspirata atat pentru marile companii, cat si pentru locuintele personale. Astazi vei descoperi...


EPILOGUL UNEI CARIERE/GUSTUL AMAR AL UNUI SISTEM ODATA FUNCTIONAL: PENITENCIARUL
Astăzi dorim să prezentăm respectele noastre pentru oamenii buni ai sistemul penitenciar dar nu numai. Acei oameni care sunt devotați,...


Top 5 mituri despre filtrele pentru purificarea apei din locuința ta
În zilele noastre, tot mai mulți oameni sunt interesați de calitatea apei pe care o consumă și caută soluții eficiente...


Cei care ati asteptat caderea OUG 59/2017 la CCR, mai aveti de asteptat. – Ziarul Incisiv de Prahova
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și...


Vestiare Metalice: Soluția ideală pentru spațiile publice și de agrement
În spațiile publice și de agrement, organizarea eficientă și siguranța sunt principalele priorități. Elemente esențiale în această privință sunt reprezentate...


Ai pierdut cheile? Ce urmeaza | Specialistii in securitate de la SmartLacatus
Una dintre cele mai frecvente lucruri pe care le facem aici, la SmartLacatus, este să permitem oamenilor să intre din...


Don Quijote de la Mancha VS. Cei trei muschetari/Cavalerul tristei figuri VS. Cei trei mușca-tare/Ep.8 – POINT ! P.1 – Ziarul Incisiv de Prahova
TEMPUS FUGIT! ,,DOMNILOR” V-A EXPIRAT TIMPUL Dragi domni și doamne! Fiind un ziar de investigatii si anchete jurnalistice respectabil și...


Cum alegi cele mai bune ferestre termopan
Daca te gandesti sa inlocuiesti ferestrele vechi cu ferestre noi din uPVC, dar vrei sa afli mai multe detalii inainte...
Soluțiile de răcire pentru SSD de la ADATA debutează la Computex
Design de disipare a căldurii brevetat și premiat ADATA Technology Co., Ltd., lider mondial în domeniul memoriilor, se angajează...
Axis anunta noi camere panoramice ce ofera o vedere de ansamblu completa la 360°
Bucuresti, 30 May 2023 – Axis Communications anunta lansarea a doua noi camere panoramice prevazute cu o unitate de procesare cu invatare...
Generația Z și Millennials aduc telefoanele cu clapetă înapoi Telefonul Flip Nokia 2660 reimaginat este acum disponibil în culorile Pop Pink și Lush Green
Telefoanele clasice sunt din ce în ce mai populare, deoarece generațiaZ și Millennials au început să-și limiteze timpul petrecut în...
STAR STONE finalizează investiția de 350.000 de euro, începută anul trecut, și demarează producția de confecții metalice
În noua categorie, companie produce elemente de gard standardizat, pe dimensiuni potrivite pentru garduri din bolțari Traverstone® Block STAR STONE...
Synology anunță DiskStation DS423, un NAS cu 4 bay-uri pentru acasă sau la birou
București, România – Synology anunță lansarea lui DiskStation DS423, o unitate cu 4 bay-uri din seria Value, concepută ca o soluție de...
Top Știri ALBA
-
Uncategorizedacum 5 zile
Generația Z și Millennials aduc telefoanele cu clapetă înapoi Telefonul Flip Nokia 2660 reimaginat este acum disponibil în culorile Pop Pink și Lush Green
-
Socialacum 6 zile
Rochia, o piesa vestimentara atemporala
-
Socialacum 3 zile
Top 5 mituri despre filtrele pentru purificarea apei din locuința ta
-
Uncategorizedacum 5 zile
Axis anunta noi camere panoramice ce ofera o vedere de ansamblu completa la 360°
-
Uncategorizedacum 4 zile
Ai pierdut cheile? Ce urmeaza | Specialistii in securitate de la SmartLacatus
-
Exclusivacum 6 zile
Eclipsa totală a sistemului penitenciar romanesc/TRIUMVIRATUL
-
Socialacum 5 zile
Cum alegi cele mai bune ferestre termopan
-
Exclusivacum 5 zile
,,La Piovra”, Caracatița, a fost inventată în România, cică italienii vin să ia lecții de la noi – Ziarul Incisiv de Prahova