Exclusiv
In plina percheziție a celor de la IPJ Prahova la Politia Locala Ploiesti si cu zeci de probleme penale in institutie si pentru actul managerial, nasul edilului, se lauda cu realizarile „prioritatilor”sale
Degradarea Penitenciarului Gherla a atins punctul critic. Vineri, 07.10.2022, în jurul orei, 14:00, deținutul Marius LĂCĂTUȘ zis Moroșei, a distrus camera de deținere în care era cazat, a amenințat pe șefa de tură, Mădălina ANDREICA, că o violează și o omoară, aruncând spre ea cu un ciob provenit de la geamul camerei distruse. “Fă te violez și te omor!” Directorul adjunct siguranță și regim penitenciar Florin APAHIDEAN a interzis membrilor grupei operative să intervină. “Nu interveniți!”, dezvaluie Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor.
“Să-i faceți orice la deținut, numai să fie bine!”
Așa-zisa negociere cu deținutul Moroșei a durat aproximativ 2 ore. De regulă, un astfel de incident impune acțiunea promptă a membrilor grupei operative, specializați în astfel de intervenții și imobilizări ale deținuților care provoacă distrugeri, autorăniri, nesupunere și orice alte incidente operaționale. Contrar procedurilor, directorul adjunct siguranță și regim penitenciar Florin APAHIDEAN a interzis membrilor grupei operative să intervină. “Nu interveniți!”. Toate aceste ezitări în aplicarea regulamentelor interne și compromisiuri în fața deținuților se fac pentru “a fi bine” sau “a fi liniște” în pușcărie, fără a anticipa că “liniștea” și “binele” de moment slăbesc autoritatea polițiștilor de penitenciare, iar detenția nu își mai atinge scopul prevăzut de lege. În final, criminalii, violatorii, tâlhării, pedofilii, hoții nereeducați de Penitenciarul Gherla se vor întoarce în societate și vor săvârși alte asemenea infracțiuni. Cetățeanul va deconta lipsa de profesionalism și viziune a conducerii Penitenciarului Gherla.
Moroșei terorizează și pe ceilalți deținuți, nu doar pe director și pe adjunctul acestuia
Directorul Penitenciarului Gherla și adjunctul acestuia au fost amenințați și înjurați de către deținutul Marius LĂCĂTUȘ zis Moroșei, fapt ce a determinat mutarea infractorului într-o altă cameră de deținere în care Moroșei nu mai putea teroriza prin amenințări și alte violențe pe ceilalți deținuți ca să îi procure țigări, mâncare și alte bunuri, așa cum proceda în fosta cameră de deținere, unde a fost cazat cu alți 15 deținuți clasificați în regim închis.
S-a autovătămat pentru a fi mutat să abuzeze de ceilalți deținuți, colegi de cameră
Autovătămarea deținuților reprezintă un mijloc de negociere cu administrația penitenciarului pentru ca aceștia să poată beneficia de anumite avantaje din partea conducerii penitenciarului în detrimentul agenților de poliție penitenciară care sunt nevoiți să tolereze actele de nesupunere ale deținuților pentru “liniștea” și “binele” șefilor. Deținutul Marius LĂCĂTUȘ zis Moroșei, și-a provocat multiple plăgi tăiate superficiale la mâini care necesitau îngrijiri medicale acordate cel mult la Spitalul Gherla, însă deținutul a dorit să fie transferat la Penitenciarul Spital Dej, întrucât este un infractor necăutat, fără bani și dorește cazarea în cameră cu mai mulți deținuți pentru a-i deposeda, prin teroare și violență, de țigări, mâncare și alte bunuri. Tocmai de aceea Moroșei voia sa fie transferat la Penitenciarul Spital Dej, pentru a teroriza alți deținuți vulnerabili, cu afecțiuni medicale reale, nu provocate intenționat, ca ale lui.
Conducerea Penitenciarului Gherla, preș în fața deținutului Moroșei
Pentru “liniștea” și “binele” șefilor înfipți în scaunele manageriale și pentru a nu fi “certați” de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), conducerea Penitenciarului Gherla s-a făcut preș în fața deținutului Marius LĂCĂTUȘ zis Moroșei și a acceptat toate solicitările acestuia, inclusiv transferarea acestuia la Penitenciarul Spital Dej. Între timp, văzând că poate face ce vrea cu șefii penitenciarului, deținutul s-a răzgândit și nu a mai dorit transferarea la Penitenciarul Spital Dej, iar conducerea a acceptat și de această dată dorința infractorului violent, în timp ce membrii grupei operative, supraveghetorii și șeful de tură erau înjurați și amenințați cu moartea. Dar cine pune preț pe sănătatea, viața și integritatea corporală a subalternilor?!
3, 4 amenințări cu moartea pe zi la Penitenciarul Gherla
Ultrajul a devenit o formă de viață la Penitenciarul Gherla. Supraveghetorii sunt amenințați cu moartea de 3 sau 4 ori pe zi. Despre înjurături… Acestea au devenit o banalitate la Penitenciarul Gherla. Se întocmesc rapoarte de incident împotriva deținuților agresori, însă sunt clasate pe bandă rulantă la comisia de disciplină, de către directorul adjunct siguranță și regim penitenciar Florin APAHIDEAN. Polițiștii de penitenciare au ajuns la limita toleranței și amenință cu refuzul de a mai intra în serviciu. În fiecare zi, modul defectuos de management al directorului adjunct siguranță și regim penitenciar Florin APAHIDEAN le pune viața în pericol. Lipsa lui de implicare, frica de deținut, slaba coordonare a funcțiilor de conducere, lipsa delegării sarcinilor, îl fac pe directorul adjunct siguranță și regim penitenciar Florin APAHIDEAN incapabil să scoată Penitenciarul Gherla din prăpastia degradării în care l-a adus.
Hai mă, lasă-mă cu astea! – mod de lucru al șefilor de secții
Dacă un supraveghetor propune o metodă de lucru legală, procedurală și care ar putea întări autoritatea polițiștilor de penitenciare și ar reduce numărul evenimentelor negative în care sunt implicați deținuții din Penitenciarul Gherla, șefii de secție, în virtutea principiului “Să fie liniște și bine!”, ridicat la rangul de artă penitenciară de către protagoniștii “cumetriei de Băneasa”, vin cu replica: “Hai mă, lasă-mă cu astea!”
“Protectoratul”, așa-zisa metodă “cumetria de Băneasa”… “Am pile la ANP!” – se laudă Florin APAHIDEAN
La nivelul Penitenciarului Gherla circulă vestea că Florin APAHIDEAN se laudă că are pile la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). “Protectoratul”, așa-zisa metodă “cumetria de Băneasa” a devenit “o caracatiță” (La Piovra) a protejării de către Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar (DSDRP) a ofițerilor mediocri, absolvenți ai Academiei de Poliție “A.I. Cuza”, colegi cu ofițerii specialiști din Aparatul Central (ANP). Protectoratul, “cumetria de Băneasa” și “caracatița” vor fi aduse în curând, atât la cunoștința directorului general Dan HALCHIN, la proxima ședință cu organizațiile sindicale, cât cât ministrului Justiției, Cătălin PREDOIU, cu ocazia ședinței de dialog social.
Ce face Iulian ȚIPLE, directorul Penitenciarului Gherla?!
Colegii noștri de la Penitenciarul Gherla nu știu de ce Iulian ȚIPLE, directorul Penitenciarului GHERLA nu se implică personal în coordonarea, conducerea sectorului operativ al închisorii. Provenit din șef de secție de la Penitenciarul Baia Mare, directorul Iulian ȚIPLE lasă impresia că a apăsat butonul de avarii al Penitenciarului Gherla și așteaptă neputincios, cu mâinile încrucișate, o autoutilitară de la tractări auto, ca să ducă epava (n.r. Penitenciarul Gherla) la fier vechi.
Domnule ȚIPLE, luptați cu La Piovra, ori intrați în ea! Varianta a doua vă este fatală, mai precizeaza sursa citata. (Cristina T.).
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
Afaceriacum o săptămânăDivertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!
-
Afaceriacum 7 zileSAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE
-
Uncategorizedacum 4 zileConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 6 zileBrother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026
-
Uncategorizedacum 7 zileHONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile
-
Afaceriacum o ziEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum 6 zileCe se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie
-
Uncategorizedacum 16 oreTrei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună

