Exclusiv
Constantin Adrian Glugă este finul lui Bogdan Despescu – Ziarul Incisiv de Prahova
Tineti minte ca presedinta ICCJ Corina Corbu a sesizat Inspectia Judiciara dupa ce un politist a acuzat ca a fost intimidat de catre seful Directiei Generale Anticoruptie, chestorul Liviu Vasilescu (foto), care l-ar fi trimis sa-i ceara scuze judecatorului suprem Alin Sorin Nicolescu in urma unui incident de la examenul de licenta?
Ei bine, acum seful DGA Liviu Vasilescu iese la pensie. Presedintele Klaus Iohannis i-a semnat decretul in acest sens vineri, 25 august 2023. Dumneavoastra ce credeti: comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova (numit de chestorul Liviu Vasilescu cu anumite scopuri „oneroase” la sefia acestei institutii) – se va grabi sa faca acelasi gest?
Inca un nou FURT savarsit de comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, descoperit de investigatorii ziarului Incisiv de Prahova cu sprijinul surselor din conducerea M.A.I.!.
Un corupt si un HOT la Anticoruptie…Marti, primul episod/Documente, orele 12.30!
I. Situație fără precedent la nivelul Direcției Generale Anticorupție
Asa cum dezvaluiam, după ce cms. șef Popescu Manuela, dir. gen. adj al DGA, a intrat în concediu planificat și aprobat începând cu 11 august 2023, în urma dezvăluirilor cu privire la trimiterea unui ofițer la psiholog pentru că a supărat un judecător al ÎCCJ, secretarul de stat Bogdan Despescu i-a aprobat chestorului Vasilescu, dir. gen DGA, solicitarea acestuia de a intra și el în concediu în perioada 16 aug – 1 sep 2023.
Este pentru prima dată când la nivelul Direcției Generale Anticorupție, întreaga conducere se află în concediu de odihnă, lăsând de izbeliște managementul instituției. Nu știm la acest moment dacă concediul inopinat cerut de Liviu Vasilescu a survenit ca urmare a anunțului ministrului Predoiu, care a precizat că vor fi efectuate verificări de Corpul de Control al MAI sau dacă era presiunea mediatică prea mare și a fost singura variantă să se eschiveze pentru a nu răspunde întrebărilor adresate de presă.
Cert este că această situație este total atipică, mai ales la nivelul unei structuri centrale, de o importanță deosebită pentru sistemul imunitar al MAI.
II. Care este legatura intre comisarul-şef de poliţie Sandu Frangulea, șeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova si situatia de la IPJ Constanta care a oripilat o tara intreaga?
Reamintim ca, la poliția din Constanța au început să cadă primele capete după accidentul provocat de Vlad Pascu, tânărul care, aflat probabil sub influența drogurilor, a omorât un băiat și o fată, pe șoseaua dintre 2 Mai și Vama Veche.
În altă ordine de idei, precizam ca sindicatul Europol reclama ca cei care sunt responsabili de dezastrul din Poliția Română, rămân în continuare pe funcții la minister.
Patru șefi au fost demiși – printre ei și adjunctul șefului Inspectoratului județean de Poliție – iar în cazul unui ofițer și a altor doi agenți, urmează să fie sesizat Parchetul – pentru că planează asupra lor suspiciunea unor fapte de abuz în serviciu. Cei din urmă ar fi trebuit să îl testeze pentru consum de droguri pe Vlad Pascu, dar nu l-au testat.
Chestor de poliție Eduard Ionescu, șef Direcția de Comunicare a MAI: „Evaluarea preliminară a activității manageriale de la nivelul Inspectoratului Județean de poliție Constanța a determinat adoptarea măsurii de eliberare din funcțiile de conducere deținute a următorilor polițiști: adjunctul șefului IPJ cu responsabilități în domeniul siguranței rutiere și ordine publică, șeful Serviciului Rutier Constanța, șeful Poliției Municipiului Mangalia, respectiv şeful Poliției Vama Veche.”
Măsurile au fost luate după ce ministrul de interne și-a trimis corpul de control în Constanța și au fost descoperite mai multe nereguli în felul în care au intervenit poliţiştii de acolo în cazul lui Vlad Pascu, şoferul care – aflat sub influența drogurilor, a ucis doi oameni, pe șoseaua spre Vama Veche.
Ministerul de Interne urmează să sesizeze și Parchetul în cazul unui ofițer și a doi agenți – care ar fi trebuit să îl testeze pentru consum de droguri pe Vlad Pascu dar … nu au făcut-o.
Bomba de pe cireasa de tort:
Sindicatul Europol a avut dreptate cand a precizat si dezvaluit faptul ca, cei care sunt responsabili de dezastrul din Poliția Română, rămân în continuare pe funcții la minister.
M.A.I. nu a comunicat, miercuri, în mod oficial, nicio măsură la adresa șefului IPJ Constanța, Constantin Adrian Glugă, deoarece acesta chipurile – si-a inaintat dosarul de pensionare.
BOMBA
Aceasta actiune are ca scop doar ascunderea faptului ca, marele mahar de la sefia IPJ Constanta (Constantin Adrian Glugă) este finul lui Bogdan Despescu, secretar de stat pe ordine publică în Ministerul Afacerilor Interne, un personaj camuflat pentru opinia publică, suficient de puțin cunoscut încât să nu genereze nicio emoție și, implicit, să nu fie o miză pentru furia societății, care nu știe că e, în mod real, principala ei cauză. Deci, pensionarea in acest scandal s-a efectuat pentru ca itele sa nu duca la Despescu si chestorul principal de Poliție Eduard Mirițescu, un tandem toxic care a pus pe butuci Politia Romana, un tandem pornit de la IPJ Prahova. Vom reveni. (Cristina T.).
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
acum o săptămânăParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialacum 6 zileDurerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi?
-
Uncategorizedacum o săptămânăCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Uncategorizedacum 6 zileCâți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?
-
Afaceriacum o săptămânăEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăTrei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună
-
Turismacum 6 zileHoretim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

