Exclusiv
Samsung Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G: Inovație și securitate pentru toți fanii Galaxy
Cu caracteristici de securitate îmbunătățite și o experiență de vizualizare mai bună, noile dispozitive din seria Galaxy A democratizează experiența Galaxy pentru toți
București, România – 11 martie 2024 – Samsung Electronics lansează astăzi Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G, două smartphone-uri ce reflectă angajamentul continuu al Samsung de a aduce cele mai bune inovații din piața de mobile la îndemâna tuturor. Ambele device-uri vin cu caracteristici extinse de securitate, precum Knox Vault, și oferă noi capacități de fotografiere inspirate din inovațiile camerelor de vârf Galaxy, alături de un ecran remarcabil ce se adaptează la mediul înconjurător al utilizatorilor prin intermediul Vision Booster.
„Cu seria Galaxy A, extindem cele mai recente tehnologii către un public mai larg, astfel încât mai multe persoane să poată beneficia de ele. Suntem încântați să deschidem și mai multe posibilități pe seria Galaxy A în acest an, inclusiv prin oferirea, pentru prima data pe această serie, a serviciului Samsung Knox Vault. Utilizatorii seriei Galaxy A se vor bucura astfel de experiențe de utilizare remarcabile pe noile lor telefoane mobile.”, declară TM Roh, Președinte și Șef al Diviziei de Mobile Experience în cadrul Samsung Electronics.

Divertismentul și creativitatea se reunesc în noua serie Galaxy A
Cu funcția Nightography îmbunătățită, Galaxy A55 5G face fotografii mai clare și mai vibrante chiar și în condiții de iluminare scăzută. Procesorul avansat de imagine cu Inteligență Artificială (ISP) al Galaxy A55 5G produce imagini uimitoare în condiții de lumină scăzută, cu adevărat remarcabile pentru seria Galaxy A. Nu doar peisajele arată uimitor. Modul Night Portrait și videoclipurile HDR de 12 biți asigură că persoanele din fiecare imagine arată excelent, astfel încât utilizatorii vor avea amintiri cu prietenii și familia fără a depinde de iluminarea perfectă.
Atât Galaxy A55 5G, cât și Galaxy A35 5G oferă capacități de fotografiere incredibile, conform renumelui produselor Galaxy. În plus, cele două produse dispun și de funcții precum stabilizarea optică a imaginii (OIS) și stabilizarea digitală a imaginii video (VDIS), ceea ce înseamnă că fotografiile și videoclipurile vor fi clare chiar chiar și atunci când sunt realizate în mișcare.
Noile produse continuă tradiția seriei Galaxy A de a oferi experiențe de utilizare distractive și captivante accesibile pentru toți utilizatorii. Aceștia se pot bucura de vizionarea celor mai noi emisiuni sau navigarea pe rețelele sociale datorită ecranelor Super AMOLED, care oferă o claritate uimitoare în Full High Definition. De asemenea, ambele telefoane au ecrane de 6,6 inci, care oferă experiențe clare și luminoase în diverse condiții de iluminare, datorită funcției Vision Booster.
Cele mai puternice inovații în securitate ale Samsung sunt aici pentru a proteja mai mulți clienți pe termen lung și în mod inteligent
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G aduc pentru prima dată utilizatorilor seriei Galaxy A una dintre cele mai inovatoare caracteristici de securitate ale Samsung, prezentă în gama de vârf Galaxy: Samsung Knox Vault. Ca soluție de securitate bazată pe hardware și rezistentă la manipulare, Samsung Knox Vault oferă o protecție completă împotriva atacurilor de hardware și software, prin crearea unui mediu de execuție sigur, izolat fizic de procesorul principal și memoria sistemului. Aceasta poate contribui la protejarea celor mai sensibile date de pe dispozitiv, inclusiv datele de identificare a ecranului de blocare, cum ar fi codurile PIN și parolele. De asemenea, Samsung Knox Vault protejează cheile de criptare ale dispozitivului, criptând datele private ale utilizatorilor stocate în dispozitiv. Doar un utilizator cu credențialele corecte ale ecranului de blocare poate accesa datele, chiar și în cazul în care dispozitivul este pierdut sau furat.
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G beneficiază și de securitatea oferită de Samsung Knox, platforma de securitate multi-layer a seriei Galaxy. Samsung Knox este una dintre cele mai de încredere platforme de securitate din lume, proiectată pentru a proteja informațiile critice și pentru a preveni vulnerabilitățile, oferind un hardware securizat la nivelul întregului dispozitiv, detectare în timp real a amenințărilor și protecție colaborativă, acoperind întregul ecosistem Galaxy.

Pentru și mai multe modalități de a rămâne protejat, seria Galaxy A oferă Auto Blocker, un pachet opțional de măsuri suplimentare de securitate. Atunci când este activat, Auto Blocker poate bloca instalările de aplicații din surse neautorizate, furnizând verificări de securitate ale aplicațiilor pentru a detecta potențialul malware și pentru a bloca comenzile și instalările potențial malitioase de software pe telefon atunci când este conectat prin cablu USB. Utilizatorii noii serii Galaxy A vor avea, de asemenea, acces la tabloul de bord pentru securitate și confidențialitate al Galaxy, astfel încât utilizatorii pot vedea mai ușor ce se întâmplă cu datele lor și pot retrage orice permisiune atunci când doresc. De asemenea, pot beneficia de Partajarea Privată (parte a Funcției de Partajare Rapidă), care permite partajarea securizată și criptată a fișierelor private ce conțin informații personale sau financiare importante. Pentru a asigura confidențialitatea, utilizatorii pot controla permisiunile de acces ale destinatarului și data de expirare a fișierului, putând, de asemenea, să limiteze capturile de ecran sau descărcările.
Noile smartphone-uri din seria Galaxy A demonstrează angajamentul Samsung de a se asigura că dispozitivele Galaxy rămân sigure și actualizate pentru o perioadă mai lungă de timp. Cu Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G, utilizatorii vor beneficia de până la patru generații de actualizări ale sistemului de operare Android și One UI, precum și de cinci ani de actualizări de securitate. Aceste actualizări optimizează durata de viață a dispozitivelor, menținându-le echipate cu cele mai recente funcții Galaxy și Android.
O conexiune fluentă cu ecosistemul în continuă expansiune al Samsung Galaxy
Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G sunt complet compatibile cu ecosistemul Galaxy, oferind utilizatorilor o experiență fluentă și integrată pe o gamă largă de dispozitive Galaxy. Utilizatorii își pot urmări obiectivele de fitness conectând Galaxy Fit3 sau Galaxy Watch6 la smartphone-ul lor din seria Galaxy A. În plus, datorită funcției Auto Switch, apelurile primite vor fi comutate automat către Galaxy Buds FE conectate pentru o mai mare comoditate.
Noile Samsung Galaxy A55 5G și Galaxy A35 5G vor fi disponibile în România pe samsung.com/ro și în magazinele partenere începând cu data de 20 martie.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, Sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru ultimele știri, vizitați Samsung Newsroom la adresa news.samsung.com.
Specificații:
| Galaxy A55 5G | |
| Display | 6.6-inci FHD+
Super AMOLED Display Până la 120Hz rată de refresh Vision Booster |
| * Măsurată diagonal, dimensiunea ecranului este de 6,6 inch în dreptunghiul complet și de 6,4 inch luând în considerare colțurile rotunjite; zona vizibilă efectivă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei. | |
| Dimensiune & Greutate | 161.1 x 77.4 x 8.2mm, 213g |
| *Greutatea dispozitivului poate varia în funcție de piață. | |
| Camera | 12MP Ultra-Wide Camera
· F2.2 50MP Main Camera · F1.8, AF, OIS 5MP Macro Camera · F2.4 32MP Front Camera · F2.2 |
| Memorie & Stocare | 8GB + 128GB
8GB + 256GB
|
| * Opțiunile și disponibilitatea de stocare pot varia în funcție de operator, piață sau regiune. Disponibilitatea reală a stocării poate varia în funcție de software-ul preinstalat. | |
| Baterie | 5,000mAh (typical) |
| * Valoarea tipică testată în condiții de laborator terță este o valoare estimată medie luând în considerare deviația în capacitatea bateriei între probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 4.905mAh. Durata reală a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, modelele de utilizare și alți factori. | |
| Sistem de operare | Android 14
One UI 6.1 |
| Securitate | Samsung Knox |
| Galaxy A35 5G | |
| Display | 6.6-inch FHD+
Super AMOLED Display Up to 120Hz refresh rate Vision Booster |
| *
Măsurată diagonal, dimensiunea ecranului este de 6,6 inch în dreptunghiul complet și de 6,4 inch luând în considerare colțurile rotunjite; zona vizibilă efectivă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei. |
|
| Dimensiune & Greutate | 161.7 x 78.0 x 8.2mm, 209g |
| Camera | 8MP Ultra-Wide Camera
· F2.2 50MP Main Camera · F1.8, AF, OIS 5MP Macro Camera · F2.4 13MP Front Camera · F2.2 |
| Memorie & Stocare | 6GB + 128GB
8GB + 256GB |
| * Opțiunile și disponibilitatea stocării pot varia în funcție de operatorul de telefonie mobilă, piață sau regiune. Disponibilitatea reală a stocării poate varia în funcție de software-ul preinstalat. | |
| Baterie | 5,000mAh (typical) |
| *Typical value tested under third-party laboratory condition. Typical value is the estimated average value considering the deviation in battery capacity among the battery samples tested under IEC 61960 standard. Rated (minimum) capacity is 4,905mAh. Actual battery life may vary depending on network environment, usage patterns and other factors. | |
| Sistem de operare | Android 14
One UI 6.1 |
| Securitate | Samsung Knox |
*Specificațiile pot varia în funcție de piață.
*Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs furnizate în acest document, inclusiv, dar fără a se limita la, beneficiile, designul, prețurile, componente, performanța, disponibilitatea și capacitățile produsului sunt supuse modificărilor fără notificare prealabilă.
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
acum 7 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialacum 6 zileDurerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi?
-
Uncategorizedacum o săptămânăCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Uncategorizedacum 6 zileCâți kilometri faci să ajungi la medicul potrivit?
-
Afaceriacum o săptămânăEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăTrei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună
-
Turismacum 6 zileHoretim a devenit membră în Corps Touristique Austria și va promova Timișoara și proiectul Banat Regiune Gastronomică Europeană 2028 la Viena

