Connect with us

Exclusiv

„Un client care ne spune din ce motiv este nemulțumit este un client generos, pentru că ne arată unde greșim” – Flavia Popa, BRD

Publicat

pe

29 mai, București. Într-un mediu economic marcat de amenințări și vești negative, păstrarea realismului este esențială. Atât în deciziile pe care oamenii le vor lua în acest an electoral, cât și pentru buna funcționare a economiei. Parte din acest realism este nivelul de trai al românilor, care a crescut în ciuda crizelor succesive din ultimii ani.  Cum ar trebui să ne raportăm la anul electoral și la veștile negative? De ce economisirea crește mai repede decât creditarea? Ce soluție au la dispoziție consumatorii cu credite în CHF? Sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în al 5-lea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Flavia Popa și Dragoș Gheorghe, într-o discuție moderată de Denis Ciulinaru.

| PODCAST CSALB | 

Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

Se vorbește mult în perioada aceasta despre dobânzi ridicate, inflație, anul electoral și războiul de lângă noi. Atunci când tot auzim aceste lucruri, parcă ne apucă teama. În aceste condiții nu ar strica să ne amintim și gluma care spune că pesimistul vede întunericul din tunel, optimistul vede lumina, realistul vede luminile de la tren, dar mecanicul de locomotivă îi vede pe toți trei cum se tem, într-un fel sau altul. Ne-ar prinde bine să fim mecanicul de locomotivă care observă că nu doar în România este inflație și urmează alegeri, iar pe de altă parte nu stăm chiar atât de rău cum se spune.

PIB-ul pe cap de locuitor în România în acest moment este la aproape 77% din media Europei. Aș adăuga și creșterea speranței de viață la peste 76 de ani, în medie. Apoi costul vieții în România rămâne scăzut. De exemplu este la doar 46% față de costul vieții unui american. Suntem în top 50 state din lume la două capitole importante: asigurarea nevoilor de bază și oportunitățile oferite de societate.

Observăm că cererea de credite, atât pentru cele de nevoi personale, cât și pentru creditele imobiliare, este în creștere. Depozitele sunt și ele în creștere, chiar mai mult decât creditele, iar acest lucru este un indiciu de sănătate al economiei. Asta înseamnă un nivel de educație financiară dezvoltat. Este esențial pentru liniștea socială faptul că oamenii sunt prudenți, economisesc și își gestionează mai bine resursele.”

„Se aruncă multe idei pe piață care au doar o componentă politică și nu neapărat una economică, dar care vin să creeze tensiune până la urmă și incertitudini. Cum ar trebui oamenii să se raporteze la ele?”

 

 

Nu putem ignora faptul că încrederea oamenilor, a companiilor și investitorilor este dată de un climat social și economic stabil. Este un motiv în plus ca alegerile pe care le facem fiecare dintre noi în acest an electoral să conducă la acest climat stabil. Este foarte important ca atunci când apar inițiative legislative, să fie consultate în primul rând părțile implicate. Trebuie să evităm populismul și să renunțăm la gândirea că atunci când avem deficit bugetar, prima soluție este să acționezi contra agenților economici și să îi taxezi. Principala miză a unui an electoral este să nu tulbure climatul economic cu reglementări populiste. Să ne amintim că în pandemie, într-un moment major de criză, băncile au căutat înaintea legiuitorului soluții, moratorii, metode de amânare la plată și angajamente în relația cu clienții lor. Nicio bancă nu își dorește să aibă un portofoliu de credite neperformante. De aceea am căutat soluții, inclusiv prin intermediul CSALB. Eu consider că un client care îți spune din ce motiv este nemulțumit în relație cu banca, acela este un client generos pentru că îți arată unde greșești. Uneori se întâmplă ca discuțiile bilaterale dintre bancă și client să erodeze puțin încrederea. De aceea este nevoie de o a treia opinie, care vine de la CSALB.

Sunt și greșeli din partea clienților. De exemplu, reversul digitalizării este reprezentat de fraudele bancare. Digitalizarea ne ajută, ne ușurează viața, dar ne expune și unui mare pericol. Din păcate, băncile nu pot face mare lucru în situația în care consumatorii își divulgă datele personale. Le reamintesc consumatorilor că banca nu le va cere niciodată informații precum date de logare sau PIN-uri. Odată divulgate aceste date, sistemele noastre de securitate nu mai pot acționa, iar banii din cont rămân la dispoziția infractorilor.”

Îmi amintesc că eram student la Drept în 2007, în anul aderării la UE. Uitându-mă în urmă, este evident că România se află în alt loc, mult mai sus față de unde eram înainte de aderare. Ca orice economie aflată în dezvoltare și în transformare, am traversat și noi niște povești care au lăsat urme. Am avut în trecutul nu foarte îndepărtat perioade când creditele se acordau foarte ușor, cu analize superficiale din partea creditorilor, care nu erau ancorate în realitate. Unele dintre aceste povești vechi trenează și astăzi, așa cum e situația celor care nu pot scăpa nici acum de creditele în CHF. Pentru cei care achită și astăzi acele împrumuturi s-a dublat suma împrumutată față de nivelul francului de la acordarea creditului. Debitorii au îmbătrânit, nu mai au aceeași energie și putere de muncă pe care le aveau la momentul contractării. Au intervenit diverse probleme de sănătate, pensionare sau a crescut numărul membrilor din familiile lor și, odată cu asta, și nivelul cheltuielilor. În aceste cazuri în majoritatea cărora pot să apară sincope în onorarea cu prioritate a ratelor la bancă, rămâne varianta apelării la CSALB. În urma negocierii cu banca putem propune soluția ștergerii unei părți din suma rămasă de rambursat. Sau putem propune băncii o amânare la plată, o rescadențare, renegocierea contractului cu privirea la dobândă sau eliminarea anumitor comisioane. Sunt mici reglaje care pot îmbunătăți situația consumatorului, chiar dacă problema de fond a contractului nu poate fi schimbată radical. Practic, reglăm din alte costuri, ca să avea un consumator mulțumit.

În situațiile tensionate, cum sunt și cele din prezent, oamenii nu trebuie alimentați cu știri pesimiste, care generează panică. Trebuie să plecăm de la un principiu economic de bază: banii trebuie să circule în continuare, mai ales că trăim într-o economie interconectată. Oamenii trebuie încurajați să consume, pentru că acest fapt ar impulsiona și producția.

  Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exclusiv

Volumul care arată spectaculos în oglindă poate încărca ținuta afară, iar asta se vede imediat la o haină de blană naturală de vulpe

Publicat

pe

De

La prima probă, efectul este aproape întotdeauna puternic. Intri într-un spațiu bine luminat, vezi piesa așezată corect pe umeraș, o îmbraci și, dintr-odată, ținuta pare mai bogată, mai expresivă, mai “prezentă”. Tocmai aici apare și întrebarea importantă: ce arată bine în oglindă rămâne la fel de reușit și afară, în mers, în lumină rece, lângă o geantă, peste un pulover sau sub un guler ridicat? La o haină de blană naturală de vulpe, diferența dintre impresia de showroom și purtarea reală poate fi mai mare decât pare.

Un exemplu credibil este cel al unei cliente care probează două modele în aceeași zi. Primul are mult volum, un guler amplu și un efect imediat spectaculos. Al doilea este puțin mai echilibrat în lungime și în felul în care cade pe umeri. În oglinda mare, primul pare “mai special”. După 15 minute de probă și câțiva pași normali, cel de-al doilea începe însă să pară mai firesc, mai ușor de integrat într-o zi obișnuită și mai sigur ca alegere. Nu pentru că ar fi mai puțin frumos, ci pentru că proporția bună se vede altfel când haina intră în viața reală.

De ce volumul impresionează imediat, dar nu este singurul criteriu

Blana de vulpe are, prin natura ei, o prezență vizuală puternică. Asta poate fi exact ce își dorește cineva care caută o piesă statement, cu textură bogată și contur clar. În același timp, volumul are nevoie de echilibru. Dacă lungimea, linia umerilor și felul în care se închide haina nu lucrează bine împreună, ținuta poate deveni prea încărcată, mai ales în exterior, unde intervin mersul, vântul, alte straturi vestimentare și contextul real de purtare.

Aici apare un trade-off util: impact vizual versus versatilitate. O piesă foarte amplă poate arăta excelent la un eveniment sau într-o apariție de seară, dar o variantă ușor mai temperată poate funcționa mai bine la ieșiri frecvente, întâlniri, drumuri scurte sau seri reci în oraș. Niciuna dintre alegeri nu este universal corectă. Depinde de siluetă, de stilul personal și de cât de des vrei să porți haina fără să simți că trebuie să construiești întreaga ținută în jurul ei.

Testul de 2 minute care îți arată dacă piesa te avantajează și în afara oglinzii

În loc să te bazezi doar pe prima impresie, merită să faci un test simplu, observabil, fără grabă. Nu durează mult și evită o alegere bazată exclusiv pe efectul de moment.

  • Privește haina din față, apoi din profil, nu doar direct în oglindă.
  • Mergi câțiva pași normali și vezi dacă volumul se distribuie armonios sau “vine” prea mult în față.
  • Ridică brațele ușor, ca să observi dacă linia umerilor rămâne curată.
  • Așază-te pentru câteva secunde și uită-te cum cade în zona taliei și a șoldurilor.
  • Imaginează-ți ținuta completă: geantă, fular, încălțăminte, nu doar haina în sine.

Dacă la două dintre aceste puncte simți că piesa te domină, nu este un semn rău, dar este un semn util. Poate că ai nevoie de altă lungime, alt guler sau alt ritm al volumului, nu neapărat de alt material.

Când vrei să compari mai multe variante din aceeași familie, nu ajută să vezi o singură piesă izolată. E mai clar să privești o selecție coerentă, în care să înțelegi diferențele de croială, prezență și lungime. În astfel de situații, o haină din blană naturală de vulpe poate fi înțeleasă mai bine în contextul unor modele apropiate, tocmai pentru că observi mai ușor ce tip de volum te avantajează și ce tip de volum rămâne frumos doar pe umeraș.

Când merită o piesă cu prezență puternică și când este mai bine să alegi alt echilibru

O astfel de haină are sens când îți dorești o piesă cu personalitate clară, pe care să o porți conștient și cu plăcere. Merge bine pentru apariții în care vrei ca haina să joace un rol central, nu doar să completeze discret ținuta. De asemenea, poate funcționa excelent dacă ai o siluetă care susține bine volumul în zona umerilor sau dacă preferi linii vestimentare curate, fără multe alte elemente concurente.

În schimb, dacă ai un stil foarte activ, porți des genți mari pe umăr, faci multe drumuri scurte sau ai tendința să alegi haine deja încărcate ca formă, o variantă prea amplă poate deveni obositoare mai repede decât crezi. După 30 de zile, nu te mai uiți doar la cât de frumoasă este piesa, ci la cât de ușor o integrezi. Aici se vede dacă alegerea a fost una spectaculoasă și atât sau una cu adevărat potrivită.

Pentru imaginea de ansamblu, este util să compari această categorie cu alte tipuri de piese, mai ales dacă ezitarea vine din faptul că îți place efectul vizual, dar nu știi dacă ți se potrivește în viața reală. O privire peste modele de haină de blană de la Casa de blanuri MG ajută exact în punctul acesta: vezi alternative, diferențe de structură și interpretări mai calme sau mai expresive ale aceleiași idei de eleganță.

Ce se vede după prima săptămână, nu doar la probă

În primele 7–10 zile de purtare apar detalii foarte sincere. Observi dacă haina rămâne bine proporționată când o porți peste un tricot mai gros, dacă gulerul stă bine fără să îți “mănânce” linia feței, dacă umerii nu par prea încărcați și dacă te simți confortabil când te miști normal. În plus, devine clar dacă piesa cere o ținută foarte construită sau dacă se lasă integrată mai ușor.

O observație simplă, dar utilă: ceea ce pare luxos în static nu este întotdeauna și ușor de purtat. Iar la vulpe, tocmai aici se joacă alegerea bună. Casa de blanuri MG devine relevantă mai ales dacă privești procesul de alegere ca pe o comparație între proporții, nu doar între fotografii sau prime impresii.

Întrebări frecvente

O haină de vulpe este potrivită pentru purtare frecventă?

Depinde de croială, lungime și de stilul tău de viață. Unele modele sunt mai ușor de integrat, altele au un rol mai clar de piesă de impact.

Cum îmi dau seama repede dacă volumul mă avantajează?

Privește haina din profil, mergi câțiva pași și observă dacă volumul te însoțește firesc sau pare că ajunge în fața ta înaintea siluetei.

Contează mai mult oglinda sau mersul?

Mersul spune mai mult. În oglindă vezi efectul, în mișcare vezi dacă haina lucrează bine cu tine.

Dacă îmi place foarte mult la probă, este suficient?

Nu chiar. Merită să verifici și cum ar arăta în afara spațiului de probă, în lumină rece și într-o ținută completă.

O piesă reușită nu este doar aceea care atrage atenția, ci aceea care rămâne convingătoare și după ce trece momentul primei impresii. La vulpe, eleganța vine din volum, dar alegerea bună vine din măsură.

Citeste in continuare

Exclusiv

Implant de păr la femei: când este o opțiune și ce ar trebui să știi înainte? Detalii mai multe aici

Publicat

pe

De

Pentru multe femei, părul este strâns legat de stilul personal, identitate și încredere. De aceea, atunci când apar zone rărite sau când densitatea părului scade vizibil, impactul este emoțional și nu doar estetic. Află detalii mai multe aici despre implantul de păr pentru femei și clinica Dr. Felix Hair Implant din București – locul în care poți discuta despre această procedură în cadrul unui consult de specialitate.

De ce apare pierderea părului în cazul femeilor?

Vorbim adesea despre alopecie la bărbați, însă pierderea părului este o situație întâlnită și în rândul femeilor. În anumite cazuri, aceasta apare treptat, prin subțierea firului de păr sau reducerea densității în anumite zone ale scalpului.

Printre cauzele variate se numără:

  • Stresul prelungit sau perioadele de suprasolicitare.
  • Modificările hormonale.
  • Cicatricile rezultate în urma unor traumatisme sau intervenții chirurgicale.
  • Afecțiunile dermatologice ale scalpului.
  • Predispoziția genetică.

În funcție de cauza identificată la fiecare pacient, medicul poate recomanda diferite tipuri de monitorizare sau de tratament. În anumite situații stabilizate, implantul de păr poate fi o posibilă opțiune terapeutică.

Care sunt situațiile în care poate fi luat în calcul un implant de păr la femei? Detalii mai multe aici

Implantul de păr este o procedură medicală prin care foliculii de păr sunt transferați din zona donatoare, unde părul este mai dens, către zonele în care acesta este rar sau lipsește. Specialiștii pot avea în vedere această procedură într-o serie de cazuri, printre care se află și:

  • Retragerea liniei frontale a părului.
  • Subțierea accentuată a părului în zone bine delimitate.
  • Refacerea sprâncenelor (dacă este cazul).
  • Corectarea unor cicatrici de la nivelul scalpului.
  • Alopecii stabilizate.

Pentru că fiecare situație este diferită, evaluarea medicală are rolul de a stabili exact dacă procedura se potrivește pentru pacientă și dacă sunt îndeplinite condițiile necesare pentru realizarea acesteia.

Cum poate influența un implant de păr încrederea în sine a femeii?

Femeile care au beneficiat deja de un implant de păr susțin că schimbările sunt vizibile dincolo de aspectul fizic. Unele dintre paciente menționează că refacerea densității părului le ajută să se simtă mai confortabil cu propria imagine. Acest lucru poate fi reflectat în gesturi simple din viața cotidiană. Detalii mai multe aici:

  • Libertatea de a încerca diferite tunsori sau coafuri.
  • Reducerea preocupării constante pentru zonele rare.
  • Coafarea mai ușoară a părului.

În cazul implantului de păr însă, rezultatele pot varia de la o persoană la alta, iar medicul este cel care poate explica în mod realist ce se poate obține în fiecare caz.

Ce curiozități există despre implantul de păr pentru femei?

Procedura aceasta este înconjurată adesea de multe întrebări. Printre curiozitățile frecvente se numără cele despre modul în care se realizează intervenția și cele despre rezultate.

  • Tehnicile moderne, precum FUE, sunt minim invazive.
  • Implantul folosește foliculii proprii ai pacientei.
  • Firele transplantate păstrează caracteristicile naturale ale părului.
  • Creșterea părului transplantat are loc gradual.

Toate aceste aspecte sunt explicate detaliat în cadrul consultației, pentru ca pacienta să înțeleagă etapele procedurii și evoluția ulterioară.

Ce recomandări fac medicii înainte de o astfel de decizie?

Înainte de orice procedură medicală, cum este și implantul de păr, informarea este vitală. În cazul implantului de păr, medicii recomandă de regulă:

  • Depistarea cauzei pierderii părului.
  • Evaluarea stării scalpului.
  • Analiza zonei donatoare.
  • Discutarea așteptărilor realiste din partea pacientei.

O consultație medicală reprezintă contextul necesar pentru a înțelege dacă implantul de păr este indicat sau dacă există alte opțiuni de tratament ce pot fi luate în considerare.

De ce să alegi clinica Dr. Felix Hair Implant din București pentru un implant de păr?

Clinica Dr. Felix Hair Implant din București este cunoscută pentru activitatea sa în domeniul reconstrucției capilare. Echipa medicală are peste 16 ani de experiență în realizarea implantului de păr, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Printre aspectele care definesc activitatea clinicii se numără:

  • Proceduri realizate de medici specializați.
  • Utilizarea tehnicii FUE.
  • Evaluări medicale personalizate.
  • Experiență acumulată în diferite cazuri de reconstrucție capilară.

Femeile interesate de procedură pot afla mai multe detalii despre implantul de păr pe site-ul clinicii Dr. Felix Hair Implant sau în urma unei discuții directe cu medicul specialist.

Contact:

E-mail: client@drfelix.ro

Telefon: +40 720.254.368

Adresă: Șoseaua Nordului, București 014104

www.facebook.com/drfelixhairimplant

Sursa foto: drfelixhairimplant.ro

Citeste in continuare

Exclusiv

5 idei de proiecte DIY cu cutii din carton ondulat

Publicat

pe

De

Cutia de carton ondulat este genul de obiect pe care, de obicei, îl desfaci, scoți ce e înăuntru și îl împingi spre reciclare fără prea multe regrete. Totuși, dacă stai o clipă să te uiți la ele, descoperi că ai în față un material surprinzător de versatil. Rezistent, ușor de tăiat, prietenos cu mediul și, mai ales, gratuit în multe cazuri, cartonul ondulat este un aliat excelent pentru proiecte DIY creative.

Fie că vrei să faci ceva util pentru casă, un obiect decorativ sau un proiect simpatic împreună cu cei mici, cutiile din carton ondulat pot fi transformate în lucruri care chiar îți vor face viața mai ușoară sau mai frumoasă. Hai să vedem cum.

Cutii carton ondulat – ce sunt și cum se obțin?

Cartonul ondulat este format din mai multe straturi de hârtie, dintre care unul are forma ondulată, prins între straturi drepte. Această structură îi oferă rezistență, flexibilitate și o capacitate bună de a suporta greutate, fără să devină rigid sau greu de manevrat.

Cele mai comune surse de cutii din carton ondulat sunt livrările online, electrocasnicele, mutările sau ambalajele pentru produse voluminoase. În multe cazuri, aceste cutii sunt aruncate după o singură utilizare, deși materialul este perfect reutilizabil. Dacă vrei carton de calitate, fără urme de umezeală sau deformări, caută cutii curate, cu pereți întregi și muchii ferme.

Un alt avantaj este că poți alege grosimea în funcție de proiect. Pentru obiecte decorative sau organizare ușoară, cartonul subțire este suficient. Pentru structuri mai mari sau care trebuie să susțină greutate, ai nevoie de carton ondulat mai gros, de preferat cu mai multe straturi.

Bibliotecă sau rafturi decorative din carton ondulat

Poate suna ambițios, dar o mică bibliotecă sau câteva rafturi decorative din carton ondulat sunt perfect realizabile. Secretul este designul inteligent și distribuția greutății. Nu vei pune enciclopedii grele pe ele, dar pentru cărți ușoare, reviste sau obiecte decorative, funcționează surprinzător de bine.

Proiectul începe cu măsurarea spațiului și stabilirea dimensiunilor. Cartonul se taie în panouri care se suprapun în mai multe straturi, lipite între ele pentru a crea rigiditate. Practic, fiecare raft devine o „sandwich-structură” din carton. Adezivul potrivit și timpul de uscare sunt esențiale aici.

După asamblare, poți îmbrăca rafturile în hârtie decorativă, le poți vopsi sau lăsa textura naturală a cartonului la vedere, pentru un look minimalist, ușor industrial. Rezultatul este un obiect ușor, ieftin și perfect personalizabil, care va ridica sprâncenele oricărui musafir curios.

Căsuță de joacă pentru copii sau animale de companie

Cartonul ondulat este materialul ideal pentru proiecte destinate copiilor sau animalelor. Este ușor, sigur și poate fi modificat rapid dacă ceva nu iese din prima. O căsuță de joacă pentru copii se poate construi din câteva cutii mari, decupate și lipite între ele.

Ușile și ferestrele se taie cu grijă, iar copiii pot participa la decorare. Desenele, stickerele sau chiar cariocile transformă proiectul într-o activitate creativă, nu doar într-un obiect final.

Pentru pisici sau câini de talie mică, o căsuță din carton ondulat este o adevărată atracție. Poți adăuga tuneluri, platforme sau zone de ascuns, iar dacă se deteriorează în timp, nu e o tragedie. Refaci, adaptezi sau reciclezi și o iei de la capăt.

Organizatoare pentru birou sau depozitare

Dacă biroul tău arată ca un mic haos controlat, cartonul ondulat te poate salva. Organizatoarele DIY sunt printre cele mai utile proiecte, pentru că rezolvă o problemă reală și se pot adapta perfect nevoilor tale.

Pornind de la o cutie de bază, poți crea compartimente pentru documente, dosare, cabluri sau rechizite. Cartonul se taie în separatoare verticale și orizontale, lipite ferm pentru stabilitate. Avantajul este că poți decide exact dimensiunea fiecărui compartiment, fără să te limitezi la ce găsești în magazine.

Pentru un aspect mai plăcut, organizatoarele pot fi îmbrăcate în hârtie colorată, material textil sau vopsite. Rezultatul este practic, ușor și surprinzător de rezistent, mai ales pentru uz zilnic.

Mobilier temporar sau experimental

Cartonul ondulat este folosit inclusiv în designul de mobilier experimental, iar acasă poate deveni o soluție interesantă pentru spații temporare. Un taburet, o măsuță de cafea sau un suport pentru laptop sunt proiecte realizabile, dacă sunt gândite corect.

Cheia este stratificarea. Mai multe bucăți de carton tăiate identic și lipite una peste alta creează o structură solidă. Forma contează enorm: curbele și profilele tip fagure oferă mai multă rezistență decât suprafețele plate simple.

Acest tip de mobilier nu este destinat să dureze ani de zile, dar este ideal pentru chirii, spații creative sau pur și simplu pentru experiment. În plus, satisfacția de a sta pe un taburet făcut chiar de tine este greu de egalat.

Decor pentru evenimente sau spații creative

Cartonul ondulat este un material excelent pentru decoruri temporare. Litere volumetrice, panouri tematice, rame foto sau elemente decorative pentru petreceri pot fi realizate cu costuri minime și impact vizual mare.

Literele mari, de exemplu, se construiesc din două fețe decupate identic și o bandă de carton care le unește pe margini. Pot fi vopsite, luminate sau decorate cu diverse texturi. Sunt ideale pentru evenimente, ședințe foto sau spații creative. Avantajul major este flexibilitatea. Dacă tema se schimbă sau decorul nu mai este necesar, materialul poate fi reciclat fără remușcări.

De ce merită să încerci proiecte DIY cu carton ondulat

Dincolo de partea practică, proiectele DIY cu carton ondulat sunt o formă de relaxare și creativitate. Lucrezi cu mâinile, vezi rezultate rapide și înveți să privești obiectele din jur cu mai multă imaginație.

În plus, reutilizarea cutiilor contribuie la reducerea deșeurilor și încurajează un consum mai responsabil. Este genul de activitate care îmbină utilul cu plăcutul, fără presiune și fără investiții mari.

Cartonul ondulat este mai valoros decât (nu) pare

Cutiile din carton ondulat nu sunt ambalaje care își pierd valoarea după ce sunt desfăcute. Cu puțină creativitate și răbdare, pot deveni obiecte utile, decoruri interesante sau proiecte care aduc bucurie în familie. Fie că vrei să organizezi, să construiești sau pur și simplu să experimentezi, cartonul ondulat îți oferă libertatea de a încerca fără riscuri.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorized7 ore inainte

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest...

Turism9 ore inainte

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune...

Uncategorizedo zi inainte

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului,...

Uncategorizedo zi inainte

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară...

Uncategorizedo zi inainte

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora 14...

Afaceri2 zile inainte

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

Cea mai nouă tabletă flagship de la HONOR, MagicPad 4 devine prima tabletă Android cu suport pentru OpenClaw Agent, parte...

Afaceri3 zile inainte

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție,...

Afaceri4 zile inainte

IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului

IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș. Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul. Platforma aduce în atenția publicului...

Afaceri5 zile inainte

Cum scrii un advertorial care atrage atenția și inspiră încredere

Primul contact cu un text contează enorm. În doar câteva secunde, cititorul decide dacă merită să continue sau dacă închide...

Afacerio săptămână inainte

Colectarea deșeurilor din carton – o componentă esențială în organizarea activităților moderne

Cartonul este prezent în aproape orice activitate economică, de la depozitare și distribuție până la retail sau producție. Deși pare...

container deseuri Bucuresti, container moloz, inchiriere container, colectare deseuri, evacuare moloz, santier organizat, gestionare deseuri, logistica constructii container deseuri Bucuresti, container moloz, inchiriere container, colectare deseuri, evacuare moloz, santier organizat, gestionare deseuri, logistica constructii
Afacerio săptămână inainte

Containerul pentru deșeuri în București – soluția care menține lucrările sub control

În orice proiect de construcție sau renovare, există un element care, dacă nu este gestionat corect, poate afecta întregul proces:...

Afacerio săptămână inainte

Reciclarea molozului – de la resturi de șantier la resursă gestionată eficient

În domeniul construcțiilor, rezultatul final este vizibil, dar procesul din spate generează cantități considerabile de materiale reziduale. Betonul spart, cărămida,...

Afacerio săptămână inainte

Lion Rent și închirierea mașinilor în București – o soluție adaptată mobilității urbane moderne

Mobilitatea urbană nu mai este de mult o simplă opțiune de deplasare, ci un element care influențează direct eficiența zilnică....

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău

5 sfaturi pentru fotografii reușite cu animalul tău, realizate cu HONOR 600 Lite București, 9aprilie 2026 –De Ziua Internațională a...

Uncategorizedo săptămână inainte

Dyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant

Dyson lansează primul său ventilator portabil: HushJet™ Mini Cool. Conceput pentru un stil de viață dinamic, acesta este un ventilator...

Top Știri ALBA