Exclusiv
Creditul de consum este preferat celui ipotecar

Fraudele online frânează digitalizarea bancară
26 iunie, București. Perioada de incertitudine din prezent a dus la stagnarea cererii pentru creditele ipotecare și la creșterea economisirii. Bancherii observă chiar o tendință de economisire reflectată în produsele de investiții pe termen lung. Nu aceeași precauție o arată consumatorii care se confruntă cu tentativele de fraudă bancară sau falsele oferte de investiții care circulă online. Din cauza acestora, procesul de digitalizare este frânat chiar de către instituțiile financiar-bancare care se văd nevoite să introducă mecanisme suplimentare de control pentru a crește siguranța tranzacțiilor.
Sunt doar câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în al 7-lea episod din #PodcasturileCSALB, în care sunt invitați Vladimir Kalinov și Valentin Cocean, într-o discuție moderată de Irina Chițu.
| PODCAST CSALB |
Este al 4-lea an când în interviurile CSALB participă top managementul sistemului bancar și experți din domeniul juridic. Anul acesta și jurnaliști reputați din domeniul economic sunt invitați să dezbată principalele subiecte din banking, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB). Analizăm noutățile și impactul lor în piața financiar-bancară, precum și relația consumatorilor cu instituțiile de credit într-un context socio-economic volatil și imprevizibil.

„La ora actuală, creditul de consum este principalul produs pe care îl acordăm. Pentru creditele ipotecare vedem o cerere mai mică. De exemplu, în primul trimestru creditele ipotecare au crescut cu mai puțin de un procent, în timp ce creditele de consum au o creștere de peste 7%. Creșterea modestă pentru creditele ipotecare vine ca urmare a incertitudinii pe care o traversăm. Suntem într-o perioadă în care nu este clar pe ce venituri ne putem baza în viitor. În condițiile în care creditul ipotecar implică o obligație care trebuie respectată o perioadă lungă de timp, decizia de a contracta un împrumut pentru o locuință este amânată de consumatori. Cumva clienții, la ora actuală, așteaptă să vadă ce urmează.
Pe de altă parte, observăm o tendință nouă și un comportament mult mai responsabil al clienților noștri. Aceștia nu mai cheltuie toți banii pe care îi câștigă, ci aleg să contribuie la produsele de economisire, precum pensii sau produse de asigurare. Aceste produse au rată lunară, regulată, iar oamenii transferă disciplina rambursării creditelor în zona de economisire. Încet-încet, clienții încep să se gândească la produsele financiare pe care le pot folosi în viitor, pentru a-și menține standardul de viață actual. Un alt motiv pentru care se întâmplă acest lucru este că nivelul de trai al românilor a crescut mult în ultimii 15 ani. Odată cu acest fapt nevoile au evoluat, după ce au fost satisfăcute cele imediate. Până acum toată piața bancară s-a concentrat mai mult pe creditare. Odată cu atingerea unui prag de stabilitate nu a mai fost nevoie să cumpărăm mașini sau aparate electrocasnice în fiecare an. Faptul că avem mai mulți bani la dispoziție i-a făcut pe mulți să se gândească la cum va arăta viața lor mai târziu. Mai ales că acest “mai târziu”, la ora actuală, continuă să fie plin de incertitudine.”

„Dacă ar fi să faceți un clasament, care sunt cele mai importante probleme cu care consumatorii vin în această perioadă, atât direct către bancă, cât și la CSALB?”

„Întâlnim tot mai multe cazuri de fraudă cibernetică. Oameni care sunt păcăliți, pierd mulți bani, iar apoi vin către bancă pentru a recupera acești bani. Din păcate, nu este deloc ușor să recuperăm banii care dispar din conturile clienților. Primim și multe solicitări de informații de la Poliție, care încearcă să afle exact ce s-a întâmplat, însă intervenția este foarte dificilă. Infractorii informatici folosesc deopotrivă tehnologia și dorința utilizatorilor de a câștiga bani repede și fără efort. Infractorii se folosesc de mitul că pe internet oamenii se îmbogățesc din investiții speculative. Întotdeauna mă surprinde naivitatea celor care cred că pun 10 mii de lei și în două luni câștigă 200 de mii de lei. Eu am încă în memorie jocurile piramidale din anii 90, când oamenii au pierdut sume importante de bani. Ei trebuie să înțeleagă că nu există situații reale în care să poți face bani mulți atât de repede.
La nivelul băncii am început să construim sisteme de protecție pentru clienți. Este un paradox că digitalizarea ne-a făcut să câștigăm în rapiditate, dar tot ea ne determină să punem mecanisme de frânare. Am introdus inclusiv posibilitatea de a-i suna pe clienți pentru a ne asigura că nu avem de-a face cu o fraudă în cazul anumitor tranzacții care par suspecte. Am limitat la un singur device autorizarea anumitor tranzacții, iar în aplicația de banking am pus sisteme de protecție care recunosc controlul de la distanță al unui telefon, de exemplu.
Oamenii trebuie să știe că banca nu le va cere niciodată parole sau PIN-uri. Vom invita de fiecare dată clientul să ajungă în una din agențiile noastre pentru o discuție față în față, mai ales dacă este vorba despre o presupusă fraudă. Banca poate să sune dacă există o operație cu caracter dubios pe cont, dar întotdeauna va fi făcută identificarea clientului direct în aplicația băncii.
Relația umană continuă să fie foarte importantă, mai ales pentru produsele complexe precum asigurările sau investițiile. Pentru produse mai simple clienții preferă interacțiunea digitală. Peste 60% dintre clienții noștri interacționează zilnic cu banca prin intermediul aplicației.”

„Dacă ar fi să facem un top, ce s-a negociat cel mai mult sau ce solicită consumatorii în negocierea cu banca din cadrul CSALB, într-o ordine aleatorie a importanței, cred că sunt diverse eliminări de comisioane, creditele în franci, fraudele bancare și intrarea în negociere după deschiderea procedurii de executare silită.
Legat de comisioane, atrag atenția că sunt aruncate în piață tot felul de idei, uneori chiar de către colegi avocați, pe care consumatorul le poate înțelege greșit. După expunerea la aceste mesaje, consumatorul este tentat să califice drept abuzivă orice clauză din contract. De exemplu, pentru că multe bănci au renunțat la comisionul de administrare, s-a preluat greșit ideea că acesta ar fi interzis de dispozițiile legale.
În concilierile care pleacă de la creditele în CHF întotdeauna tindem către o reducere de sold care să compenseze, cumva, evoluția francului. În problemele generate de fraude nu prea este de negociat, pentru că soluția vine exclusiv din partea băncii, care alege să își ajute clientul. Deoarece, în majoritatea cazurilor, este vorba de greșeli pe care le fac consumatorii, nu de vreo vină a băncii.
Alte tipuri de negocieri sunt declanșate după deschiderea procedurii de executare silită. În continuare purtăm negocierea cu banca, pentru că noi nu avem nicio autoritate față de executorul judecătoresc, iar cine plătește taxele de executare reprezintă un capitol separat în negocierea consumator-bancă. Scopul negocierii este să repunem creditul în plată, eventual după o restructurare a lui, astfel încât consumatorul să reia plata unor rate pe care în mod real își permite să le achite. Lucrurile vor continua, nu neapărat ca înainte, poate chiar mai bine decât erau înainte de a fi declarat scadent și de a se recurge la procedurile de executare.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Afaceri
UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă
Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene
Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.
O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene
Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.
Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.
Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.
Configurația livrată către beneficiar
Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.
Specificații tehnice principale:
- Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
- Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
- Invertor hibrid: 24 kW
- Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
- Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
- Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
- Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
- Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat
Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.
Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container
Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.
La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.
Aplicații dincolo de șantierele civile
O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:
- Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
- Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
- Operațiuni militare și tabere temporare
- Stații mobile de încărcare auto electric
- Evenimente outdoor și festivaluri
- Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică
„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”
Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX
Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:
Despre UZINEX
UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
Exclusiv
Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin
Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind comunitățile.
Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții, Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.
Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.
Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.
„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu are o miză economică pentru Profi, dar aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.
Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.
Exclusiv
Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.
De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.
Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie
- Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
- Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
- Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.
Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.
De ce frica de diagnostic te face să amâni și cum se întoarce împotriva ta
Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.
Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente
Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:
- migrene care durează între 4 și 72 de ore.
- durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
- greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.
Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.
Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat
Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.
Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate
- Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
- dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
- simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă
Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.
Întrebări Frecvente
- Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?
Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.
- Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?
Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.
- Cât durează o consultație la neurolog?
20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.
- Migrena se vindecă complet?
Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.
- La ce vârstă pot apărea migrene?
La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.
Mini-rezumat
Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.
Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.
Contact:
+40 330 408 407
office@clinica-hereditas.ro
Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți
Sursă foto: freepik.com
-
acum 4 zileParfum de vară care rezistă mai mult: cum funcționează layering-ul și ce produse să combini
-
Socialacum 3 zileDurerea persistă după puncția mamară. Ce e normal și când chiar trebuie să te îngrijorezi?
-
Uncategorizedacum o săptămânăConfortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine
-
Uncategorizedacum 6 zileCommerce Innovation Summit 2026: Ce funcționează cu adevărat în retail, eCommerce și payments în era AI
-
Uncategorizedacum o săptămânăCe se întâmplă când dai unui telefon o galerie de artă? Vino să afli la CINA, 19 – 20 iunie
-
Uncategorizedacum 6 zileSamsung The Movingstyle: ecranul care merge acolo unde mergi tu
-
Afaceriacum 6 zileEurodeal — Ghid Complet al Cursurilor de Calificare Autorizate din România
-
Uncategorizedacum 5 zileTrei sfaturi despre cum să vă mențineți anvelopele în stare bună

