Connect with us

Uncategorized

11 motive pentru care să îți instalezi un sistem de panouri fotovoltaice la tine acasă

Publicat

pe

Instalarea panourilor fotovoltaice aduce o mulțime de avantaje și este considerată o investiție importantă pe termen lung. Iată care sunt cele 11 motive pentru care ar trebui să iei în considerare instalarea unui sistem fotovoltaic: 1. Reducerea costurilor – Rolul panourilor fotovoltaice este acela de a genera energie, astfel că prin instalarea lor vei reduce costurile pentru facturile la electricitate; 2. Independență energetică – Cu siguranță că ți s-a întâmplat ca în timpul unei furtuni sau a unei lucrări la sistemul de electricitate local să ai o pană de curent exact când aveai cea mai mare nevoie de el. Odată cu instalarea panourilor „solare”, nu mai depinzi de un furnizor, devii independent din punct de vedere energetic; 3. Furnizor pentru alții – În funcție de puterea instalată și consumul pe care îl are locuința ta, poți deveni prosumator. Ce înseamnă să fii prosumator? Înseamnă să furnizezi energie electrică produsă de sistemul tău fotovoltaic către rețeaua de energie, care la rândul său va furniza altor consumatori. Rețeaua va plăti energia furnizată de tine, ceea ce te va ajuta să îți recuperezi investiția mai rapid. 4. Sursă de energie – Energia solară este o resursă inepuizabilă, disponibilă la capacitate maximă a sistemelor fotovoltaice între 1100 și 1400 de ore pe an, în funcție de zona geografică. În România, media de ore în care sistemul de panouri fotovoltaice are cel mai mare randament este de 1150 de ore pe an. 5. Subvenții și stimulente din partea organelor locale sau naționale – În România și în Europa există numeroase proiecte prin care se subvenționează parțial costurile pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice. 6. Creșterea valorii proprietății – Locuințele echipate cu sisteme de energie regenerabilă devin mai atractive pentru cumpărători și pot fi mai rapid valorificate în cazul în care se dorește vânzarea acesteia. Când vine vorba de zona de instalare a sistemelor fotovoltaice, cele mai căutate sunt cele localizate pe acoperiș sau pe carport, acestea ocupând un spațiu neutilizabil pentru alte tipuri de construcții adiacente casei. 7. Instalare – Sistemele de panouri fotovoltaice se pot instala pe orice tip de acoperiș, la sol sau carport, în baza proiectelor realizate de firmele specializate în proiectare, instalare și montaj, cum este Solar Traders. Acești specialiști vor realiza proiectele în funcție de localizarea și disponibilitatea zonei de instalare, dar și în funcție de documentele necesare pe care le va furniza beneficiarul. 8. Întreținere – Se face foarte ușor, nu necesită timp îndelungat și nu reprezintă un proces complicat. Tot ce trebuie să faci este să îndepărtezi praful sau alte elemente naturale precum frunzele, firele de iarbă sau paie aduse de vânt, pene de la păsări. Curățarea panourilor poate fi realizată cu ușurință de oricine, dar pot fi angajate și persoane care se ocupă de această activitate. 9. Durabilitate și tehnologie – Panourile fotovoltaice au o durabilitate crescută, peste 20 de ani de funcționare în condițiile instalării și întreținerii corecte. În plus, tehnologia panourilor solare evoluează în fiecare zi, ceea ce face sistemele acestea din ce în ce mai accesibile și eficiente. În plus, structura metalică pe care sunt instalate panourile solare este adaptabilă, sigură și asigură o bună funcționare a sistemului. 10. Utilizare – Pe lângă folosirea energiei produse de sistemul instalat pentru uzul caznic, în cazul în care te gândești la achiziționarea unui autoturism electric sau hibrid, acesta poate fi alimentat cu energia produsă de sistemul tău fotovoltaic. Mai mult, există dispozitive de stocare a energiei (baterii), care te vor asigura că vei avea energie chiar și în perioada în care panourile produc mai puțină energie din cauze meteorogolice. 11. Sustenabilitate – Spre deosebire de alte modalități de producție a energiei, sistemele de panouri fotovoltaice utilizează energia solară, care nu emite gaze cu efect de seră sau poluanți, ceea ce ajută la reducerea amprentei de carbon și la protejarea mediului înconjurător, în contextul în care planeta se află într-o continuă creștere a temperaturii medii anuale care pune în pericol întreaga societate, flora și fauna existente pe Terra. Cele 11 motive pe care le-am prezentat în acest articol evidențiază aspectele economice, ecologice și sociale ale instalării unui sistem de panouri fotovoltaice care te vor ajuta să crești valoarea locuinței tale, dar și confortul de care te bucuri oricând.
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

Publicat

pe

De

București, 10 august 2026  HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.

Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.

În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.

Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.

Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania

Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.

HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.

Postarea concursului este disponibilă aici.

Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România

Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.

Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.

Postarea concursului este disponibilă aici.

Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.

Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.

Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.

Citeste in continuare

Uncategorized

Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila

Publicat

pe

De

Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile care doresc să lase o impresie bună atât angajaților, cât și clienților. În acest context, firma Crisdef s-a impus ca un partener stabil pentru firmele și instituțiile din Galați și Brăila, oferind servicii de curățenie adaptate specificului fiecărui mediu de lucru.

Un partener pentru mediul de business

Spre deosebire de curățenia ocazională, colaborarea cu o firmă specializată aduce beneficii concrete pentru orice afacere: un spațiu igienizat constant, fără întreruperi ale activității și fără riscuri pentru sănătatea angajaților. Crisdef s-a specializat tocmai pe acest tip de nevoie, oferind soluții flexibile atât pentru birouri, cât și pentru spații comerciale sau industriale.

Servicii gândite pentru orice tip de spațiu

Compania acoperă întreaga gamă de nevoi de curățenie, indiferent de dimensiunea sau destinația spațiului:

  • Curățenie de întreținere / generală – igienizarea constantă a birourilor, grupurilor sanitare, mobilierului și placărilor ceramice;
  • Curățenie post-renovare – pregătirea spațiului pentru redeschidere sau mutare, fără urme de praf sau var;
  • Pregătire și curățenie post-eveniment – ideală pentru companiile care organizează conferințe, lansări sau evenimente corporate;
  • Curățenie de urgență – intervenții rapide în caz de inundații sau incendii, pentru limitarea pagubelor;
  • Spălare mochete – recomandată pentru spațiile de birouri și sălile de ședințe expuse traficului zilnic;
  • Tratamente pentru marmură și granit – impermeabilizare profesională pentru holurile și recepțiile cu suprafețe pretențioase.

Soluții sigure, fără compromisuri

Pentru companiile atente la standardele de sănătate și siguranță ale angajaților, Crisdef folosește exclusiv soluții ecologice, fără substanțe agresive. Personalul este calificat, verificat riguros și instruit să lucreze discret, inclusiv în intervalele orare care nu afectează activitatea curentă a firmei.

Flexibilitate și consecvență, două atuuri esențiale

Unul dintre principalele avantaje semnalate de clienții companiei este programarea flexibilă, gândită astfel încât serviciile de curățenie să nu interfereze cu activitatea zilnică a afacerii. La aceasta se adaugă menținerea unor standarde constante de calitate, verificate la fiecare intervenție, indiferent de frecvența colaborării.

Rezultate confirmate de clienți

Colaborarea cu Crisdef este apreciată în special de firmele care au nevoie de rezultate previzibile. Octavian Cozma, unul dintre clienții companiei, a subliniat promptitudinea și seriozitatea echipei în cadrul serviciilor oferite pentru biroul său, în timp ce Ionuț Dragomir a evidențiat constanța și punctualitatea intervențiilor lunare de întreținere.

Citeste in continuare

Uncategorized

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

Publicat

pe

De

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI și integrează ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks pe HONOR Robot Phone

București, 07 august 2026  În cadrul evenimentului HONOR Imaging Technology Launch, organizat la Hengdian, HONOR a prezentat cele mai noi tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile și viziunea companiei privind adaptarea fluxurilor de lucru din cinematografia profesionistă pentru creația pe mobil.

Cu această ocazie, HONOR a introdus principiul Optics-Intelligence Evolution, care stă la baza strategiei sale de imagine, a evidențiat motorul de imagine HONOR AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, și a anunțat înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI.

La dezbatere au participat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI, Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, Wang Boxue, director de imagine, Luo Wei, Chief Imaging Engineer HONOR, și Zhao Fuchen, HONOR Imaging Cognition Expert, care au discutat despre modul în care tehnologiile și fluxurile de lucru din cinematografia profesionistă pot deveni accesibile creatorilor care realizează conținut pe mobil.

Această lansare marchează o nouă etapă în strategia HONOR pentru imaginea pe mobil. În loc să se concentreze exclusiv pe specificațiile camerelor, compania dezvoltă un ecosistem de imagine, care îmbină captarea profesională, procesarea bazată pe inteligență artificială, știința culorilor inspirată din cinematografie și instrumente dedicate creatorilor de conținut.

Mult timp, imaginea pe mobil a fost definită de competiția privind numărul de megapixeli, dimensiunea senzorilor și specificațiile hardware. Într-o lume în care tot mai mulți utilizatori creează conținut video, simpla performanță tehnică nu mai este suficientă. Ei au nevoie de instrumente care să le permită să își exprime creativitatea, să spună povești și să transmită emoție prin imagini. Acesta este scopul pentru care am dezvoltat HONOR AiMAGE: să oferim fiecărui utilizator mai multă libertate de exprimare„, a declarat Luo Wei, Chief Imaging Engineer la HONOR.

HONOR AiMAGE, un motor de imagine care integrează întregul proces creativ

Sesiunea a evidențiat principiul Optics-Intelligence Evolution, sintetizat prin ideea că „optica reprezintă fundația, iar inteligența artificială ridică nivelul performanței”. Compania consideră că evoluția imaginii pe mobil depinde de dezvoltarea simultană a componentelor optice și a procesării inteligente: sistemele optice și senzorii definesc baza calității imaginii, iar AI-ul, algoritmii și serviciile din cloud extind posibilitățile creative.

Pentru a susține această direcție, HONOR a dezvoltat motorul de imagine AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, care conectează toate etapele procesului de imagine, de la captură până la creația asistată de inteligență artificială.

La nivel de cip, HONOR dezvoltă propriul procesor de imagine AI (ISP), bazat pe arhitectura Transformer, conceput pentru a regândi modul în care sunt procesate imaginile. Acesta funcționează împreună cu o nouă generație de senzori și tehnologii EVS, contribuind la îmbunătățirea calității imaginilor încă din etapa de captură și oferind algoritmilor AI informații mai precise pentru procesare.

În cazul dispozitivului, HONOR combină componentele hardware cu algoritmi care procesează imaginile în timp real. Sistemul include un stabilizator mecanic pe trei axe din aliaj de titan, dezvoltat intern, senzori de înaltă precizie, tehnologii optice avansate și algoritmi dedicați procesării imaginii. Împreună, acestea optimizează stabilizarea, calitatea imaginii și controlul mișcării.

În cloud, HONOR extinde posibilitățile de procesare prin tehnologii de îmbunătățire a imaginilor în format RAW, soluții de imagistică spațială și instrumente Imaging Agent. Aceste funcții extind capacitățile de procesare dincolo de dispozitiv și susțin întregul proces creativ, de la captură și optimizare până la generarea inteligentă de conținut.

Fluxul de lucru cinematografic ARRI este integrat în creația pe mobil

Prin parteneriatul strategic cu ARRI, HONOR integrează elemente esențiale din fluxul de lucru utilizat în producțiile cinematografice profesioniste direct în experiența de creare a imaginilor pe mobil. Printre acestea se numără ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, disponibile pe HONOR Robot Phone.

Spre deosebire de filtrele obișnuite, aceste tehnologii fac parte dintr-un proces profesional de creare și editare a imaginilor. LogC3 păstrează mai multe informații despre luminozitate și culoare pentru etapa de post-producție, ARRI Wide Gamut 3 extinde spațiul de culoare, iar ARRI Looks permite aplicarea unor stiluri cinematografice controlate. Împreună, acestea oferă creatorilor mai multă flexibilitate în editare și contribuie la păstrarea unui volum mai mare de informații vizuale.

„De peste un secol, ARRI îi ajută pe cineaști să transforme tehnologia în povești vizuale memorabile. Colaborarea noastră cu HONOR nu înseamnă doar asocierea dintre două branduri sau integrarea unor filtre. Scopul este să aducem standardele profesionale de culoare și fluxurile de lucru din cinematografie mai aproape de creația pe mobil. Împreună explorăm modul în care ARRI Image Science și experiența noastră în producția de film pot ajuta un număr mai mare de creatori să obțină imagini mai coerente, cu un control mai precis și o expresivitate artistică mai puternică”, a declarat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI.

Pentru a aprofunda această colaborare, HONOR și ARRI au anunțat și înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică, care va avea trei direcții principale de cercetare:

  • optimizarea sistemelor optice și a intervalului dinamic la nivel de senzor;
  • dezvoltarea unui flux de lucru cinematografic, de la captură până la post-producție;
  • definirea standardelor de realism și estetică în era inteligenței artificiale.

Prin intermediul acestui laborator, cele două companii își propun să adapteze principiile cinematografiei profesioniste la viitoarea generație de tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile.

Cineaști consacrați testează imaginea pe mobil în scenarii reale

Evenimentul a inclus și intervențiile unor profesioniști recunoscuți din industria filmului, printre care Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, și directorul de imagine Wang Boxue, care au demonstrat modul în care telefoanele mobile pot deveni instrumente valoroase în producțiile profesionale.

Claudio Miranda a utilizat HONOR Robot Phone pentru a recrea o scenă cinematografică și a evidențiat modul în care imaginea pe mobil poate contribui la reducerea barierelor de acces către producții cu estetică cinematografică. Din perspectiva unui creator de film, acesta a explicat cum smartphone-urile evoluează spre instrumente capabile să surprindă imagini cinematografice chiar și în contextele de zi cu zi.

HONOR a prezentat și un scurtmetraj realizat de Wang Boxue cu HONOR Robot Phone, filmat într-un singur cadru într-un spațiu extrem de restrâns. Bazându-se pe experiența sa din producțiile cinematografice, Wang a evidențiat fidelitatea culorilor și formatul compact al dispozitivului, care facilitează integrarea în fluxurile profesionale de post-producție și oferă mai multă libertate în mișcarea camerei și în construcția scenelor.

„Consistența culorilor și compatibilitatea cu fluxurile profesionale sunt esențiale într-o producție cinematografică. Nu doar calitatea imaginii m-a impresionat, ci și faptul că un dispozitiv atât de compact poate filma în locuri unde echipamentele tradiționale nu au acces. Acest lucru oferă creatorilor mai multă libertate și simplifică întregul proces de producție” a declarat Wang Boxue, director de imagine.

HONOR extinde ecosistemul dedicat imaginii pe mobil

De asemenea, HONOR a anunțat și componența juriului competiției internaționale HONOR Mobile Imaging Plan – HONOR Magic Stories Awards 2026, un program global dedicat creatorilor care realizează conținut pe mobil. Concursul reunește profesioniști din cinematografie, fotografie și storytelling vizual și urmărește să încurajeze exprimarea creativă prin intermediul dispozitivelor mobile.

Totodată, compania a lansat provocarea „48-Hour Extreme Filmmaking Challenge”, desfășurată în studiourile Hengdian World Studios. Echipe de creatori vor utiliza cele mai noi tehnologii de imagine HONOR în scenarii complexe de filmare, inclusiv secvențe de acțiune cu mișcări rapide de parkour, cadre filmate dintr-o singură mișcare și unghiuri dificile de captură. O selecție a materialelor realizate în cadrul provocării va fi prezentată ulterior.

Prin motorul de imagine AiMAGE, colaborarea strategică cu ARRI, laboratorul comun de cercetare și implicarea profesioniștilor din industria cinematografică, HONOR își consolidează angajamentul de a dezvolta noi standarde pentru imaginea pe mobil. Compania îmbină inovația hardware, procesarea bazată pe inteligență artificială și experiența cinematografiei profesioniste pentru a depăși competiția bazată exclusiv pe specificații tehnice și pentru a deschide o nouă etapă a creației pe mobil, în care instrumentele profesionale devin accesibile unui public cât mai larg.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Afacerio zi inainte

August, luna care decide cât mai produce solarul până în toamnă. Ce fac fermierii ca să evite pierderile de final de sezon

Pentru fermierii care cultivă legume în solarii, luna august nu înseamnă final de sezon, ci o perioadă decisivă. După săptămâni...

Eveniment2 zile inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Uncategorized2 zile inainte

HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram

București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și...

Social2 zile inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized4 zile inainte

Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila

Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile...

Uncategorized5 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri5 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorizedo săptămână inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorizedo săptămână inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorizedo săptămână inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăo săptămână inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ce Randarea 3D Este un Instrument Puternic de Vânzare

Motivele pentru care randarea 3D funcționează atât de bine ca instrument de vânzare diferă în funcție de cine folosește imaginile....

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală2 săptămâni inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Top Știri ALBA