Connect with us

Exclusiv

Elevii riscă rezultate mai slabe dacă pun mediul înconjurător mai presus de educație

Publicat

pe

Aceștia solicită tehnologii sustenabile pentru a crește nivelul de performanță   

Unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți, educația, trage acum un semnal de alarmă. Studiul de față demonstrează nevoia de echilibru dintre un sistem educațional actualizat și o practică sustenabilă pentru planeta noastră.

Realizat în condițiile în care lumea a cunoscut cel mai cald an înregistrat vreodată1 și în timp ce unele niveluri de performanță ale educației europene erau în scădere2, sondajul realizat în rândul a 3.400 de studenți dezvăluie o legătură între preocupările legate de climă și impactul potențial asupra notelor în rândul studenților cu vârsta egală și mai mare de 16 ani.

Trei sferturi (73%) dintre studenți au evitat să printeze un material educațional pentru studiu din cauza preocupărilor legate de mediu, potrivit unei noi cercetări realizate de Epson în Europa, Orientul Mijlociu și Africa. Un procent aproape la fel de mare s-a observat și la noi în țară, unde 67% dintre respondenți au avut aceleași îngrijorări.

Cu toate acestea, marea majoritate a studenților (92%)  sunt de acord că materialele de studiu imprimate îi ajută să înțeleagă și să rețină informațiile mai bine decât materialele digitale, fapt ce confirmă mai mulți ani de cercetare3.

Gândul la mediul înconjurător rămâne, totuși, întrucât 83% dintre respondenți se simt în conflict cu privire la imprimarea materialelor de care au nevoie, deoarece doresc să protejeze cât mai mult mediul. În România se observă aceeași îngrijorare, în contextul în care 85% dintre studenții noștri recunosc că simt conflictul între nevoia de materiale și protejarea mediului.

În încercarea de a înțelege cum ar putea răspunde liderii, cercetarea a arătat, de asemenea, că 89% dintre elevi sunt de acord că rezultatele lor s-ar îmbunătăți dacă instituția de învățământ ar avea soluții de imprimare sustenabile, precum imprimantele cu jet de cerneală Heat-Free, care utilizează mai puțină energie și mai puține deșeuri decât imprimantele laser4. În România, studenții participanți la studiu susțin părerea colegilor lor din restul Europei, al Orientului Mijlociu și al Africii. 92% dintre acești spun că rezultatele lor ar crește dacă școala ar adopta soluții de imprimare sustenabilă.

James Osborne, de la Epson Europe, spune: „Studenții chestionați din fiecare țară nu numai că sunt îngrijorați cu privire la impactul pe care imprimarea îl poate avea asupra mediului, dar au acționat în numele acestei preocupări în detrimentul propriei educații.

„Acest lucru nu numai că ar putea limita realizările elevilor, dar pune presiune asupra sectorului educației, care are scopul de a îmbunătăți rezultatele și de a pregăti tinerii pentru ceea ce urmează. Instituțiile de învățământ trebuie să acționeze. Este nedrept să îi forțăm pe cursanți să aleagă între viitorul lor și cel al planetei. Imprimantele cu jet de cerneală Heat-Free pot oferi materialele imprimate de care studenții au nevoie, reducând, în același timp, consumul de energie și deșeurile.5

Întrucât imprimantele cu jet de cerneală Heat-Free Epson nu utilizează căldură în procesul de imprimare, consumă mai puțină energie decât imprimantele laser. În plus, majoritatea au, de asemenea, mai puține piese mobile și consumabile6.

Prin trecerea la tehnologia sustenabilă Epson și adoptarea imprimantelor cu jet de cerneală Heat-Free, profesorii ar putea contribui la creșterea performanțelor studenților, dar și la reducerea consumului de energie.

Despre studiu

Cercetarea a fost solicitată de către Epson și realizată online de către Coleman Parkes, o agenție independentă de cercetare de piață, în rândul a 3.400 de studenți înscriși în învățământul postliceal sau superior, cu vârsta de peste 16 ani, din 28 de țări și a avut loc în perioada iulie – noiembrie 2023.

Mai multe despre studiu aici:

https://neon.epson-europe.com/files/assets/source/a/r/r/o/a19450-infographic-lores-ro-ro-education_report.pdf?cid=sm:Instagram:VerticalEducation:0:

Despre Epson

Epson este un lider global în tehnologie, dedicat conectării oamenilor, lucrurilor şi informațiilor, prin intermediul tehnologiilor sale originale eficiente, compacte şi precise. Având o gamă de produse care cuprinde de la imprimante cu jet de cerneală şi sisteme de imprimare digitală până la proiectoare 3LCD, ochelari inteligenți, sisteme de detecție şi roboți industriali, compania se concentrează asupra stimulării inovațiilor şi depășirii așteptărilor clienților în ceea ce privește imprimantele cu jet de cerneală, comunicarea vizuală, echipamentele portabile şi robotica.

Condus de Seiko Epson Corporation din Japonia, grupul Epson are peste 81.000 de angajați în 85 de companii din întreaga lume şi se mândrește cu contribuțiile aduse comunităților în care își desfășoară activitatea şi cu eforturile permanente de a reduce impactul asupra mediului. http://global.epson.com/

Despre Epson Europe

Epson Europe B.V., cu sediul la Amsterdam, este sediul central regional al Grupului pentru Europa, Orientul Mijlociu, Rusia şi Africa. Cu 1.830 de angajaţi, vânzările Epson Europe pentru anul fiscal 2017 au fost de 1,7 miliarde de Euro. http://www.epson.ro

________________________________________________________________________________________

1 CNBC, „Ca ceva dintr-un film de la Hollywood”: Oamenii de știință spun că 2023 este probabil cel mai cald an înregistrat vreodată

2 Eurostat, Statistici privind educația și formarea la nivel regional. La nivelul UE, proporția persoanelor cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani care au obținut (cel mult) o diplomă de învățământ profesional secundar superior sau post-secundar non-terțiar a scăzut cu 3,5 puncte procentuale, de la 35,3% în 2014 la 31,8% în 2022

3 Intergraf, CITIREA MATERIALELOR IMPRIMATE GENEREAZĂ REZULTATE MAI BUNE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE ALFABETIZAREA

4 Tehnologia heat-free | Epson Marea Britanie

5 Tehnologia Heat-Free | Epson Marea Britanie

6 Tehnologia Heat-Free | Epson Marea Britanie

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Afaceri

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

Publicat

pe

📰 Comunicat de presă

Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene

Iași, România — 25 mai 2026 — UZINEX, integrator industrial cu sediul în județul Iași, anunță livrarea primei centrale fotovoltaice mobile din România către beneficiar, companie cu sediul în Ploiești, județul Prahova. Soluția — un container expandabil care se desfășoară pe aproximativ 60 de metri liniari de panouri fotovoltaice — alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale, eligibil pentru finanțări din fonduri europene.

O soluție pentru un decalaj structural al finanțărilor europene

Legislația actuală a Uniunii Europene impune ca echipamentele achiziționate din fonduri europene și prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) să fie 100% electrice, fără emisii directe. Această cerință a creat un decalaj operațional: echipamentele eligibile sunt frecvent destinate utilizării pe șantiere izolate, acolo unde rețeaua publică de energie electrică lipsește sau este insuficientă, iar soluțiile clasice de alimentare — generatoarele diesel — contravin chiar principiului pentru care s-au cheltuit banii europeni.

Centrala fotovoltaică fixă, ca alternativă, presupune un parcurs birocratic de minimum șase luni — autorizație de construcție, racord la rețea, aviz ANRE — și o instalare permanentă într-o singură locație, în contradicție cu specificul șantierelor mobile care se relochează de la un proiect la altul.

Centrala fotovoltaică mobilă livrată de UZINEX rezolvă simultan ambele probleme: este integrată într-un container transportabil, nu necesită autorizație de construcție și se redislocă împreună cu echipa client la fiecare nou șantier.

Configurația livrată către beneficiar

Modelul livrat reprezintă varianta compactă din gama UZINEX de centrale fotovoltaice mobile, dimensionată pentru alimentarea unui echipament electric de subtraversări orizontale și a sculelor auxiliare de șantier.

Specificații tehnice principale:

  • Panouri fotovoltaice instalate: 24 kW
  • Sistem de stocare: 52 kWh baterii LiFePO4
  • Invertor hibrid: 24 kW
  • Dimensiune container transport: 3 × 2,5 metri
  • Lungime panouri desfășurate: ~60 metri liniari
  • Conectică: priză 220 V monofazic, priză 380 V trifazic, priză încărcare auto electric
  • Climatizare: aer condiționat integrat pentru menținerea bateriilor la temperatură optimă
  • Mobilitate: roți tip off-road pentru deplasare pe teren accidentat

Configurația conectică a fost dimensionată conform cerințelor beneficiarului. La cerere, modelul poate fi extins cu prize suplimentare, sisteme de iluminat exterior, monitorizare la distanță și conectivitate GSM.

Gama completă: de la 3 metri la 12 metri lungime container

Modelul livrat către beneficiar reprezintă varianta de intrare a gamei UZINEX. Producătorul oferă centrale fotovoltaice mobile în configurații adaptate volumului de consum al fiecărui client, de la modelul compact până la containerul industrial 40 ft.

La capătul superior al gamei, containerul de 12 metri lungime poate găzdui până la 160 kW panouri fotovoltaice instalate și 620 kWh capacitate de stocare — o autonomie comparabilă cu o microcentrală fixă, fără constrângerile birocratice ale acesteia. Toate variantele sunt customizabile pe specificul fiecărui proiect.

Aplicații dincolo de șantierele civile

O centrală fotovoltaică mobilă este o soluție multi-funcțională. Aplicațiile identificate de UZINEX includ:

  • Șantiere de construcții civile și lucrări edilitare
  • Echipamente electrice alimentate pe fonduri europene și PNRR
  • Operațiuni militare și tabere temporare
  • Stații mobile de încărcare auto electric
  • Evenimente outdoor și festivaluri
  • Operațiuni de ajutor umanitar în zone fără infrastructură energetică

„Există un decalaj structural între cerințele actuale ale fondurilor europene — care impun echipamente 100% electrice — și capacitatea reală a infrastructurii de a livra energie acolo unde se desfășoară lucrările. Centrala fotovoltaică mobilă este răspunsul nostru concret la acest decalaj. Este o soluție românească, gândită pentru o problemă reală a pieței locale, livrată unui client român care a luat decizia corectă de a investi în echipamente eligibile pentru finanțările UE.”

Andrei-Sorin Baciu, co-fondator UZINEX

Pentru un studiu de caz tehnic complet, cu fotografii și detalii suplimentare despre implementarea la beneficiar, vezi:

🔗 Sursa originală — studiu de caz detaliat: www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial

Despre UZINEX

UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) este un integrator industrial român cu sediul în județul Iași, specializat în furnizarea de soluții turnkey pentru echipamente CNC, laser, energie regenerabilă, ambalare, reciclare, prelucrarea metalelor și utilaje grele. Compania oferă garanție de 60 de luni pe echipamente, suport tehnic sub 36 de ore și eligibilitate pentru finanțări din fonduri europene și PNRR. Mai multe informații la www.uzinex.ro.

Contact pentru presă:
Andrei-Sorin Baciu — Co-fondator UZINEX
📧 Email: contact@uzinex.ro
📞 Telefon: +40 785 377 577
🌐 Web: www.uzinex.ro
— S F Â R Ș I T C O M U N I C A T —
{ „@context”: „https://schema.org”, „@type”: „NewsArticle”, „articleSection”: „Press Release”, „genre”: „Press Release”, „headline”: „UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL”, „alternativeHeadline”: „Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene”, „description”: „UZINEX (SC GW LASER TECHNOLOGY SRL) a livrat prima centrală fotovoltaică mobilă din România către SC ARS INDUSTRIAL SRL, companie din Ploiești. Soluția alimentează un echipament 100% electric de subtraversări orizontale.”, „datePublished”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „dateModified”: „2026-05-25T10:00:00+03:00”, „inLanguage”: „ro-RO”, „isAccessibleForFree”: true, „url”: „https://www.uzinex.ro/studii-de-caz/centrala-fotovoltaica-mobila-ars-industrial”, „author”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”}, „publisher”: {„@type”: „Organization”, „name”: „UZINEX”, „legalName”: „SC GW LASER TECHNOLOGY SRL”, „url”: „https://www.uzinex.ro”, „logo”: {„@type”: „ImageObject”, „url”: „https://www.uzinex.ro/logo.png”}}, „about”: [{„@type”: „Thing”, „name”: „Centrală fotovoltaică mobilă”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Energie regenerabilă industrială”}, {„@type”: „Thing”, „name”: „Fonduri europene pentru echipamente electrice”}], „mentions”: [{„@type”: „Organization”, „name”: „SC ARS INDUSTRIAL SRL”, „address”: {„@type”: „PostalAddress”, „addressLocality”: „Ploiești”, „addressRegion”: „Prahova”, „addressCountry”: „RO”}}], „keywords”: „centrală fotovoltaică mobilă, energie regenerabilă, fonduri europene, panouri solare container, UZINEX, ARS INDUSTRIAL, subtraversări electrice, PNRR” }

Citeste in continuare

Exclusiv

Festivalul Suflet de România: Peste 100 de producători și artizani locali, apreciați de 25.000 de participanți sosiți pe Domeniul Regal Săvârșin

Publicat

pe

De

Pentru al patrulea an consecutiv, în ultimul weekend al lunii aprilie, festivalul Suflet de România a readus la viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele unor meserii transmise din moși-strămoși și cu artiști din și pentru toate generațiile. A fost cea mai amplă ediție organizată până acum de Profi, cu peste 25.000 de participanți din toate colțurile țării și chiar din afara granițelor, care pe parcursul a două zile au descoperit cum sunt continuate tradițiile, unind  comunitățile.

Pe lângă întâlnirea cu mici producători locali, meșteșugari și artizani din toată România, vizitatorii s-au bucurat de ateliere cu meșteșugari iscusiți, piese de teatru în aer liber, dansuri populare, concerte live și de o intervenție surpriză a Grupului Vocal SONG. Pe scena celei de-a patra ediții a festivalului Suflet de România au urcat, între alții,  Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca.

Evenimentul s-a desfășurat cu participarea Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort al României, alături de Xavier Piesvaux, Country Manager Ahold Delhaize România, Mihai Spulber, Business Unit Lead Profi, Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și alți reprezentanți Profi și Mega Image. Startul oficial a fost dat sâmbătă, după ce distinsul grup a încheiat un tur al micilor producători și artizani.

Evenimentul a continuat și tradiția caravanei medicale, oferind din nou consultații gratuite pentru comunitatea din Săvârșin și împrejurimi, cu ajutorul unor medici specialiști în oftalmologie, cardiologie, neurologie, pneumologie și ORL. Pentru a veni în sprijinul oamenilor, mai ales al celor cu posibilitate redusă de deplasare, Profi a adus aproape de ei servicii medicale de calitate, prin implicarea experților de la Asociația ATI „Aurel Mogoșeanu” din Timișoara.

„Suflet de România este o oglindă pentru tot ceea ce este frumos, bun și pentru ceea ce ne face bine și merită păstrat și transmis mai departe. Festivalul care la actuala ediție a adunat  peste 25.000 de participanți veniți din toate colțurile țării, dar și din afara granițelor, arată cum se pot consolida comunitățile și susține micii producători locali, artizanii și meșteșugarii români pentru a face în continuare ceea ce știu ei cel mai bine. Festivalul nu  are o miză economică pentru Profi, dar  aduce un câștig clar pentru români și pentru România. Împreună învățăm cum să promovăm tradițiile și să susținem comunități, să fim uniți în jurul valorilor autentice și să redescoperim bucuria de a petrece timp împreună în mijlocul naturii, mai conectați unii cu ceilalți”, declară Gabriela Sîrbu, Director de sustenabilitate Ahold Delhaize România.  

Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. 

Tradiție pentru susținerea producătorilor locali

 La Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi sunt dedicate timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă și premiată platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoare a gusturilor din România.

Prin numărul angajaților săi, Profi, parte din grupul Ahold Delhaize, este în topul angajatorilor privați din România. PROFI SUPER, PROFI GO și PROFI LOCO, formatele de magazin ale rețelei, au o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,6 milioane de clienți care zilnic își fac aici cumpărăturile. Mai bine de 94% dintre aceste produse provin de la parteneri din România.

Citeste in continuare

Exclusiv

Când să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic

Publicat

pe

De

Ai dureri de cap care revin săptămânal, poate și greață, poate și sensibilitate la lumină. Eviți să mergi la un cabinet de neurologie pentru că îți e teamă de adevăr. Află de ce să-ți faci curaj.

De câteva luni, durerile de cap revin. Uneori ca un puls în tâmplă, alteori ca o presiune în spatele ochilor. Ai căutat simptomele online și ai închis browserul de teamă. Un cabinet de neurologie Suceava nu e locul unde mergi să afli ce e mai rău, ci unde afli cu ce ai de-a face.

Cum decurge o consultație într-un cabinet de neurologie

  • Neurologul te întreabă când au apărut simptomele, cât durează episoadele și ce le declanșează (aceasta este anamneza.)
  • Urmează examinarea clinică: reflexe, coordonare, echilibru, sensibilitate.
  • Dacă e nevoie de investigații suplimentare, medicul îți explică de ce și ce caută.

Întreaga consultație inițială durează 20-30 de minute, fără nicio procedură dureroasă.

De ce frica de diagnostic te face să amâni  și cum se întoarce împotriva ta

Dacă nu știi, nu te doare, nu? Corpul tău nu funcționează după logica asta. Migrena episodică (câteva atacuri pe lună) poate deveni migrenă cronică, adică peste 15 zile cu dureri pe lună. Odată ajuns acolo, tratamentul e mai lung și mai complex. Cu cât știi mai devreme cu ce ai de-a face, cu atât ai mai multe opțiuni.

Ce verifică neurologul dacă ai dureri de cap persistente

Migrena este un diagnostic frecvent la pacienții cu dureri recurente. Semnele clasice sunt:

  • migrene care durează între 4 și 72 de ore.
  • durere care pulsează, de obicei pe o singură parte a capului.
  • greață și sensibilitate la lumină sau zgomot.

Exact simptomele pe care mulți le asociază cu ceva grav. RMN-ul cerebral e recomandat doar când există semne neurologice specifice sau când durerea a apărut brusc și diferit față de orice ai mai simțit. Neurologul nu caută din start tumori, deși mulți români trăiesc cu preconcepția asta. Scopul este să înțeleagă tiparul durerii și să excludă cauzele comune.

Cum arată viața cu un diagnostic gestionat vs. ignorat

Mulți pacienți ajung de la 15-20 de episoade pe lună la 4-5 după un plan terapeutic stabilit de medic. Ignorată, aceeași afecțiune te duce spre un cerc vicios: iei tot mai multe analgezice, care la un moment dat încep ele însele să provoace dureri de cap. Apoi e greu să te lași de ele.

Când simptomele nu sunt urgență, dar nici nu trebuie ignorate

  • Dureri bruște și foarte intense, diferite de orice ai mai simțit
  • dureri însoțite de febră, rigiditate a gâtului sau confuzie
  • simptome noi: slăbiciune pe o parte a corpului, tulburări de vorbire, vedere dublă

Durerile de cap recurente care urmează un tipar nu sunt de regulă o urgență. Însă, dacă durerile nu se încadrează în niciuna din situațiile de mai sus, un consult planificat la neurologie Clinica Hereditas Suceava este suficient. Claritatea timpurie e mai importantă.

Întrebări Frecvente

  1. Durerile de cap dese înseamnă că e vorba de ceva grav?

Nu neapărat. Neurologul stabilește cauza după consultație.

  1. Am nevoie de RMN înainte să merg la neurolog?

Nu. RMN-ul se recomandă după consultație, dacă medicul consideră că e necesar.

  1. Cât durează o consultație la neurolog?

20-40 de minute în care discuți despre simptome, istoric și examinare clinică.

  1. Migrena se vindecă complet?

Nu se poate vindeca în sensul clasic, dar se poate gestiona mai bine. Tratamentul preventiv reduce frecvența și intensitatea episoadelor.

  1. La ce vârstă pot apărea migrene?

La orice vârstă. Este mai frecventă între 20-50 de ani și poate fi ereditară.

Mini-rezumat

Durerile de cap recurente au o cauză identificabilă și tratabilă. Un consult la cabinet de neurologie nu confirmă scenariile catastrofice – le clarifică sau le exclude. Cu cât mergi mai devreme, cu atât tratamentul e mai simplu și recuperarea mai rapidă.

Programează-te la Clinica Hereditas Suceava și află cu ce ai de-a face.

Contact:

+40 330 408 407

office@clinica-hereditas.ro

DC70, 727325 Ipotești

Strada Gen. Iacob Zadik 2, 725400 Rădăuți

Sursă foto: freepik.com

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment23 de ore inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Socialo zi inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized3 zile inainte

Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila

Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile...

Uncategorized4 zile inainte

HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine

HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu...

Afaceri4 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized6 zile inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorized6 zile inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorizedo săptămână inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăo săptămână inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ce Randarea 3D Este un Instrument Puternic de Vânzare

Motivele pentru care randarea 3D funcționează atât de bine ca instrument de vânzare diferă în funcție de cine folosește imaginile....

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică localăo săptămână inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Top Știri ALBA