Uncategorized
Noile Samsung Galaxy Watch7, Galaxy Watch Ultra și Galaxy Ring vin cu soluții inteligente pentru bunăstarea utilizatorilor

Cele mai recente produse de tip Wearables de la Samsung le oferă oamenilor noi experiențe inteligente conectate și contribuie la îmbunătățirea stării lor sănătate și bunăstare zilnică
BUCUREȘTI – 10 iulie 2024 – Samsung Electronics anunță astăzi noile Galaxy Watch7 și Galaxy Watch Ultra și Galaxy Ring, și extind astfel capacitățile Galaxy AI către un număr mai mare de utilizatori prin intermediul dispozitivelor de tip wearable create pentru a oferi tuturor utilizatorilor experiențe integrate de sănătate digitală.
Noile produse din categoria „Wearables” sunt esențiale pentru viziunea Samsung, care urmărește ca Galaxy AI să îmbunătățească sănătatea digitală prin furnizarea de informații personalizate și experiențe adaptate în domeniul sănătății, facilitând o înțelegere profundă a propriei persoane printr-o abordare holistică a bunăstării zilnice. Obținerea de informații exacte, detaliate și avansate despre sănătatea personală este un factor cheie în acest proces, iar inovarea adusă de Samsung în materie de senzori pe Galaxy Watch7, Galaxy Watch Ultra și Galaxy Ring contribuie la realizarea acestui obiectiv. Galaxy Watch7 maximizează starea de bine zilnică prin intermediul antrenamentelor personalizate și funcțiilor inteligente și preventive de monitorizare a sănătății. Galaxy Watch Ultra – cea mai nouă apariție în gama Galaxy Watch – este cel mai performant smartwatch de la Samsung până în prezent, pentru a atinge performanțe de excepție. Galaxy Ring oferă o abordare directă a stării de bine, oferind monitorizarea sănătății și informații personalizate în timp ce este purtat pe deget, inclusiv în timpul somnului.
„Produsele noi din colecția noastră de wearables integrează cele mai avansate tehnologii și inovații Samsung, pentru a-ți oferi posibilitatea de a prelua controlul asupra sănătății tale prin soluțiile noastre de asistență medicală preventivă„, a declarat TM Roh, Președinte și Șef al Diviziei de Mobile eXperience în cadrul Samsung Electronics. „Inteligența, sfaturile și informațiile furnizate de Galaxy Watch7, Galaxy Watch Ultra și Galaxy Ring vor ajuta utilizatorii să transforme datele în informații semnificative și să creeze noi experiențe inteligente în ceea ce privește sănătatea.”
Galaxy Watch7: Un mod cuprinzător de a înțelege starea zilnică de sănătate
Galaxy Watch7 este conceput pentru a ajuta utilizatorii să dobândească o înțelegere holistică a propriei persoane. Prin intermediul sfaturilor legate de sănătate, Galaxy Watch7 îi motivează pe utilizatori să ducă un stil de viață mai sănătos. Aceștia dispun de peste 100 de antrenamente și pot crea rutine prin combinarea diferitelor exerciții cu Workout Routine pentru a-și atinge obiectivele. Cu Race, se pot compara performanțele curente cu cele anterioare în timp real pentru a urmări progresul și a menține motivația. În plus, aceștia primesc o imagine completă a corpului și a condiției lor fizice cu Body Composition pentru o înțelegere aprofundată a propriului corp.
Față de noul algoritm AI avansat pentru analiza somnului, Galaxy Watch7 oferă funcția de apnee în somn autorizată de FDA prin De Novo, un instrument simplu și proactiv care verifică semnele potențiale de apnee în somn. Se primesc citiri și alerte în timp real pentru ritmuri cardiace anormal de ridicate sau scăzute cu monitorizarea ritmului cardiac, se detectează ritmurile cardiace neregulate care sugerează fibrilația atrială (AFib) cu IHRN (Irregular Heart Rhythm Notification) și se obține o înțelegere mai amănunțită a sănătății inimii cu electrocardiograma (ECG) și monitorizarea tensiunii arteriale (TA).
Aceste monitorizări avansate, detaliate și informațiile personalizate sunt posibile datorită celui mai inovator hardware Samsung de pe Galaxy Watch7. Un senzor BioActive îmbunătățit oferă acuratețe sporită, care permite utilizatorilor să se cunoască mai bine prin intermediul unor citiri complete. Pentru prima dată, Galaxy Watch7 permite utilizatorilor să urmărească în mod convenabil produsele avansate de glicare (AGEs) direct de la încheietura mâinii cu ajutorul indicelui AGEs. Influențate puternic de dietă și de stilul de viață, AGEs reflectă procesul general de îmbătrânire biologică al unui utilizator și oferă indicații privind sănătatea metabolică.
Echipat cu cel mai puternic cip din gama Galaxy Watch și, pentru prima dată, cu un procesor de 3nm, Galaxy Watch7 oferă o experiență fără cusur cu un CPU de trei ori mai rapid și o eficiență energetică cu 30% mai bună a procesorului de aplicații. În plus, Galaxy Watch7 este primul smartwatch Galaxy care dispune de un sistem GPS cu frecvență dublă care poate urmări mai precis locația chiar și în medii urbane dense, permițând utilizatorilor să treacă peste orice obstacol.
Dispunând de designul emblematic Samsung în formă de cerc, Galaxy Watch7 le permite utilizatorilor să-și asorteze stilul personal cu noile curele de ceas care includ designul ondulat și detaliile colorate, alături de o mulțime de fețe de ceas. Galaxy Watch7 aduce, de asemenea, experiențe mai intuitive și fluide între dispozitivele Galaxy conectate. Utilizatorii răspund fără efort la mesaje cu răspunsurile inteligente generate de funcția Sugestii, care sugerează răspunsuri potrivite prin analiza conversațiilor anterioare cu Galaxy AI. Double Pinch Gestures permite controlul cu ușurință al un Galaxy Watch conectat cu un smartphone Galaxy chiar și atunci când mâinile sunt ocupate.
Galaxy Watch Ultra: Maximizarea performanței prin pasiune
Bazându-se pe fundația funcțiilor avansate de monitorizare a sănătății și a hardware-ului robust al Galaxy Watch7, Galaxy Watch Ultra – cea mai nouă și mai puternică apariție în colecția Galaxy Watch – deblochează experiențe de fitness îmbunătățite pentru performanțe peste medie, cu inteligență și capacități de ultimă oră. Similar tradiției Galaxy Watch în materie de design circular, un nou design cu pernă îmbunătățește protecția și conferă vizibilitate completă, în timp ce sistemul Dynamic Lug pentru confort sporit permite utilizatorilor să fie cea mai bună versiune a lor oriunde și oricând.
Caracteristicile premium concepute pentru durabilitate extremă, cum ar fi cadrul din Titan de gradul 4 și rezistența la apă de 10ATM, permit utilizatorilor să își depășească limitele. În plus, Galaxy Watch Ultra funcționează la o varietate mai mare de altitudini, pornind de la 500 de metri sub nivelul mării, până la 9.000 de metri înălțime. Astfel, utilizatorii se pot bucura de monitorizarea experiențelor avansate de fitness, cum ar fi înotul în ocean sau ciclismul în medii extreme.
Utilizatorii pot monitoriza antrenamente pe mai multe trasee pentru un triatlon, de la înot la ciclism și la alergare, cu noua funcție Multi-sports. În plus, noul Functional Threshold Power (FTP) pentru ciclism măsoară cu exactitate puterea maximă de ciclism în doar 4 minute cu măsurători FTP bazate pe AI pentru a debloca întregul potențial conform unor indicatori unici personalizați. Galaxy Watch Ultra oferă, de asemenea, o zonă avansată Personalized HR Zone, astfel încât utilizatorii să se poată antrena la niveluri optime de intensitate în funcție de capacitățile lor fizice.
Cu introducerea unui nou buton rapid, utilizatorii pot iniția și controla instantaneu antrenamentele și pot atribui alte funcții pentru a se potrivi nevoilor individuale. În plus, se poate activa o Sirenă de urgență pentru siguranță. După antrenament, statisticile se verifică ușor cu fețele de ceas dedicate pentru Galaxy Watch Ultra, care trec automat la Night Mode pentru o lizibilitate optimă în întuneric. Cu o luminozitate maximă de 3.000 niți, Galaxy Watch Ultra asigură lizibilitatea chiar și în lumina puternică a soarelui. Pentru siguranță în timpul aventurilor mai lungi, Galaxy Watch Ultra are cea mai lungă durată de viață a bateriei din gama Galaxy Watch, oferind până la 100 de ore în modul de economisire a energiei și 48 de ore în modul de economisire a energiei în timpul antrenamentelor .
Galaxy Watch7 și Galaxy Watch Ultra sunt primele smartwatch-uri Android echipate cu Wear OS 5 – cea mai puternică versiune de Wear OS de până acum. Oferind performanță avansată și eficiență energetică, Wear OS 5 garantează că utilizatorii se pot bucura de interacțiuni mai fluide și fără întreruperi și că pot folosi Galaxy Watch-ul mai mult timp. Utilizatorii se vor bucura de o durată de viață îmbunătățită a bateriei, întrucât consumă mai puțină energie decât înainte. În plus, aceștia au acces la o varietate de aplicații populare, cum ar fi Google și alte aplicații terțe preferate, direct de la încheietura mâinii, maximizând astfel experiența purtării.
Ca întotdeauna, puterea ecosistemului conectat Samsung Galaxy aduce beneficii și mai mari pentru a debloca un potențial și mai mare. Prin purtarea simultană a Galaxy Watch și Galaxy Ring, utilizatorii primesc o analiză mai eficientă și mai precisă a sănătății pe baza mai multor informații care îmbunătățesc precizia pe tot parcursul zilei, și în special pe timpul nopții. În plus, utilizatorii pot purta Galaxy Ring pentru și mai mult timp atunci când este asociat cu Galaxy Watch, întrucât prelungește durata de viață a bateriei cu până la 30%.
Galaxy Ring: Optimizarea stării de bine începe cu somnul
Galaxy Ring oferă o abordare simplă a stării de bine zilnice, dispunând de înalta tehnologie demonstrată a senzorilor Samsung în cea mai discretă formă și oferind informații care te ajută să te cunoști mai bine. Conceput pentru monitorizarea sănătății 24/7, Galaxy Ring este ușor, cântărind de la 2.3 grame la 3 grame, pentru asigurarea confortului în timpul purtării prelungite. Suprafața concavă adaugă o notă de stil și menține durabilitatea în același timp. Cu o rezistență la apă de 10ATM și un finisaj Titanium Grade 5, poți purta Galaxy Ring oriunde cu încredere. Utilizatorii se pot bucura de o experiență de utilizare continuă, facilitată de durata de viață a bateriei de până la șapte zile și beneficiază de o carcasă special concepută pentru încărcare rapidă care dispune de iluminare estetică cu LED-uri pentru indicarea stării de încărcare. Cele trei opțiuni de culoare – Titanium Black, Titanium Silver și Titanium Gold lucios, oferă posibilitatea utilizatorilor de a rămâne fideli propriului stil, împreună cu un kit de dimensionare care îi ajută să găsească măsura potrivită din cele nouă opțiuni de mărime.
Cu Galaxy Ring, fiecare beneficiază în mod constant de asistență personalizată adaptată nevoilor sale individuale, îmbunătățindu-se în timp datorită tehnologiei avansate Galaxy AI. Toate datele și informațiile sunt integrate în Samsung Health pentru acces rapid într-o platformă integrată, fără necesitatea unui abonament. Începând cu odihna, care stă la baza stării de bine, Galaxy Ring dispune de cea mai bună analiză a somnului din clasa Samsung și de un algoritm puternic de inteligență artificială al acestuia. Aceste funcții pot ajuta utilizatorii să înțeleagă cu ușurință tiparele personale de somn și să își creeze obiceiuri mai bune. Împreună cu Sleep Score și analiza sforăitului, noile metode de măsurare a odihnei cum ar fi mișcarea în timpul dormitului, latența, ritmul cardiac și respirator oferă o analiză detaliată și precisă a calității somnului. Cu Cycle Trackingxiv, ciclul menstrual poate fi urmărit mai bine, prin monitorizarea temperaturii pielii pe timpul nopții.
Recomandările holistice și mesajele motivaționale oferite de Galaxy Ring contribuie la un start de zi odihnit și pe o notă pozitivă. Totul începe cu Galaxy AI, care generează un raport de sănătate detaliat ce include diverse măsurători, cum ar fi Sleep Coaching. Noul Energy Score, o funcție Galaxy AI, ajută la conștientizarea modului în care sănătatea influențează viața cotidiană, astfel încât utilizatorii să poată folosi recomandările bazate pe condiția lor fizică actuală, cu scopul de a o îmbunătăți. Acest scor este calculat prin evaluarea stării fizice și mentale în funcție de patru factori semnificativi: Somn, Activitate, Ritmul cardiac în timpul somnului și Variabilitatea ritmului cardiac în timpul somnului. În plus, starea de sănătate poate fi îmbunătățită datorită funcției Wellness Tips, care se bazează pe date cuprinzătoare și interese personale și poate trimite mesaje personalizate.
Galaxy Ring permite, de asemenea, o monitorizare extinsă a stării de bine zilnice și permite utilizatorilor să rămână informați cu privire la sănătatea inimii lor cu funcția Heart Rate Alert. Această caracteristică oferă notificări instantanee cu privire la ritmurile cardiace neobișnuit de ridicate sau scăzute în timp real prin intermediul aplicației Samsung Health. Aceștia pot obține detalii suplimentare despre ritmul cardiac, inclusiv bătăile pe minut, ora de începere și durata cu Live Heart Rate Check. Galaxy Ring ajută la menținerea unui stil de viață activ și motivat cu urmărirea automată a mersului pe jos și a alergării prin Auto Workout Detection și cu ajutorul unor memento-uri zilnice de fitness facilitate de Inactive Alert. În plus, pot fi făcute cu ușurință fotografii sau oprită alarma pe smartphone-urile Galaxy cu o dublă ciupire prin Gestures și se poate identifica locația dispozitivului Galaxy Ring prin intermediul smartphone-ului Galaxy cu Find My Ring pe Samsung Find.
Momentan, Galaxy Ring nu este disponibil în România. Pentru actualizări și informații despre disponibilitate, vă rugăm să vizitați samsung.com/ro.
Disponibilitate și ofertă de precomandă în România
Galaxy Watch7 și Galaxy Watch Ultra vor putea fi precomandate în anumite piețe începând cu 10 iulie pe samsung.com/ro și în magazinele partenerilor autorizați, iar disponibilitatea generală va începe pe 24 iulie.
Galaxy Watch7 va fi disponibil în două dimensiuni, Large (44mm) și Small (40mm), în variante LTE si Bluetooth. Galaxy Watch7 Large poate fi achiziționat în culorile Green și Silver, în timp ce Galaxy Watch7 Small este oferit în culorile Green și Cream.
Galaxy Watch Ultra va fi disponibil într-o dimensiune de 47mm în culorile Titanium Gray, Titanium White și Titanium Silver.
Cei care precomandă pe site-ul oficial Samsung România în perioada 10 iulie – 23 iulie orice Galaxy Watch7 Ultra vor primi un e-voucher de 400 lei, iar cei care precomandă un Galaxy Watch7 vor primi un e-voucher de 250 lei, ambele fiind utilizabile pentru achiziții ulterioare de produse sau accesorii Samsung. Pentru detalii suplimentare, vă invităm să accesați samsung.com/ro.
Despre Samsung Electronics Co., Ltd.
Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformative. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și soluțiilor de memorie, sistem LSI, producției de semiconductori și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fluentă prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru cele mai recente știri, vizitează Samsung Newsroom la news.samsung.com/ro.
| Galaxy Watch7 | Galaxy Watch Ultra | |
| Culoare | – 44mm: Verde, argintiu
– 40mm: Verde, crem |
– 47mm: Titanium Sliver, Titanium Gray, Titanium White |
| Dimensiuni & Greutate |
– 44 mm: 44.4 x 44.4 x 9.7 mm, 33.8g
– 40 mm: 40.4 x 40.4 x 9.7 mm, 28.8g |
– 47mm: 47.4 x 47.4 x 12.1mm, 60.5g |
| Display | Cristal safir
– 44mm: 1,5 inch (37,3 mm) 480×480 Super AMOLED, ecran full color mereu activ – 40 mm: Afișaj Super AMOLED de 1,3 inch (33,3 mm) 432×432, Full Color Always On |
Cristal safir
– 47mm: 1,5 inch (37,3mm) 480×480 Super AMOLED, ecran full color Always On |
| Procesor | Exynos W1000 (5 Core, 3nm) | |
| Memorie & Stocare |
2GB memorie + 32GB spațiu de stocare | |
| Baterie (tipic) |
– 44mm: 425mAh – 40mm: 300mAh |
590mAh |
| Încărcare | Încărcare rapidă (încărcare wireless bazată pe WPC) | |
| Sistem de operare | Wear OS powered by Samsung (Wear OS 5) | |
| UI | One UI 6 Watch | |
| Senzori | Senzor Samsung BioActive (senzor optic de biosemnal + semnal electric al inimii + analiza impedanței bioelectrice), senzor de temperatură, accelerometru, barometru, senzor giroscopic, senzor geomagnetic, senzor de lumină | Senzor Samsung BioActive (senzor optic de biosemnal + semnal electric al inimii + analiza impedanței bioelectrice), senzor de temperatură, accelerometru, barometru, senzor giroscopic, senzor geomagnetic, senzor de lumină |
| Conectivitate | LTE, Bluetooth 5.3, Wi-Fi 2.4+5GHz, NFC, GPS(L1+L5)/Glonass/Beidou/Galileo | |
| Durabilitate | 5ATM + IP68 / MIL-STD-810H | 10ATM +IP6841 / MIL-STD-810H / Înot oceanic, temperatură de funcționare / altitudine garantată |
| Compatibilitate | Android 11 sau o versiune mai recentă și cu mai mult de 1.5.GB de memorie | |
| Galaxy Ring | |
| Culoare | Titan negru, Titan argintiu, Titan auriu |
| Dimensiuni și greutate6 |
7.0 mm x 2.6 mm, 2.3 g (dimensiune 5) ~ 3.0 g (dimensiune 13) |
| Dimensiuni11 | 9 (mărime 5 – 13) |
| MCU | MCU Nordic |
| Memorie | 8MB |
| Baterie9 | Galaxy Ring: 18mAh (US 5) – 23.5mAh (US 13) |
| Carcasă de încărcare: 361 mAh | |
| Până la 7 zile
Încărcare completă: 80min |
|
| Senzor | Accelerometru |
| PPGO 2PD+2LED(G)+2VCSEL(R,IR) |
|
| Temperatura pielii | |
| Conectivitate | BLE 5.4 |
| Durabilitate | 10 ATM7 , IP68 / Titan8 |
| Carcasă de încărcare10 | Dimensiuni: 48.9 (W) x 48.9 (L) x 24.51 (H) |
| Greutate: 61.3g | |
| Materiale: PC + SUS (balama) | |
| Baterie: Oferă încărcare portabilă (361mAh) | |
Uncategorized
HONOR invită familiile la Big Little Festival 2026 și lansează un concurs cu premii pe Facebook și Instagram
București, 10 august 2026 – HONOR anunță prezența la Big Little Festival 2026, unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate copiilor și părinților, care va avea loc între 21 și 23 august 2026 în Mogoșoaia. Cu această ocazie, brandul lansează un concurs pe paginile oficiale de Facebook și Instagram, unde participanții pot câștiga invitații pentru a petrece un weekend plin de distracție alături de cei dragi.
Desfășurat pe parcursul a trei zile, Big Little Festival reunește spectacole, activități creative, zone de joacă și experiențe interactive pentru întreaga familie. Prezența HONOR la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi cum tehnologia poate ajuta la transformarea momentelor speciale în amintiri care rămân, prin fotografii și videoclipuri surprinse alături de cei dragi.
În zona dedicată HONOR, cei prezenți vor putea testa cele mai noi dispozitive ale brandului, inclusiv smartphone-ul pliabil HONOR Magic V6 și smartwatch-ul HONOR Watch 6, lansate recent pe piața locală, precum și modelele din seriile HONOR 600 și Magic8, alături de tablete și alte dispozitive din portofoliu. Totodată, copiii și părinții vor putea participa împreună la provocări interactive, jocuri și activități surpriză, gândite pentru toate vârstele.
Prin aceste experiențe, HONOR își propune să arate că tehnologia poate aduce familiile mai aproape, devenind parte din momentele de joacă și distracție petrecute împreună.
Concurs pe contul de Instagram @HONOR_Romania
Pe Instagram, utilizatorii sunt invitați să răspundă în comentarii la întrebarea: „Cu cine ai veni la Big Little Festival?” și să dea tag persoanei alături de care și-ar dori să participe la festival.
HONOR pune în joc cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concurs pe pagina oficială de Facebook HONOR România
Pe Facebook, participanții trebuie să răspundă la întrebarea: „Dacă ai avea un telefon HONOR la Big Little Festival, ce moment ai surprinde primul?” și să dea tag unei persoane alături de care ar merge la festival.
Și pe această platformă, HONOR oferă cinci premii, fiecare constând în câte trei invitații la Big Little Festival.
Postarea concursului este disponibilă aici.
Concursul este deschis până la 19 august 2026, ora 23:59, iar câștigătorii vor fi desemnați conform regulamentului oficial.
Regulamentul oficial al concursului este disponibil la: https://bit.ly/45aejJq.
Mai multe informații despre Big Little Festival 2026 sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: https://biglittlefestival.com/.
Uncategorized
Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila
Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile care doresc să lase o impresie bună atât angajaților, cât și clienților. În acest context, firma Crisdef s-a impus ca un partener stabil pentru firmele și instituțiile din Galați și Brăila, oferind servicii de curățenie adaptate specificului fiecărui mediu de lucru.
Un partener pentru mediul de business
Spre deosebire de curățenia ocazională, colaborarea cu o firmă specializată aduce beneficii concrete pentru orice afacere: un spațiu igienizat constant, fără întreruperi ale activității și fără riscuri pentru sănătatea angajaților. Crisdef s-a specializat tocmai pe acest tip de nevoie, oferind soluții flexibile atât pentru birouri, cât și pentru spații comerciale sau industriale.
Servicii gândite pentru orice tip de spațiu
Compania acoperă întreaga gamă de nevoi de curățenie, indiferent de dimensiunea sau destinația spațiului:
- Curățenie de întreținere / generală – igienizarea constantă a birourilor, grupurilor sanitare, mobilierului și placărilor ceramice;
- Curățenie post-renovare – pregătirea spațiului pentru redeschidere sau mutare, fără urme de praf sau var;
- Pregătire și curățenie post-eveniment – ideală pentru companiile care organizează conferințe, lansări sau evenimente corporate;
- Curățenie de urgență – intervenții rapide în caz de inundații sau incendii, pentru limitarea pagubelor;
- Spălare mochete – recomandată pentru spațiile de birouri și sălile de ședințe expuse traficului zilnic;
- Tratamente pentru marmură și granit – impermeabilizare profesională pentru holurile și recepțiile cu suprafețe pretențioase.

Soluții sigure, fără compromisuri
Pentru companiile atente la standardele de sănătate și siguranță ale angajaților, Crisdef folosește exclusiv soluții ecologice, fără substanțe agresive. Personalul este calificat, verificat riguros și instruit să lucreze discret, inclusiv în intervalele orare care nu afectează activitatea curentă a firmei.
Flexibilitate și consecvență, două atuuri esențiale
Unul dintre principalele avantaje semnalate de clienții companiei este programarea flexibilă, gândită astfel încât serviciile de curățenie să nu interfereze cu activitatea zilnică a afacerii. La aceasta se adaugă menținerea unor standarde constante de calitate, verificate la fiecare intervenție, indiferent de frecvența colaborării.
Rezultate confirmate de clienți
Colaborarea cu Crisdef este apreciată în special de firmele care au nevoie de rezultate previzibile. Octavian Cozma, unul dintre clienții companiei, a subliniat promptitudinea și seriozitatea echipei în cadrul serviciilor oferite pentru biroul său, în timp ce Ionuț Dragomir a evidențiat constanța și punctualitatea intervențiilor lunare de întreținere.
Uncategorized
HONOR aduce fluxul de lucru cinematografic ARRI în universul creației pe mobil, odată cu lansarea noilor tehnologii de imagine
HONOR prezintă motorul de imagine AiMAGE construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, anunță înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI și integrează ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks pe HONOR Robot Phone
București, 07 august 2026 – În cadrul evenimentului HONOR Imaging Technology Launch, organizat la Hengdian, HONOR a prezentat cele mai noi tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile și viziunea companiei privind adaptarea fluxurilor de lucru din cinematografia profesionistă pentru creația pe mobil.
Cu această ocazie, HONOR a introdus principiul Optics-Intelligence Evolution, care stă la baza strategiei sale de imagine, a evidențiat motorul de imagine HONOR AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, și a anunțat înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică împreună cu ARRI.
La dezbatere au participat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI, Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, Wang Boxue, director de imagine, Luo Wei, Chief Imaging Engineer HONOR, și Zhao Fuchen, HONOR Imaging Cognition Expert, care au discutat despre modul în care tehnologiile și fluxurile de lucru din cinematografia profesionistă pot deveni accesibile creatorilor care realizează conținut pe mobil.
Această lansare marchează o nouă etapă în strategia HONOR pentru imaginea pe mobil. În loc să se concentreze exclusiv pe specificațiile camerelor, compania dezvoltă un ecosistem de imagine, care îmbină captarea profesională, procesarea bazată pe inteligență artificială, știința culorilor inspirată din cinematografie și instrumente dedicate creatorilor de conținut.
„Mult timp, imaginea pe mobil a fost definită de competiția privind numărul de megapixeli, dimensiunea senzorilor și specificațiile hardware. Într-o lume în care tot mai mulți utilizatori creează conținut video, simpla performanță tehnică nu mai este suficientă. Ei au nevoie de instrumente care să le permită să își exprime creativitatea, să spună povești și să transmită emoție prin imagini. Acesta este scopul pentru care am dezvoltat HONOR AiMAGE: să oferim fiecărui utilizator mai multă libertate de exprimare„, a declarat Luo Wei, Chief Imaging Engineer la HONOR.

HONOR AiMAGE, un motor de imagine care integrează întregul proces creativ
Sesiunea a evidențiat principiul Optics-Intelligence Evolution, sintetizat prin ideea că „optica reprezintă fundația, iar inteligența artificială ridică nivelul performanței”. Compania consideră că evoluția imaginii pe mobil depinde de dezvoltarea simultană a componentelor optice și a procesării inteligente: sistemele optice și senzorii definesc baza calității imaginii, iar AI-ul, algoritmii și serviciile din cloud extind posibilitățile creative.
Pentru a susține această direcție, HONOR a dezvoltat motorul de imagine AiMAGE, construit pe arhitectura cip-dispozitiv-cloud, care conectează toate etapele procesului de imagine, de la captură până la creația asistată de inteligență artificială.
La nivel de cip, HONOR dezvoltă propriul procesor de imagine AI (ISP), bazat pe arhitectura Transformer, conceput pentru a regândi modul în care sunt procesate imaginile. Acesta funcționează împreună cu o nouă generație de senzori și tehnologii EVS, contribuind la îmbunătățirea calității imaginilor încă din etapa de captură și oferind algoritmilor AI informații mai precise pentru procesare.
În cazul dispozitivului, HONOR combină componentele hardware cu algoritmi care procesează imaginile în timp real. Sistemul include un stabilizator mecanic pe trei axe din aliaj de titan, dezvoltat intern, senzori de înaltă precizie, tehnologii optice avansate și algoritmi dedicați procesării imaginii. Împreună, acestea optimizează stabilizarea, calitatea imaginii și controlul mișcării.
În cloud, HONOR extinde posibilitățile de procesare prin tehnologii de îmbunătățire a imaginilor în format RAW, soluții de imagistică spațială și instrumente Imaging Agent. Aceste funcții extind capacitățile de procesare dincolo de dispozitiv și susțin întregul proces creativ, de la captură și optimizare până la generarea inteligentă de conținut.

Fluxul de lucru cinematografic ARRI este integrat în creația pe mobil
Prin parteneriatul strategic cu ARRI, HONOR integrează elemente esențiale din fluxul de lucru utilizat în producțiile cinematografice profesioniste direct în experiența de creare a imaginilor pe mobil. Printre acestea se numără ARRI LogC3, ARRI Wide Gamut 3 și ARRI Looks, disponibile pe HONOR Robot Phone.
Spre deosebire de filtrele obișnuite, aceste tehnologii fac parte dintr-un proces profesional de creare și editare a imaginilor. LogC3 păstrează mai multe informații despre luminozitate și culoare pentru etapa de post-producție, ARRI Wide Gamut 3 extinde spațiul de culoare, iar ARRI Looks permite aplicarea unor stiluri cinematografice controlate. Împreună, acestea oferă creatorilor mai multă flexibilitate în editare și contribuie la păstrarea unui volum mai mare de informații vizuale.
„De peste un secol, ARRI îi ajută pe cineaști să transforme tehnologia în povești vizuale memorabile. Colaborarea noastră cu HONOR nu înseamnă doar asocierea dintre două branduri sau integrarea unor filtre. Scopul este să aducem standardele profesionale de culoare și fluxurile de lucru din cinematografie mai aproape de creația pe mobil. Împreună explorăm modul în care ARRI Image Science și experiența noastră în producția de film pot ajuta un număr mai mare de creatori să obțină imagini mai coerente, cu un control mai precis și o expresivitate artistică mai puternică”, a declarat Harald Brendel, Director Image Science în cadrul ARRI.
Pentru a aprofunda această colaborare, HONOR și ARRI au anunțat și înființarea unui laborator comun de tehnologie imagistică, care va avea trei direcții principale de cercetare:
- optimizarea sistemelor optice și a intervalului dinamic la nivel de senzor;
- dezvoltarea unui flux de lucru cinematografic, de la captură până la post-producție;
- definirea standardelor de realism și estetică în era inteligenței artificiale.
Prin intermediul acestui laborator, cele două companii își propun să adapteze principiile cinematografiei profesioniste la viitoarea generație de tehnologii de imagine pentru dispozitive mobile.

Cineaști consacrați testează imaginea pe mobil în scenarii reale
Evenimentul a inclus și intervențiile unor profesioniști recunoscuți din industria filmului, printre care Claudio Miranda, laureat al Premiului Oscar, și directorul de imagine Wang Boxue, care au demonstrat modul în care telefoanele mobile pot deveni instrumente valoroase în producțiile profesionale.
Claudio Miranda a utilizat HONOR Robot Phone pentru a recrea o scenă cinematografică și a evidențiat modul în care imaginea pe mobil poate contribui la reducerea barierelor de acces către producții cu estetică cinematografică. Din perspectiva unui creator de film, acesta a explicat cum smartphone-urile evoluează spre instrumente capabile să surprindă imagini cinematografice chiar și în contextele de zi cu zi.
HONOR a prezentat și un scurtmetraj realizat de Wang Boxue cu HONOR Robot Phone, filmat într-un singur cadru într-un spațiu extrem de restrâns. Bazându-se pe experiența sa din producțiile cinematografice, Wang a evidențiat fidelitatea culorilor și formatul compact al dispozitivului, care facilitează integrarea în fluxurile profesionale de post-producție și oferă mai multă libertate în mișcarea camerei și în construcția scenelor.
„Consistența culorilor și compatibilitatea cu fluxurile profesionale sunt esențiale într-o producție cinematografică. Nu doar calitatea imaginii m-a impresionat, ci și faptul că un dispozitiv atât de compact poate filma în locuri unde echipamentele tradiționale nu au acces. Acest lucru oferă creatorilor mai multă libertate și simplifică întregul proces de producție” a declarat Wang Boxue, director de imagine.

HONOR extinde ecosistemul dedicat imaginii pe mobil
De asemenea, HONOR a anunțat și componența juriului competiției internaționale HONOR Mobile Imaging Plan – HONOR Magic Stories Awards 2026, un program global dedicat creatorilor care realizează conținut pe mobil. Concursul reunește profesioniști din cinematografie, fotografie și storytelling vizual și urmărește să încurajeze exprimarea creativă prin intermediul dispozitivelor mobile.
Totodată, compania a lansat provocarea „48-Hour Extreme Filmmaking Challenge”, desfășurată în studiourile Hengdian World Studios. Echipe de creatori vor utiliza cele mai noi tehnologii de imagine HONOR în scenarii complexe de filmare, inclusiv secvențe de acțiune cu mișcări rapide de parkour, cadre filmate dintr-o singură mișcare și unghiuri dificile de captură. O selecție a materialelor realizate în cadrul provocării va fi prezentată ulterior.
Prin motorul de imagine AiMAGE, colaborarea strategică cu ARRI, laboratorul comun de cercetare și implicarea profesioniștilor din industria cinematografică, HONOR își consolidează angajamentul de a dezvolta noi standarde pentru imaginea pe mobil. Compania îmbină inovația hardware, procesarea bazată pe inteligență artificială și experiența cinematografiei profesioniste pentru a depăși competiția bazată exclusiv pe specificații tehnice și pentru a deschide o nouă etapă a creației pe mobil, în care instrumentele profesionale devin accesibile unui public cât mai larg.
-
Uncategorizedacum o săptămânăTot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani
-
Uncategorizedacum o săptămânăCum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?
-
Uncategorizedacum o săptămânăTAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului
-
Afaceriacum 5 zileEvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România
-
Uncategorizedacum o săptămânăMașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine
-
Uncategorizedacum 4 zile
Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila
-
Socialacum 2 zileSe lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro
-
Evenimentacum 2 zileCinci publicații online de business intră pe piața media din România

