Connect with us

Timișoara va reprezenta România la competiția internațională Saint-Gobain de la Belgrad

Publicat

pe

Creativitate, viziune urbană și soluții sustenabile pentru orașele viitorului – acestea sunt elementele care au definit proiectele premiate în cadrul etapei naționale a celei de-a XXI-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți organizat de Saint-Gobain.

De peste două decenii, concursul a devenit una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate viitorilor arhitecți, ingineri și designeri, oferindu-le oportunitatea de a lucra pe teme reale, cu impact social și urban concret. 

După o etapă națională care a reunit 22 de echipe participante, ale căror proiecte au demonstrat o înțelegere profundă a relației dintre arhitectură, comunitate și mediul construit, oferind perspective inovatoare asupra regenerării urbane, premiul I a fost atribuit proiectului THE KNOT (Nodul) al echipei formate din Rădinoiu Radu-Cristian, Chirilă Briana-Nicola și Constantin Eduard-Robert, coordonată de Bocan Cătălina din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara. Echipa câștigătoare va reprezenta România în finala internațională a competiției, ce oferă premii în valoare totală de 11.500 euro și care va avea loc la Belgrad în iunie 2026.

Alegerea acestui oraș nu a fost întâmplătoare – tema ediției din 2026, propusă în parteneriat cu Primăria Belgrad, Belgrade Academic Yachting Club, Green and Blue Corridors, Serbian Green Building Council, One Click LCA și World Green Building Council a provocat participanții să transforme un fost sit industrial de pe malul râului Sava din capitala Serbiei într-un centru sportiv și de agrement sustenabil, capabil să redea comunității un spațiu cu identitate și relevanță urbană. Studenții au fost invitați să găsească echilibrul dintre patrimoniu și inovație, dintre funcționalitate și experiență umană, într-un proiect cu impact real asupra orașului. 

Proiectele înscrise au fost evaluate de un juriu format din specialiști din domeniul arhitecturii, construcțiilor și sustenabilității, criteriile principale vizând calitatea arhitecturală, integrarea în contextul urban, eficiența energetică, utilizarea responsabilă a resurselor și experiența oferită utilizatorilor.

Proiectul câștigător, THE KNOT, a fost apreciat pentru calitatea modelului transformativ, site-ul propus fiind reconvertit într-un nod urban activ care conectează comunitatea locală, sportul și spațiul natural al râului Sava, printr-o intervenție arhitecturală fluidă și sustenabilă. Conceptul integrează spații dedicate sportului și recreerii, soluții de regenerare ecologică a terenului prin fitoremediere, infrastructură verde și sisteme de colectare a apei pluviale și energie solară, într-o abordare care pune accent pe relația dintre oameni, peisaj și oraș.

„Suntem deja la a treia participare și, prin asimilarea temei la o disciplină esențială, respectiv Proiectarea de arhitectură, am reușit să implicăm și să stimulăm creativitatea unui număr mare de studenți. Cadrele didactice de la această disciplină, având și suportul unor materii conexe, dar foarte utile în filtrarea cerințelor specifice ale concursului, au reușit să sprijine pe parcursul derulării competiției toate echipele, cele mai bune proiecte fiind preselecționate pentru etapa națională. Trebuie menționată deschiderea studenților și entuziasmul lor de a-și dezvolta competențele profesionale prin intermediul unei competiții interesante și cu provocări specifice meseriei pe care și-au ales-o. Rezultatele obținute de colegii lor mai mari la edițiile anterioare au fost un imbold major, competitiv la nivelul facultății. Participarea celorlalte școli de arhitectură din țară este benefică unui efort susținut pentru a reprezenta mai departe România, alături de celelalte națiuni, la etapa finală. Întreaga experiență oferită studenților de către Saint-Gobain prin acest concurs este extraordinară, prin varietatea culturală și noile legături internaționale create”, a menționat Conf. Dr. Arh. Cătălina Bocan, Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Universitatea Politehnică din Timișoara.

Proiecte premiate la nivel național

Premiul I – THE KNOT

Echipă: Rădinoiu Radu-Cristian, Chirilă Briana-Nicola, Constantin Eduard-Robert

Cadru didactic coordonator: Cătălina Bocan 

Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Timișoara

Premiul II – CIK CAK

Echipă: Vicol Denys, Săsărman Ioana-Paula, Zaha Alice-Doris

Cadru didactic coordonator: Cătălina Bocan 

Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Timișoara

Premiul III – Sava Forum

Echipă: Popa Alin, Pop Rareș-Andrei, Gliga Robert-Florin

Cadru didactic coordonator: Cristian Pușcaș

Facultatea de Construcții, Cadastru și Arhitectură, Oradea

Premiul Special I – Break Point

Echipă: Zamfir Ilinca-Maria, Mihai Marta-Sânziana, Oprea Adelina-Elena

Cadru didactic coordonator: Alexandra Marinescu

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM)

Premiul Special II – Re-Truss Belgrad

Echipă: Gorgan Luigi-Manuel, Tverdohleb Mihail, Matei Ana-Maria

Cadru didactic coordonator: Gabriel Tudora în colaborare cu Nica Răzvan Mircea

Facultatea de Arhitectură „G. M. Cantacuzino”, Iași

Participanții au fost încurajați să integreze în proiectele lor soluții Saint-Gobain recunoscute la nivel internațional pentru performanțele în eficiență energetică, confort termic și acustic, durabilitate și estetică, contribuind astfel la dezvoltarea unor concepte adaptate exigențelor construcțiilor viitorului.

Competiția continuă să confirme rolul esențial al noii generații de arhitecți în redefinirea spațiilor urbane și în dezvoltarea unor comunități mai sustenabile, mai conectate și mai reziliente.

La ediția precedentă, România s-a remarcat la nivel internațional prin câștigarea Premiului Studentului de către echipa formată din Victoria Cravcenco, Mara Ioana Craiu și Ancuța-Larisa-Mihaela Petrescu, coordonate de Conf. Dr. Arh. Cătălina Bocan din cadrul Facultății de Arhitectură și Urbanism din Timișoara.

Proiectele pot fi vizualizate aici: https://www.saint-gobain.ro/castigatorii-concursului-international-de-arhitectura-etapa-nationala-2026

Articolul apare prima data in StiriTimis.ro

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Social

Violarea domiciliului: limitele legale și evoluția unui dosar penal

Publicat

pe

De

Introducere: între percepție și realitate juridică

Infracțiunea de violare a domiciliului este frecvent percepută simplificat, ca o situație în care o persoană intră fără permisiune într-un spațiu locativ. În realitate, cadrul juridic este mai complex, iar situațiile care ajung în zona penală sunt adesea mai nuanțate decât par la prima vedere.

Nu este vorba doar despre accesul fizic într-un spațiu, ci despre respectarea unei limite juridice protejate în mod expres de lege. Această limită este determinată de consimțământul persoanei care deține dreptul de folosință asupra locuinței. În lipsa acestui consimțământ, fapta poate dobândi relevanță penală, chiar și în contexte care, la nivel social, pot părea ambigue.

Cadrul legal și aplicarea sa în practică

Potrivit Codul penal, violarea domiciliului presupune pătrunderea fără drept într-o locuință sau refuzul de a o părăsi la solicitarea persoanei îndreptățite. Deși definiția este clară la nivel normativ, aplicarea sa în practică implică interpretarea unor situații concrete, adesea influențate de relațiile dintre părți.

În multe cazuri, nu există o delimitare evidentă între accesul permis și cel neautorizat. Relațiile personale, istoricul interacțiunilor și lipsa unor acorduri explicite pot crea o zonă de incertitudine. Cu toate acestea, legea nu se bazează pe presupuneri sau pe obișnuințe, ci pe existența unui consimțământ actual, clar și demonstrabil.

Consimțământul ca element central

Elementul esențial în analiza acestei infracțiuni este consimțământul. Nu este suficient ca o persoană să fi avut anterior acces la un spațiu sau să fi existat o relație care permitea acest lucru. Ceea ce contează este dacă, în momentul respectiv, exista acordul persoanei îndreptățite.

Consimțământul poate fi retras în orice moment, iar din acel punct, orice prezență neautorizată poate avea consecințe juridice. De asemenea, simpla presupunere că accesul este permis nu are valoare juridică în absența unei confirmări explicite.

Această regulă este deosebit de relevantă în contextul relațiilor personale sau profesionale, unde limitele pot deveni neclare în lipsa unei comunicări precise.

Momentul care determină încadrarea juridică

Un aspect important în astfel de situații este momentul în care apare refuzul de a părăsi locuința. Chiar dacă accesul inițial a fost permis, refuzul ulterior de a respecta solicitarea de a părăsi spațiul poate constitui elementul care transformă situația într-o faptă penală.

Acest detaliu este esențial deoarece schimbă perspectiva asupra întregului incident. Nu intrarea în sine este întotdeauna problematică, ci comportamentul ulterior și raportarea la voința titularului dreptului de folosință.

Evoluția unui dosar penal

Un dosar de violare a domiciliului începe, de regulă, prin formularea unei plângeri. Ulterior, organele de cercetare penală analizează elementele de bază: existența unui spațiu protejat, lipsa consimțământului și prezența efectivă a persoanei în acel spațiu.

Declarațiile părților implicate au un rol central în această etapă. Modul în care sunt prezentate faptele, ordinea în care sunt expuse și claritatea acestora pot influența interpretarea situației.

În acest context, prima declarație nu reprezintă o simplă formalitate. Ea poate deveni un reper pentru întregul dosar, iar orice modificare ulterioară poate necesita explicații suplimentare.

Diferența dintre percepția socială și calificarea juridică

Multe situații care ajung în această zonă juridică sunt influențate de relații personale sau de contexte anterioare. Aceste elemente pot crea impresia unui drept implicit de acces, însă din punct de vedere juridic, ele nu sunt suficiente.

Legea nu recunoaște drepturi bazate pe obișnuință sau pe relații anterioare. Fiecare situație este analizată în funcție de existența unui consimțământ actual și de modul în care acesta poate fi demonstrat.

Această diferență între percepția socială și realitatea juridică este una dintre principalele surse de conflict.

Importanța reacției inițiale

Reacția imediată a persoanei implicate joacă un rol esențial în evoluția dosarului. Declarațiile formulate fără o înțelegere clară a implicațiilor juridice pot genera dificultăți ulterioare.

Tendința de a explica situația spontan, sub influența emoțiilor, poate conduce la formulări ambigue sau contradictorii. Acestea pot afecta credibilitatea și pot influența modul în care este interpretată fapta.

Din acest motiv, este important ca reacțiile să fie controlate și bazate pe o minimă informare juridică.

Rolul clarificării juridice timpurii

În faza inițială, multe persoane nu știu cum să interpreteze situația în care se află. Accesul la informații clare și structurate poate contribui la evitarea unor greșeli și la stabilirea unei direcții adecvate.

Platforme precum Intrebari Juridice, disponibilă la intrebarijuridice.ro, oferă posibilitatea de a obține răspunsuri orientative într-un interval scurt. Acestea pot ajuta la înțelegerea situației și la identificarea pașilor următori.

Acest tip de orientare nu înlocuiește asistența juridică specializată, dar oferă un punct de plecare util și reduce incertitudinea inițială.

Relația dintre consultanță și apărare juridică

Este important de făcut distincția între consultanța juridică inițială și reprezentarea în cadrul unui dosar. Prima are rolul de a clarifica situația și de a orienta deciziile, în timp ce a doua implică gestionarea efectivă a cazului în fața autorităților.

Aceste două etape nu se exclud, ci se completează. O persoană informată încă din faza inițială poate colabora mai eficient cu un avocat și poate contribui la construirea unei strategii coerente.

Prevenția și claritatea relațiilor juridice

Multe dintre aceste situații pot fi prevenite prin clarificarea relațiilor juridice încă din fazele inițiale. Stabilirea unor reguli clare privind accesul într-un spațiu, predarea documentată a cheilor sau comunicarea explicită a limitelor pot reduce riscul apariției unor conflicte.

Deși aceste măsuri pot părea excesive în anumite contexte, ele oferă un cadru clar care poate fi utilizat ulterior în cazul unui litigiu.

Importanța înțelegerii limitelor legale

Violarea domiciliului nu este o infracțiune rezervată situațiilor extreme, ci poate apărea și în contexte obișnuite, atunci când limitele legale nu sunt respectate. Diferența dintre o situație tolerată și una sancționată penal este determinată de detalii juridice esențiale, în special de existența consimțământului.

În acest context, înțelegerea cadrului legal, reacția adecvată și accesul la informație în timp util pot influența semnificativ evoluția situației. Abordarea informată și structurată rămâne cel mai eficient mod de a preveni escaladarea unui conflict către un dosar penal.

Citeste in continuare

Social

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Publicat

pe

De

Apartamente de lux

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o suită de finisaje premium sau o simplă adresă într-un cartier cotat excelent. Astăzi, adevăratul lux se definește prin timp, comunitate, sustenabilitate și, mai ales, prin servicii integrate capabile să ofere o experiență de locuit fără cusur.

În acest peisaj dinamic, segmentul chiriilor pe termen lung a devenit extrem de atractiv nu doar pentru persoanele fizice care își doresc un stil de viață select, ci și pentru companiile multinaționale care caută soluții de cazare de tip corporate housing pentru expați și manageri de top. Nevoia de stabilitate, design inovator și locații strategice a transformat închirierea unui apartament premium dintr-o tranzacție imobiliară clasică într-un parteneriat pe termen lung bazat pe excență.

O viziune strategică asupra imobiliarelor de lux

Dezvoltarea urbană din ultimii ani a demonstrat că proprietățile de succes sunt cele care reușesc să îmbine arhitectura vizionară cu eficiența energetică și confortul absolut. Pentru chiriașii moderni, fie că vorbim despre antreprenori globali, diplomați sau lideri din mediul de afaceri, locuința nu mai este doar un spațiu de tranzit, ci un sanctuar de relaxare și rafinament.

Din această perspectivă, expertiza în identificarea și valorificarea oportunităților imobiliare majore face diferența între un simplu apartament și o proprietate cu statut de reper urban. Dinamica actuală a Capitalei arată o cerere crescută pentru dezvoltări mixte, amplasate în proximitatea polurilor de business și a zonelor verzi, acolo unde calitatea aerului și accesul la facilități de top creează un ecosistem complet.

În acest context, DLB Living s-a impus pe piața autohtonă încă din anul 2016 ca un lider în transformarea și gestionarea portofoliilor rezidențiale de lux. Cu o viziune clară orientată către redefinirea stilului de viață premium și un portofoliu evaluat la peste 30 de milioane de euro, compania a mizat pe stabilitate, continuitate și parteneriate de anvergură pentru a oferi clienților săi o experiență de locuit la standarde internaționale.

Parteneriatul pentru excelență: DLB Living și One United Properties

Succesul pe segmentul rezidențial de top se clădește pe încredere și pe o aliniere a valorilor legate de calitate și inovație. Unul dintre pilonii fundamentali ai modelului de business dezvoltat de DLB Living este parteneriatul strategic cu One United Properties, principalul dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile din România.

Prin selectarea riguroasă a 12 proiecte de referință din portofoliul acestui dezvoltator de renume, s-a reușit crearea unei selecții unice de apartamente premium de închiriat pe termen lung. Aceste proiecte reprezintă investiții financiare solide și o dovadă clară a potențialului Bucureștiului de a concura cu marile metropole europene în materie de arhitectură, sustenabilitate și design urban.

Repere urbane ale locuirii moderne: One Herăstrău Park și One Verdi Park

Printre bijuteriile din portofoliul gestionat se numără proprietăți situate în cele mai râvnite comunități din nordul și centrul Capitalei:

  • One Herăstrău Park: Amplasat la doar câteva minute de mers pe jos de cel mai mare parc al orașului, acest proiect reprezintă definiția echilibrului dintre viața urbană activă și momentele de relaxare în natură. Apartamentele de aici beneficiază de panorame spectaculoase, terase generoase și finisaje de o eleganță atemporală, fiind opțiunea favorită pentru expați și familii care apreciază liniștea și siguranța.
  • One Verdi Park: Situat într-o zonă extrem de dinamică, în proximitatea polului de afaceri Floreasca-Barbu Văcărescu, acest ansamblu de zgârie-nori redefinește profilul arhitectural al orașului. Cu acces facil la facilități comerciale de lux, restaurante de top și spații de birouri Clasa A, proprietățile de aici sunt perfect adaptate stilului de viață cosmopolit și cerințelor de corporate housing ale companiilor globale.

Soluții personalizate pentru companii: Avantajele segmentului Corporate Housing

Pentru mediul corporativ, relocarea managerilor internaționali sau a echipelor de consultanță reprezintă un proces logistic complex. Companiile caută de obicei o soluție integrată care să garanteze confortul angajaților, predictibilitatea costurilor și o birocrație minimă.

Conceptul de chirie pe termen lung gestionat de o echipă de profesioniști aduce avantaje competitive majore pentru segmentul B2B:

  1. Stabilitate și continuitate: Contractele pe termen lung elimină riscurile asociate cu fluctuațiile pieței sau schimbările imprevizibile de proprietari, oferind companiilor liniștea necesară pentru derularea activității.
  2. Management dedicat al proprietății: Orice solicitare tehnică sau administrativă este preluată de o echipă specializată de Customer Care, eliberând compania beneficiară de orice efort logistic.
  3. Standarde internaționale: Apartamentele sunt predate la cheie, cu dotări tehnologice de ultimă generație, sisteme avansate de climatizare și finisaje premium care reflectă statutul și prestigiul companiei care oferă beneficiul locativ.

Oferind un mediu care îmbină funcționalitatea unui birou de acasă cu relaxarea unui spațiu rezidențial exclusivist, aceste proprietăți devin un instrument puternic de retenție și motivare a talentelor de top în cadrul organizațiilor.

Oaza de liniște și rafinament pentru persoanele fizice

Pe de altă parte, pentru clienții privați care aleg calea închirierii în detrimentul achiziției, o locuință de lux reprezintă o declarație de independență și un stil de viață asumat. Clienții exigenți din prezent caută comunități vibrante, unde designul de interior se îmbină armonios cu facilitățile de proximitate: securitate 24/7, locuri de parcare subterane, spații verzi și acces rapid la facilități educaționale sau medicale de top.

Fiecare apartament inclus în portofoliul DLB Living este selectat pentru potențialul său de a deveni un adevărat cămin. Atenția la detalii se reflectă în compartimentările inteligente care maximizează lumina naturală, în utilizarea materialelor ecologice și sustenabile, dar și în ergonomia fiecărei încăperi. Rezultatul este un spațiu fluid, cald și sofisticat, capabil să se adapteze personalității fiecărui locatar.

Pilonii excelenței: O echipă dedicată performanței

În spatele unui portofoliu imobiliar de succes se află întotdeauna o echipă de specialiști pasionați și dedicați. De la strategi de investiții cu o înțelegere profundă a tendințelor macroeconomice, până la experți în finanțe și asociați din departamentul de asistență clienți, fiecare membru al echipei joacă un rol important în livrarea unei promisiuni de excelență.

Această abordare centrată pe client asigură o tranziție lină din momentul vizionării inițiale și până la gestionarea cotidiană a aspectelor ce țin de administrarea locuinței. Într-o piață adesea fragmentată, prezența unui partener instituțional stabil reprezintă garanția unei experiențe premium, lipsită de stresul specific managementului imobiliar clasic.

Viitorul locuirii de lux în București

Bucureștiul continuă să își consolideze poziția de Hub economic major în Europa de Est, atrăgând investiții străine masive și o comunitate internațională tot mai numeroasă. Această evoluție generează o nevoie continuă de proiecte imobiliare care nu doar că respectă reglementările actuale de mediu, dar anticipează și tendințele viitoare în materie de locuire inteligentă și sustenabilă.

Investiția în proiecte rezidențiale de top reprezintă un angajament pe termen lung față de potențialul orașului. Alegând să colaboreze cu dezvoltatori care pun accent pe certificările verzi (precum standardele BREEAM) și pe reducerea amprentei de carbon, companiile de management imobiliar contribuie activ la crearea unor comunități urbane mai sănătoase și mai bine integrate.

Partenerul tău de încredere în imobiliare premium

Fie că reprezentați o companie aflată în căutarea celei mai bune soluții de cazare pentru echipa de management, fie că sunteți o persoană fizică în căutarea unui apartament care să devină propriul sanctuar de confort în București, alegerea partenerului imobiliar este decizia care definește calitatea experienței dumneavoastră.

Cu o istorie solidă începută în 2016, un portofoliu de 30 de milioane de euro și o prezență remarcabilă în proiecte iconice precum One Herăstrău Park sau One Verdi Park, DLB Living rămâne dedicat misiunii sale de a redefini luxul rezidențial prin profesionalism, atenție la detalii și o dedicare absolută față de standardele internaționale. Descoperiți excelența în locuire și transformați conceptul de „acasă” într-o experiență de neegalat.

Citeste in continuare

Social

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Publicat

pe

De

Raluca Avram-Danifeld

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra separat cu un dezvoltator web, o agenție de social media și un organizator de evenimente, tot mai multe firme caută acum un singur partener care să acopere toate aceste zone, atât pentru a reduce timpul pierdut în coordonare, cât și pentru a păstra un mesaj unitar pe toate canalele. Fragmentarea are un cost real: identitate vizuală inconsecventă, mesaje contradictorii între site și rețelele sociale, responsabilități neclare atunci când ceva nu funcționează.

Pe acest model integrat funcționează și Techmark, companie din București condusă de Raluca Avram-Danifeld, care își structurează activitatea pe patru direcții: prezență digitală, social media, design și producție de evenimente. Echipa lucrează atât pe proiecte locale, cât și internaționale, iar experiența acumulată în domeniu depășește 12 ani.

Prezență digitală: de la site la vizibilitate în căutări

Prima direcție de servicii acoperă fundația digitală a unui business: dezvoltarea de site-uri web și magazine online, construirea de identitate digitală online și optimizarea pentru căutări. SEO-ul local, componenta prin care o firmă apare în rezultatele Google atunci când oamenii caută servicii în zona lor, a devenit în ultimii ani un factor decisiv pentru businessurile cu clientelă preponderent locală, de la clinici și restaurante până la birouri de consultanță.

Techmark lucrează în două scenarii distincte: branduri aflate la început, care pornesc de la zero, și companii cu o prezență online deja existentă, dar care nu mai reflectă stadiul actual al businessului și trebuie reconstruită. Potrivit companiei, pachetul de servicii se adaptează situației concrete a clientului, nu invers.

Social media: abonament lunar cu echipă dedicată

A doua direcție este administrarea conturilor de social media pe Facebook/Instagram (Meta), TikTok și LinkedIn, platforme cu publicuri și logici de funcționare foarte diferite. Meta și TikTok rămân canalele principale pentru brandurile orientate către consumatori, în timp ce LinkedIn a devenit terenul standard pentru companiile B2B și pentru construirea reputației profesionale a fondatorilor.

Serviciul funcționează pe bază de abonament lunar și include strategia de conținut, producția efectivă a materialelor și gestionarea conturilor. Formula de retainer, tot mai răspândită în industrie, răspunde unei realități simple: social media nu funcționează în campanii izolate, ci cere consecvență pe termen lung, iar majoritatea companiilor mici și mijlocii nu își permit o echipă internă dedicată.

Design și branding: identitate vizuală și UX/UI

Pe zona de design, serviciile acoperă crearea de logo-uri, identitate vizuală completă, manuale de brand, documentele care stabilesc regulile de utilizare a elementelor vizuale, de la culori și fonturi până la tonul comunicării, și design UX/UI pentru produse digitale, adică interfețele aplicațiilor și platformelor web.

Includerea UX/UI în portofoliu plasează compania și în zona de produs digital, nu doar în cea de comunicare, o extensie firească având în vedere că printre industriile deservite se numără tech-ul și companiile SaaS.

Evenimente corporate: componenta offline

A patra zonă, mai puțin obișnuită pentru o companie axată pe digital, este producția de evenimente corporate: lansări de produs, activări de brand, dinner-uri private și conferințe, gestionate de la concept până la coordonarea din ziua evenimentului. Logica din spatele acestei integrări ține de coerență: un eveniment de lansare comunică același brand pe care îl comunică și site-ul sau contul de Instagram, iar gestionarea ambelor zone de către aceeași echipă elimină riscul de discrepanțe.

Echipa Techmark merge fizic la venue-uri și gestionează direct relația cu furnizorii, în loc să coordoneze exclusiv de la distanță, un detaliu care, în producția de evenimente, face de regulă diferența între planificare și execuție reușită.

Trei formule de colaborare cu Techmark

Compania operează cu trei modele de lucru, în funcție de nevoile clientului. Primul este cel pe bază de proiect, pentru livrabile cu obiectiv clar definit: un site nou, o identitate vizuală, un eveniment. Al doilea este abonamentul lunar, folosit pentru social media și mentenanță digitală. Al treilea, mai puțin comun, este regimul de advisory, consultanță strategică continuă pentru antreprenorii care vor direcție de marketing fără să-și construiască o echipă internă de execuție.

Un element distinctiv ține de dimensiunea echipei și de modul de facturare. Techmark preia deliberat un număr limitat de proiecte simultan, iar clienții discută direct cu strategul și cu echipa de execuție, fără intermediari de tip account manager. Potrivit companiei, proiectele sunt construite în jurul rezultatului urmărit, definit împreună cu clientul la început, și nu în jurul orelor facturate, un model care contrastează cu practica standard din industrie. Fiecare client are un singur punct de contact pe toată durata colaborării.

Industriile deservite

Portofoliul companiei acoperă în principal cinci zone: hospitality (restaurante, hoteluri boutique, concepte F&B), lifestyle (wellness, retail premium), real estate (dezvoltatori imobiliari și agenții de închirieri premium), tech și SaaS (companii B2B, produse digitale, scaleup-uri) și servicii profesionale, precum consultanța și domeniul financiar.

Concentrarea pe aceste industrii nu este întâmplătoare, sunt domeniile în care fondatoarea companiei a activat de-a lungul carierei și în care experiența de brand și prezentarea vizuală cântăresc greu în decizia de cumpărare.

Cine este Raluca Avram-Danifeld

Raluca Avram-Danifeld, fondatoarea și directoarea Techmark, vine dintr-un parcurs de senior executive în operațiuni, branding și dezvoltare de business. A coordonat proiecte locale și internaționale în zone precum experiența de brand, marketingul, implementarea operațională și prezența digitală, lucrând în special cu companii aflate în creștere din hospitality, real estate, lifestyle și servicii digitale.

Modelul organizațional pe care l-a ales nu presupune o echipă fixă de angajați, ci o rețea selectată de specialiști seniori, designeri, developeri, creatori de conținut și producători de evenimente – din care se formează echipa potrivită pentru fiecare proiect. Este un model de tip „studio flexibil”, adoptat în ultimii ani de tot mai mulți profesioniști cu experiență din industriile creative, ca alternativă la structura clasică de agenție.

Întrebată despre principiile care ghidează compania, Avram-Danifeld le rezumă la trei idei: businessuri construite sănătos, branding coerent și execuție atentă la detalii.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Social2 minute inainte

Violarea domiciliului: limitele legale și evoluția unui dosar penal

Introducere: între percepție și realitate juridică Infracțiunea de violare a domiciliului este frecvent percepută simplificat, ca o situație în care...

Apartamente de lux Apartamente de lux
Social10 ore inainte

Apartamente de lux de închiriat în București: Ce caută clienții premium și companiile în 2026?

Piața imobiliară din București traversează o perioadă de maturizare accelerată, în care conceptul de „lux” nu mai reprezintă doar o...

Raluca Avram-Danifeld Raluca Avram-Danifeld
Social19 ore inainte

Techmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate

Felul în care companiile românești își gestionează comunicarea s-a schimbat vizibil în ultimii ani. Dacă în trecut un business lucra...

Social2 zile inainte

RePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național

În urmă cu 10 ani, comunitatea RePatriot lansa o idee simplă, dar cu impact profund: ca perioada din jurul zilei...

Uncategorized2 zile inainte

CSALB: Recomandăm consumatorilor să ia decizii informate și raționale în contextul dezbaterilor publice privind indicele ROBOR

11 iunie, București. Comunicatul recent al Consiliului Concurenței, referitor la amendarea unui număr de 10 bănci care participă la stabilirea...

Afaceri3 zile inainte

Mașină mică, sedan sau SUV? Avantajele fiecărei categorii pentru vacanțe și drumuri lungi

Atunci când planifici o vacanță sau un road trip, alegerea mașinii este una dintre cele mai importante decizii. Modelul potrivit...

Uncategorized3 zile inainte

HONOR Magic V6 primește premii internaționale înainte de lansarea în România

Designul și inovațiile tehnologice sunt deja apreciate la nivel global București, 10 iunie 2026 – Înainte de lansarea în România, HONOR Magic...

4 zile inainte

Studiu Up România: trei sferturi dintre angajatori plătesc diferit oameni pe posturi similare și doar 27% dintre angajați au încredere în echitatea sistemului salarial

Up România, unul dintre jucătorii importanți de pe piața beneficiilor extrasalariale, publică rezultatele unui studiu național realizat împreună cu Reveal...

Afaceri4 zile inainte

UZINEX deschide la Iași primul centru din România unde persoanele cu dizabilități locomotorii învață gratuit să programeze roboți industriali

Inițiativa pornește dintr-o echipă în care directorul tehnic, el însuși o persoană cu dizabilitate locomotorie, coordonează inginerii care construiesc sisteme...

Uncategorized4 zile inainte

Copiii de astăzi, adulții de mâine: noul studiu LEGO® „Play Well” 2026 arată că joaca modelează generația viitoare

București, 9 iunie 2026: Într-o lume tot mai imprevizibilă, părinții nu se mai gândesc doar la performanța academică a copiilor...

Cum să folosești Skyscraper Technique pentru a obține backlink-uri masive Cum să folosești Skyscraper Technique pentru a obține backlink-uri masive
Afaceri6 zile inainte

Cum să folosești Skyscraper Technique pentru a obține backlink-uri masive?

Am văzut de multe ori aceeași scenă, în echipe mici sau în companii cu departamente întregi de marketing. Se publică...

Turism6 zile inainte

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust...

Socialo săptămână inainte

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat sâmbătă, 23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

o săptămână inainte

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea...

Uncategorizedo săptămână inainte

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei...

Uncategorizedo săptămână inainte

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă...

Top Știri ALBA