Connect with us

Uncategorized

Retailul electro-IT mută competiția de la produs la servicii: 90% dintre instalările de aer condiționat, realizate în cel mult trei zile

Publicat

pe

  • Timpul de instalare s-a redus de la 5–7 zile în 2025 la 1–3 zile în acest an
  • Cererea pentru igienizarea aparatelor de aer condiționat existente a crescut cu 20%
  • evomag dezvoltă serviciile ca linie distinctă de business, cu o echipă dedicată și o rețea națională de peste 10 parteneri

București, 30 iulie 2026 – Peste 90% dintre instalările de aparate de aer condiționat realizate prin evomag în acest an au fost finalizate în intervalul de 1–3 zile, față de o durată medie de 5–7 zile în 2025. În același timp, cererea pentru igienizarea aparatelor aflate deja în utilizare a crescut cu 20%.

Serviciile reprezintă pentru evomag o linie distinctă de business, susținută de o echipă internă dedicată, o rețea națională de peste 10 parteneri externi și un portofoliu de peste 110 tipuri de intervenții. Direcția s-a consolidat după o creștere de 50% a veniturilor generate de servicii anul trecut, iar compania continuă să investească în capacitatea de execuție, dezvoltarea portofoliului și integrarea mai eficientă a serviciilor în fluxul de achiziție.

Evoluția are loc într-un context în care valoarea percepută de consumatori este influențată tot mai mult de elementele asociate experienței de cumpărare. Potrivit raportului Deloitte 2026 Global Retail Industry Outlook, până la 40% din percepția consumatorilor asupra valorii unui brand poate proveni din factori care nu țin de preț, între care calitatea, serviciile pentru clienți, ușurința finalizării comenzii, programele de loialitate și interacțiunea cu angajații.

În zona electrocasnicelor, 2025 U.S. Appliance Reliability & Service Study, realizat de J.D. Power, plasează ușurința programării intervenției și rapiditatea finalizării lucrării pe primele două poziții între criteriile care definesc experiența serviciului tehnic, urmate de calitatea lucrării. Studiul se bazează pe 12.755 de răspunsuri privind fiabilitatea electrocasnicelor și pe 1.419 evaluări ale intervențiilor realizate la domiciliu.

Pentru aparatele de aer condiționat, timpul de instalare stabilește momentul în care echipamentul poate fi folosit efectiv. Importanța acestui interval crește în perioadele cu temperaturi ridicate, când cererea pentru montaj se concentrează într-un timp scurt și pune presiune pe capacitatea de execuție a rețelelor de instalatori. Pentru evomag, reducerea timpului de instalare de la 5–7 zile la 1–3 zile reflectă capacitatea de a răspunde mai rapid solicitărilor și de a scurta intervalul dintre livrarea aparatului și utilizarea acestuia. Serviciile sunt disponibile la nivel național.

„În cazul aparatelor de aer condiționat, valoarea ofertei nu se oprește la produs. Clientul cumpără, în realitate, și timpul până la utilizare, precum și predictibilitatea întregului proces. Reducerea intervalului de instalare la 1–3 zile, respectat în peste 90% dintre cazuri, arată că serviciile pot deveni un avantaj operațional real, dificil de replicat exclusiv prin preț. Pentru retaileri, diferența se construiește prin capacitatea de a integra vânzarea, instalarea și întreținerea într-un proces coerent pentru client”, spune Mihai Pătrașcu, CEO evomag.

Cererea pentru igienizarea aparatelor crește cu 20%

Pe lângă instalarea echipamentelor noi, evomag oferă servicii de igienizare pentru aparatele de aer condiționat aflate deja în utilizare. Cererea pentru aceste intervenții a crescut cu 20% în acest an.

Serviciul poate fi contractat independent de achiziția unui aparat nou și vizează curățarea echipamentelor înaintea sau în timpul perioadelor de utilizare intensă. Creșterea cererii indică o atenție mai mare acordată întreținerii aparatelor existente și adaugă o componentă recurentă unei categorii puternic sezoniere.

Pentru evomag, instalarea și igienizarea permit acoperirea mai multor etape din utilizarea echipamentului și extind veniturile generate de servicii după momentul achiziției. Ambele tipuri de intervenții sunt disponibile la nivel național, prin rețeaua de parteneri specializați a companiei.

În același timp, comenzile care includ atât aparatul de aer condiționat, cât și serviciul de montaj au crescut cu circa 20% față de anul. Interesul pentru acest tip de pachet arată că o parte dintre clienți urmăresc să stabilească de la început costul complet al achiziției și să evite căutarea separată a unei echipe de instalare într-o perioadă în care temperaturile ridicate pot crește rapid presiunea asupra serviciilor disponibile.

Mai multe informații despre serviciile de montaj pot fi accesate aici:

https://www.evomag.ro/servicii-servicii-instalare-aer-conditionat
Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

Publicat

pe

De

  • TAG estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate
  • Compania a modernizat opt magazine în 2026 și analizează extinderea rețelei prin deschiderea unor noi unități în patru orașe
  • TAG integrează stocurile din magazine cu platforma online și oferă ridicare gratuită pentru comenzile online

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei mai extinse rețele de magazine specializate în produse de tehnică medicală din România, investește anul acesta aproximativ 500.000 de euro în modernizarea magazinelor, dezvoltarea portofoliului, infrastructura logistică și digitalizarea operațiunilor. Compania estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate.

Investițiile din acest an fac parte din programul multianual de peste un milion de euro anunțat de TAG în 2025 pentru modernizarea și dezvoltarea rețelei naționale de retail. În 2026, compania pune accent pe extinderea portofoliului disponibil în magazine și pe adaptarea unităților la o ofertă mai diversificată de produse medicale.

Principalele direcții de dezvoltare a portofoliului în acest an sunt uniformele medicale, încălțămintea profesională, produsele compresive, paturile medicale și produsele pentru îngrijirea pacienților la domiciliu. TAG continuă totodată integrarea operațiunilor din magazine cu platforma online și dezvoltarea infrastructurii logistice necesare administrării unei game mai largi de produse.

„Dezvoltarea magazinelor merge în acest an împreună cu extinderea portofoliului. În zona uniformelor medicale vrem să acoperim mai bine toate segmentele de preț, de la produse accesibile până la colecții premium, iar în magazine dezvoltăm categorii precum încălțămintea profesională, produsele compresive, paturile medicale și produsele pentru îngrijirea pacienților la domiciliu. Investim în același timp în spațiile de retail, în stocuri, logistică și digitalizare, astfel încât această ofertă mai largă să fie disponibilă cât mai ușor clienților. Aceste direcții susțin creșterea pe care o estimăm pentru 2026”, spune Adrian Pătru, CEO TAG.

Uniformele medicale și încălțămintea profesională, principalele direcții de dezvoltare

Uniformele medicale rămân una dintre principalele direcții de dezvoltare ale TAG. Compania urmărește să acopere toate segmentele de preț, de la produse entry-level până la uniforme medicale premium și colecții realizate din materiale tehnice. Oferta se adresează clienților individuali și proiectelor de amploare derulate pentru clinici, spitale și rețele medicale.

Portofoliul de uniforme include branduri internaționale precum Cherokee, Dickies și Healing Hands, alături de colecțiile proprii, inclusiv gama IQ Medical Line.

Încălțămintea profesională reprezintă o altă categorie importantă pentru dezvoltarea portofoliului, pe fondul atenției acordate de personalul medical confortului, susținerii și siguranței pe durata programului de lucru. Oferta include branduri precum Coqui, Scholl și Wock.

TAG dezvoltă și categoria produselor compresive, adresată profesioniștilor din sănătate și pacienților, precum și oferta de paturi medicale și produse pentru îngrijirea la domiciliu. Prin aceste categorii, compania extinde oferta magazinelor către produse destinate îngrijirii și recuperării pacienților.

În funcție de categorie, cele mai dinamice segmente din portofoliu înregistrează creșteri cuprinse între 5% și 30%.

Opt magazine modernizate în 2026

TAG a modernizat în acest an opt magazine din: Târgoviște, Piatra Neamț, Bacău, Focșani, Târgu Jiu, Craiova și București, unde au fost renovate unitățile de lângă spitalele Floreasca și Obregia. Investițiile pentru fiecare locație au fost cuprinse între 30.000 și 50.000 de euro.

Lucrările au vizat reorganizarea spațiilor comerciale și adaptarea expunerii la noua structură a portofoliului. Modelul implementat de companie presupune existența în magazine a unei selecții reprezentative din principalele categorii de produse, completată de o gamă extinsă disponibilă online.

O componentă a investițiilor vizează și consultanța oferită de echipele de vânzări. În cazul uniformelor medicale, recomandarea privind croiala, materialul și mărimea contribuie la alegerea corectă a produsului și la reducerea retururilor. Pentru încălțămintea profesională și produsele compresive, consultanța facilitează alegerea produselor în funcție de nevoile fiecărui client.

Stocurile din magazine, integrate cu platforma online

TAG continuă digitalizarea proceselor din magazine și integrarea stocurilor fizice cu platforma online, astfel încât clienții să poată verifica mai rapid disponibilitatea produselor, să comande articole aflate în alte locații și să identifice alternative disponibile.

Separat, comenzile plasate online pot fi ridicate gratuit din magazinele fizice. Compania observă, de asemenea, că o parte dintre clienți descoperă produsele online și aleg ulterior să le probeze și să finalizeze achiziția într-un magazin.

Modelul implementat de TAG presupune existența unei selecții reprezentative de produse în magazine, completată de o gamă extinsă disponibilă online. Investițiile în digitalizare și logistică urmăresc administrarea mai eficientă a stocurilor, îmbunătățirea disponibilității produselor și reducerea timpilor de aprovizionare în întreaga rețea.

TAG analizează extinderea rețelei de magazine

Pe lângă modernizarea unităților existente, compania analizează extinderea rețelei prin deschiderea unor noi magazine în Sibiu, Cluj-Napoca, Botoșani și Buzău. Deciziile privind noile locații vor ține cont de potențialul fiecărei piețe, disponibilitatea spațiilor comerciale și cererea locală.

Pentru a doua parte a anului, TAG are în plan continuarea programului de modernizare a rețelei, dezvoltarea portofoliului disponibil în magazine și investițiile în logistică și digitalizare. Compania estimează pentru 2026 o creștere a businessului de aproximativ 15-20%.

Citeste in continuare

Uncategorized

De Ce Randarea 3D Este un Instrument Puternic de Vânzare

Publicat

pe

Motivele pentru care randarea 3D funcționează atât de bine ca instrument de vânzare diferă în funcție de cine folosește imaginile. În practică, mai multe industrii cheie se bazează pe vizualizare pentru a comunica valoare, a construi încredere și a susține procesul de decizie.

Dezvoltatori Imobiliari

Dezvoltatorii imobiliari sunt printre principalii utilizatori ai vizualizării arhitecturale. În multe cazuri, ei încep să comercializeze apartamente sau case cu mult înainte ca construcția să fie finalizată. Vânzările timpurii sunt esențiale pentru a menține un flux de numerar sănătos și pentru a asigura investiții continue în procesul de dezvoltare.

Dar cum poate un cumpărător să investească cu încredere într-o clădire care încă nu există? Aici randările 3D de calitate devin esențiale. Vizualurile exterioare îi ajută pe clienți să înțeleagă identitatea arhitecturală a proiectului, în timp ce randările de interior oferă sugestii de design și context spațial.

Aceste prezentări vizuale pot lua mai multe forme — imagini statice, videouri cinematice de tip walkthrough sau tururi virtuale interactive. Împreună, îi ajută pe dezvoltatori să prezinte o viziune convingătoare, care le permite cumpărătorilor să se conecteze emoțional cu viitoarea proprietate.

Studiouri de Arhitectură

Astăzi, studiourile de arhitectură depind ceva mai puțin de furnizori externi de randare decât în trecut. Odată cu dezvoltarea rapidă a instrumentelor bazate pe AI, mulți arhitecți pot genera acum vizualuri realiste direct din modele tehnice sau capturi de concept, fără să se bazeze foarte mult pe fluxurile tradiționale de randare.

Totuși, studiourile profesionale de vizualizare rămân relevante atunci când proiectele au nevoie de mai mult decât imagini de bază. Arhitecții apelează adesea la echipe specializate pentru vizualuri de tip storytelling, conținut video orientat spre marketing și experiențe imersive care ridică prezentarea unui proiect dincolo de reprezentările statice.

Designeri de Interior

Pentru designerii de interior, randarea 3D este o parte esențială a procesului de design. Crearea unor vizualizări realiste le permite clienților să vadă din timp cum vor arăta viitoarele lor spații de locuit, înainte ca vreo lucrare fizică să înceapă.

Prin randări, clienții pot explora palete de culori, aranjamente de mobilier, concepte de iluminare, elemente decorative și alegeri de materiale. Această claritate vizuală îi ajută să ia decizii informate și reduce incertitudinea în faza de execuție. În final, se asigură că locuința finalizată se aliniază mai bine cu viziunea și stilul de viață al clientului.

Proiecte de Amenajare a Birourilor (Office Fit-Out)

Vizualizarea pentru amenajarea birourilor urmează o logică similară cu designul interior rezidențial, dar operează la o scară mai mare și mai complexă. Spațiile de birouri corporative trebuie să răspundă unor nevoi operaționale specifice, confortului angajaților, identității de brand și funcționalității pe termen lung.

Randările 3D îi ajută pe proprietarii de afaceri și pe părțile implicate în proiect să vizualizeze cum va susține mediul final productivitatea, colaborarea și starea de bine a angajaților. Pentru că proiectele de amenajare a birourilor implică de obicei mai mulți contractori și consultanți, studiourile de vizualizare funcționează adesea ca o piesă dintr-un ecosistem mai larg de livrare a proiectului.

Randări de Produs

O altă aplicație majoră a vizualizării 3D este marketingul de produs. Producătorii și brandurile folosesc imaginile randate pentru a-și prezenta produsele în cataloage tipărite, campanii pe rețele sociale, prezentări și canale de publicitate digitală.

Comparativ cu fotografia tradițională, randările de produs pot oferi mai multă flexibilitate, termene de producție mai rapide și costuri reduse — mai ales atunci când prototipurile fizice nu sunt încă disponibile. Industrii de la mobilă și iluminat, până la electronice de larg consum, design auto și jucării, beneficiază de această abordare.

Concluzie

În esență, randarea 3D are două scopuri principale. În primul rând, este un instrument puternic de marketing, folosit pentru a promova clădiri, spații și produse înainte ca acestea să existe fizic. În al doilea rând, susține luarea deciziilor informate, ajutând persoanele și companiile să vizualizeze opțiuni, să compare alternative și să-și rafineze preferințele.

Făcând legătura dintre concept și realitate, vizualizarea arhitecturală permite o comunicare mai clară, o implicare emoțională mai puternică și decizii de cumpărare luate cu mai multă încredere.


Suntem Renderistic, un studio de randare și design interior din Timișoara, România. Din 2018, ajutăm arhitecți, dezvoltatori și designeri din Europa și nu numai să își vizualizeze proiectele prin randări 3D fotorealiste, design interior, amenajare de birouri și tururi virtuale. Vrei să-ți dai viață proiectului? Hai să vorbim →

Citeste in continuare

Uncategorized

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Publicat

pe

De

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul.

In al doilea weekend din august (7-9 august), Domeniul Stirbey Voda din Buftea devine din nou punctul de intalnire al celor care cauta mai mult decat un line-up. La 15 ani de la prima editie, Summer Well continua sa defineasca un mod diferit de a experimenta cultura contemporana, reunind muzica, arta, design, arhitectura temporara, gastronomie si comunitati creative intr-un festival care si-a construit propriul univers.

Anul acesta, peste 20 de artisti, trei scene si o serie de experiente curatoriate transforma fiecare colt al domeniului intr-un spatiu cu identitate proprie. Nu este doar despre cine urca pe scena, ci despre atmosfera dintre concerte, descoperirile intamplatoare si energia colectiva care face ca fiecare editie sa fie diferita.

Trei scene. Trei universuri. Un singur soundtrack al verii.

Orange Main Stage aduce numele care definesc editia aniversara. De la intensitatea inconfundabila a lui Nick Cave & The Bad Seeds la energia exploziva a Palaye Royale, sensibilitatea lui Charlotte Cardin si vibe-ul cinematic al lui Two Feet, scena principala propune un line-up construit pentru momente care raman cu tine mult dupa ultimul encore. Lor li se alatura si nume precum DE’WAYNE, Noga Erez sau Jalen Ngonda, trei dintre cele mai interesante voci ale muzicii contemporane, acoperind o paleta larga de genuri muzicale.

Sunset Stage by ING x VISA este spatiul dedicat celor care urmaresc scena muzicala inainte ca aceasta sa ajunga in mainstream. Indie, electronic, alternative si proiecte experimentale coexista intr-un line-up care pune reflectorul pe noua generatie de artisti si pe directiile in care se indreapta muzica internationala. Pe aceasta scena va urca si 2hollis, fenomenul alternativ al noii generatii, dar si proiecte muzicale precum ZEP, Chalk sau duo-ul napolitan Nu Genea.

Electro Punk Club revine pentru al doilea an si continua sa fie una dintre cele mai spectaculoase experiente ale festivalului. Creat impreuna cu colectivul Space Objekt, spatiul functioneaza ca un club imersiv inspirat de estetica underground a Los Angeles-ului anilor ’70. Fatade neon, instalatii vizuale, electronica, punk si o energie care transforma fiecare noapte intr-un performance colectiv, cu referinte la locuri legendare precum Madam Wong’s si Hong Kong Cafe. Aici ii veti gasi pe britanicii The Molotovs, punkistele coreene Sailor Honeymoon, precum si reprezentanti ai scenei alternative locale, Getchoo si Armand Popa.

Dupa concerte incepe o alta poveste

La Summer Well, experienta nu se opreste cand se sting luminile scenei principale.

Pe parcursul festivalului, activarile de brand se transforma in spatii culturale si sociale, iar petrecerile curatoriate special pentru editia aniversara extind experienta pana tarziu in noapte — precum seria de afterparty-uri gazduite de glo™.

Muzica, instalatii vizuale, performance-uri si interventii artistice creeaza in fiecare seara un nou context de intalnire si explorare, intr-un playground urban in care granitele dintre club, galerie si festival devin tot mai greu de definit.

15 ani de Summer Well

Intr-un peisaj in care festivalurile se schimba constant, Summer Well si-a pastrat identitatea: un eveniment construit in jurul curiozitatii, al comunitatilor creative si al experientelor care merg dincolo de muzica.

Editia aniversara marcheaza 15 ani in care festivalul a devenit unul dintre cele mai importante repere ale verii, un loc unde cultura pop, estetica contemporana si muzica se intalnesc firesc.

In luna august, Domeniul Stirbey Voda devine din nou locul in care soundtrack-ul verii se asculta, dar mai ales se traieste.

Programul complet si detaliile logistice sunt disponibile pe site-ul oficial www.summerwell.ro si pe pagina de Instagram a festivalului @summerwellfest.

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de o serie de parteneri care dau forma si vibe universului festivalului: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Hendrick’s Gin, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, Persil, Sensodyne, InterContinental Athénée Palace, alka, Secom.

Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 513 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 351 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 426 lei + taxe.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Uncategorizedo zi inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică locală2 zile inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Uncategorized2 zile inainte

De Ce Randarea 3D Este un Instrument Puternic de Vânzare

Motivele pentru care randarea 3D funcționează atât de bine ca instrument de vânzare diferă în funcție de cine folosește imaginile....

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică locală3 zile inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized4 zile inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized4 zile inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized4 zile inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized5 zile inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized5 zile inainte

Retailul electro-IT mută competiția de la produs la servicii: 90% dintre instalările de aer condiționat, realizate în cel mult trei zile

București, 30 iulie 2026 – Peste 90% dintre instalările de aparate de aer condiționat realizate prin evomag în acest an au...

Uncategorized5 zile inainte

Orange Cybersecure – noua soluție de securitate cibernetică pentru familie și afaceri

Orange Romania a lansat prima soluție completă de securitate cibernetică pentru utilizatorii casnici și micile afaceri, care combină protecția la...

Uncategorized5 zile inainte

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung București, 30 iulie 2026 – Există momente...

Uncategorized5 zile inainte

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al...

5 zile inainte

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe...

Uncategorized6 zile inainte

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

București, 29 iulie 2026. În sezonul de vară, românii pleacă în vacanță în număr ridicat, dar nu înainte de a se...

Uncategorized6 zile inainte

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Afaceri6 zile inainte

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Top Știri ALBA