Afaceri
Motivul pentru care Kovesi va deveni șefa Parchetului European. Care sunt implicațiile pentru Iohannis | ALBA Mea

Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, a intrat în etapa finală a selecţiei pentru şefia Parchetului European, un organism care îşi va începe activitatea la 1 ianuarie 2020 şi care va avea obiectivul de a proteja bugetul Uniunii Europene în condiţiile în care fraudele cu fondurile comunitare ajung la câteva miliarde de euro, iar cele cu TVA la câteva zeci de miliarde.
Laura Codruţa Kovesi este în vârful unei liste de trei procurori aleşi de o comisie tehnică independentă. O listă pe care se mai află un magistrat francez şi unul neamţ. Ca să devină şefa Parchetului European, Kovesi are nevoie de avizul comisiei de justiţie şi afaceri interne din Parlamentul European. Iar numirea în funcţie depinde de votul final din Consiliul Europei.
Puterea de la Bucureşti, prin vocea lui Tudorel Toader, se opune acestei numiri. Ministrul Justiţiei a anunţat chiar că va pregăti o argumentaţie în faţa europenilor pentru a demonstra neregulile comise de DNA sub conducerea lui Kovesi.
Acestea sunt datele seci, dar modul de acţiune al Uniunii Europene arată că Laura Codruţa Kovesi va deveni aproape sigur primul procuror şef al Pachetului European. Pentru a înţelege acest mod de acţiune şi de ce argumentele lui Tudorel Toader nu vor conta, oricât de temeinice ar fi, trebuie să ne întoarcem în primăvara anului 2017.
În data de 9 martie 2017, polonezul Donald Tusk a primit al doilea mandat de preşedinte al Consiliului European, instituţia care reuneşte liderii a 28 de ţări membre ale Uniunii Europene. Alegerea sa a fost făcută însă cu opoziţia puternică a Poloniei, ţară pe care teoretic o reprezintă şi pe care a condus-o din poziţia de premier între 2007 şi 2014. Polonia a avertizat liderii statelor membre UE că decizia lor de a-i oferi un nou mandat la preşedinţia Consiliului European fostului premier Donald Tusk este un pas către dezintegrarea blocului comunitar.
În acel moment portavocile europene au transmis că Tusk este contestat de propriul guvern doar pentru că a spus adevărul despre schimbările anti-democratice care se întâmplă la Varşovia. Însă adevărul polonezilor era altul. Ei îl contestau pentru că în timpul primului mandat la conducerea Consiliului European (2014-2017), Tusk nu a fost echidistant şi a favorizat Germania. Ba mai mult, polonezii l-au mai acuzat pe Tusk că a favorizat din poziţia de premier ancheta privind tragedia de la Smolensk din 2010, când preşedintele ţării şi aproape 90 de şefi de instituţii naţionale au murit într-un accident aviatic produs pe teritoriul Rusiei.
Ca să înţelegem superficialitatea cu care s-a făcut ancheta despre moartea preşedintelui Kaczynski, fratele geamăn al actualului lider al partidului de guvernământ, noile investigaţii au arătat faptul că ruşii au trimis în Polonia nişte coşciuge în care amestecasera bucăţi de cadavre de la mai multe persoane. Asta în timp ce ţara era condusă de Tusk, al cărui guvern s-a ocupat de funeralii. Acelaşi Tusk asupra căruia planează şi suspiciuni de corupţie în ţara sa.
Pentru toate aceste motive, în urmă cu un an Tusk a fost primit pe peronul gării din Varşovia de câteva mii de persoane care aveau pancarte cu el îmbrăcat în haine de zeghe. Cam ca acelea pe care le au protestatarii rezist cu Dragnea.
Că Tusk este vinovat sau nu, va stabili justiţia din Polonia, dar regulile Uniunii Europena impuse României transmit mai degrabă că trebuia să meargă să îşi rezolve acuzaţiile şi abia apoi să se întoarcă în politică.
Și atunci de ce a preferat Uniunea Europeană să sfideze în 2017 guvernul uneia dintre cele mai mari ţări din Europa? Pentru că mai marii Europei vor să transmită pe orice cale că nu statele şi voinţa lor sunt importante, că nu cei aleşi democratic –inspirat sau nu de către popor- au puterea, ci un sistem birocratic coagulat la Bruxelles. Mesajul transmis în 2017 Poloniei a fost unul grav pentru toate statele, deşi fiecare şef de stat şi-a spus în barbă că e doar o problemă internă a Poloniei.
Ziarul ALBAMEA.ro
Afaceri
De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?
Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit de parfumurile clasice. Spre deosebire de produsele mainstream, acestea sunt create cu accent pe originalitate, ingrediente de calitate și combinații neașteptate, oferind o experiență olfactivă mai personală.

Pornind de la această tendință, Oriflame lansează Top Scents, prima sa colecție inspirată din parfumeria de nișă, realizată în colaborare cu Givaudan Paris – unul dintre liderii globali în parfumerie.
Un element diferențiator important al acestei colecții este chiar modul în care a fost creată. Parfumurile sunt rezultatul unei competiții între parfumieri din noua generație Givaudan, care au avut libertate creativă totală pentru a dezvolta concepte olfactive originale. Acest proces aduce un plus de autenticitate și creativitate fiecărui parfum din colecție.
Pentru cei interesați de culisele acestui proces, Oriflame a lansat și o serie de episoade disponibile pe YouTube, unde poate fi urmărit parcursul de la idee la produs final. Primul episod, dedicat parfumului Rose Mode, este deja disponibil.

Ce diferențiază colecția Top Scents
Top Scents aduce în prim-plan câteva dintre elementele definitorii ale parfumeriei de nișă:
ingrediente atent alese, construcții olfactive moderne și o abordare creativă diferită de cea clasică.
Colaborarea cu Givaudan și implicarea noii generații de parfumieri se reflectă în compozițiile parfumurilor, care pun accent pe contrast, textură și expresivitate. Rezultatul este o colecție care oferă o alternativă accesibilă la parfumurile de nișă tradiționale, fără a pierde din caracterul distinctiv.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Rose Mode
Rose Mode este alegerea potrivită pentru cei care apreciază parfumurile florale, dar își doresc o interpretare modernă a acestora.
Trandafirul este reinterpretat într-o manieră actuală, completată de accente catifelate și ușor fructate, care îi oferă profunzime și eleganță. Este un parfum echilibrat, feminin, dar suficient de diferit încât să iasă din tiparele clasice.

De ce să alegi parfumul de nișă Top Scents Neon Oud
Neon Oud se adresează celor care preferă parfumurile intense și contrastante.
Compoziția îmbină note fructate și luminoase cu accente lemnoase și afumate de oud, rezultând un parfum cu personalitate puternică. Este o alegere potrivită pentru cei care caută un parfum memorabil și diferit de variantele obișnuite.

Parfumuri de nișă, mai accesibile
Unul dintre cele mai mari avantaje ale colecției Top Scents este accesibilitatea.
Deși inspirate din parfumeria de nișă și realizate cu ingrediente de calitate, parfumurile pot fi achiziționate la un preț competitiv, direct de pe site-ul Oriflame.
În plus, la prima comandă, poți beneficia de o reducere suplimentară de -15%, ceea ce face experiența și mai accesibilă pentru cei care vor să descopere acest univers.
Unde poți descoperi colecția
Alegerea unui parfum de nișă înseamnă, în primul rând, alegerea unei experiențe diferite. Cu Top Scents, Oriflame aduce acest concept mai aproape de publicul larg, oferind parfumuri moderne, create cu grijă pentru detalii și adaptate stilului de viață actual.
Descoperă colecția Top Scents pe 👉 www.oriflame.ro
Afaceri
Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și depășire a limitelor la Divertiland Water Park. Urmând a se desfășura pe 18 aprilie, primul eveniment programat pentru anul acesta este o competiție sportivă de tip duatlon (alergare-ciclism-alergare), organizată în parteneriat cu Federația Română de Triatlon și Seven Sport Club.
„Am început 2026 cu o viziune îndrăzneață pentru Venus Social Concept și ne bucurăm de parteneriatele încheiate pentru organizarea unor noi evenimente sportive la Divertiland Water Park. Avem planificate trei competiții de tip duatlon pe parcursul acestui an, dedicate atât adulților, cât și copiilor. Suntem încrezători în succesul acestora și ne bazăm pe cei peste zece ani de experiență pe care echipa noastră i-a acumulat în organizarea de festivaluri și competiții sportive.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Adresat adulților, Campionatul Național Duatlon Tehnic va consta în alergarea pe teren plat (asfalt) și ciclism de șosea pe teren plat, însă cu segmente tehnice. Distanțele de parcurs vor fi variabile, de la 1,5 la 5 km pentru porțiunile de alergare, respectiv de la 9 la 20 km pentru cele de ciclism.
Adresate copiilor, cursele TRIKids vor fi compuse tot din (câte trei) segmente alternative de alergare și ciclism. Distanțele vor fi, de asemenea, variabile (în funcție de vârstă): de la 200 la 1.700 m pentru alergare, respectiv de la 2 la 7 km pentru porțiunile de ciclism.

„În conceperea curselor, foarte importantă pentru noi a fost adaptarea la vârstă, dar și la gradul de pregătire fizică a participanților. Aici am contat, bineînțeles, pe experiența partenerilor noștri specialiști în competiții de tip triatlon, având ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor în alergare, ciclism și înot atât pentru grupuri, cât și pentru indivizi. Prin evenimentele sportive organizate de Venus Social Concept la Divertiland dorim să oferim tuturor participanților șansa de a-și testa și îmbunătăți abilitățile fizice și psihice, mai mult decât a obține un loc într-un clasament.”
Nadia Eperjessy, Head of Events & Strategic Partnerships, Venus Social Concept
Amplasat în vestul Capitalei și funcțional de mai bine de un deceniu, Divertiland Water Park este deja una dintre destinațiile de relaxare favorite ale bucureștenilor (și nu numai), pe timp de vară. În ceea ce privește organizarea de evenimente, acesta se impune prin atuuri precum suprafața extinsă, de zece hectare, infrastructura completă (scenă, zonă de food, acces la piscine și numeroase atracții acvatice etc.), localizarea accesibilă (A1, km 13, cu acces facil din București), dar și facilitățile prevăzute pentru autoturisme (peste 1.000 de locuri de parcare, alături de stații de încărcare pentru mașini electrice).

Despre VENUS GROUP
VENUS GROUP este un grup de companii cu activitate în domeniul investițiilor și dezvoltărilor imobiliare (prin diviziile Venus Capital Investment și Venus Build), dar și în cel al marketingului și organizării de evenimente (prin Venus Social Concept). Proiectele și evenimentele asumate de fiecare divizie sunt susținute de o minuțioasă cercetare de piață, având permanent în vedere adaptarea la cererea reală existentă în piață.
Afaceri
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
IubimTM.ro este o platformă online independentă dedicată județului Timiș.
Direcția proiectului este simplă: promovăm Timișul.
Platforma aduce în atenția publicului oamenii, afacerile, locurile și evenimentele din județ, într-un mod clar și direct.
În zona de business, IubimTM.ro oferă vizibilitate firmelor locale, într-un context relevant pentru publicul din Timiș. Prezența online este necesară pentru orice afacere, iar platforma completează printr-un tip de expunere orientat către comunitate.
IubimTM.ro promovează oamenii care contribuie la dezvoltarea Timișului.
Locurile din județ și evenimentele organizate în Timiș sunt promovate constant, pentru a fi mai ușor de descoperit.
Platforma este activă și în social media, prin Facebook, Instagram și TikTok, unde conținutul este distribuit constant.
IubimTM.ro este o platformă de promovare.
Despre Timiș.
Pentru colaborări:
E-mail: info@iubimtm.ro
Facebook: https://www.facebook.com/iubimtm.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/iubimtm.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@iubimtm.ro
Sursa articol: https://iubimtm.ro/platforma-online-independenta-care-promoveaza-timisul/
-
Afaceriacum o săptămânăContainerul pentru deșeuri în București – soluția care menține lucrările sub control
-
Afaceriacum o săptămânăLion Rent și închirierea mașinilor în București – o soluție adaptată mobilității urbane moderne
-
Afaceriacum 6 zileVenus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie 2026
-
Afaceriacum o săptămânăReciclarea molozului – de la resturi de șantier la resursă gestionată eficient
-
Afaceriacum 7 zileCum scrii un advertorial care atrage atenția și inspiră încredere
-
Afaceriacum 7 zile
IubimTM.ro – platforma online independentă dedicată promovării Timișului
-
Afaceriacum o săptămânăColectarea deșeurilor din carton – o componentă esențială în organizarea activităților moderne
-
Afaceriacum 4 zileDe ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?


