Exclusiv
Primarul Sectorului 1 și Consiliul Local Sector 1 a transmis, cu Încălcarea Legii, clădirile și terenurile în administrarea a 4 spitale esențiale ale Bucureștiului, pentru a nu le mai finanța – Ziarul Incisiv de Prahova
- Fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” (AFA) din Brașov, generalul (r) de flotilă aeriană Gabriel Răducanu, rămâne fără titlul de doctor în Științe Militare după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor (CNATDCU) a decis că teza de doctorat a acestuia este plagiată.
- Consiliul General al CNATDCU a votat cu unanimitate decizia de retragere a titlului de doctor deținut de Răducanu încă din 2011, după ce o comisie de specialiști ai CNATDCU a constatat, în mod oficial, că teza acestuia este plagiată.
- Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi, și el fost rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pe care îl avea încheiat cu UNAP, unde coordona doctorate.
- Totuși, sancțiunea dată de Comisia de Etică nu a mai fost aplicată de UNAP pentru că Bucinschi și-a dat demisia, o consecință imediată fiind faptul că acesta nu mai poate coordona teze de doctorat.
- Răducanu și Bucinschi sunt legați între ei nu numai printr-o veche prietenie: au semnat amândoi o carte care reprezintă conținutul tezei de doctorat a unui fost student al lui Bucinschi. Respectivul doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, a rămas fără titlul de doctor, care i-a fost infirmat de CNATDCU.
Generalul (r) Răducanu
Pe 17 noiembrie 2020 arătam în exclusivitate pe PressOne faptul că paragrafe disparate sau texte bloc din 78 de pagini din teza de doctorat a lui Gabriel Răducanu sunt plagiate, după ce cu o zi înainte am dezvăluit că acesta devenise conferențiar universitar fără să îndeplinească criteriile cerute de lege.
La acel moment, Răducanu era general de flotilă aeriană activ și rector al Academiei Forțelor Aeriene (AFA) din Brașov.
Exact o lună mai târziu, pe 17 decembrie, președintele Klaus Iohannis semna decretul de trecere în rezervă a lui Gabriel Răducanu începând cu data de 30 decembrie 2020.
Sesizarea de plagiat pentru teza de doctorat a generalului (r) Gabriel Răducanu, rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov la acel moment, a fost înregistrată la CNATDCU în data de 18 noiembrie 2020.
Dovezile publicate erau unele solide: arătau că o parte din conținutul tezei – adică cel puțin 78 de pagini – erau plagiate.
Lucrarea științifică cu titlul Securitatea aeriană a României, parte integrantă a securității aeriene a NATO și a Uniunii Europene fusese susținută 2011 la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP) sub coordonarea gen. (r) prof. univ. dr. Mihail Orzeață.
Mai multe pagini din teză sunt plagiate dintr-o lucrare semnată de Mihail Orzeață, conducătorul lui de doctorat, iar altele, din două lucrări semnate de fostul rector al AFA Brașov, generalul (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi, unul dintre cei trei referenți care au aprobat acordarea titlului de doctor pentru Răducanu.
Ceilalți doi referenți care au validat teza din punct de vedere științific au fost Florin Moisescu, și el fost rector al AFA Brașov – în prezent vicepreședinte al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN) –, și Mircea Boșcoianu, fost profesor la AFA, în prezent membru în Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică din CNATDCU.
De altfel, profesorul Mircea Boșcoianu, de la Universitatea Transilvania din Brașov, este unul dintre cei trei profesori care au făcut parte din comisia de lucru a CNATDCU care a confirmat plagiatul.
Ceilalți doi membri ai comisiei de lucru a CNATDCU au fost profesorul Dragoș Petrescu, de la Universitatea din București, și profesorul Valentin Naumescu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Verificarea
Analizarea sesizării a urmat două trasee distincte.
Pe de-o parte, aceasta a fost trimisă la Comisia de Etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” – adică la universitatea la care teza a fost susținută – acolo unde, potrivit procedurii, sesizarea trebuie verificată.
Decizia comisiei de etică a universității care a decis acordarea titlului de doctor este una consultativă.
Surse din mediul academic susțin că decizia Comisiei de Etică a UNAP a fost că teza este plagiată și că a fost însoțită de propunerea de retragere a titlului de doctor acordat lui Răducanu în urmă cu zece ani.
În paralel cu această procedură s-a derulat procesul administrativ în interiorul CNATDCU, care a presupus, inițial, constituirea unei comisii de lucru, validată la finalul anului trecut de către Consiliul General.
Cei trei membri ai comisiei de lucru au analizat în mod distinct sesizarea, iar în rapoartele individuale cu toții au concluzionat că „sesizarea este îndreptățită”.
De altfel, în raportul comun se precizează că „opiniile celor trei membri au coincis, în sensul că toate cele trei rapoarte individuale au concluzionat că sesizarea este îndreptățită”.
În finalul documentului se regăsește și decizia comisie de lucru: „retragerea titlului de doctor acordat autorului tezei analizate”.
Cele două documente – decizia consultativă a Comisiei de Etică a UNAP și raportul comun al comisie de lucru – au stat la baza deciziei Consiliului General al CNATDCU din data de 27 ianuarie 2021 de retragere a titlului de doctor al lui Gabriel Răducanu.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, însă nu este una definitivă, putând fi contestată de Răducanu.
Trecerea în rezervă
Surse din mediul academic susțin că Gabriel Răducanu a luat în calcul ieșirea la pensie după ce la începutul lunii septembrie am dezvăluit faptul că acesta, împreună cu fostul rector al Academiei Forțelor Aeriene Brașov, Vasile Bucinschi, a semnat o carte care reprezenta teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară.
Este vorba despre lucrarea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, apărută în iunie 2020.
Titlul cărții are trei cuvinte în plus față de cel al tezei de doctorat „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută anul trecut în martie la UNAP de către comandorul Florentin-Gabriel Giuvară, comandantul Centrului de Operații Aeriene din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.
Coordonatorul de doctorat al lui Giuvară a fost generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi.
Prim-autor pe coperta cărții este trecut Bucinschi, al doilea, Răducanu, iar autorul tezei, Giuvară – cel care se presupune că a muncit pentru respectiva cercetare științifică –, este ultimul.
Lucrarea a fost inclusă de Vasile Bucinschi în fișa de verificare pentru concursul de profesor universitar pe care l-a susținut anul trecut, la finalul lunii august, la Academia Forțelor Aeriene Brașov, pe care o condusese ca rector până în august 2017.
Bucinschi și Răducanu, care și-au însușit conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară, au comis plagiat în acest caz.
La momentul publicării cărții, în iunie 2020, CNATDCU nu verificase și nu confirmase acordarea titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară pentru teza „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național”, susținută în martie.
La finalul anului trecut, teza de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară a intrat în analiza CNATDCU, iar Comisia de Științe politice, studii de securitate, științe militare, informații și ordine publică a infirmat propunerea de acordarea a titlului de doctor venită de la UNAP.
Consiliul General al CNATDCU a validat decizia de neacordare a titlului de doctor lui Florentin-Gabriel Giuvară.
Întrebat despre contribuția la cartea pe care o semnează împreună cu Bucinschi și Giuvară, Gabriel Răducanu a răspuns într-un mod neașteptat: „Dar curiozitatea de ce vă macină?”, apoi a continuat cu un răspuns mai clar: „Vă dați seama că am scris foarte mult la acea carte”.
Când l-am întrebat despre conținutul identic al tezei și al cărții, generalul Gabriel Răducanu a întrebat, în același stil, „La dumneavoastră care este problemuța?”.
Gabriel Răducanu și-a depus cererea de pensionare după apariția celor două articole despre cariera sa academică – mai exact despre postul de conferențiar ocupat fără a îndeplini criteriile cerute de lege și despre plagiatul în teza de doctorat, apărute la mijlocul lunii noiembrie – , susțin surse din Ministerul Apărării.
Trecerea în rezervă a lui Răducanu a fost avizată mai întâi de Statul Major al Forțelor Aeriene, de Statul Major al Apărării, mai apoi de ministrul Apărării Nicolae Ciucă, iar, în final, decretul de trecere în rezervă a fost semnat de președintele Klaus Iohannis pe 17 decembrie 2020, cu aplicare din 30 noiembrie 2020.
Generalul (r) Bucinschi
Consecințe au existat și pentru celălalt fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov despre care am scris spre finalul anului trecut.
Pe 2 septembrie 2020 publicam în exclusivitate pe PressOne faptul că generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi a fost declarat câștigător al unui concurs pentru un post de profesor organizat la Academia Forțelor Aeriene din Brașov, universitatea pe care a condus-o în trecut.

La acel moment, Academia era condusă de generalul (r) Gabriel Răducanu, cel cu care Bucinschi semnase câteva luni mai devreme cartea care reprezenta teza de doctorat a fostului student al lui Bucinschi, Florentin-Gabriel Giuvară. Acea carte a fost inclusă în punctajul necesar lui Bucinschi pentru postul de profesor universitar.
Bucinschi a fost declarat „admis” fără să îndeplinească unele dintre criteriile obligatorii cerute de lege – de exemplu numărul de cărți publicate. În plus, acesta a fost admis după ce metodologia de concurs a fost modificată radical înainte de susținerea examenului, criteriile suplimentare impuse de AFA Brașov fiind diminuate.
După ce am publicat investigația în care am arătat că Vasile Bucinschi a plagiat alături de Gabriel Răducanu teza de doctorat a fostului său doctorand, Florentin-Gabriel Giuvară, rectorul UNAP, generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, a numit o comisie de analiză pentru „verificarea și analiza informațiilor publicate în presă”.
Deși Comisia de analiză a propus sancționarea lui Vasile Bucinschi cu desfacerea contractului de muncă din motive disciplinare, iar Comisia de Etică a UNAP a aprobat-o, această decizie nu a fost pusă în aplicare.
Generalul (r) de flotilă aeriană Vasile Bucinschi și-a dat demisia de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, unde avea contract pentru coordonarea de doctorate la Școala Doctorală, în urma unei înțelegeri.
Motivația deciziei prin care s-a stabilit sancționarea disciplinară a lui Bucinschi este uluitoare, ba chiar contradictorie: deși comisia care a anchetat acuzația de plagiat a constatat că 90% din conținutul cărții semnate de Bucinschi, Răducanu și Giuvară este identic cu cel al tezei de doctorat a lui Giuvară, Bucinschi a fost sancționat doar pentru că a publicat respectiva carte înainte ca Giuvară să aibă titlul de doctor atribuit prin ordin de ministru.
Analiza
Comisia de analiză l-a înștiințat pe generalul (r) Vasile Bucinschi despre faptul că analizează acuzația că ar fi plagiat teza de doctorat a comandorului Giuvară în cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”.
Patru zile mai târziu, Vasile Bucinschi și-a prezentat apărarea în fața Comisiei și a pus la dispoziția acesteia cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată împreună cu Răducanu și Giuvară, dar și teza de doctorat a lui Giuvară.
„Comisia a analizat conținutul celor două lucrări în format tipărit și identifică aproximativ 90% similitudine între acestea”, se precizează în raportul Comisie de analiză.
Unul dintre exemplele de diferență între cele două lucrări dat de Comisie de analiză se referă la paginile 7 – 8 din carte, care nu apar în teza de doctorat.
Această afirmație este una falsă și arată faptul că Comisia de analiză și-a făcut superficial treaba. Conținutul de la paginile 7 – 8 din parte, care corespund Cuvântului înainte, se regăsesc în Introducerea tezei de doctorat a lui Giuvară, la paginile 10 – 11.
Exemplele de acest fel pot continua.
Deși Comisia de analiză a constatat că 90% din conținutul tezei de doctorat a lui Florentin-Gabriel Giuvară este identică cu cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic”, semnată de Bucinschi, Răducanu și Giuvară, concluziile sunt de-a dreptul uluitoare: acuzația de plagiat la adresa lui Bucinschi este „nefondată”.
Explicația Comisiei de analiză este și mai surprinzătoare: cartea „Integrarea apărării aeriene și antirachetă la nivel național în context euroatlantic” a fost publicată și sub semnătură de autorului tezei, adică a doctorandului Florentin-Gabriel Giuvară.

Comisia nu menționează nimic despre faptul că „autorul tezei” a fost semnat ca cel de-al treilea autor pe coperta cărții, deși s-a constatat că 90% din munca lui a fost asumată de Bucinschi și Răducanu.
Într-o manieră absolut disonantă, Comisia de analiză îl găsește vinovat pe Vasile Bucinschi de două lucruri care nu au legătură directă cu plagiatul, ci de lucruri care decurg din evidentul plagiat comis de acesta și de Răducanu:
- Bucinschi e vinovat pentru că „nu l-a informat și consiliat pe studentul doctorand despre consecințele care decurg din publicarea tezei” înainte de conferirea titlului de doctor;
- Bucinschi e vinovat pentru că a publicat teza lui Giuvară în coautorat cu acesta înainte de atribuirea titlului de doctor, fapt care pune în discuție „imposibilitatea identificării distincte a contribuției fiecăruia [dintre coautori]”, deși Comisia însăși stabilește un procent de 90% similitudine între teză și carte;
„Față de cele constatate, Comisia de analiză propune Comisiei de Etică sancționarea gen. (r) Vasile Bucinschi cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă”.
De la desfacerea contractului de muncă la demisie
Raportul Comisiei de analiză a fost aprobat de Comisia de Etică a UNAP în data de 7 octombrie 2010.
Totuși, potrivit unui răspuns primit de la Biroul de Presă al UNAP și semnat de generalul Dorin-Corneliu Pleșcan, rectorul UNAP, raporturile juridice ale lui Vasile Bucinschi cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” au încetat, prin demisie, la data de 4 noiembrie 2020.
Acest lucru înseamnă că decizia de desfacere a contractului de muncă pe care Bucinschi îl avea cu UNAP nu a fost pusă în aplicare.
Surse din mediul academic susțin că Bucinschi a ajuns la o înțelegere cu conducerea UNAP pentru a pleca prin demisie.
În același răspuns primit de la UNAP se mai precizează că Consiliul Școlii Doctorale a luat act de solicitarea lui Vasile Bucinschi „privind încetarea raporturilor juridice în calitate de conducător de doctorat”, iar în 14 noiembrie 2020 „a decis scoaterea din evidența Școlii Doctorale, din calitatea de conducător de doctorat asociat și redistribuirea doctoranzilor aflați în îndrumare la acest moment”.
Conducerea UNAP mai susține faptul că Școala Doctorală a UNAP nu va iniția demersuri pentru a-i retrage calitatea de conducător de doctorat a lui Vasile Bucinschi și că „pentru abaterile analizate de către Comisia de Etică a fost dispusă cea mai drastică sancțiune, respectiv desfacerea contractului de muncă, conform Legii 1/2011, art. 312”.
În răspuns se mai precizează că Școala Doctorală a UNAP este singura instituție care derulează studii de doctorat în domeniul Științe Militare, „astfel, domnul gl. fl. aer. (r) prof. univ. dr. Vasile Bucinschi nu se poate afilia la nicio altă școală doctorală și nici reafilia la Școala Doctorală a UNAP, în virtutea prevederilor art. 13, litera c) din Regulamentul Școlii Doctorale, care stipulează faptul că încălcarea prevederilor Codului de etică este incompatibilă cu calitatea de conducător de doctorat”.
Nu mai e membru în ASSN
Anul trecut, în luna septembrie, scriam că Vasile Bucinschi a devenit în vara trecută membru corespondent al Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), una dintre cele mai opace instituții, înființată de fostul vicepremier Gabriel Oprea și de fostul director al SRI George Maior.
La acel moment scriam că numirea lui Bucinschi în ASSN are legătură cu vicepreședintele instituției, Gabriel-Florin Moisescu, general de flotilă aeriană și fost rector al Academiei Forțelor Aeriene din Brașov exact înaintea lui Bucinschi.
Recent, numele lui Bucinschi a fost scos din lista de membri ai ASSN care figurează pe site-ul instituției, iar surse din mediul universitar susțin că Bucinschi a făcut cerere de retragere din ASSN după demisia de la UNAP.
Președinte interimar al ASSN este Remus Pricopie, rectorul SNSPA, cel care a preluat această funcție în vara lui 2015 de la George Maior, după ce acesta a fost numit ambasador al României în SUA.
Prin legea de înființare, ASSN se află în coordonarea Ministerului Apărării, Ministerului de Interne și a SRI. Deși în Parlamentul României există de mai mulți ani o propunere de desființare a ASSN, instituția încă rezistă, în ciuda scandalurilor care o înconjoară și a dezvăluirilor despre faptul că este o instituție-sinecură – care asigură un salariu pe viață unor apropiați ai lui Oprea și Maior, care nu au nicio activitate de cercetare reală – dar și a lipsei de transparență și a situațiilor de încălcare a integrității academice și plagiat comise de unii dintre membrii acesteia.
https://pressone.ro/urmarile-investigatiilor-pressone-generalul-r-raducanu-ramane-fara-titlul-de-doctor-pentru-plagiat-generalul-r-bucinschi-nu-mai-poate-coordona-doctorate?fbclid=IwAR2mNf0rodHlEt2O_gDG9pSkb5cF9wiO9R1fZNsDhAn1OheUpulJtjXEEtk
Exclusiv
5 idei de proiecte DIY cu cutii din carton ondulat
Cutia de carton ondulat este genul de obiect pe care, de obicei, îl desfaci, scoți ce e înăuntru și îl împingi spre reciclare fără prea multe regrete. Totuși, dacă stai o clipă să te uiți la ele, descoperi că ai în față un material surprinzător de versatil. Rezistent, ușor de tăiat, prietenos cu mediul și, mai ales, gratuit în multe cazuri, cartonul ondulat este un aliat excelent pentru proiecte DIY creative.
Fie că vrei să faci ceva util pentru casă, un obiect decorativ sau un proiect simpatic împreună cu cei mici, cutiile din carton ondulat pot fi transformate în lucruri care chiar îți vor face viața mai ușoară sau mai frumoasă. Hai să vedem cum.
Cutii carton ondulat – ce sunt și cum se obțin?
Cartonul ondulat este format din mai multe straturi de hârtie, dintre care unul are forma ondulată, prins între straturi drepte. Această structură îi oferă rezistență, flexibilitate și o capacitate bună de a suporta greutate, fără să devină rigid sau greu de manevrat.
Cele mai comune surse de cutii din carton ondulat sunt livrările online, electrocasnicele, mutările sau ambalajele pentru produse voluminoase. În multe cazuri, aceste cutii sunt aruncate după o singură utilizare, deși materialul este perfect reutilizabil. Dacă vrei carton de calitate, fără urme de umezeală sau deformări, caută cutii curate, cu pereți întregi și muchii ferme.
Un alt avantaj este că poți alege grosimea în funcție de proiect. Pentru obiecte decorative sau organizare ușoară, cartonul subțire este suficient. Pentru structuri mai mari sau care trebuie să susțină greutate, ai nevoie de carton ondulat mai gros, de preferat cu mai multe straturi.
Bibliotecă sau rafturi decorative din carton ondulat
Poate suna ambițios, dar o mică bibliotecă sau câteva rafturi decorative din carton ondulat sunt perfect realizabile. Secretul este designul inteligent și distribuția greutății. Nu vei pune enciclopedii grele pe ele, dar pentru cărți ușoare, reviste sau obiecte decorative, funcționează surprinzător de bine.
Proiectul începe cu măsurarea spațiului și stabilirea dimensiunilor. Cartonul se taie în panouri care se suprapun în mai multe straturi, lipite între ele pentru a crea rigiditate. Practic, fiecare raft devine o „sandwich-structură” din carton. Adezivul potrivit și timpul de uscare sunt esențiale aici.
După asamblare, poți îmbrăca rafturile în hârtie decorativă, le poți vopsi sau lăsa textura naturală a cartonului la vedere, pentru un look minimalist, ușor industrial. Rezultatul este un obiect ușor, ieftin și perfect personalizabil, care va ridica sprâncenele oricărui musafir curios.
Căsuță de joacă pentru copii sau animale de companie
Cartonul ondulat este materialul ideal pentru proiecte destinate copiilor sau animalelor. Este ușor, sigur și poate fi modificat rapid dacă ceva nu iese din prima. O căsuță de joacă pentru copii se poate construi din câteva cutii mari, decupate și lipite între ele.
Ușile și ferestrele se taie cu grijă, iar copiii pot participa la decorare. Desenele, stickerele sau chiar cariocile transformă proiectul într-o activitate creativă, nu doar într-un obiect final.
Pentru pisici sau câini de talie mică, o căsuță din carton ondulat este o adevărată atracție. Poți adăuga tuneluri, platforme sau zone de ascuns, iar dacă se deteriorează în timp, nu e o tragedie. Refaci, adaptezi sau reciclezi și o iei de la capăt.
Organizatoare pentru birou sau depozitare
Dacă biroul tău arată ca un mic haos controlat, cartonul ondulat te poate salva. Organizatoarele DIY sunt printre cele mai utile proiecte, pentru că rezolvă o problemă reală și se pot adapta perfect nevoilor tale.
Pornind de la o cutie de bază, poți crea compartimente pentru documente, dosare, cabluri sau rechizite. Cartonul se taie în separatoare verticale și orizontale, lipite ferm pentru stabilitate. Avantajul este că poți decide exact dimensiunea fiecărui compartiment, fără să te limitezi la ce găsești în magazine.
Pentru un aspect mai plăcut, organizatoarele pot fi îmbrăcate în hârtie colorată, material textil sau vopsite. Rezultatul este practic, ușor și surprinzător de rezistent, mai ales pentru uz zilnic.
Mobilier temporar sau experimental
Cartonul ondulat este folosit inclusiv în designul de mobilier experimental, iar acasă poate deveni o soluție interesantă pentru spații temporare. Un taburet, o măsuță de cafea sau un suport pentru laptop sunt proiecte realizabile, dacă sunt gândite corect.
Cheia este stratificarea. Mai multe bucăți de carton tăiate identic și lipite una peste alta creează o structură solidă. Forma contează enorm: curbele și profilele tip fagure oferă mai multă rezistență decât suprafețele plate simple.
Acest tip de mobilier nu este destinat să dureze ani de zile, dar este ideal pentru chirii, spații creative sau pur și simplu pentru experiment. În plus, satisfacția de a sta pe un taburet făcut chiar de tine este greu de egalat.
Decor pentru evenimente sau spații creative
Cartonul ondulat este un material excelent pentru decoruri temporare. Litere volumetrice, panouri tematice, rame foto sau elemente decorative pentru petreceri pot fi realizate cu costuri minime și impact vizual mare.
Literele mari, de exemplu, se construiesc din două fețe decupate identic și o bandă de carton care le unește pe margini. Pot fi vopsite, luminate sau decorate cu diverse texturi. Sunt ideale pentru evenimente, ședințe foto sau spații creative. Avantajul major este flexibilitatea. Dacă tema se schimbă sau decorul nu mai este necesar, materialul poate fi reciclat fără remușcări.
De ce merită să încerci proiecte DIY cu carton ondulat
Dincolo de partea practică, proiectele DIY cu carton ondulat sunt o formă de relaxare și creativitate. Lucrezi cu mâinile, vezi rezultate rapide și înveți să privești obiectele din jur cu mai multă imaginație.
În plus, reutilizarea cutiilor contribuie la reducerea deșeurilor și încurajează un consum mai responsabil. Este genul de activitate care îmbină utilul cu plăcutul, fără presiune și fără investiții mari.
Cartonul ondulat este mai valoros decât (nu) pare
Cutiile din carton ondulat nu sunt ambalaje care își pierd valoarea după ce sunt desfăcute. Cu puțină creativitate și răbdare, pot deveni obiecte utile, decoruri interesante sau proiecte care aduc bucurie în familie. Fie că vrei să organizezi, să construiești sau pur și simplu să experimentezi, cartonul ondulat îți oferă libertatea de a încerca fără riscuri.
Exclusiv
Cum să te bucuri de dimineți liniștite, cu ajutorul unor capsule pentru cafea!
Să te bucuri de dimineți liniștite, în care să savurezi o ceașcă de cafea bună! Ce început mai bun de zi poți să îți imaginezi? Cum, din păcate, diminețile multora dintre noi încep ”pe repede înainte”, dorința pare mai greu să devină și realitate, nu? Noi putem să te ajutăm, în sensul că deși ești pe grabă, tot poți să te bucuri de o ceașcă de cafea aromată, care să te facă să zâmbești. Răspunsul este simplu, apelează la capsulele pentru cafea, iar de la Kafferoma am putut să le cumpărăm pe cele care au răspuns cerințelor noastre.
Poți să te bucuri de clipe de răsfăț, cu capsulele de cafea revigorante
Dacă ești un iubitor de cafea bună, atunci rândurile de mai jos sunt exact pentru tine. Aromele italiene ale cafelei sunt printre cele mai bune, iar pentru mulți dintre noi sunt sinonime cu ideea de răsfăț la prima oră a dimineții. Capsulele de cafea de la Kafferoma sunt unele echilibrate, dar cu o aromă intensă, pe care nu poți să nu o adori. Poți să optezi pentru unele care îți aduc în ceașcă un espresso ca în Italia, ori poate un lichid aromat, ceva mai catifelat și blând. Găsești exact ceea ce îți place, și asta nu poate decât să te mulțumească pe deplin.
Doza perfectă de cafea în fiecare capsulă
Chiar dacă nu ești chiar un începător în ceea ce privește consumul de cafea, și știi și cum să o prepari în așa fel încât să fie pe placul tău, în diminețile grăbite eșuezi lamentabil. Fie o nimerești mult prea tare, prea slabă sau pur și simplu e ceva la ea ce nu îți place. Dacă folosești în schimb capsule pentru cafea, nu mai trebuie să îți faci astfel de griji. Fiecare astfel de recipient este unul care conține cantitatea optimă de cafea, și care este mai apoi sigilitată ca să își păstreze aroma și prospețimea. Dacă închizi ochii, aproape că te simți ca în însorita Italie!
Kafferoma, furnizorul tău de cafea bună!
Există multe magazine online de unde poți să cumperi cafea, dar în această categorie nu trebuie înclus și Kafferoma. Echipa de aici este una care iubește cu adevărat cafeaua, la fel ca și tine, și de aceea se preocupă permanent să răspundă cerințelor clienților. Care nu sunt deloc puține, și care de fiecare dată sunt îndeplinite. Pe site vei găsi produse premium selecționate atent ca să fie pe placul chiar și celor mai mofturoși dintre consumatori. Mai apoi, comenzile sunt procesate rapid și în scurt timp, ajung chiar la tine acasă. Și, deși gustul cafelei cumpărată de la Kafferoma este unul care amintește al unui produs de lux, prețurile sunt unele avantajoase, pentru ca tu să te bucuri de ceea ce îți place.
Ce înseamnă o cafea bună?
Fiecare dintre cei care consumă cafea are propriile preferințe atunci când vine vorba despre această băutură, așa că este imposibil să dai un răspuns clar la această întrebare. Experții în domeniu sunt de părere că acea cremă densă care apare la suprafața fiecărei cești este semnul că avem de a face cu o cafea care nu doar că a fost preparată așa cum trebuie, ci și boabele nu sunt unele de calitate îndoielnică. O ceașcă pregătită cu capsule de cafea de la Kafferoma va fi mereu una care te va învălui cu aroma ei, iar gustul pregnant parcă te va însoți pe parcursul întregii zile.
Comandă și profită de reduceri și promoții
Prețurile prietenoase cu buzunarul, calitatea ridicată, precum și aroma unică a produselor lor nu sunt singurele atu-uri pentru care se merită să lași Kafferoma să devină furnizorul tău de cafea. Periodic, aici sunt practicate reduceri și promoții speciale, de care este bine să profiți, ca să fii sigur/ă că nu rămâi fără cafeaua ta preferată. Deși este cam greu, pentru că stocurile sunt mereu actualizate. Dar de ce să nu profiți și să le cumperi la un preț care nu poate decât să te încânte! De asemenea, poți să încerci și alte sortimente, ca să vezi și care dintre ele îți place mai mult. Ca să îți fie mai ușor să te hotărăști, pe site găsești multe informații legate de fiecare dintre ele, și astfel alegerea îți este mult mai simplă. Intră chiar acum și comandă capsule de cafea sau orice alt sortiment dorești, ca să îți începi diminețile cu o ceașcă plină cu băutura ta preferată!
Date de contact
Vero Mol Caffe Srl
Valea Sebeșului 20 – Petrești, Alba
Telefon: 0755456013
Program: de luni până vineri: 08.00 – 15.30
Email: info@kafferoma.ro
www.kafferoma.ro
Exclusiv
Cele mai recente abordări terapeutice în psihoterapie
Psihoterapia este una dintre cele mai dinamice ramuri ale medicinei și științelor comportamentale. În ultimele decenii, dezvoltările din neuroștiințe, psihologia cognitivă și teoria atașamentului au transformat profund modul în care terapeuții lucrează cu oamenii.
De la tehnicile clasice cognitive și psihodinamice s-a trecut treptat către abordări mai integrate, centrate pe experiență, neurobiologie și conștientizare corporală. Scopul acestor terapii moderne este, dincolo de ameliorarea simptomelor acute sau cronice, refacerea echilibrului emoțional, îmbunătățirea relațiilor și reconectarea individului cu propriile resurse.
Ce înțelegem prin psihoterapie și la ce ajută aceasta?
Psihoterapia este o formă de tratament psihologic bazată pe conversație și tehnici specifice, prin care o persoană lucrează împreună cu un specialist pentru a depăși dificultăți emoționale, comportamentale sau relaționale.
Ea se desfășoară într-un spațiu sigur și confidențial, unde pacientul este ascultat, înțeles și ghidat spre soluții. Aceasta ajută la reducerea simptomelor de anxietate, depresie, stres post-traumatic, gestionarea mai bună a emoțiilor intense (furie, rușine, frică), îmbunătățirea stimei de sine și a încrederii personale. De asemenea, ajută la refacerea relațiilor cu ceilalți și dezvoltarea empatiei și consolidarea rezilienței.
Terapia bazată pe compasiune (Compassion-Focused Therapy – CFT)
Terapia bazată pe compasiune, dezvoltată de Paul Gilbert, este una dintre cele mai interesante evoluții recente în domeniu. Ea se adresează persoanelor care se confruntă cu auto-critică severă, rușine, vinovăție și dificultăți în a-și accepta propria umanitate.
CFT se bazează pe ideea că mintea umană are trei sisteme emoționale majore:
- sistemul de amenințare (frica, rușinea, vinovăția);
- sistemul de realizare (motivația, performanța);
- sistemul de liniștire (siguranța, iubirea, conectarea).
La persoanele cu tulburări emoționale, sistemul de amenințare este adesea hiperactiv. Terapia învață pacientul să activeze sistemul de compasiune – capacitatea de a se trata pe sine cu bunătate, în loc de judecată.
Cui se adresează:
- persoanelor cu depresie rezistentă la tratament;
- tulburări de anxietate și alimentație;
- traume timpurii și rușine toxică.
Ce presupune:
- exerciții de respirație și relaxare focalizate pe calm interior;
- vizualizări și dialoguri interne blânde;
- cultivarea „vocii blânde, plină de compasiune” ca aliat în fața suferinței.
Rezultatele arată că, pe termen lung, pacienții devin mai stabili emoțional, mai puțin autocritici și mai empatici față de sine și ceilalți.
Terapia prin acceptare și angajament (Acceptance and Commitment Therapy – ACT)
ACT este o formă evoluată de terapie cognitivă comportamentală, dezvoltată de Steven Hayes. Se bazează pe ideea că durerea psihologică este o parte inevitabilă a vieții, iar încercarea de a o evita poate intensifica suferința. Scopul terapiei este acceptarea experiențelor interioare (emoții, gânduri, amintiri) fără a le judeca și angajarea conștientă în acțiuni care aduc valoare vieții.
Principii de bază:
- practicarea mindfulness-ului (atenția conștientă la prezent);
- separarea de gândurile dureroase („Eu nu sunt gândurile mele”);
- clarificarea valorilor personale și orientarea acțiunilor după acestea.
Cui i se potrivește:
- persoanelor cu tulburări de anxietate, depresie sau stres post-traumatic;
- oamenilor care se simt blocați în perfecționism sau evitarea disconfortului.
ACT nu urmărește „eliminarea” durerii, ci cultivarea flexibilității psihologice – capacitatea de a merge înainte chiar și atunci când viața este grea.
Terapia somatică și abordările bazate pe corp
Unul dintre cele mai mari progrese recente în psihoterapie este recunoașterea faptului că emoțiile se manifestă în corp. Terapia somatică pleacă de la ideea că trauma, stresul și frica nu sunt doar amintiri mentale, ci amprente fiziologice care afectează postura, respirația și starea generală.
Cum funcționează:
- se combină tehnici de conștientizare corporală, respirație, mișcare lentă și dialog terapeutic;
- scopul este de a elibera tensiunea blocată în sistemul nervos și de a restabili senzația de siguranță în propriul corp.
Cui se adresează:
- persoanelor cu traume complexe, abuzuri, anxietate somatizată;
- celor care experimentează hipervigilență, insomnie, tulburări digestive asociate stresului.
Terapia somatică ajută pacientul să „restabilească” comunicarea dintre minte și corp și să-și recâștige controlul asupra propriilor reacții fiziologice. Un corp relaxat trimite creierului semnalul că pericolul a trecut, facilitând vindecarea emoțională profundă.
Terapia schemelor (Schema Therapy)
Dezvoltată de Jeffrey Young, terapia schemelor combină elemente din terapia cognitiv-comportamentală, psihodinamică și teoria atașamentului. Este orientată către identificarea și restructurarea schemelor disfuncționale – tipare emoționale formate în copilărie și perpetuate la vârsta adultă.
Exemple de scheme comune:
- „Nu merit iubire”;
- „Dacă greșesc, voi avea parte de respingere”;
- „Trebuie să fiu perfect pentru a fi acceptat”.
Aceste credințe subconștiente influențează relațiile, cariera și stima de sine. Ce presupune terapia:
- identificarea „copilului interior rănit” și a nevoilor sale neîmplinite;
- exerciții de vizualizare, dialog interior și rescriere emoțională;
- reconstruirea treptată a unei imagini de sine sănătoase și sigure.
Schema Therapy este eficientă pentru tulburările de personalitate, anxietate, traume relaționale și perfecționism cronic.
Terapia focalizată pe emoții (Emotion-Focused Therapy – EFT)
EFT, dezvoltată de Leslie Greenberg, este o abordare centrată pe recunoașterea, exprimarea și reglarea emoțiilor autentice. Se bazează pe ideea că emoțiile sunt ghiduri esențiale pentru nevoile noastre și că vindecarea apare atunci când acestea sunt trăite complet, nu reprimate.
Procesul terapeutic implică:
- identificarea emoțiilor primare (autentice) vs. secundare (defensive);
- exprimarea controlată a emoțiilor reprimate (furie, tristețe, frică);
- reînvățarea reacțiilor emoționale sănătoase în relațiile actuale.
Cui i se adresează:
- persoanelor cu tulburări de anxietate, depresie și dificultăți în relațiile de cuplu;
- cuplurilor care doresc să reconstruiască intimitatea și siguranța emoțională;
EFT aduce în prim-plan autenticitatea și vulnerabilitatea ca instrumente terapeutice.
Terapia narativă – rescrierea propriei povești
Terapia narativă, fondată de Michael White și David Epston, are la bază ideea că fiecare persoană își organizează identitatea prin poveștile pe care și le spune despre sine. Uneori, aceste povești devin rigide și negative („sunt slab”, „viața mea e un eșec”), blocând procesul de dezvoltare.
Scopul terapiei:
- separarea persoanei de problemă („ai o problemă, dar nu ești problema”);
- reconstruirea unei narațiuni alternative, bazate pe resurse, valori și momente de curaj;
- identificarea momentelor în care persoana a avut control sau reziliență, chiar și în contexte dificile.
Această abordare este folosită cu succes în tulburări de identitate, depresie, pierderi sau traume, dar și în consilierea adolescenților. Prin restructurarea propriei povești, pacientul redobândește sensul și direcția vieții, învățând să-și vadă existența dintr-o perspectivă mai bogată și mai realistă, mai blân
-
Uncategorizedacum o săptămânăNoua serie Samsung Galaxy S26, inclusiv modelul Galaxy S26 Ultra cu Privacy Display, este disponibilă pentru precomandă pe eMAG
-
Uncategorizedacum o săptămânăZyxel Networks lansează o nouă eră a conectivității PoE multi-gig, de mare putere, cu seria XMG2230
-
Uncategorizedacum o săptămânăATEN crește disponibilitatea serviciilor digitale: intervenții mai rapide și uptime sporit pentru infrastructuri la scară
-
Uncategorizedacum o săptămânăRiflaje PVC vs. Riflaje din lemn – O comparație onestă
-
Uncategorizedacum o săptămânăVestiare metalice pentru piscine și centre SPA – Soluția ideală pentru medii umede
-
Uncategorizedacum o săptămânăRecondiționarea ferestrelor vechi – Când apelăm la revitalizare şi când la înlocuire?
-
Uncategorizedacum 4 zile
Greutatea de a fi femeie: 96% dintre femeile din România spun că etapele biologice le influențează greutatea, nu doar voința
-
Uncategorizedacum 6 zile
Xiaomi dezvăluie Xiaomi 17 și Xiaomi 17 Ultra: capodopere ale imagisticii mobile și capacități esențiale Leica

