Eveniment
Ce solicită și ce obțin consumatorii de la bănci în 2024, în urma negocierilor din cadrul CSALB?
14 martie, București. Ziua mondială a drepturilor consumatorilor („World Consumer Rights Day”) este marcată în fiecare an pe data de 15 martie! Această zi promovează drepturile şi nevoile consumatorilor din toată lumea. De la începutul anului, peste 650 consumatori de servicii și produse financiare din România au invocat anumite probleme în derularea contractelor/serviciilor cu comercianții din sectorul financiar bancar și au solicitat băncilor/IFN-urilor o rezolvare amiabilă, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).
- Până la jumătatea lunii martie, băncile au acceptat 175 cereri de negociere (dintr-un total de 420 cereri adresate băncilor);
- De la începutul anului s-au încheiat, cu împăcarea părților, 140 de negocieri între consumatori și bănci;
- În 98% dintre negocierile purtate în acest an părțile s-au împăcat. În 2023, valoarea medie a beneficiilor obținute de un consumator, după o negociere cu banca în cadrul CSALB, a fost de aproximativ 5.000 de euro.
Iată câteva exemple despre ce au solicitat oamenii instituțiilor financiare și ce au obținut după negocierile intermediate de un conciliator CSALB. Toată procedura de soluționare amiabilă este gratuită pentru consumatori, durează în medie aproximativ o lună, iar cererea de negociere poate fi completată direct pe site-ul www.csalb.ro în 5-7 minute.
„Soluția obținută mă ajută foarte mult!”
Vereș Tibor, județul Timiș: Am fost la sediul băncii pentru a completa o cerere pentru restructurarea creditului deoarece începând cu luna viitoare nu mai pot achita rata la credit. Rata la bancă este de 1.850 de lei, însă mai am un împrumut cu o rată de 550 de lei, plus cheltuielile cu chiria și cele curente. I-am rugat să-mi restructureze creditul deoarece nu îmi doresc să fiu înscris în Biroul de Credit, iar după o săptămână am primit răspuns că nu au pentru mine nicio soluție.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă o perioadă de grație de două luni, în care rata la credit va fi de 500 de lei. După această perioadă creditul va fi restructurat astfel: va fi introdusă dobânda fixă, iar rata lunară la credit va scădea până la 1.480 de lei.
Soluția obținută mă ajută foarte mult! Am aflat pe internet despre CSALB, după ce am început să caut soluții pentru situația mea. Anticipam că va urma o perioadă grea și am căutat informații. Inițial nu credeam că se rezolvă, pentru că primisem un refuz de la angajații băncii cu care am discutat. Însă, în mai puțin de trei săptămâni a fost totul gata, cu ajutorul conciliatorului. Nici nu îmi venea să cred când m-a sunat să îmi spună rezultatul. Deja v-am recomandat și altor oameni pentru că mie mi-a folosit mult soluția primită.
Albert Mărăndescu, judetul Vaslui: Mă aflu în imposibilitatea plății lunare a ratei în valoare de 2.012 lei aferente creditului de nevoi personale, deoarece firma la care eram administrator a intrat în insolvență și în urma acestei proceduri a rezultat un debit restant de 60.000 lei. Astfel, ANAF mi-a pus poprire pe salariu și îmi oprește lunar o treime din venitul net. Solicit prelungirea perioadei de plată a creditului și recalcularea ratei, astfel încât să rezulte o rată lunară mai mică decât ce plătesc în prezent.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca propune majorarea perioadei de rambursare cu 14 luni. În primele 36 luni ale creditului restructurat, consumatorul va avea de achitat o rată de 1.010 lei (aproximativ jumatate din rata actuală), iar dobânda va fi de 0%. După această perioadă rata va fi de 1.900 de lei și dobânda aplicabilă va fi cea din prezent (dobândă fixă de 9,7%).
Sunt foarte mulțumit, totul a decurs neașteptat de bine. Prima dată, când m-am adresat direct băncii, am fost refuzat și eram sceptic în legătură cu soluționarea problemei mele. Însă totul s-a rezolvat foarte repede. Întotdeauna se poate și mai bine, dar, în același timp, aș fi putut să nu obțin nimic. Se spune că nemulțumitului i se ia darul. Ținând cont că timp de trei ani plătesc o rată la jumătate față de cât a fost până acum, zic că este foarte bine.
Dobândă fixă, amânarea ratelor și perioade de grație
Bogdan P: Doresc adaptarea contractul de credit pentru ratele rămase de achitat, prin recalcularea dobânzii pentru creditul în CHF. Doresc să plătesc rate fixe până la finalul creditului.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Restructurarea creditului prin conversia acestuia în RON, cu un discount de 30% aplicat la sold. După conversie, timp de 3 ani, consumatorul beneficiază de dobândă fixă de 5,9%, cu o rată de aproximativ 812 RON. Ulterior, dobânda devine variabilă calculată prin formula IRCC + 2,5% marja băncii.
David M: Am solicitat amânarea ratelor creditului pe o perioadă de 6 luni. Telefonic, am primit asigurări că amânarea va fi posibilă pentru o lună, dar am constatat ulterior că sumele aferente ratelor au fost debitate din contul meu. Am mers la sucursala băncii din Timișoara unde mi s-a comunicat că nu este posibilă amânarea creditului nici măcar pentru o lună.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Se va proceda la restructurarea creditului acordat consumatorului prin menținerea dobânzii fixe de 6,5% pe toată durata creditului. De asemenea, consumatorului i se va acorda o perioadă de grație de 6 luni, în care va achita o rată lunară în valoare de 50 de lei. După perioada de grație și cu noul procent al dobânzii, rata lunară va fi de 570 de lei.
Elena T: Din cauza creșterii IRCC și a prețurilor îmi este din ce în ce mai greu să acopăr cheltuielile. Soțul meu e pensionat pe caz de boală și cheltuielile cu copilul sunt de la o lună la alta mai mari. Părinții mei, care locuiesc în garsoniera luată prin credit, au și ei probleme de sănătate și mi-e greu să îi ajut. Am două credite, la 2 imobile diferite și aș vrea o restructurare a lor. Măcar să se recalculeze dobânda. M-ar avantaja o rată fixă.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca oferă clientei posibilitatea de a trece de la dobândă variabilă la cea fixă, pentru o perioadă de 60 de luni, urmând ca după această perioadă să se revină la dobândă variabilă, alcatuită din marja stabilită contractual plus IRCC. Dobânda fixă va fi de 5.9 %.
Comisionul de administrare: restituiri de sume și ștergerea lui din credit
Dan B: Am în derulare un credit de nevoi personale cu ipotecă, contractat în septembrie 2008, în cuantum de 105.000 euro pentru o perioadă de 25 ani. Îmi este reținut un comision de administrare aplicat lunar la soldul creditului. Vă rog să-mi comunicați care este propunerea băncii față de acest comision de administrare, atât pentru ratele viitoare, cât și pentru cele deja plătite.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca va elimina pe viitor comisionul de administrare credit (aprox 2.775 euro) și va pune la dispoziția consumatorului suma de 3.000 de euro, reprezentând restituire parțială din comisionul de administrare. Prin acceptarea notei de soluționare se constată acordul de stingere a litigiului intervenit între părți.
Antoneta V: În urma contractării unui credit ipotecar am observat că rata lunară crește nejustificat. Este o neconcordanță între sumele înscrise în scadențar și cele pe care mi le comunică banca. La o rată de 183 euro (potrivit scadențarului), mi s-au retras mai multe luni 186 de euro. Doresc recuperarea sumelor plătite în plus și, dacă se poate, aș dori o ajustare a dobânzii și o reeșalonare a creditului.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Comerciantul rambursează sumele solicitate de consumatoare și îi oferă ca gest comercial eliminarea pentru viitor a comisionului de administrare credit rămas de încasat (725 euro) și restituirea parțială a comisionului de administrare credit perceput după reeșalonarea din 2015 (1.000 euro).
Aurel C: Solicit rambursarea sumelor percepute de bancă drept comision de gestiune credit, în valoare de 15.000 de lei.
Soluție acceptată de părți în cadrul CSALB: Banca aprobă eliminarea comisionului de administrare credit rămas de încasat, în valoare de 4.020 euro și restituirea parțială a comisionului încasat, în valoare de 2.000 de euro.

Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB: „Analizând cererile primite de CSALB și rezultatele negocierilor, observăm o mai bună înțelegere din partea consumatorilor a situației financiare cu care se confruntă. În plus, aceștia au dezvoltat o abordare mai pragmatică a ofertelor pe care le fac băncile în cadrul negocierilor. Vedem că oamenii au renunțat să mai aibă așteptări nerealiste cu privire la rezultatul final al concilierii. Acest fapt este impulsionat și de abordarea băncilor, care vin la masa negocierilor cu soluții punctuale, menite să rezolve problema imediată a consumatorului, dar care au efect benefic și pe termen lung.
Putem spune că am depășit perioada în care consumatorii încercau să negocieze până când se ajungea la un blocaj sau până când banca ieșea din procedura amiabilă când întâlnea un consumator inflexibil. Spre exemplu, anul acesta avem doar 2 cazuri în care negocierile au eșuat, iar în 2023 doar în 8 negocieri din 100 părțile nu s-au înțeles. Acum, consumatorii și-au însușit sfatul conciliatorilor, care au spus în mai multe rânduri că într-o negociere câștigul nu înseamnă doar beneficiul în bani. La acesta se adaugă timpul de soluționare foarte scurt, siguranța unui răspuns favorabil, spre deosebire de instanță, unde există riscul unei sentințe judecătorești defavorabile și modificarea contractului în scopul continuării lui în condiții adaptate nevoilor din prezent.”
Despre CSALB: CSALB este o entitate înființată ca urmare a unei Directive europene și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță. Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021 9414 (apel cu tarif normal).
Eveniment
Peste 1400 de spectatori entuziaști la premiera de gală a comediei ÎN PIELEA MEA, cu: George Tănase, Ioana State, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Ioana Ginghină, Daria Jane, Mihai Găinușă
Premiera de gală a comediei „În pielea mea” de la Cinema City AFI Cotroceni București a fost primită pe 9 februarie de peste 1400 de spectatori cu aplauze, râsete și bucurie.
Numeroase vedete și influenceri au fost alături de actorii George Tănase, Ioana State, Alexandra Răduță, Gabriel Vatavu, Vlad Gherman, Oana Gherman, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Ioana Ginghină, Mihai Găinușă, Daria Jane, Cătălin Coșarcă și Toto Dumitrescu.
„Este o comedie care nu urmărește tiparele ultimelor comedii lansate în ultimul timp la noi. Filmul are o narațiune jucăușă cu personaje construite în jurul unei tematici aprins dezbătută în societatea de astăzi. Filmul nu conține înjurături și este bazat pe situații inspirate din viața reală.”, spune regizorul Paul Decu.
Echipa filmului „În pielea mea”, scris și regizat de Paul Decu, propune spectatorilor o abordare amuzantă a unei situații des întâlnite în micile certuri dintr-un cuplu: pentru cine e mai greu/ mai ușor. În urma unei provocări pe care patru cupluri de prieteni o duc la bun sfârșit, după multe peripeții, într-un weekend, personajele ajung să câștige o altă viziune despre relațiile lor, lăsând deoparte presupunerile, orgoliile și preconcepțiile, pentru a încerca să comunice mai bine între ei.

Cu râs pe săturate, surprize și personaje pline de viață, comedia independentă „În pielea mea” intră în cinematografele din toată țara din 10 februarie.
Spectatorilor li s-a pregătit o surpriză pentru data de 12 februarie: o seară specială „Date Night” organizată în mai multe cinematografe din rețeaua Cinema City unde toți cei care cumpără un bilet la comedia „În pielea mea” vor primi un premiu garantat din partea Avon.
Până pe 23 februarie, toți spectatorii din țară care și-au cumpărat bilet la filmul „În pielea mea” se pot înscrie în cursa pentru un iPhone 17 Pro Max, încărcând dovada achiziției biletului la cinema în formularul dedicat concursului, premiul fiind oferit prin tragere la sorți pe 24 februarie.
După proiecțiile speciale din Arad, Timișoara, Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Cluj-Napoca, Baia Mare, Oradea, cu săli pline, multe aplauze, râsete și discuții îndelungate cu spectatorii curioși și încântați de poveste și de prestațiile actorilor, caravana „În pielea mea” continuă în mai multe orașe.
Pe 11 februarie va avea loc proiecția specială „În pielea mea” de la Cinema City din City Park Constanța, de la 18:30, unde regizorul Paul Decu și actrița Azaleea Necula, originari din Constanța și împrejurimi, vor prezenta filmul alături de colegii lor Ioana State, Alexandra Răduță și Gabriel Vatavu.
Cinema City Shopping City Galați invită spectatorii pe 12 februarie de la 18:30 la întâlnirea cu actrițele Ioana State și Azaleea Necula și regizorul Paul Decu.
Pe 13 februarie la ora 18:30, spectatorii din Iași sunt invitați la proiecția specială din Cinema City Iulius Mall, alături de regizorul Paul Decu și de actorii Gabriel Vatavu, Sergiu Costache, Azaleea Necula, Alexandra Răduță.
De „Ziua Îndrăgostiților”, pe 14 februarie, în Cinema City Iulius Mall Suceava, de la 18:30, spectatorii sunt invitați la film alături de regizorul Paul Decu și de actorii Sergiu Costache, Vlad si Oana Gherman, Alexandra Răduță.
Cineplexx Băneasa Shopping City București găzduiește o proiecție specială în prezența întregii echipe pe 15 februarie, de la 17:30.
În Craiova, regizorul Paul Decu și actorii Sergiu Costache, Azaleea Necula și Oana Gherman vor ajunge la cinematograful Inspire VIP Electroputere Mall pe 16 februarie de la ora 18:00.
Actorii Vlad Gherman, Oana Gherman și Ioana Ginghină vin la întâlnirea cu publicul din Cinema City Vivo! Pitești pe 17 februarie, de la 18:30 și vor participa la o discuție după proiecție, alături de regizorul Paul Decu.
Caravana „În pielea mea” ajunge la Cinema City Shopping City Ploiești, pe 18 februarie, de la 18:30, la proiecția specială introdusă de regizorul Paul Decu, alături de actorii Ioana State, Vlad și Oana Gherman, Azaleea Necula și Gabriel Vatavu.
O comedie actuală și spumoasă, filmul „În pielea mea” este distribuit de T.R.I.B.E. Films.
TRAILER: https://bit.ly/InPieleaMea
Site oficial: inpieleamea.ro
Mai multe detalii, imagini de la filmări, fragmente din film, declarații din partea actorilor și informații despre concursuri sunt disponibile pe paginile social media ale filmului de Facebook, Instagram, TikTok.
Adrian Pădurețu semnează imaginea filmului. De sunet s-a ocupat Bogdan Ivanovici, de scenografie Anca Miron, iar de costume Francisca Vass.
„În Pielea Mea” este un film produs de: CB MOTION PICTURES.
Producător asociat: MAGNETIC MEDIA PRODUCTIONS
Producător: Claudiu Boboc
Producător executiv: Adela Mara
Manager producție: Iulia Cezara Roșu
Casting: ELEPHANT MEDIA
Realizat cu sprijinul:
Co-finanțatori: C&C HOUSE RESIDENCE, S&I BEST CORPORATION WEB DESIGN, CLIMA FREON
Sponsori: CLINICA RMN TINERETULUI; CLINICA IMAMED; OMV PETROM; MIKO BEAUTY PALACE; ȘERBAN & ASOCIAȚII; ESTEEM BODY SCULPT & SPA; PIZZERIA VOLARE; MERLIN’S; DOWNTOWN FITNESS MATEI BASARAB; THE COFFEE HOUSE; CLAUMAR PESCAR; UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREȘTI
Parteneri: AUTO ITALIA IMPEX SRL; KGM BUCUREȘTI – SMT PALLADY; RAZELM LUXURY RESORT – JURILOVCA; SCEMTOVICI & BENOWITZ GALLERY; CREATIVE AVOCADOS; ALCHEMICO.
Partener social: Asociația „România Zâmbește”.
Distribuitor: T.R.I.B.E. Films.
www.facebook.com/TribeFilms.ro – www.instagram.com/tribefilms.ro/
Partener media principal: VIRGIN RADIO ROMANIA
Parteneri media: CineFan, News.ro, Zile și Nopți, Cinemap, Revista FILM, Playtech, Happ.ro, Cinefilia, Daily Magazine, Filme-carti, MovieNews, The Movienator, Munteanu.
Cultură
Ce flori sunt potrivite pentru un buchet ce însoțește o invitație?
Un plic bine ales spune multe, dar florile aprind conversația. De câte ori am trimis o invitație cu adevărat importantă, m-am surprins potrivind florile după chipul celui care o va deschide. Nu caut rețete, ci potriviri: buchetul care însoțește o invitație nu trebuie să fie mare, ci coerent, legat de context, atent la miros, ușor de transportat și în acord cu hârtia, culorile și tonul evenimentului. E un salut vizual, nimic în plus, nimic în minus.
Culoarea care povestește fără să tulbure
Înainte de nume de flori, mă uit la paletă. Pentru întâlniri formale, cum ar fi o recepție sau o cină restrânsă, merg pe tonuri curate: alb, crem, ivoar, un roz pal care mai mult sugerează decât declară. Un strop de verde rece (eucalipt sau măslin) liniștește compoziția. Pentru ocazii relaxate, culorile pot fi mai vii, dar ținute în frâu: piersiciu, somon, galben untos, liliac.
O culoare dominantă, restul în rol de ecou. Dacă invitația are deja un accent cromatic, buchetul îl poate repeta ușor mai cald sau mai rece, ca o rimă discretă, nu ca o copie.
Dimensiunea și forma, aduse la scară mică
Buchetul trăiește, la început, lângă plic. Îl gândesc ca pe o elipsă mică, cam cât palma. Tije scurte, flori bine prinse, frunze netede care nu agață.
Buchetul rotund clasic rămâne sigur, dar o invitație cu aer contemporan câștigă de la un mini buchet asimetric, ritmat de tulpini fine. În ambele variante, greutatea contează. Oaspeții apreciază un buchet ușor, care intră într-un pahar până găsesc vaza potrivită.
Mireasma potrivită pentru apropiere
Parfumul este partea delicată. Florile foarte puternice pot transforma complimentul într-o mică piedică. Crinii imperiali domină camera, iar gardeniile, oricât de încântătoare, obosesc pe birou.
Pentru un buchet care vine cu o invitație, aleg parfumuri aerate: frezii, lăcrămioare în porții mici, matthiola, trandafiri de grădină tineri, lisianthus. Important e ca mirosul să nu concureze cu hârtia, cu cernelurile, cu panglica. O mireasmă calmă lasă loc mesajului scris.
Sezonul, busola discretă
Dacă invitația anunță un eveniment de primăvară, primăvara ar trebui să se simtă și în flori. Lalele cu cupă mică, anemone bine deschise, ranunculus cu petale strânse, bujori timpurii, după caz. Vara mă îndrept spre dalii, zinnia, mușețel de grădină, trandafiri cabochard, eucalipt baby blue.
Toamna are arome de scabiosa, hortensie matură, rozmarin înflorit, iar iarna, cu lumina ei rece, cere amaryllis tăiat scurt, helleborus, anthurium minimalist sau phalaenopsis în tije reduse, aproape grafice. Când florile urmează anotimpul, buchetul capătă firesc, fără ostentații.
Textura hârtiei și textura florilor
Întâlnirea dintre hârtie și flori schimbă totul. O invitație pe carton gros, presat cu filigran, cere petală fină și volum cumpătat: ranunculus, lisianthus, lalele parrot tăiate scurt. Un carton mat, simplu, iubește frunzele cenușii sau catifelate, precum eucaliptul, olive, cineraria.
Dacă invitația are relief tipografic, evit florile care pătează ușor, cum ar fi narcisele cu polen intens. Între plic și buchet pun o coală subțire de hârtie de mătase, ca umezeala să nu migreze, și aleg o panglică textilă care nu lasă scame.
Eticheta gestului
Când inviți pe cineva, trimiți începutul unei conversații. Florile rostesc primul capitol. Să fie respectuoase cu timpul primitorului, ușor de așezat în apă, fără condiții speciale. Tulpinile curățate de frunze în zona de imersie, capetele tăiate în unghi, un pliculeț de hrană sau, dacă nu există, o notă scurtă: „Schimbați apa în seara aceasta”.
Nu sună didactic, sună a grijă. Evită jocurile de culoare cu sensuri ambigue, însă păstrează curajul gesturilor simple. Un mănunchi de mușețel, dacă invitația e pentru un picnic sau un prânz la iarbă, poate fi mai onest decât orhideele rare.
Flori care se potrivesc aproape oricând
Dintre alegerile care greșesc rar, pun în față frezia, lisianthusul, ranunculusul, lalelele mici, trandafirii de grădină cu cap compact. Waxflower pentru legături fine, eucalipt pentru structură. Bujorul, când e sezon, adaugă generozitate, dar cere echilibru în restul buchetului.
Hortensia, dacă e prezentă, rămâne în porții mici, pentru că bea repede apă și poate scădea energia compoziției. Gerbera mă convinge mai rar în acest rol, pentru că trimite spre buchete generice, iar aici vorbim despre o invitație personală, cu intenție clară.
Invitații diferite, flori potrivite cu tonul
Invitația la nuntă se potrivește cu un buchet clasic, restrâns ca volum, în care albul, crema și un roz abia schițat construiesc o liniște elegantă. Trandafiri de grădină, frezii, puțin eucalipt, tije scurte, promisiunea sobrietății fără rigiditate. Pentru un botez, merge o vioiciune controlată: lalele, ruscus, o hortensie mică, câteva crenguțe de măslin.
La un vernisaj, buchetul poate fi grafic, cu flori albe și frunze lungi, aproape desenate, evitând parfumurile intense din respect pentru spațiul închis. O cină între prieteni îngăduie declinări jucăușe: ranunculus piersiciu, mușețel, câteva tije de mentă, un galben domol. Pentru o conferință sau un eveniment profesional, prefer simplitatea curată: alb, verde, eventual un pastel, forme compacte care stau bine pe colțul unui birou.
Despre contrast, adică felul în care florile poartă idei
Buchetul care vine cu invitația nu e doar ornament, ci un indiciu despre atmosferă. Contrastul calculat spune povestea fără explicații lungi. Dacă evenimentul are loc într-un spațiu rustic, un mănunchi de flori de câmp ținute sub control, nu lăsate să se risipească, creează puntea ideală.
Într-un cadru modern, o compoziție cu linii clare, frunze lucioase și două tipuri de flori alese cu grijă dă direcția. Îmi plac buchetele care rămân la trei componente principale: floare-vedetă, floare de trecere, frunză structură. Nu e o dogmă, dar ordinea aceasta mică te scapă de abundența neclară.
Durabilitate, drum și climă
Când trimiți florile cu un curier sau le porți tu însuți, te gândești la drum, temperatură și pauze. Florile care rezistă câteva ore fără apă sunt prietenoase cu invitațiile: ranunculus, lisianthus, anthurium, lalelele tinere dacă au stat la rece. Vara evit speciile sensibile la căldură, ca delphiniumul sau hortensia mare, dacă nu există cutie izolată și plicuri cu gheață. Iarna, protecția la frig e la fel de importantă, pentru că petalele pot suferi șoc termic.
Un săculeț subțire care acoperă capetele până la predare face minuni. Precauțiile tehnice nu se văd, dar salvează buchetul.
Mesajul scris și floarea aleasă
Când deschid un plic, văd mai întâi literele, hârtia, apoi ating florile. Mesajul scris capătă greutate dacă buchetul nu îl bruiază. De aceea prefer ca florile să stea un pas în lateral. Dacă textul anunță un eveniment sobru, culorile nu trebuie să ironizeze cu nuanțe stridente. Dacă invitația e ludică, o floare cu personalitate, un ranunculus cu inima plină sau o dahlie rotundă, ridică zâmbetul.
Alteori leg o singură floare de marginea plicului, o frezie sau o lalea, iar buchetul, mic, vine separat, la două degete distanță, ca un acompaniament care nu se luptă cu solistul.
O soluție modernă pentru buchete care călătoresc
Sunt momente când vrei ca gestul floral să rămână impecabil zile întregi, fără grija apei, a temperaturii sau a faptului că destinatarul e plecat. În astfel de situații, alternative gândite pentru rezistență și formă curată pot fi potrivite.
De pildă, trandafiri de sapun, integrați într-o compoziție minimalistă, păstrează ideea de eleganță și au avantajul transportului fără emoții. Nu concurează cu farmecul fragil al florilor vii, dar își fac treaba onest acolo unde logistica e capricioasă.
Scenarii concrete, din viața de atelier
Mi s-a întâmplat să pregătesc invitații pentru un cuplu care își dorea o seară mică, la lumina lumânărilor, cu douăsprezece prietene la povești. Am ales ranunculus crem, frezii albe, câțiva muguri de eucalipt și o panglică din bumbac fin. Florile însoțeau fiecare plic, bucăți mici din aceeași poezie. În altă zi, pentru un vernisaj într-un spațiu cu pereți de cărămidă, buchetele au fost grafice: anthurium alb, frunze de aspidistra pliate, o urmă de waxflower pentru finețe.
La un botez de vară, în grădină, am mers pe mușețel, lalele galben untos și câteva fire de mentă. A fost combinația cea mai simplă și, probabil, cea mai potrivită, pentru că aerul cald făcea restul.
Mic ghid de potrivire cu personalitatea destinatarului
Florile, ca hainele, pot să se așeze perfect pe cineva sau să îl stingherească. Un destinatar sobru, obișnuit cu spații cu linii clare, are nevoie de rigoare: două tipuri de flori, frunză lucioasă, miros discret. Cine adună cărți vechi și iubește patina va primi bine texturi catifelate și tonuri pudrate. Pentru un om care gătește mult, ierburile aromatice înflorite (o crenguță de rozmarin sau de cimbru) dau un ton personal fără să forțeze nota. Nu e psihologie complicată, doar atenție la detalii.
Detalii practice care te scapă de emoții inutile
Legarea buchetului cere un fir textil care nu alunecă, bumbac, in sau o panglică mată. Rafia poate funcționa dacă evenimentul e rustic, dar se împacă greu cu invitațiile pretențioase. Capetele tulpinilor se pot înveli într-o eprubetă mică cu apă, dacă drumul e lung, ori într-o vată umedă bine fixată. Livrarea, ideal, se face în aceeași zi cu trimiterea invitației, iar dacă nu se poate, buchetul așteaptă la răcoare, în apă curată. Un bilet mic legat de panglică indică din partea cui vin florile. Fără fraze lungi, doar semnătura și salutul.
Greșeli frecvente, ușor de evitat
Prea multe feluri de flori laolaltă, parfumuri copleșitoare, tije prea lungi, ambalaje lucioase care sufocă, culori care sar de pe hârtie. O altă capcană este ambiția de a impresiona prin volum. Un buchet mic, atent ales, spune mai multe decât o pădure de flori care acoperă mesajul. Mai apare și tentația de a folosi glume vizuale, cuișoare în formă de inimă, sclipici sau pene. Sunt artificii obositoare care iau din farmecul simplu al invitației.
Cuvânt de final, spus în șoaptă
Un buchet care însoțește o invitație este un gest mic, cu ecou. Florile vorbesc înaintea noastră, iar când sunt bine alese, oamenii și planurile se apropie firesc. Alege sezonul, gândește parfumul, potrivește culoarea cu hârtia, ține tija scurtă și inima ușoară. Restul vine singur, odată cu zâmbetul celui care primește plicul.
Eveniment
Comedie la Alba Iulia: Misiune de Râs cu „Mrs & Mr 007”
Publicul din Alba Iulia este invitat la un spectacol de stand-up comedy cu tematică de spionaj: „Mrs & Mr 007”. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia și aduce pe scenă o distribuție puternică, formată din Anisia Gafton, Serghei, Bogdan Nonic și Vlad Oprea.
Spectacolul, descris ca o „misiune de comedie explozivă”, îi are ca headlineri pe Anisia Gafton și Serghei, prezentați ca „agenții secreți” ai umorului românesc, care promit să dezarmeze publicul cu glume tăioase și o chimie contagioasă pe scenă.
Li se alătură Bogdan Nonic, cunoscut pentru stilul său unic, și Vlad Oprea, care va deschide seara cu energia sa proaspătă. Inspirat de eleganța spionilor, acest turneu aduce în fața spectatorilor umor inteligent și o atmosferă de acțiune.
Detaliile evenimentului și bilete
Spectacolul: „Mrs & Mr 007”
Locație: Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia
Dată și oră: Duminică, 14 decembrie, ora 20:00
Link bilete:
https://headliners.iabilet.ro/bilete-alba-iulia-stand-up-comedy-cu-anisia-gafton-serghei-nonic-si-opreanu-mrs-mr-007-113615/
Organizatorii recomandă achiziționarea biletelor în avans, având în vedere interesul generat de formula completă a comedianților.
Sursa: ZiarulTransilvaniei.ro
-
Uncategorizedacum 7 zileUn nou orizont terapeutic în diabetul de tip 2 la adolescenți: Semaglutida orală își confirmă eficacitatea superioară în studiile clinice
-
acum 5 zileCITY PROTECT SECURITY accelerează expansiunea națională: noi parteneriate în retail, intrare în mall-uri și extindere în bricolaj
-
Uncategorizedacum o săptămânăSamsung anunță o colaborare globală pentru Galaxy S26 Ultra cu ocazia lansării filmului „The Devil Wears Prada 2” în cinematografe
-
Exclusivacum o săptămânăCând să vii la Clinica Hereditas Suceava dacă ai dureri de cap dese și ți-e teamă de diagnostic
-
Uncategorizedacum o săptămânăHONOR aduce experiența de gaming și tehnologie la East European Comic Con 2026
-
Uncategorizedacum o săptămânăContinental Hotels marchează 35 de ani de activitate pe piața din România
-
Uncategorizedacum 7 zileDispozitive care fac mai mult: HONOR 600 Lite și MagicPad 4 duc creativitatea și productivitatea la un alt nivel
-
Afaceriacum o săptămânăCONSTRUCȚIILE SUSTENABILE ȘI REZILIENȚA: BĂNCILE ȘI ASIGURATORII – PARTENERI CHEIE LA NIVEL GLOBAL

