Connect with us

Uncategorized

„IMAGINE Universe – Sînziana Mircea & Friends” TOUR 2026 – un proiect inovator ce continuă redefinirea recitalului de muzică clasică

Publicat

pe

Pian, percuții, flaut, muzică electronică și live video mapping se vor reuni într-o nouă serie de concerte imersive de muzică clasică în cadrul „IMAGINE Universe” TOUR 2026, sub semnătura inconfundabilă a pianistei și compozitoarei române Sînziana Mircea, solista seriei de concerte.

Recunoscută pentru proiectele sale inovatoare, pianista aduce pe scenă și de această dată atât repertorii de referință ale muzicii clasice pentru pian solo, compoziții proprii, cât și combinații neobișnuite de instrumente ce susțin dialoguri între muzica clasică și muzica electronică. Această abordare interdisciplinară a devenit emblema seriei IMAGINE, inițiată în 2019 și ajunsă la a șasea ediție.

În 2026, alături de Sînziana Mircea, vor urca pe scenă invitații săi de mare prestigiu Pietro Dossena-sintetizator & live electronics, percuționistul Marco Scazzetta și Mariia Velia – flautistăaleasă de inițiatoarea proiectului ca tânăr artist promovat în cadrul turneului.

Programul va reuni capodopere ale unor titani ai muzicii clasice și de film – Liszt, Schubert, Rachmaninov, Satie, Puccini, Hans Zimmer și Vangelis – dar și compoziții proprii ale solistei. Experiența sonoră va fi completată de efecte vizuale spectaculoase prin proiecții video și video mapping realizate de artistul vizual Adistu’, prezență constantă în seria concertelor „IMAGINE” încă din 2019.

Prin acest concert, Sînziana Mircea invită publicul într-o călătorie sonoră spectaculoasă, ce pornește de la profunzimea romantică a Preludiilor de Rachmaninov, atinge inefabilul liedului Ave Maria de Schubert/Liszt, melancolia Dansurilor spaniole de Albéniz și Granados, pentru a ajunge în final la vastitatea muzicii lui Hans Zimmer  din Interstellar și grandoarea sonorităților lui Vangelis din Chariots of Fire și Conquest of Paradise.

Programul include și mai multe compoziții proprii ale solistei, pentru pian, flaut, percuție și sintetizator. Publicul va avea ocazia să asculte în primă audiție lucrările Lux Mundi și Hariclea, premiera absolută a celei din urmă având loc la Teatro Regio din Torino, în noiembrie 2025.

În semn de omagiu față de cultura română, „IMAGINE Universe – Sînziana Mircea & Friends” TOUR 2026 va fi lansat cu ocazia Zilei Culturii Române, pe 15 ianuarie 2026, printr-un concert inaugural la Steinway Hall din Milano, după care va continua în Europa pe scene dintre cele mai prestigioase precum Wiener Konzerthaus (20 iunie) și Mozarteum Salzburg (10 iulie).

În România, concertul „IMAGINE Universe – Sînziana Mircea & Friends” va avea loc la Sala Radio din București, pe 5 mai 2026, biletele fiind deja disponibile online pe platforma Bilete.ro – https://www.bilete.ro/imagine-universe-sinziana-mircea-friends/  Astfel, Sânziana revine la Sala Radio, după concertul „IMAGINE Belle Epoque” din 2025, sold out, răsplătit de public cu standing ovations.

Al doilea concert din România va avea loc la Filarmonica din Brăila, pe 2 octombrie 2026.

„Pentru mine, IMAGINE Universe este mai mult decât un concert – este o emoție vie ce știu și sper că va rămâne în suflet, o călătorie sonoră și vizuală prin care invit publicul să descopere muzica clasică altfel, fără etichete și fără formalism, ci doar conduși de imaginație și de bucurie. Seria IMAGINE a fost încă de la început un manifest pentru reinventarea recitalului de muzică clasică. În 2026 această viziune aduce noi forme de expresie artistică, prin formule camerale neașteptate, cu ajutorul cărora sper să deschid poarta către noi orizonturi”, a declarat pianista Sînziana Mircea.

De altfel, în luna martie 2026, publicul din România va putea descoperi încă un proiect spectaculos ce o are ca solistă pe Sînziana Mircea: pe 18 martie la Filarmonica din Brăila și pe 20 martie la Sala Radio din București, când pianista va interpreta în aceeași seară două lucrări de referință: celebra Rhapsody in Blue de Gershwin și, în premieră absolută în România, Concertul nr. 2 de Kapustin pentru pian și orchestră – o lucrare extrem de rar cântată la nivel mondial, cu accente de jazz, swing și virtuozitate clasică.

La București, cele două lucrări vor fi prezentate împreună cu Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Astfel, Sînziana Mircea va deveni primul pianist român care va interpreta această lucrare de o dificultate tehnică extremă, aceasta reprezentând de altfel chiar premiera absolută în România.

Organizator: Asociația Museart.  Parteneri: Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio, First Connect, Bergerat-Monoyeur, Crizantema SRL, ASTI International, Lanto Communication.

„IMAGINE Universe” TOUR 2026 nu este doar un turneu, ci o declarație artistică despre cum recitalul clasic poate fi reinventat prin tehnologie, colaborări interdisciplinare și creație originală – continuând viziunea seriei IMAGINE, ajunsă la a șasea ediție.

**Despre Sînziana Mircea**

Pianista și compozitoarea Sînziana Mircea are o carieră internațională efervescentă, apreciată pentru energia și originalitatea interpretărilor sale. A debutat la doar 7 ani pe scena Ateneului Român și, de atunci, a câștigat peste 35 de premii internaționale. A susținut recitaluri pe scene celebre precum Carnegie Hall (New York), Kennedy Center (Washington), Tokyo Metropolitan Theater, Silk Road Arts Center Beijing, Teatro Regio Torino și altele. Sînziana este primul pianist român câștigător al Van Cliburn Foundation & TCU Scholarship Award și al Miami International Piano Festival & Academy Recital Award, precum și deținătoare a distincției Young Steinway Artist. Creatoare a seriei de concerte IMAGINE, lansată în 2019, reușește să redefinească recitalul de muzică clasică prin integrarea tehnologiei, video mapping-ului și colaborărilor neconvenționale, transformând fiecare concert într-o experiență multisenzorială. Este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia și la Politecnico delle Arti Bergamo – Conservatorio „G. Donizetti”.

**Despre Marco Scazzetta**

Percuționist italian cu o carieră impresionantă, Marco Scazzetta s-a format la conservatoarele din Milano, Alessandria și Como, specializându-se în timpan, percuții și jazz. A colaborat cu orchestre prestigioase precum Teatro alla Scala și Filarmonica din Sankt Petersburg, cântând în săli celebre din Europa.

Experiența sa include colaborări cu artiști de talie mondială – Brian May, Herbie Hancock, Lang Lang, Andrea Bocelli – iar versatilitatea sa se reflectă în proiecte ce variază de la muzică clasică la jazz și musicaluri precum We Will Rock You. În prezent este profesor universitar la Conservatorio di Musica „Franco Vittadini” Pavia.

**Despre Pietro Dossena**

Compozitor și artist multimedia italian, Pietro Dossena este doctor în muzică și profesor universitar la Conservatorul din Sassari. Premiat la prestigiosul Prix Luigi Russolo pentru inovație, explorează relațiile inter-artistice dintr-o perspectivă poetică și semiotică. Lucrările sale, ce îmbină muzica acustică, electronică și vizualul, au fost prezentate în festivaluri internaționale din Zurich, Istanbul, Milano și Miami.

**Despre Mariia Velia**

Flautista ucraineană Mariia Velia a absolvit Liceul de Muzică Sidor Vorobkevici din Cernăuți și este în prezent studentă la Universitatea Națională de Muzică din București (Prof. Ion Bogdan Ștefănescu). În 2023, a participat ca solistă la concertul Viața într-o valiză la Sala Radio și a susținut un recital alături de Sînziana Mircea în cadrul festivalului Vara Magică, pe scena Ateneului Român. Tot în 2023 a obținut diploma Youth of Music – Prețuiește viața Award.

**Despre Adistu’**

Artist vizual român, Adistu’ este cunoscut pentru explorările sale în grafică AI/3D, video mapping și instalații multimedia. A expus în peste 20 de țări și colaborează constant cu Sînziana Mircea în seria „IMAGINE” încă din 2019, completând universul sonor al pianistei cu proiecții vizuale spectaculoase.

**Despre seria de concerte „IMAGINE”**

Originalitatea conceptului constă în îmbinarea repertoriului clasic „mainstream” cu compoziții și transcripții moderne realizate de Sînziana Mircea pentru ansambluri camerale neobișnuite, alăturând pianul unor instrumente precum orga, chitara, flautul și live electronics.

Concertele „IMAGINE” au fost susținute în cadrul turneelor internaționale:

  • Imagine Chopin(2019 – Europa, Japonia, SUA)
  • Imagine Baroque I(2021 – România, Italia)
  • Imagine Baroque II(2022–2023 – România, Italia)
  • Imagine Belle Époque(2025)

În România, concertele au avut loc în săli prestigioase precum Sala Radio, Ateneul Român și Filarmonica Timișoara.

**Despre Asociația MuseArt**

Fondată în 2012 de pianista Sînziana Mircea, Asociația MuseArt este o organizație non-profit dedicată promovării muzicii clasice și a tinerelor talente pe plan național și internațional. A organizat numeroase evenimente culturale, precum Festivalul „Visul unei nopți de vară” (2017), Concursul Internațional „Youth of Music” (2021–2022), dar și turneele internaționale „Imagine Chopin”, „Imagine Baroque” și „Imagine Belle Époque”.

Din 2024, președinta Asociației MuseArt este Adriana Mircea.

Citeste in continuare
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila

Publicat

pe

De

Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile care doresc să lase o impresie bună atât angajaților, cât și clienților. În acest context, firma Crisdef s-a impus ca un partener stabil pentru firmele și instituțiile din Galați și Brăila, oferind servicii de curățenie adaptate specificului fiecărui mediu de lucru.

Un partener pentru mediul de business

Spre deosebire de curățenia ocazională, colaborarea cu o firmă specializată aduce beneficii concrete pentru orice afacere: un spațiu igienizat constant, fără întreruperi ale activității și fără riscuri pentru sănătatea angajaților. Crisdef s-a specializat tocmai pe acest tip de nevoie, oferind soluții flexibile atât pentru birouri, cât și pentru spații comerciale sau industriale.

Servicii gândite pentru orice tip de spațiu

Compania acoperă întreaga gamă de nevoi de curățenie, indiferent de dimensiunea sau destinația spațiului:

  • Curățenie de întreținere / generală – igienizarea constantă a birourilor, grupurilor sanitare, mobilierului și placărilor ceramice;
  • Curățenie post-renovare – pregătirea spațiului pentru redeschidere sau mutare, fără urme de praf sau var;
  • Pregătire și curățenie post-eveniment – ideală pentru companiile care organizează conferințe, lansări sau evenimente corporate;
  • Curățenie de urgență – intervenții rapide în caz de inundații sau incendii, pentru limitarea pagubelor;
  • Spălare mochete – recomandată pentru spațiile de birouri și sălile de ședințe expuse traficului zilnic;
  • Tratamente pentru marmură și granit – impermeabilizare profesională pentru holurile și recepțiile cu suprafețe pretențioase.

Soluții sigure, fără compromisuri

Pentru companiile atente la standardele de sănătate și siguranță ale angajaților, Crisdef folosește exclusiv soluții ecologice, fără substanțe agresive. Personalul este calificat, verificat riguros și instruit să lucreze discret, inclusiv în intervalele orare care nu afectează activitatea curentă a firmei.

Flexibilitate și consecvență, două atuuri esențiale

Unul dintre principalele avantaje semnalate de clienții companiei este programarea flexibilă, gândită astfel încât serviciile de curățenie să nu interfereze cu activitatea zilnică a afacerii. La aceasta se adaugă menținerea unor standarde constante de calitate, verificate la fiecare intervenție, indiferent de frecvența colaborării.

Rezultate confirmate de clienți

Colaborarea cu Crisdef este apreciată în special de firmele care au nevoie de rezultate previzibile. Octavian Cozma, unul dintre clienții companiei, a subliniat promptitudinea și seriozitatea echipei în cadrul serviciilor oferite pentru biroul său, în timp ce Ionuț Dragomir a evidențiat constanța și punctualitatea intervențiilor lunare de întreținere.

Citeste in continuare

Uncategorized

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Publicat

pe

De

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin pentru trei zile de muzica, arta, nopti lungi si experiente care definesc vara. La 15 ani de la prima editie, Summer Well revine cu un line-up eclectic si un univers construit in jurul culturii contemporane.

Inainte sa-ti alegi primul concert si primul spot de apus, iata tot ce trebuie sa stii pentru un weekend fara surprize.

Aplicatia Summer Well – festivalul, direct in buzunarul tau

Primul lucru pe care merita sa-l faci inainte de festival este sa descarci aplicatia Summer Well, disponibila in App Store si Google Play.

Aici vei gasi programul complet pe zile, harta festivalului, zonele de food & drinks, activitatile de entertainment, informatiile utile si biletele achizitionate online. Activeaza notificarile pentru a primi in timp real toate update-urile importante pe parcursul festivalului.

Biletul de acces

Fiecare participant trebuie sa prezinte propriul bilet la intrare, in format digital sau tiparit. Daca vii impreuna cu prietenii, asigura-te ca fiecare persoana are acces la propriul bilet inainte de a ajunge la festival.

Ridica-ti bratara inainte de festival

Daca esti dintre cei mai bine pregatiti, poti ridica, intre 3 si 6 August, bratara din:

  • Orange Shop Victoriei (9:00 – 18:00)
  • Orange Shop Plaza (12:00 – 20:00)
  • Orange Shop Park Lake (12:00 – 20:00)

Incepand cu luni, 3.08, batarile pot fi comandate si prin aplicatia WOLT.

  • Intre 3 si 6 august: 10:00 – 20:00
  • Vineri, 7 august: 10:00 – 13:00

Ridicarea bratarilor inainte de festival se poate face exclusiv de catre detinatorii de abonamente sau invitatii de tip full pass.

Accesul in festival

Intrarea in festival se face, ca in fiecare an, din strada Oltului.

Program acces:

  • Vineri: incepand cu ora 16:00
  • Sambata si duminica: incepand cu ora 14:00

Pentru o experienta cat mai relaxata, organizatorii recomanda sosirea cat mai devreme, in special in prima zi de festival.

Accesul participantilor este permis pana la ora 23:30 in fiecare dintre cele trei zile.

Persoanele acreditate (presa, parteneri si guestlist) isi pot ridica acreditarile zilnic intre orele 08:00 si 20:00, procesarea acestora incheindu-se dupa ora 20:00.

Festivalul ramane deschis partial pana la ora 05:00 dimineata.

Cum ajungi la Summer Well

Autobuz

Cursele speciale pleaca din Bucuresti, din apropierea statiei de metrou Straulesti, la intervale de aproximativ 15–30 de minute.

Primele plecari:

  • Vineri – 15:30
  • Sambata si duminica – 13:30

Ultima cursa de intoarcere din Buftea este la ora 04:00.

Biletul poate fi cumparat online.

Tren

Ruta Gara de Nord – Buftea dureaza mai putin de 20 de minute.

De la Gara Buftea pana la Domeniul Stirbey sunt aproximativ 30 de minute de mers pe jos. Participantii trebuie insa sa tina cont ca nu exista trenuri de intoarcere pe timpul noptii.

Bicicleta

Cei care aleg transportul alternativ vor gasi o parcare special amenajata pentru biciclete chiar la intrarea in festival.

Masina personala

Organizatorii recomanda utilizarea transportului public sau a curselor speciale dedicate festivalului, intrucat nu exista parcare destinata publicului.

Daca alegi totusi sa vii cu masina, sunt recomandate rutele alternative Chitila – Buftea sau Corbeanca – Buftea.

Puncte de prim ajutor

Mai multe puncte medicale vor fi disponibile in interiorul festivalului si vor fi marcate pe harta din aplicatia Summer Well.

Top-up rapid pentru plati in festival

Bratara de acces include un cod PIN care permite alimentarea online a contului, direct pe platforma Summer Well.

Solicitarile pentru refund online pot fi facute pana pe 14 august.

Suma minima rambursabila online este de 20 lei. Pentru sumele mai mici, rambursarea se realizeaza fizic, in festival.

Refund-ul online este disponibil doar pentru biletele inregistrate in platforma dedicata de top-up.

Cateva reguli importante

Pentru o experienta sigura si placuta pentru toti participantii, organizatorii recomanda consultarea sectiunii de intrebari frecvente si a regulamentului festivalului inainte de sosire.

Participantii minori trebuie sa aiba asupra lor documentele necesare de identificare, iar cei cu varsta de peste 12 ani trebuie sa prezinte si declaratia completata si semnata de parinte sau tutorele legal.

Toti participantii vor fi supusi unui control de securitate la intrare. Refuzul acestuia atrage imposibilitatea accesului in festival.

De asemenea, Summer Well promoveaza un mediu sigur si responsabil, iar consumul de substante interzise este strict interzis.

Regulamentul complet, impreuna cu lista obiectelor permise si interzise, poate fi consultat pe site-ul oficial al festivalului.

Un festival construit impreuna cu partenerii sai

Summer Well 2026 este un festival Orange, sustinut de parteneri care contribuie la experienta editiei aniversare: glo™, ING, Peroni Nastro Azzurro, Ursus, Bacardi, Martini, Jagermeister, Jack Daniel’s, Mega Image, Pepsi, Fashion Days, alpro, Transalpina, vitamin aqua, Lay’s, e-on,  Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, biciclop, syoss, InterContinental Athénée Palace, Secom.

Abonamentele sunt disponibile pe summerwell.ro la pretul de 513 lei. De asemenea, pot fi achizitionate bilete de o zi la pretul de 351 lei pentru vineri si sambata, respectiv 426.6 lei pentru duminica.

Citeste in continuare

Uncategorized

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

Publicat

pe

De

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru a le satisface, integrând inteligență, eficiență și grijă în fiecare ciclu.

Gândește-te la ultima dată când ți-a făcut plăcere să speli rufele. Pentru majoritatea dintre noi, este o sarcină pe care trebuie să o îndeplinim, nu ceva ce așteptăm cu nerăbdare. Dar ceva se schimbă. În toată Europa, 73% dintre consumatori spun că își doresc mașini de spălat cu caracteristici premium, precum senzori inteligenți, funcționalități bazate pe inteligență artificială. În același timp, 53% dintre participanți la sondaj consideră acum eficiența energetică și optimizarea bazată pe inteligență artificială drept factori-cheie în alegerea electrocasnicelor. Cererea pentru funcții care oferă confort, precum funcția de abur, a crescut, de asemenea, cu 19% de la un an la altul, între 2024 și 2025. Mesajul este clar: oamenii nu vor doar o mașină de spălat. Ei vor un mod mai inteligent de a trăi.

Inteligență care se adaptează la tine

Am parcurs un drum lung de la primele mașini de spălat acționate manual. Consumatorii de astăzi solicită funcții mai inteligente, care să asigure o spălare mai eficientă și de calitate superioară, iar funcția AI Wash de la Samsung a fost concepută exact în acest scop. Nu există două spălări identice. O cămașă ușor uzată necesită un tratament cu totul diferit față de un echipament sportiv plin de noroi, iar AI Wash înțelege acest lucru.

În loc să se bazeze pe programe prestabilite, funcția AI Wash utilizează senzori integrați pentru a detecta greutatea rufelor, a evalua țesătura și a optimiza spălarea după gradul de murdărie. Pe baza acestor informații, reglează automat nivelul apei, cantitatea de detergent, timpul de înmuiere și de clătire, precum și ciclurile de centrifugare, totul în timp real și fără ca să fie nevoie să faci nimic. Rezultatul? Haine curate de fiecare dată. Spălarea se face cu precizie, nu la întâmplare.

Eficiență energetică fără compromisuri

Pentru numărul tot mai mare de europeni care apreciază cu adevărat performanța energetică eficientă, mașina de spălat Bespoke AI excelează în aspectele care contează cel mai mult. Cel mai recent model consumă cu până la 65% mai puțină energie decât cerințele minime pentru o clasă energetică A. Prin intermediul aplicației SmartThings , modul AI Energy monitorizează și optimizează continuu consumul de energie, ajustându-l inteligent pe parcursul ciclurilor pentru a reduce amprenta ecologică fără a sacrifica performanța. Facturi mai mici înseamnă un impact mai redus asupra mediului și o casă mai inteligentă.

Curățare cu abur care pătrunde mai adânc decât la suprafață

Pe măsură ce funcția de abur devine una dintre caracteristicile cu cea mai rapidă creștere în categoria mașinilor de spălat premium, tehnologia Hygiene Steam de la Samsung oferă o curățare cu adevărat revoluționară. Aburul este eliberat direct în tambur, pătrunzând în fibrele țesăturilor pentru a elimina până la 99,9% din bacterii, inactivând totodată alergenii proveniți de la acarienii din praful de casă, polen, părul animalelor de companie și ciuperci: amenințările invizibile pe care un ciclu standard de spălare pur și simplu nu le poate elimina.

Curățare impecabilă, extrem de delicată

A curăța cu adevărat hainele nu ar trebui să însemne supunerea lor la o uzură inutilă. Tehnologia AI Ecobubble de la Samsung dizolvă detergentul într-o spumă fină și penetrantă înainte chiar de începerea ciclului. Tehnologia este deosebit de eficientă la temperaturi mai scăzute, îmbunătățind îndepărtarea murdăriei cu până la 20%, iar bulele ajută la îndepărtarea murdăriei de pe țesături fără a recurge la căldură ridicată. Mai puține spălări la temperaturi ridicate înseamnă haine care arată ca noi mai mult timp. Tehnologia AI Ecobubble este extrem de eficientă în combinație cu ciclul Less Microfiber, deoarece bulele delicate reduc eliberarea de microfibre de pe hainele sintetice cu până la 54%.

Controlul în mâinile tale, de oriunde

Gama Bespoke AI îți oferă controlul exact acolo unde îți dorești. Folosește ecranul Smart Screen viu de 7 inch pentru a seta ciclurile și a verifica progresul sau pur și simplu cere-i lui Bixby — asistentul vocal îmbunătățit al Samsung — să se ocupe de asta pentru tine. Pornește o spălare cât ești plecat, ajustează setările în timpul ciclului de pe telefonul tău sau lasă ecosistemul SmartThings să gestioneze totul fără probleme, ca parte a casei tale conectate.

Pentru că, în esență, asta își doresc cu adevărat oamenii: 73% dintre ei solicită aparate mai inteligente, bazate pe AI, iar peste jumătate acordă prioritate eficienței energetice mai presus de orice. Dispozitivele bazate pe AI oferă exact acest lucru consumatorilor europeni care așteaptă mai mult de la aparatele lor: efort redus, consum redus de energie și îngrijire inteligentă pentru lucrurile la care țin. Gama Bespoke AI transformă fiecare dintre aceste cerințe într-o realitate.

Citeste in continuare

Parteneri

Ultimile stiri locale

Eveniment13 ore inainte

Cinci publicații online de business intră pe piața media din România

SEO Digital lansează o rețea de cinci site-uri dedicate economiei, companiilor și antreprenoriatului: capitalbusiness.ro, businessmag.ro, bilantbusiness.ro, gazetaeconomica.ro și ziarulcompaniilor.ro. Timișoara,...

Social20 de ore inainte

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized3 zile inainte

Curățenia profesională, o investiție tot mai importantă pentru companiile din Galați și Brăila

Galați – Imaginea unui spațiu de lucru curat și bine întreținut a devenit un criteriu tot mai important pentru companiile...

Afaceri4 zile inainte

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în...

Uncategorized6 zile inainte

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de...

Uncategorized6 zile inainte

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 – În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la...

Uncategorizedo săptămână inainte

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton? București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul...

Uncategorizedo săptămână inainte

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

București, 3 august 2026 – TAG, producător român de uniforme medicale cu peste 20 de ani de experiență și operatorul celei...

Nicușor Dan Nicușor Dan
Politică localăo săptămână inainte

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Uncategorizedo săptămână inainte

De Ce Randarea 3D Este un Instrument Puternic de Vânzare

Motivele pentru care randarea 3D funcționează atât de bine ca instrument de vânzare diferă în funcție de cine folosește imaginile....

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
Politică localăo săptămână inainte

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Uncategorized2 săptămâni inainte

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni inainte

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal București, 31.07.2026: După prezentarea...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Care este diferența dintre un brand coreean și unul european? Și de ce Geek & Gorgeous a împrumutat trăsături coreene

Am stabilit deja două lucruri: ce înseamnă K-Beauty și faptul că un brand ca Geek & Gorgeous — deși pare...

Uncategorized2 săptămâni inainte

Retailul electro-IT mută competiția de la produs la servicii: 90% dintre instalările de aer condiționat, realizate în cel mult trei zile

București, 30 iulie 2026 – Peste 90% dintre instalările de aparate de aer condiționat realizate prin evomag în acest an au...

Top Știri ALBA